3,149 matches
-
de sus și renunțase la ironii. Iar Arhivarul abia își ascundea dușmănia sporită, printr-un plus de servilism. Căci începuse, mi-am dat seama, o rivalitate surdă între noi. El avea ca armă trecutul tuturor, pe care-l păzea cu gelozie, eu aveam nopțile din sala cu oglinzi care-mi dădeau un nimb de invidiat. Și de ce să mint? Nu mai aveam nici urmă de modestie. Îmi plăcea să fiu privit pe furiș, salutat pe coridoare, temut, căutat, măgulit. Era o
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
minte ca niște descărcări de fulgere. Erau perspective care nu mi-ar fi displăcut, nu ele mă făceau să dau înapoi și, în alte condiții, n-aș fi stat, poate, să cântăresc prea mult nici riscul de a suporta ulterior gelozia autoritară a Moașei. Dar un fel de dezgust punea stăpânire pe mine, împiedicîndu-mă să mă las în voia simțurilor, la gândul că între ea și Laura ar fi putut exista o legătură. În timp ce Moașa mă privea languros devenind din ce în ce mai nerăbdătoare
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
-i strig pe coridor: Vino înapoi, să te satur eu, las-o pe Laura în pace". N-aveam absolut nici un motiv cât de cât întemeiat să gândesc astfel, dar noaptea, nervii, sentimentul că făcusem o gafă respingînd-o brutal pe Moașa, gelozia toate mă împingeau dincolo de logică. O clipă, mi-am imaginat chiar cum arătau împreună cele două trupuri, unul gras și altul unduios. Șarpele boa și liana. Puah! O uram și pe Laura în clipa aceea în aceeași măsură în care
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
câți bărbați te-ai culcat înaintea mea?" o întrebasem odată pe Laura. "Eu te întreb ce cauți în cătun?" îmi replicase ea tăios, aruncîndu-mi o privire neagră, pe care o interpretasem însă în felul meu, ca pe o dovadă de gelozie, ceea ce mă mișcase, încît fusesem gata să-i spun, " Nu fii proastă, Laura" pentru a o sili să-și trădeze emoția în ochii oblici și păcătoși, umeziți de lacrimi. Barca abia înainta. Lin, ca în somn. Am privit în adâncul
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
întors barca și am vâslit puternic în direcția azilului. M-am dus sub fereastra Moașei, am luat un pumn de pietricele și am început să arunc cu ele în geam. Propriu-zis, nu știu ce urmăream. Acționam în virtutea impulsurilor, ros, înveninat de o gelozie absurdă. Se auzi un pocnet de fereastră, apăru o umbră, un cap care se aplecă afară; eu mă lipisem de zid ca să nu fiu văzut. Apoi geamul s-a închis la loc și se așternu liniștea. M-am întors și
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
proaspăta și mai dureroasă. Erau necesare pentru asta acele momente de uitare în care făureau câte un plan care presupunea că flagelul a luat sfârșit. Era necesar să fi resimțit deodată, și ca efect al vreunui dar ceresc, mușcătura unei gelozii fără obiect. Altora li se întâmpla să aibă reînvieri bruște, ieșeau din toropeala lor în anumite zile ale săptămânii, firește duminica și sâmbăta după-amiază, deoarece aceste zile erau consacrate unor anumite rituri pe vremea când cel plecat era acasă. Sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
oală cu apă clocotită pe braț când era copil. Chiar are o expresie opărită, dacă-nțelegi ce vreau să spun. Tot timpu’ o vedeam scriind la masa din bucătărie, în casa mă-sii. Scria pro’abil despre mine. O apucase gelozia când domnul Reilly a început să-mi facă curte. — Așa se-ntâmplă, spuse Santa. O rudă opărită era o figură ștearsă în galeria plină de dramatism a Irenei. Adăugă apoi cu voce veselă și răgușită: Fac o mică petrecere cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
să faci o glumă antisemită proastă. Din fericire, sunt mai presus de orice atac în această privință. Dar nu mi-am închipuit niciodată că ai să te cobori atât de jos. Cât trăiești înveți. Comentariile tale despre conferință reflectează o gelozie foarte meschină la care nu mă așteptam de la cineva care susține că are principii atât de largi și este atât de neimplicat. Conferința mea a și început să intereseze pe câteva dintre persoanele foarte distinse pe care le cunosc. Unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
