2,730 matches
-
asemenea, folosite uneori. O mină de teren poate provoca daune prin efectul direct al exploziei, prin fragmentele care sunt aruncate de explozie, sau prin ambele moduri. Denumirea provine de la practica veche de minerit militar, prin care tuneluri erau săpate sub fortificațiile inamice sau sub formații de trupe de către geniști. Aceste tuneluri ucigașe ("mine") au fost la început prăbușite pentru a distruge obiective situate deasupra lor, dar ele au fost mai târziu umplute cu explozibili și detonate în scopul de a provoca
Mină de teren () [Corola-website/Science/336080_a_337409]
-
pe linie bărbătească, și cetatea intră în posesiunea familiei greavilor de Vingard, moștenitorii pe parte feminină. În 1430 cetatea este vândută de către Johann Geréb de Vingrad comunității săsești, care o cumpără. În a doua jumătate a secolului al XVI-lea fortificația a fost adaptată noilor cerințe, o dată cu răspândirea armelor de foc: este ridicată a doua incintă, în escarpa vechiului șanț, iar donjonul este înălțat cu încă un etaj. Tot atunci se ridică barbacana și turnul-bastion în formă de potcoavă, și se
Câlnic, Alba () [Corola-website/Science/300233_a_301562]
-
curtinei a fost săpat un șanț de apă. Probabil că mâna de lucru era locală, de vreme ce în anul 1291, pe când se făceau lucrări de restaurare la catedrala din Alba Iulia, trei dulgheri sași din împrejurimi au construit căpriorii noului acoperiș. Fortificația de la Câlnic este astăzi pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Între anii 1961-1964 au fost conduse lucrări de restaurare de către Direcția Monumentelor Istorice, sub coordonarea arhit. Ștefan Balș, în paralel cu săpăturile arheologice desfășurate de Radu Heitel. Din 2003 au fost
Câlnic, Alba () [Corola-website/Science/300233_a_301562]
-
unit într-un regat ce și-a atins maxima întindere și putere în a doua jumătate a secolului al VII-lea. Sub domnia regelui , frizonii au intrat în conflict cu , mareșal al palatului al regatului Franc, de a lungul vechilor fortificații romane de graniță. Aldgisl i-a ținut la distanță pe franci cu ajutor armatei sale. În 678, el îl întâlneste pe episcopul englez Wilfrid, care, ca și el, nu îi agrea pe franci. Sub , s-au purtat principalele lupte dintre
Regatul Frizon () [Corola-website/Science/327188_a_328517]
-
între Franța și Prusia privind statutul politic al Luxemburgului. Confruntarea a fost pe punctul de a degenera în război între cele două părți, dar a fost rezolvată pașnic prin tratatul de la Londra. Orașul Luxemburg avea unele dintre cele mai impresionante fortificații din lume; proiectat de mareșalul Vauban, era poreclit "Gibraltarul Nordului". De la Congresul de la Viena din 1815, Marele Ducat al Luxemburgului fusese în uniune personală cu Regatul Țărilor de Jos. Într-o concesie făcută Prusiei, Luxemburgul urma să fie membru al
Criza luxemburgheză () [Corola-website/Science/321839_a_323168]
-
Eforie Sud, atunci rămășițele ului pot fi submerse. Istoricii Gheorghe Andronic, Adrian Rădulescu și Radu Vulpe presupun că denumirea poate proveni din cuvântul grecesc "stratiot", însemnând „soldat”, ceeace înseamnă probabil că acest castru roman a fost construit pe amplasamentul unei fortificații grecești anterioare, cu atât mai mult cu cât denumirea Στρατώνι menționată de Strabo (xvi. 8) și de Pliniu (Istoria naturală, vi. 29. s. 34.) a mai folosit și pentru o insulă din Marea Roșie și mai folosește încă pentru un orășel
Stratonis () [Corola-website/Science/334651_a_335980]
-
