56,083 matches
-
care venea să-l asculte și i le înculca pe ale sale. Nu vrea nici un senator de la noi să învețe să fie un "predateur"? nu vrea nici un politician (dacă există unul absolut onest) să obțină aplauze pentru o catilinarie de genul: "până când, în fine, "baronule" X vei abuza de răbdarea acestui popor... etc. etc.? Dacă nu e o facultate naturală, arta de a vorbi convingător se dobândește prin studiu. Eroarea numită de latini fallacia extra dictionem o vedem atât de des
Retorică și politică by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/10093_a_11418]
-
și trusa de sentimente și sensibilitate cu ajutorul căreia comedia dobândește o cu totul altă statură. Nimic nu se compară ca dramă cu îmbătrânirea unei femei. Exuberanța se stinge, frumusețea se fanează, dorința din ochii celui de lângă ea dispare, cochetăria specifică genului capătă nuanțe penibile, totul se transformă într-o cenușie luptă pentru supraviețuire. Valsul, călătoriile exotice, pasiunea, buchetele de flori, vorbele curtenitoare devin amintiri din altă lume. Prezentul este alcătuit doar din borcane cu murături, rufe de spălat, vopsea de păr
Fustele lui Mitică by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10088_a_11413]
-
stins - dar în interesul vital al societății suferind de lipsa capitalului autohton. Care, și astfel, în fine s-a înfiripat, ba chiar, cu încă un puseu va deveni concurențial... Spusele dlui Vanghelie ar mai pune în lumină o mentalitate de genul: suntem politicieni, veșnic în luptă pentru putere. Politicienii fură, pentru că altfel nu se poate. Sunt hoți, unii deștepți, alții cretini. Cei mai de jos nu știu nici măcar să fure. Votați-i pe cei care merită. Ei vor fura, neapărat, dar
Meritocratia hotiei by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/10113_a_11438]
-
succesiunii temporale, John Adams, John Rea, si orientări că New Complexity (Brian Ferneyhough, Michael Finnissy ș.a.), New Simplicity (în germană - Die neue Einfachheit, Wolfgang Rihm, Mahnfred Trojan sau Hans Jürgen von Bose), dar și un număr considerabil de producții ale genului de operă precum - Einstein on the Beach (1976, Philip Glass), Nixon în Chină (1985-87), Death of Klinghoffer (1990-1991) sau hibridul El Niño (2000) (John Adams, operă-oratoriu), trilogia Perfect Lives (1978-83), Atalanta (1985) și Now Eleanor's Idea (1993) (Robert Ashley
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
e.g., Thomas Adès, Brahms).", Claus-Steffen Mahnkopf, Musical Modernity. From Classical Modernity up to the Second Modernity - Provisional Considerations, pag. 5-6, la adresa: http://www.searchnewmusic.org/Mahnkopf modernity.pdf. footnote> Conform lui Mahnkopf, compozitori că Ligeti (1923-2006, texturalism micropolifonic și pluralism de genuri și tehnici), Kagel (1931-2008, teatru instrumental), Rihm (n. 1952, Noua simplicitate și neoromantism), Schnittke (1934-1998, polistilistică) sau Adès (n. 1971, orientare moderată, detașata de "excesele" postmoderne) sunt compozitori postmoderni. Însă, chiar dacă spre deosebire de listă lui Kramer, una simptomatica, lista lui Mahnkopf
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
formația King Krimson, în experimente polistilistice - Emerson, Lake & Palmer sau neo-renascentiste de substanță polifonica - Gentle Giant). Fiecare dintre aceste filoane supraviețuiește în virtutea unei încărcături interne specifice, dar și datorită tensiunilor de atracție (implicând interferență și chiar fuziunea între forme și genuri) sau respingere-incompatibilitate care definesc dinamică evolutivă interioară a întregului câmp modernist. Accesibilitatea definește persistentă tradiției moderate, aceasta fiind ancorată într-o atitudine tributara de substanță nostalgica (față de ancestralismul și, implicit, exotismul etno-centric, filonul modal, sau față de canonicitatea clasicizanta, filonul neo-tonal
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
la nivelul etosului (ca răspuns la întrebările ce și cum este exprimat), cât și la nivelul esteticii personale (ca imagine a câmpurilor categoriale abordate) în cazurile concrete ale lui Haydn, Mozart și Beethoven. Omogenitatea, însă, se impune la nivelurile de gen și formă, ea fiind definită și elaborată chiar de către acești trei compozitori și persistă cu diverse grade de transformare pe întreaga durată a romantismului (austro-german și a școlilor naționale). footnote>, dar și de efortul de canonizare sau, altfel spus, re-inventare
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
