4,792 matches
-
fericirea, închid ochii și pășesc dincolo de pereți, dincolo de ferestre, dincolo de timp. Aștept viitorul de mâine cu brațele pline de căldură, cu ochii pictați de imensitatea de verde crud în care roșul pur al macilor își flutură petalele. O mare de galben sau de verde în care roșul aprins al macilor întregește armonia culorilor, precum niște mimoze cu petalele lor mătăsoase și plăpânde, ce tremură la orice adiere de vânt. Alergând ca un copil sălbatic, las adierea vântului să îmi atingă chipul
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
cântecul cuvintelor. Roșul, culoarea fericirii și a prosperității, atrage norocul asupra copiilor și asupra dascălilor. Albul aduce lumina, bunătatea și inocența în sufletele tuturor. De aceea noi, copiii suntem atât de puri, atât de sinceri, de deschiși și de rafinați. Galbenul este culoarea atât de dragă nouă pentru că reprezintă soarele, care ne insuflă energia pozitivă în fiecare zi. Datorită lui suntem atât de spontani și de veseli, cum le stă bine unor copii fericiți. Violetul, culoarea regalității, a puterii, a luxului
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
și voința de a rămâne verzi. Par aduși de spate, asemeni unor bătrâni apăsați de greutatea anilor mulți. Frunzișul arborilor nu mai este la fel de stufos ca la începutul primăverii iar culoarea de un verde sănătos s-a transformat într-un galben bolnăvicios. Indecis dacă să se bucure sau să se întristeze este lacul din apropiere. În luciul său, razele soarelui se joacă vesele, împrăștiind reflexe puternice și valuri de căldură. Mai puțin adânc decât de obicei și poate mai puțin întins
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
care anunță nașterile, morțile și evenimentele care compun viața femeii mature. La apusul soarelui, în prima zi cu lună nouă, când toate femeile au început să sângereze, au pictat cu henna unghiile și tălpile Rahelei. I-au vopsit pleoapele cu galben și i-au adus toate brățările, pietrele prețioase, bijuteriile pe care le-au găsit, i-au împodobit gleznele, degetele și încheieturile mâinilor. I-au pus pe cap vălul cu broderia cea mai fină și au condus-o în cortul roșu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
a văii, în față. Era enorm - mult mai mare decât orice cort pe care-l văzusem vreodată și nu semăna în nici un fel cu adăposturile urâte din piele de capră. Era ca un curcubeu coborât pe pământ - roșu, albastru și galben - și plutea desupra colinei, sub un pâlc de copaci ale căror crengi implorau un paradis fără nori. Când ne-am apropiat, a devenit clar că era mai mult un baldachin decât o locuință, pentru că era deschis pe toate laturile, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
s-au oprit în mijlocul terenului, huruiau din greu, aerul s-a umplut de un fum albăstrui, puturos, șoferii au oprit motoarele simultan, s-a făcut o liniște deplină, am tăcut și noi, ne-am adunat în jurul excavatoarelor, erau vopsite în galben, iar pe alocuri ieșea la iveală rugina, numai dinții cupelor luceau vag. Atunci unul dintre șoferi a coborât, a stat o clipă locului, s-a uitat la Prodan cel Mare, fugalamine, i-a zis. Prodan s-a dus la el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
-l slăbea din ochi, băgă de seamă că părea să aibă dificultăți de mișcare. Cu toate astea, se aplecă spre vechiul sipet care dădea la iveală vizitatorilor o comoară de doi bani, printre obiecte aflîndu-se niște lingouri grosolan vopsite În galben. Ryan zgîrie cu vîrful unghiei unul dintre lingouri, lăsînd să se ivească de sub vopsea strălucirea caldă a aurului. PM se smulse atunci de lîngă Lucas și se aruncă asupra lingourilor, zgîriindu-le la rîndul lui frenetic. Fersen le făcu semn celor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cum e să fii avocat. Trenul încetinește, apoi oprește în stația Hitherton. Mă uit afară pe fereastră - și mi se taie respirația. În aer plutește un balon uriaș, la doar un metru și ceva deasupra gării. E roșu aprins cu galben, și cei dinăuntru fac cu mâna. Arată ca din poveste. Hei, uitați-vă ! strig. Uitați-vă ! Nimeni nu ridică privirea. Sunt mult prea ocupați să bată în tastaturi. Uitați-vă ! încerc din nou. E incredibil ! Nici de această dată nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