și protolului bizantin cotidian. Strălucite erau și procesiunile organizate în palat prin lungi galerii, procesiuni la care participau diverse corpuri de slujitori, într-o ordine riguroasă. Ansamblul palatelor imperiale se întindea pe 40 de hectare și era înconjurat de o fortificație aparte. In sec. al 10-lea marele Palat cuprindea: șapte peristiluri sau vestibule, opt curți interioare, două fiale sau vestibule în are liber, patru mari biserici("Sfântul Ștefan, Domnul, Sfânta Maria a Farului sau Theotokos, Biserica Nouă"), nouă mari capele
Marele Palat din Constantinopol () [Corola-website/Science/316598_a_317927]
-
pe chei. Acea sculptură a fost dezgropată cu ocazia lucrărilor la calea ferată, fapt ce a permis localizarea exactă a "Palatului Bucoleon". Edificiul era decorat și cu alte lucrări sculpturale. In sec. al 10-lea, Nikeforos Focas(963-969) a întărit fortificațiile trasformându-l într-o citadelă cu un donjon. A sperat ca puterea și izolarea palatului să-l ferească de mâna unor eventuali asasini, dar nu a avut noroc. Fortificațiile ridicate de Nikeforos Focas(963-969) au fost ultimele lucrări întreprinse pe teritoriul
Marele Palat din Constantinopol () [Corola-website/Science/316598_a_317927]
-
lucrări sculpturale. In sec. al 10-lea, Nikeforos Focas(963-969) a întărit fortificațiile trasformându-l într-o citadelă cu un donjon. A sperat ca puterea și izolarea palatului să-l ferească de mâna unor eventuali asasini, dar nu a avut noroc. Fortificațiile ridicate de Nikeforos Focas(963-969) au fost ultimele lucrări întreprinse pe teritoriul "Palatului Sacru". Succesorii la tron l-au delăsat cu încetul, fiind considerat prea puțin sigur în mijlocul unei populații turbulente. Uneori împărații au mai rezidat în donjonul "Palatului Bucoleon
Marele Palat din Constantinopol () [Corola-website/Science/316598_a_317927]
-
Palatului Bucoleon". Manuel Comnen(1143-1180) a mutat centrul de grutate al guvernării în incinta palațială Blachernes, în nord-vestul Costantinopol-ului, unde și-a adăugat un nou palat, la cele deja existente din perioada anterioară. Vechile edificii palațiale au fost împrejmuite cu fortificații speciale alăturate fortificațiilor antice dinspre uscat ale orașului, acolo unde acelea ating Cornul de Aur. Cu toate acestea el a primit pe regele Amaury I-ul, al Regatului de Jerusalim, tot în vechea reședință, deși prefera siguranța de la Blachernes. Aceasta
Marele Palat din Constantinopol () [Corola-website/Science/316598_a_317927]
-
Comnen(1143-1180) a mutat centrul de grutate al guvernării în incinta palațială Blachernes, în nord-vestul Costantinopol-ului, unde și-a adăugat un nou palat, la cele deja existente din perioada anterioară. Vechile edificii palațiale au fost împrejmuite cu fortificații speciale alăturate fortificațiilor antice dinspre uscat ale orașului, acolo unde acelea ating Cornul de Aur. Cu toate acestea el a primit pe regele Amaury I-ul, al Regatului de Jerusalim, tot în vechea reședință, deși prefera siguranța de la Blachernes. Aceasta duce la presupunerea
Marele Palat din Constantinopol () [Corola-website/Science/316598_a_317927]
-
mai mici, cam 514.000 de prizonieri, adică 41% din totalul forțelor sovietice. Rezistența disperată a Armatei Roșii a încetinit mult înaintarea Wehrmachtului. Când, pe 10 octombrie 1941, germanii au ajuns în dreptul liniilor de apărare de la Mojaisk, au găsit aici fortificații bine pregătite, apărate de trupe odihnite. În aceeași zi, Gheorghi Jukov a fost rechemat de la Leningrad, pentru a prelua conducerea pregătirilor pentru apărarea Moscovei. Jukov a ordonat concentrarea tuturor forțelor disponibile pentru întărirea și apărarea liniei Mojaisk, o mișcare sprijinită
Bătălia de la Moscova () [Corola-website/Science/299290_a_300619]
-
disponibile și blocând drumurile de ieșire din oraș. În ciuda tuturor evacuărilor din oraș, Stalin a rămas în capitala sovietică, calmând puțin temerile civililor. Începând cu ziua de 13 octombrie 1941, Wehrmacht a atins linia defensivă Mojaisk, o centură dublă de fortificații, construită în grabă, care proteja Moscova dinspre vest și se întindea de la Kalinin până la Volokolamsk și Kaluga. În ciuda ultimelor întăriri sosite în zonă, efectivele combinate al sovieticilor (armatele a 5-a, a 16-a, a 43-a și a 49