periculoasă) a lui Clyde a găsit încă un mijloc de a-mi înjosi ființa mea invincibilă. La început am crezut că mi-am găsit un surogat de tată în acel țar al cârnaților, marele mogul al cărnii. Dar resentimentul și gelozia pe care i le stârnesc cresc cu fiecare zi. Nu mă îndoiesc că în cele din urmă îl vor copleși și-i vor distruge mintea. Măreția fizicului meu, complexitatea concepției mele despre lume, decența și bunul gust evident în ținuta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
o problemă cu marfa. Nemernicul de Clyde s-a răzbunat dându-mi un traseu care este un fel de „Elefant Alb“, termen pe care l-a folosit o dată, în cursul uneia dintre conferințele noastre de afaceri, cu privire la mine. Resentimentul și gelozia m-au doborât încă o dată. Pe deasupra, trebuie să născocesc un mijloc de a trata ultimele afronturi primite de la M. Minkoff. Poate Cartierul îmi va procura ceva material: o campanie pentru susținerea bunului-gust și a decenței, pentru teologie și geometrie (poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
l citească în ochi, Mulțumesc. Marçal nu întrebă De ce mulțumesc, învățase de mult timp că teritoriul pe care se mișcau acest tată și această fiică, mai mult decât doar familial, era, într-un anume fel, sacru și inaccesibil. Nu simțea gelozie, doar melancolia celui care se știe definitiv exclus, totuși nu din acest teritoriu, care nu i-ar putea aparține niciodată, ci din altul unde, dacă ar putea fi vreodată împreună cu ei, și-ar găsi și și-ar recunoaște, în sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
cu un înger, ca eu să nu doresc să semăn diavolului. Aveam ochii întunecați, spre deosebire de ai fratelui meu care fuseseră curați și albaștri, nu mai lipsea decât să mă port pe măsura privirii mele sumbre, mânat de răutatea, otrăvită de gelozie, de a zgândări cicatricea din sufletul tatei, cu atât mai mult cu cât el, comparându-mă probabil întruna cu Dinu, nu-și ascundea dezamăgirea din ce în ce mai adâncă pe care i-o provocam eu. Mă purtam anume ca să nu mai fie posibilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
uneori și pe mine. Cred că aceste demonstrații care mă epuizau, dar mă umpleau de euforia triumfului, l-au făcut să nu mă mai ia nicăieri cu el. Dar și pe mine mă costau aceste sminteli. Străbătând infernul răzvrătirii și geloziei, copilăria mea n-a mai avut decât un sens: de a-i da tatei motive să se înstrăineze, să mă urască și să regrete și mai mult moartea lui Dinu. Singurul farmec pe care l-am cunoscut în această luptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Vroiam să îngenunchez la mormântul mamei, dar, ridicându-mă, nu m-am putut opri să nu mă uit la chipul de porțelan al fratelui meu. Spre surprinderea mea, am simțit că nu mai eram pornit contra lui Dinu. Timpul ștersese gelozia care îmi înveninase anii copilăriei, așa cum ploile șterseseră literele de pe crucea de marmură neagră. A fost prima oară când m-am întrebat dacă nu cumva destinul face numai ceea ce trebuie să facă. Adică să execute ordinele pe care i le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în același timp dus de curenții apei. Așa e viața. Chiar dacă am înotat, curenții m-au dus unde au vrut ei. 12 ianuarie Augusta m-a văzut abătut și m-a întrebat: „Ce ai, puișor?” Proasta! Crede că sufăr de gelozie. 14 ianuarie Noi îi spuneam „Zerou”. Făcuse nu se știe ce ispravă, iar prenumele său începe cu Z. L-am întâlnit azi. Mi-a explicat: „Îmi ador neputința. Ea e salvarea mea, mă scutește de regrete. Îmi zic «nu pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
dar îndată ce mirosea că Moașa avea chef să-l înșele, turba. Ieșea din arhivă, încuia ușa și patrula pe coridorul unde se afla camera Moașei. Se agita ridicol și agresiv, cu ochii lui de viezure bulbucați de furie neputincioasă, de gelozie și de suferință și ai fi zis că, văzând-o pe Moașa, vom asista la o scenă violentă, cu reproșuri amoroase. Când colo, în clipa aceea Arhivarul se fâstâcea, se înroșea tot, își recăpăta aerul supus și devotat, întorcându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în brațe. Mopsul a mârâit: „Cum a găsit-o ăsta tocmai când a căutat-o singur?” Și a lansat imediat zvonul că portarul prinsese bufnița în cătun și că, bineînțeles, era altă bufniță. Arhivarul, în schimb, s-a îngălbenit. De gelozie, probabil. A vrut să ia pasărea, s-o ducă el, dar portarul s-a încăpățânat, n-a vrut să-i cedeze această favoare. „Eu am prins-o, eu o duc”. Și a intrat în camera Moașei, extrem de mândru de trofeul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