scurte și groase pe care le legară cu lujere subțiri de salcie În jurul pășitorului lui Enkim. M-am holbat la Runa, căci nici pe Moru al meu nu-l văzusem vreodată să facă așa ceva. Apoi, a pus mâl din acela galben În jurul crengilor, acoperindu-le cu totul și, odată cu ele, partea de jos a pășitorului lui Enkim. În sfârșit, mă trimise după o piatră potrivit de mare și-l puse pe Enkim să stea Întins, cu pășitorul sprijinit de piatră. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
am amețit și eu. L-am mai auzit o dată pe Unu cum scâncește, dar n-am avut curaj să-i arunc nici măcar o privire. Pulberea măruntă a nisipului se tot așeza pe noi de parcă ar fi nins. Era din ce În ce mai cald. Galben. Cenușiu. Cafeniu. Negru. Apoi, un scârțâit. Și Încă unul. Și Încă unul. Umbra ne Îmbrățișa, știam că venea să ne ia dar, măcar să mai am putere cât să-i văd chipul: de mic Îmi spusesem că, atunci când avea să sosească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
că natura e bolnavă... GARDIANUL: Natura, domnule, e ca o eczemă care ne-a crescut pe piele. ARTUR: Întotdeauna mi-a fost silă să-mi ating pielea... GARDIANUL: Și mie. Mor de silă. Uitați-vă în cerul gurii mele... E galben... ARTUR: De zece ani noi dorm, nu mănânc, nu beau... Mă simt umilit... GARDIANUL: Și pe mine, domnule, mă umilesc deținuții. Credeți că mi-e ușor să suport toate mofturile dumneavoastră? ARTUR: Regret, regret enorm... GARDIANUL: Mă bucur. Eu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
noi... N-aș vrea să părăsiți orașul cu o părere atât de proastă despre orașul nostru... Am să vă spun adevărul... Trebuie să știți adevărul... ARTUR: Hai, dă-i bice! GARDIANUL: Uitați-vă în ochiul meu, aici. (Îi arată.) E galben... Mii de osândiți am văzut... Începusem să orbesc... Ori de câte ori auzeam hârști! ochiul meu clipea. Începuse să mi se tocească pleoapa... Erau alte vremuri, domnule, aveau altă aromă... Și nici nu ploua ca acum, în zilele de execuție... Aveam un eșafod
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
să trăiască, nici să moară. Începutul și sfârșitul, ochi în ochi. În clipa când se atinge suma perfectă, natura însăși intervine și vâjjjjj! Golește iazul dintr-o dată. Până atunci, însă! Până atunci! Peștișor lângă peștișor, ochișor lângă ochișor, verde, albastru, galben segmentat, solz lângă solz, aripioare străvezii, nemișcate, cozi ca frunzele, cu nervuri de sticlă, și fiecare ochi, solz, aripă încremenită la o apropiere cutremurătoare de fiecare alt solz, ochi, aripă, înotătoare, atom lângă atom, și peste tot un murmur, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
medicinal și sare de bucătărie. A așezat farfurioara pe masa de bucătărie, a stins toate luminile și m-a pus să iau loc la masă vizavi de ea. Apoi a atins amestecul cu un chibrit aprins. Flacăra era de un galben aproape pur, o flacără de sodiu, și făcea ca ea să mi se arate ca un cadavru, iar eu să-i apar ei tot ca un cadavru. — Uite, exclamă ea, așa vom arăta când vom muri. Această bizară demonstrație m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
ei. Se feri din calea lor. Îi urmări cum traversează la intersecție, abia tărându-și picioarele. Fruntașul care semnaliza, cu două stegulețe, abia se ținea pe picioare. Dădea din mâini și parcă s-ar fi învârtit după cele două fanioane, unul galben, celălalt roșu, năclăit, mai mult maroniu. „Armata țării ce-a ajuns“, oftă părintele. Așteptă să se schimbe stopul și traversă și el. Acolo, în stația autobuzului, se întâlni iarăși cu unul dintre aceia. Stătea pe o bancă, în dreptul afișului cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
sub cap. Harta de pe peretele din față îi era binecunoscută. Avea imaginea ei imprimată în memorie, cu toate modificările survenite de-a lungul a zeci de ani. Era o hartă de operațiuni militare, în cea mai mare parte desenată cu galben, verde și negru. O singură zonă roșie se zărea, undeva între Willkins și Bellamore, lângă apa lacului: cheiul. Faptul că nu conștientizase de la început importanța acestui punct strategic era o greșeală pe care nu și-o ierta niciodată. Acum putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
bine la pandantiv, o piatra a lunii. —E piatra zodiei mele, spuse ea, atingând-o și roșind ușor. Un cadou. Știu că nu te dai în vânt după astrologie, dar cred că mi se potrivește oricum, nu? Cu siguranță. Și galbenul ăla dă bine cu părul tău, spusei arătând spre jachetă. Janey se uită la costumul pe care-l purta. Sunt și eu un pic mai elegantă, nu? Din cauza proiectului ăstuia nou. Era adevărat; era clar că radia, cu ochii săi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