Bătălia de la Moscova () [Corola-website/Science/299290_a_300619]
-
memoriile sale: "Inamicul, ignorând pierderile, da atacuri frontale, dorind să cucerească Moscova prin orice mijloace posibile." În ciuda eforturilor germanilor, defensiva pe mai multe linii în adâncime a redus pierderile sovietice în timpul retragerii prin luptă a Armatei a 16-a către fortificațiile pregătite mai înainte. Armata a 3-a Panzer a reușit într-un final să cucerească orașul Klin după lupte grele, pe 24 noiembrie, iar a doua zi și Solnecinogorskul. Rezistența sovietică era încă puternică, finalul bătăliei fiind imprevizibil. Se povestește
Bătălia de la Moscova () [Corola-website/Science/299290_a_300619]
-
Belov, cu sprijinul mai multor brigăzi de infanterie și de grupuri de tancuri, au oprit înaintarea germană lângă Kașira. Germanii au fost respinși la începutul lui decembrie, sovieticii securizând calea de acces din sudul orașului. Tula a rezistat apărată de fortificațiile puternice și de soldații și civilii, care au luptat cu foarte mare hotărâre. În sud, Wehrmachtul nu și-a îndeplinit obiectivul de învăluire a capitalei. Datorită rezistenței de pe cele două fronturi moscovite - de nord și de sud - Wehrmachtul a încercat
Bătălia de la Moscova () [Corola-website/Science/299290_a_300619]
-
II p. Chr., cu scopul de a ține sub control zona subcarpatică și trecătorile spre și dinspre interiorul arcului carpatic. După organizarea limes-ului roman pe aliniamentul Oltului, sub împăratul Hadrian (117 - 118 p. Chr.), în imediata apropiere a fostei fortificații romane ia ființă o întinsă așezare a dacilor liberi, care se dezvoltă de-a lungul sec. II și III p. Chr., sub directa influență și în permanentă legătură cu teritoriul provincial roman. Sfârșitului de sec. III și sec. IV p.
Târgșoru Vechi, Prahova () [Corola-website/Science/299756_a_301085]
-
epocii bronzului (Glina, Monteoru și Tei), atenția arheologilor s-a îndreptat cu precădere asupra monumentelor care aparțin mileniului I p. Chr. Dintre acestea au fost mai intens cercetate monumentele romane - în special termele castrului aflat aici, care aparține liniei de fortificații romane (Târgșor, Drajna de Sus, Mălăiești, Voinești, Rucăr) ridicate în zona subcarpatică a Munteniei în timpul războaielor din 101 - 102 și 105 - 106 p. Chr., cu scopul de a controla căile de acces dinspre și spre interiorul arcului carpatic, active în
Târgșoru Vechi, Prahova () [Corola-website/Science/299756_a_301085]
-
sale în sud, ajungând la vărsarea Niprului. Pe 25 ianuarie 1648, datașamentul său de maxim 500 de oameni, ajutat de unii cazaci înregistrați care i s-au alăturat, a dezarmat formațiunea militară poloneză din regiunea Siciului și au preluat conducerea fortificației. O încercare a polonezilor de preluare a controlului asupra Siciului a fost respinsă de cazacii de sub comanda lui Hmelnițki. La sfârșitul lunii ianuarie 1648, Rada cazacilor l-a ales în unanimitate pe Hmelnițki în funcția de hatman. A început o
Bogdan Hmelnițki () [Corola-website/Science/310077_a_311406]
-
al Statului Major al diviziei 14 de infanterie și a avansat locotenent-colonel în Statul Major General la 19 Septembrie 1869 (cu rang din 23 aprilie al anului). Calitățile sale de mare strateg îl saltă pe postul de profesor de strategie, fortificații și serviciul tehnic în cadrul Școli Centrale de Cavalerie de la Viena; La 1 septembrie 1875, Leonida Pop a fost avansat la gradul de colonel și comandant de rezervă al regimentului de infaterie nr. 6, apoi comandant al regimentului nr.48, iar