egoist mai zelos decât mine. Nimeni n-a pus atâta zel nesăbuit în a-și da dreptate lui însuși și în a se distruge. Trebuie să mai spun că pe femei nu le-am obosit niciodată cu insistențele ori cu geloziile mele. Nu complicam inutil lucrurile și am avut față de dragostea trupească o îngăduință paradisiacă. Mi se părea actul cel mai intelectual cu putință; și puțin mă interesa că mărul pe care l-a dat șarpele Evei a fost poate putred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
un conflict surd pe care l-am ascuns cu grijă, dar care a avut urmări. Într-o după-amiază, de cum am văzut norii bulucindu-se deasupra mării și fulgerele spintecându-i, am luat barca și am plecat în cătun. Ros de gelozie, mă răzbunam ducându-mă la Marta care nu-mi pretindea nici un entuziasm. Furtuna m-a prins chiar pe baltă, dar n-am dat înapoi. Am vâslit mai departe, în timp ce vântul șuiera sinistru printre trestii și o salcie a fost trăznită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
coridorului, m-am ciocnit de Laura. Părea nedormită și m-a mușcat șarpele de inimă. — De unde vii? am întrebat-o înșfăcând-o de mână. În ochii ei oblici și migdalați s-au aprins într-o clipă toate flăcările iadului. Mânie? Gelozie? Sau altceva? Niciodată n-am știut. Fapt e că mă înfrunta. Părul negru îi cădea în șuvițe rebele peste gulerul halatului și din toată atitudinea ei răzbătea o nerușinare provocatoare; râdea, dezvelindu-și dinții superbi, de fiară sănătoasă. Totdeauna mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de sus și renunțase la ironii. Iar Arhivarul abia își ascundea dușmănia sporită, printr-un plus de servilism. Căci începuse, mi-am dat seama, o rivalitate surdă între noi. El avea ca armă trecutul tuturor, pe care-l păzea cu gelozie, eu aveam nopțile din sala cu oglinzi care-mi dădeau un nimb de invidiat. Și de ce să mint? Nu mai aveam nici urmă de modestie. Îmi plăcea să fiu privit pe furiș, salutat pe coridoare, temut, căutat, măgulit. Era o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
minte ca niște descărcări de fulgere. Erau perspective care nu mi-ar fi displăcut, nu ele mă făceau să dau înapoi și, în alte condiții, n-aș fi stat, poate, să cântăresc prea mult nici riscul de a suporta ulterior gelozia autoritară a Moașei. Dar un fel de dezgust punea stăpânire pe mine, împiedicându-mă să mă las în voia simțurilor, la gândul că între ea și Laura ar fi putut exista o legătură. În timp ce Moașa mă privea languros devenind din ce în ce mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
strig pe coridor: «Vino înapoi, să te satur eu, las-o pe Laura în pace». N-aveam absolut nici un motiv cât de cât întemeiat să gândesc astfel, dar noaptea, nervii, sentimentul că făcusem o gafă respingând-o brutal pe Moașa, gelozia toate mă împingeau dincolo de logică. O clipă, mi-am imaginat chiar cum arătau împreună cele două trupuri, unul gras și altul unduios. Șarpele boa și liana. Puah! O uram și pe Laura în clipa aceea în aceeași măsură în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
bărbați te-ai culcat înaintea mea?” o întrebasem odată pe Laura. „Eu te întreb ce cauți în cătun?” îmi replicase ea tăios, aruncându-mi o privire neagră, pe care o interpretasem însă în felul meu, ca pe o dovadă de gelozie, ceea ce mă mișcase, încât fusesem gata să-i spun, „Nu fii proastă, Laura” pentru a o sili să-și trădeze emoția în ochii oblici și păcătoși, umeziți de lacrimi. Barca abia înainta. Lin, ca în somn. Am privit în adâncul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
întors barca și am vâslit puternic în direcția azilului. M-am dus sub fereastra Moașei, am luat un pumn de pietricele și am început să arunc cu ele în geam. Propriu-zis, nu știu ce urmăream. Acționam în virtutea impulsurilor, ros, înveninat de o gelozie absurdă. Se auzi un pocnet de fereastră, apăru o umbră, un cap care se aplecă afară; eu mă lipisem de zid ca să nu fiu văzut. Apoi geamul s-a închis la loc și se așternu liniștea. M-am întors și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]