privilegiat, iar celelalte s-ar confirmă unei legitime „pensionari” și ar intra, logic, în muzeul stilistic. Însă lucrurile se prezintă într-o ordine totalmente opusă, toata suma de ambiguități postmoderne precum confuzia cu periodizarea, refuzul unei identificări stilistice "ortodoxe", metisajul genurilor și formelor sau hibridizarea estetică, se prezintă mai degrabă ca reacție față de amplificarea și, implicit, diversificarea tipologiilor de practici muzicale, cumulul atingând punctul critic la care se produce o reconexiune calitativa care pune în imposibilitate definițiile, imaginile și reprezentările tradiționale
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
asupra rolului exercitat de cultură în general. Postmodernismul muzical se prezintă că o „simplificare” și „detensionare” deziderativa deopotrivă prin ignorarea definițiilor totalizatoare cu valoare universalizantă, dar și prin refuzul legitimării obligatorii a valabilitații creative prin birocrația instanțelor evaluative tradiționale precum gen, forma, stil. Altfel spus, daca prima avangardă „pulverizează” sistemul tonal „eliberând” înălțimile și conferindu-le o relativă autonomie, atunci în postmodernismul muzical este reluată aceeași procedură, însă de această data aplicând-o ierarhiei tipologice (sunet muzical, sisteme de organizare sonoră
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
stil. Altfel spus, daca prima avangardă „pulverizează” sistemul tonal „eliberând” înălțimile și conferindu-le o relativă autonomie, atunci în postmodernismul muzical este reluată aceeași procedură, însă de această data aplicând-o ierarhiei tipologice (sunet muzical, sisteme de organizare sonoră, forma, gen, stil, canon), toate componentele acesteia fiind compromise prin statutul lor de metanarațiuni muzicale. Sunetul muzical (definit strictamente prin unitatea celor patru parametri - înălțime, durata, intensitate și timbru) conviețuiește cu zgomotul (natural, convențional și artificial), sistemele de organizare sonoră (organizare tonala
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
compromise prin statutul lor de metanarațiuni muzicale. Sunetul muzical (definit strictamente prin unitatea celor patru parametri - înălțime, durata, intensitate și timbru) conviețuiește cu zgomotul (natural, convențional și artificial), sistemele de organizare sonoră (organizare tonala și, respectiv, organizare sintactica), formele și genurile muzicale tradiționale sunt supuse unor procese de hibridizare, definiția stilului muzical nu mai reflectă la modul coerent natură și extremă diversitate a concepțiilor componistice postmoderne, iar canonul însuși este „împrăștiat” într-o multitudine incalculabila de structuri micro-canonice<footnote Jean-François Lyotard
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
regulile muzicii (însăși - O.G.)”. footnote>. Dată fiind această situație în postmodernitate, putem proceda printr-o extrapolare inversă, și atunci imaginea "traiectoriei" istorice-stilistice între clasicismul vienez și contemporaneitate se structurează că o continuă creștere în volum (cantitatea tipologiilor formale, de gen, expresiei, a conținuturilor), expansiune că suprafață (geografic), diversificare tipologica și interferență între structurile și tipologiile deja existente. Câmpul practicilor artistice muzicale evoluează în virtutea unei expansiuni permanentizate determinând la nivelul anilor '60 ai secolului trecut o „suprapopulare” tipologica și, drept consecință
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
ar mai putea reprezenta un concept aplicabil în gândirea și practicile muzicale postmoderne, dat fiind statutul său evident metanarativ. Aceeași soartă, în virtutea suspiciunii și ironiei postmoderne, ar trebui s-o împărtășească și substructurile canonice precum stilul (ieșirea din tiparele stilistice), genul (implozia și hibridizarea tipologiilor de gen), formele (metisajul tipologiilor de forma), sistemele de organizare sonoră (invalidarea modelelor tradiționale de sisteme de organizare tonala și sintactica) și suspendarea accepțiunii tradiționale a sunetului muzical (prin diversificarea tehnicilor de sinteză sonoră). În realitate
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
aplicabil în gândirea și practicile muzicale postmoderne, dat fiind statutul său evident metanarativ. Aceeași soartă, în virtutea suspiciunii și ironiei postmoderne, ar trebui s-o împărtășească și substructurile canonice precum stilul (ieșirea din tiparele stilistice), genul (implozia și hibridizarea tipologiilor de gen), formele (metisajul tipologiilor de forma), sistemele de organizare sonoră (invalidarea modelelor tradiționale de sisteme de organizare tonala și sintactica) și suspendarea accepțiunii tradiționale a sunetului muzical (prin diversificarea tehnicilor de sinteză sonoră). În realitate, însă, lucrurile nu se prezintă într-
