2,684 matches
-
locuite de tătarii și ciuvașii sedentari. Pentru a opri jafurile, nogaii au fost dislocați și au fost înlocuiți cu calmîci. Mai târziu, în zonă s-au așezat tătari, ruși și ciuvași, ei participând la ample lucrări de construire a unor fortificații pentru apărarea granițelor de sud. După constituirea hanatului, trupele căzăcești tătare au apărat teritoriul Kazanului de atacurile nogailor. Sursele medievale rusești afirmă că în hanat erau vorbite cel puțin cinci limbi. Cea mai importantă era limba tătară, iar limba tătară
Hanatul Kazanului () [Corola-website/Science/305698_a_307027]
-
și au chemat în ajutor un prinț din Hanatul Astrahanului - Yadegar Moxammad - și pe nogai. Forțele lui Ivan cel Groaznic au atacat hanatul în 1552 și au asediat Kazanul. După înfrângerea trupelor tătare, rușii au incendiat mai multe castele și fortificații din hanat. După două luni de asediu și după distrugerea zidurilor de apărare ale Kremlinului pe 3 octombrie, rușii au cucerit orașul. Numai o parte a apărătorilor au reușit să scape din orașul înfrânt, cei mai mulți fiind uciși după cucerirea orașului
Hanatul Kazanului () [Corola-website/Science/305698_a_307027]
-
iar Traian însuși își rupe hainele pentru a fi folosite ca feșe. După victorie, romanii pătrund în Țara Hațegului și prima campanie a războiului din 101-102 se încheie. De remarcat că doar la Tapae și la Cioclovina-Ponorici au fost descoperite fortificații dacice liniare, de baraj. Prima era lungă de circa 2 km și bara accesul în Țara Hațegului de pe Culoarul Bistrei. A doua măsura peste 2,5 km și închidea principala cale de acces din Țara Hațegului spre zona Sarmizegetusei Regia
Țara Hațegului () [Corola-website/Science/305695_a_307024]
-
de apărare de la Răchitova, probabil construit de cnezii de Densuș, și cetățile de mici dimensiuni de la Suseni (Cetatea Colț) și Mălăiești; prima servind ca refugiul cnezilor din Râu de Mori iar a doua celor din Sălașu de Sus. Cele trei fortificații erau prea mici pentru a face față unor armate de mari dimensiuni, așa că probabil serveau ca locuri de refugiu în cazul unor conflicte între cnezi. Ruinele unor curți cneziale sunt vizibile la Râu de Mori și la Sălașu de Sus
Țara Hațegului () [Corola-website/Science/305695_a_307024]
-
în fapt doar un turn hexagonal cu latura de 6,2-6,3 metri, înconjurat de un șanț de apărare și un val de pământ, cetatea de la Hațeg a avut în perioada medievală principalul rol militar și politic în Țara Hațegului . Fortificația este situată la circa patru kilometri de orașul Hațeg, pe teritoriul satului Subcetate, din hotarul comunei Sântămărie-Orlea. Astăzi este doar o ruină, relativ greu accesibilă. Cetatea Hațegului este atestată documentar doar la 1317, dar studii recente înclină spre o datare
Țara Hațegului () [Corola-website/Science/305695_a_307024]
-
locul de unde castelanul administra teritoriul districtului hațegan, în numele regalității ungare. Date fiind dimensiunile reduse ale cetății și menționarea frecventă a unui sediu administrativ al autorităților regale în târgul Hațegului, precum și a funcției de vicecastelan, istoricii dau ca sigură dublarea acestei fortificații de o construcție aflată în târg, care nu a fost identificată încă pe teren . În Țara Hațegului și în zona ei de influență istorică se găsesc cele mai vechi biserici de piatră românești. Istoricul Radu Popa remarca: „Bisericile de zid
Țara Hațegului () [Corola-website/Science/305695_a_307024]
-