Leonida Pop () [Corola-website/Science/323526_a_324855]
-
este identificarea vestigiilor arheologice, clasificarea, ordonarea cronologică, compararea, salvarea, interpretarea și valorificarea acestora. Vestigiile materiale formează inventarul mobil cu care poate fi reconstituita cultura umană, în structura, tehnologie și în evoluția acesteia. Vestigiile materiale pot fi complexe fixe-așezări, necropole, sanctuare, fortificații, drumuri și alte monumente, cât și cele mobile, cuprinzând artefacte, obiecte casnice, arme, piese de podoaba, monede etc. Arheologia colaborează cu discipline că epigrafia, numismatica, sigilografia, metrologia, cronologia, arta, arhitectura, lingvistică, toponomia, etnografia, etnologia, geografia, paleontologia, geologia, paleoantropologia, paleozoologia, arheobotanica
Științe auxiliare ale istoriei () [Corola-website/Science/298675_a_300004]
-
Pescennius Niger împotriva lui Septimius Severus. Cel din urmă a supus orașul unui asediu lung și memorabil. După trei ani bizantinii s-au predat,în 196. Invingătorul, iritat, a dispus masacrarea garnizoanei și a magistraților orașului, a distrus orașul și fortificațiile lui puternice. I-a anulat toate privilegiile, lăsâdu-l în situația de simplu orășel. L-a supus, împreună cu toate teritoriile sale, orașului vecin și rival, Perinth,oraș care a avut statut de metropolă până la Constantin cel Mare. Severus a lăsat Byzantion
Istoria Istanbulului () [Corola-website/Science/318583_a_319912]
-
mare devastare, după cea suferită, în 1204, din partea creștinilor catolici din Cruciada a IV-a. Din vechile edificii monumentale creștin-bizantine nu au mai rămas în picioare decât bisericile transformate, la începuturi, în moschei, puține biserici creștine acceptate de sultanul cuceritor, fortificațiile antice inițiate în anul 413 e.N. de către prefectul pretoriului, Athemius, sub domnia minorului împărat roman, Theodosius al II-lea, apeducte, cisterne de apă subterane sau supraterane. La acestea se pot adăuga unele vestigii antice precum: Hipodrom-ul, Coloana lui Constantin
Istoria Istanbulului () [Corola-website/Science/318583_a_319912]
-
senior de Ancenis. Acestuia i-au succedat Maurice, Guihenec II sau Guihenoc II, Geoffroy I, Guihenoc III si 6 Geoffroy. Proprietate a baronilor de Ancenis, castelul a intrat în posesia lui Henric al II-lea, regele Angliei, care a mărit fortificațiile și i-a încredințat garda lui Maurice de Craon. Philippe-Auguste a reluat locul care a fost din nou adus în 1213/1214 sub Philippe de Dreux. Castelul a fost asediat de englezi în 1214, apoi din nou de armata franceză
Castelul Ancenis () [Corola-website/Science/315438_a_316767]
-
obuziere sau mortiere) în acțiune, utilizat în calitate de artilerie de câmp ori într-un asediu de cetate sau oraș. Asediul de obicei implica mai multe baterii. Termenul, de asemenea, a ajuns să fie folosit pentru un grup de tunuri dintr-o fortificație fixă, de apărare, de coastă sau de frontieră, precum și pentru plasarea artileriei într-o poziție temporară în timpul unei lupte. În secolul al XVIII-lea „bateria”, a început să fie folosită ca un termen de organizare pentru o unitate permanentă de
Baterie de artilerie () [Corola-website/Science/332437_a_333766]
-
în ) este o comună în județul Brașov, Transilvania, România, formată din satele Mateiaș și Racoș (reședința). În perimetrul comunei Racoș a existat una din cele mai mari așezări dacice din Țara Bârsei, care avea un rol important în rețeaua de fortificații dacice. Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Racoș se ridică la de locuitori, în creștere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt maghiari (52,19%). Principalele minorități sunt cele de români (22,27
Comuna Racoș, Brașov () [Corola-website/Science/310259_a_311588]