un făcut, întotdeauna dă peste tipi care nu o tratează cum trebuie. Oricum, când am încercat să-i desfac eșarfa, am văzut că avea o vânătaie pe gât. Nu o vânătaie „focul pasiunii“, ci una zdravănă. Era un fel de galben amestecat cu verde. Probabil că de aceea nu m-a lăsat să-i dau jos eșarfa. Și, dintr-odată, mi-am dat seama: de fiecare dată când am văzut-o în timpul producției ăsteia, întotdeauna avea ceva în jurul gâtului. Acum știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
mai răspund de mine. Apartamentul lui Hugo era în Spitalfields, la primul etaj al unei căsuțe georgiene drăguțe. Se vedea că fusese restaurată cu drag; nu știam dacă era o restaurare fidelă sau nu, dar îmi plăcea. Pereți de un galben pal, pe care atârnau gravuri alb-negru, podele lustruite și mobilă delicată, din lemn, care era mult mai confortabilă decât părea. Pe două măsuțe se afla o colecție bine gândită de objets d’art: prespapier-uri din sticlă, imitație Lalique, fotografii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
scoaseră un „Bună!“ demn de un adevărat cuplu, cu avantajul suplimentar al diferențelor lor etnice: Paul, înalt și cu părul roșcat, era printre puținii oameni care chiar au pielea labă, spre deosebire de noi, ceilalți, care avem pielea de diferite nuanțe de galben murdar. Și Tabitha, de o zveltețe diafană, îmbrăcată într-o rochie bleumarin cu bretele, cu părul negru prins în vârful capului într-un stil pe care bănuiam că-l copiază după Violet, avea exact aceeași nuanță de piele cu bronzul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
unde am dreptul să le aduc acest gen de nefericire? — Nu credeți că se pot adapta? Că pot ajunge să facă parte din lumea noastră, fără să sufere odată cu schimbarea? — Nu se vor adapta niciodată. Negrul imită și se adaptează. Galbenul absoarbe și îmbunătățește, dar indianul, nu; indianul respinge civilizația albilor și oricât de mult timp ar trece, aceasta de abia de îi atinge. Așa cum nu am reușit să „europenizăm“ indianul andin, descendent al incașilor, la fel nu o vom reuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
cei care le-au primit ca moștenire nu au știut să le îngrijească și le-au secătuit, până le-au distrus... Iar vinovat pentru toate astea este omul alb. Doar omul alb, ascultați ce vă spun! Indianul, negrul, chiar și galbenul în anumite cazuri, au o concepție total diferită despre ce e pământul și la ce servește el. Când europenii au ajuns în America, pământurile nu aparțineau nimănui; erau un bun comun al tribului, moștenit de la străbuni. Fiecare generație se bucura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
prea conta. După război, ele se Întorseseră În oraș, după ce supraviețuiseră cine știe câtor orori, și uite-le acum, aproape cincizeci de ani mai târziu, cum traversau Campo del Ghetto, braț la braț, fiecare cu câte-o panglică de-un galben sclipitor În păr. Pentru surorile Mariani, conspirația existase și cu siguranță văzuseră dovada răului omenesc, și totuși uite-le cum se plimbau În lumina bogată a soarelui Într-o după-amiază liniștită În Veneția, cu soarele Împestrițându-le rochiile Înflorate. Brunetti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
aruncă undița, apoi își scoate jobenul și salută. Salutul inconfundabil. Firesc, urmează ropotele de aplauze, iar instrumentiștii dau onorul, în timp de Omul cu Joben iese din scenă. În urma lui, umbrelele se rotesc amețitor, iar orizontul explodează în roșu și galben... Atunci când trecu peste pod, cu viteză redusă, Detectivul aruncă doar o singură privire, profesională, cu coada ochiului, îndeajuns pentru a fotografia întreg decorul. Scriitorul părea că se odihnește, cu brațele sprijinite de balustradă și cu privirea pierdută (probabil) undeva, departe
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
u nimic! Bei și nu mai știi ce faci. Dormi îmbrăcat. Cum puteam aseară să dorm lângă tine, când ai ocupat tot patul și nu aveam loc? Tu nu vezi cum arăți? Într-adevăr, arăta destul de rău la față; buhăit, galben și cu cearcane mari în jurul ochilor. Era de nerecunoscut. Ea îi pregăti și pachețelul cu mâncare. - Aș vrea ca de Sf. Mărie să te abții de la băutură și să mergi cu mine la biserică, să mă ajuți să duc pachetele
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]