încă din antichitate. Herodot amintea de "Cyraunis", despre care scrie că "lungimea insulei este de 200 de stadii, îngustă, plină de măslini și de viță sălbatică". Prima atestare documentară este un raport al Cavalerilor Teutoni din 22 februarie 1430, despre fortificațiile bănățene, care vorbește despre "insula Saan" cu "216 oameni". De la 1430 devine cunoscută ca "Ada Kaleh". Din cauza poziției strategice a insulei, în conflictul imperiului habsburgic cu cel otoman insula Ada Kaleh a avut o importanță deosebită. În anul 1689 armata
Insula Ada Kaleh () [Corola-website/Science/305754_a_307083]
-
Șureanu întâlnim numeroase obiective turistice de natură istorică, folclorică, biogeografică, hidromorfologică, etc. În partea sudică a masivului, unde predominant este calcarul sunt întâlnite chei, peșteri uscate, peșteri active, canioane, aceste locații fiind ideale pentru practicarea alpinismului, speologiei sau a canyoningului. Fortificații dacice:dacice din Munții Șureanu Fortificații feudale:
Munții Șureanu () [Corola-website/Science/306299_a_307628]
-
natură istorică, folclorică, biogeografică, hidromorfologică, etc. În partea sudică a masivului, unde predominant este calcarul sunt întâlnite chei, peșteri uscate, peșteri active, canioane, aceste locații fiind ideale pentru practicarea alpinismului, speologiei sau a canyoningului. Fortificații dacice:dacice din Munții Șureanu Fortificații feudale:
Munții Șureanu () [Corola-website/Science/306299_a_307628]
-
relativ mare a pasurilor accesibile au făcut ca încă din vechime Munții Perșani să reprezinte puntea cea mai circulată între Podișul Transilvaniei și Țara Bârsei. Avînd în vedere importanța strategică a acestor trecători, de-a lungul lor s-au ridicat fortificații de aparare a căror origine coboară adesea din antichitatea daco-romană. Dintre acestea cele mai cunoscute pasuri sînt: Poiana Mărului (770 m), care face legătura pe văile Bîrsa și Șinca între Zărnești și Făgăraș; Perșani (Vlădeni - 615 m), care permit accesul
Munții Perșani () [Corola-website/Science/306312_a_307641]
-
1942. Clădirea muzeului cuprinde șase săli care adăpostesc aproape 120 de lucrări plastice, dar și obiecte personale ale artistei care a fost supranumita ""doamna acuarelei românești"", precum și și o expoziție de ceramică și unelte meșteșugărești din zonă. "Cetatea dacică Petrodava" - Fortificația a fost construită lângă Piatra Neamț pe o prelungire nordică (bâtcă de 457 m) a muntelui Doamna. Nivelele de locuire încep din Neoliticul timpuriu (Cucuteni A), continuă cu Epoca bronzului (cultura Monteoru) și ulterior cu cetatea dacică (secolul I î.e
Munții Tarcău () [Corola-website/Science/306305_a_307634]
-
obiectiv îl reprezintă Casă Panaghia, probabil mai vechi decât moscheea, si care inițial a fost casă de rugăciune, iar apoi sediu al seminarului musulman. La 8 km de Babadag se află cetatea Enisala. Construită pe un deal ce domină împrejurimile, fortificația se află la intersecția unor importante drumuri pe uscat și pe apă. Stilul arhitectural al porților sugerează originile genoveze ale cetății, a cărei datare trebuie plasată la sfârșitul secolului al XIII-lea sau începutul sec al XIV-lea. Orașul Isaccea
Munții Măcin () [Corola-website/Science/306314_a_307643]
-
teritoriile bizantine după ce împăratul a lăsat garnizoane reduse. În 1187 s-a desfășurat bătălia dintre cele două tabere, bizantinii ieșind învingători. În anii următori însă, împăratul nu a obținut victorii decisive. Vlahii și-au întărit regiunea muntoasă în cetăți și fortificații puternice. Isaac II Anghelos a fost detronat, iar trupele bizantine au fost chemate la Constantinopol să întărească autoritatea noului împărat, Alexios al III-lea Angelos. Vlahii sud-dunăreni, sprijiniți de cumani, de vlahii din nordul Dunării, de bulgari, au reușit să
Formarea statelor medievale românești () [Corola-website/Science/306373_a_307702]
-
unor artefacte preistorice la Măgura Uroiului este de la sfârșitul secolului al XIX-lea, când G. Téglás a afirmat că primele comunități preistorice au pătruns pe Valea Mureșului. I. Marțian, într-un studiu arheologic publicat în 1921, a menționat existența unei fortificații pe Măgura Uroiului, pe care a atribuit-o dacilor. Repertorium-ul publicat de M. Roska semnalează fragmente ceramice aparținând culturii Wittenberg, precum și descoperirea a două celturi de tip transilvănean pe Dealul Uroiului. În monografia regiunii Hunedoara, Octavian Floca a descris zona
Situl arheologic de la Uroi () [Corola-website/Science/306425_a_307754]
-
Mureșului mijlociu, profesorul W. S. Hanson de la Universitatea din Glasgow și I. A. Oltean au realizat o serie de fotografii aeriene la sfârșitul anilor `90, printre care se regăsește și zona Măgurii Uroiului. În urma interpretării acestor fotografii, autorii sugerează că fortificația existentă pe dealul Măgura Uroiului ar aparține primei perioade a epocii fierului. În anul 2001 s-a făcut un pas înainte în cunoașterea acestei zone, în condițiile efectuării unei săpături de salvare pe Terasa I, poziționată la baza Măgurii Uroiului
Situl arheologic de la Uroi () [Corola-website/Science/306425_a_307754]
-
în cunoașterea acestei zone, în condițiile efectuării unei săpături de salvare pe Terasa I, poziționată la baza Măgurii Uroiului, în partea sa estică. În acel an au fost făcute câteva sondaje, precum și o secțiune care a avut drept obiectiv cercetarea fortificației care închidea în zona de est platoul. Deși îngreunată de condițiile de iarnă în care a fost desfășurată cercetarea, aceasta a atestat prezența unei locuiri databile la începutul epocii fierului și în epoca dacică. Materialul, constând din fragmente ceramice în
Situl arheologic de la Uroi () [Corola-website/Science/306425_a_307754]
-
a fierului în România, precum și cumularea de date din ultimii ani, în 2003 a fost demarată cercetarea sistematică a întregii zone. În acest scop au fost trasate două magistrale, Mg1 (111x3 m) și Mg2 (100x3 m), având drept obiectiv cercetarea fortificației și a platoului din spatele acesteia. În capătul estic al magistralei Mg1 (metrii 1-12), a fost surprinsă fortificația, în partea ei superioară fiind identificată o structură din piatră de andezit-augit. Imediat în spatele acestei fortificații se afla un șanț, probabil contemporan (tranșeu
Situl arheologic de la Uroi () [Corola-website/Science/306425_a_307754]
-
sistematică a întregii zone. În acest scop au fost trasate două magistrale, Mg1 (111x3 m) și Mg2 (100x3 m), având drept obiectiv cercetarea fortificației și a platoului din spatele acesteia. În capătul estic al magistralei Mg1 (metrii 1-12), a fost surprinsă fortificația, în partea ei superioară fiind identificată o structură din piatră de andezit-augit. Imediat în spatele acestei fortificații se afla un șanț, probabil contemporan (tranșeu). Pe aceeași magistrală au mai fost practicate trei casete, în una dintre acestea fiind surprinse resturile unei
Situl arheologic de la Uroi () [Corola-website/Science/306425_a_307754]
-
Mg2 (100x3 m), având drept obiectiv cercetarea fortificației și a platoului din spatele acesteia. În capătul estic al magistralei Mg1 (metrii 1-12), a fost surprinsă fortificația, în partea ei superioară fiind identificată o structură din piatră de andezit-augit. Imediat în spatele acestei fortificații se afla un șanț, probabil contemporan (tranșeu). Pe aceeași magistrală au mai fost practicate trei casete, în una dintre acestea fiind surprinse resturile unei locuințe, inventarul ceramic indicând apartenența ei la epoca bronzului. În paralel, a fost curățată și săpată
Situl arheologic de la Uroi () [Corola-website/Science/306425_a_307754]
-
descoperite în S1/2001 și a posibilului șanț din fața valului. Astfel, au fost trasate două secțiuni: S2/2004 paralelă cu S1/2001, având martor de 1m și S3/2004 în prelungirea S1/2001, cu martor de 2 m în exteriorul fortificației. În locuința de sub fortificație a fost descoperit material ceramic similar cu cel din S1/2001, fragmente osteologice și obiecte de bronz, fiind observate urme ale structurii de lemn a locuinței. În partea de est a secțiunii S3/2004 a fost
Situl arheologic de la Uroi () [Corola-website/Science/306425_a_307754]
-
și a posibilului șanț din fața valului. Astfel, au fost trasate două secțiuni: S2/2004 paralelă cu S1/2001, având martor de 1m și S3/2004 în prelungirea S1/2001, cu martor de 2 m în exteriorul fortificației. În locuința de sub fortificație a fost descoperit material ceramic similar cu cel din S1/2001, fragmente osteologice și obiecte de bronz, fiind observate urme ale structurii de lemn a locuinței. În partea de est a secțiunii S3/2004 a fost descoperit un perete de
Situl arheologic de la Uroi () [Corola-website/Science/306425_a_307754]
-
partea de est a secțiunii S3/2004 a fost descoperit un perete de chirpic și fragmente de vase sparte pe loc, indicând un complex notat L1. În colțul sud-vestic al aceleiași secțiuni, a apărut o aglomerare de pietre căzute din fortificație. Imediat sub pietre s-a delimitat stratul de cultură ce aparține epocii dacice. Materialul arheologic din L1 constă din fragmente ceramice, resturi osteologice, scoici, majoritatea foarte arse, ceea ce indică o distrugere violentă. Complexul, cu vase sparte pe loc, aparține epocii
Situl arheologic de la Uroi () [Corola-website/Science/306425_a_307754]
-
La scăunele”. Oamenii din trecut, probabil au observat, că podișul acesta este foarte convinabil pentru o așezare omenească. După conturul așezării se observă, că dinspre cîmp a fost săpat și înălțat un val înalt de pămînt, iar dinspre rîu, drept fortificație de apărare era malul abrupt. Cei, care au întemeiat așezarea au transformat podișul dat într-o cetate de necucerit. Arheologii au determinat că așezarea dată a fost înființată de geți în viacul IV-III înaintea erei noastre. După ce cetatea a fost
Parcani, Șoldănești () [Corola-website/Science/305825_a_307154]
-
apărare era malul abrupt. Cei, care au întemeiat așezarea au transformat podișul dat într-o cetate de necucerit. Arheologii au determinat că așezarea dată a fost înființată de geți în viacul IV-III înaintea erei noastre. După ce cetatea a fost părăsită, fortificațiile de apărare s-au ruinat, teritoriul a fost acoperit cu păduri, însă rămășițile așezării omenești bine se conturează pe fonul pădurii. Înălțimea valului de pămînt pe alocuri se ridică de 1,5 - 2 metri, iar adîncimea canalului este de pînă
Parcani, Șoldănești () [Corola-website/Science/305825_a_307154]
-
structuri municipale iar perotul era persoana care se ocupa de sarcinile de stare civilă restul activităților fiind decise de locuitori după bunul lor plac sau erau de către seniorul feudal. Orașele erau de obicei emancipate față de seniorul feudal, erau înconjurate de fortificații și aveau un fel de consiliu municipal dar care nu era deloc democratic și nici uniform. În perioada revoluției, imediat după Căderea Bastiliei, Parisul a fost organizat sub forma uneo comune ce a format o gardă municipală pentru a prevenii
Comunele Franței () [Corola-website/Science/305860_a_307189]