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
experimentarea tehnicii de collage în Anachronie I și ÎI (1966-69), fuziunea mai multor referințe stilistice - Stravinski, jazz, tradiția boogie-woogie - în On Jimmy Yancey (1973) și Workers Union (1975) și orientarea înspre post-minimalismul euro-american în Hoketus (1975-77). Intrarea în scenă a genului de operă postmodernă prin lucrarea lui Henri Pousseur - Votre Faust (1969) cu o “culminație” în Einstein on the Beach (1976) de Philip Glass. Etapă 2 (1980-1991+). Sfârșitul războiului rece (a doua jumătate a anilor '80), încheierea războiului în Afganistan (1989
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
a numărului de compozitori importanți, dar și expansiunea impresionantă a cantității de lucrări scrise. Atrag atentia nume precum Michael Nyman și Wolfgang Rihm, ca și compozitori deosebit de prolifici. Este de remarcat atenția pe care Michael Nyman o acordă, spre exemplu, genului muzicii de film și colaborările acestuia cu regizorul Peter Greenaway - The Draughtsman’s Contract (1982, coloana sonoră editata sub formă de album la casa de discuri Charisma), A Zed & Two Noughts (1985, Editions EG), Drowning by Numbers (1988, Venture), The
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
The Cook, the Thief, His Wife & Her Lover (1989, Venture) și Prospero’s Books (1991, Decca). Această experiență este comparabilă cu aceea a lui Alfred Schnittke în muzică pe care a scris-o pentru peste treizeci de titluri cinematografice. Evoluția genului de operă postmodernă în creația lui Philip Glass - Akhnaten (1984), Michael Nyman - The Mân who Mistook his Wife for a Hat (1986), John Adams - Nixon în Chină (1987), OEdipus (1987) de inspirație hölderliană de Wolfgang Rihm, precum și o surprinzătoare infiltrare
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
că oglindire a stării fragmentate a câmpului activităților muzicale savante. Criteriul accesibilității că "arbitru" în lupta pentru succesul comercial. Progresul tehnologic tot mai avansat în materie de hardware și software (echipament electronic de mixaj și generare timbrala, compoziția "computerizată", expansiunea genurilor muzicii electronice - albume de muzică electronică experimentală - Aphex Twin, Chemical Brothers, Amon Tobin, emulații minimaliste precum genul muzicii drum'n'base sau dubstep) permite operarea cu grefe stilistice și crearea imaginii de "palimpsest" muzical prin paletă tot mai diversificata în
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
succesul comercial. Progresul tehnologic tot mai avansat în materie de hardware și software (echipament electronic de mixaj și generare timbrala, compoziția "computerizată", expansiunea genurilor muzicii electronice - albume de muzică electronică experimentală - Aphex Twin, Chemical Brothers, Amon Tobin, emulații minimaliste precum genul muzicii drum'n'base sau dubstep) permite operarea cu grefe stilistice și crearea imaginii de "palimpsest" muzical prin paletă tot mai diversificata în materie de sinteză. Generalizarea metisajului între muzică electronică, principiul minimalist-repetitiv și genurile muzicii comerciale de masă (hip-hop
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
Amon Tobin, emulații minimaliste precum genul muzicii drum'n'base sau dubstep) permite operarea cu grefe stilistice și crearea imaginii de "palimpsest" muzical prin paletă tot mai diversificata în materie de sinteză. Generalizarea metisajului între muzică electronică, principiul minimalist-repetitiv și genurile muzicii comerciale de masă (hip-hop, techno, rap etc.), incluzând multiple posibilități alternative în generarea de genuri și ansambluri de gen. Evoluția susținută a genului de operă postmodernă prin The Ghosts of Versailles (1991) de John Corigliano, The Death of Klinghoffer
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
stilistice și crearea imaginii de "palimpsest" muzical prin paletă tot mai diversificata în materie de sinteză. Generalizarea metisajului între muzică electronică, principiul minimalist-repetitiv și genurile muzicii comerciale de masă (hip-hop, techno, rap etc.), incluzând multiple posibilități alternative în generarea de genuri și ansambluri de gen. Evoluția susținută a genului de operă postmodernă prin The Ghosts of Versailles (1991) de John Corigliano, The Death of Klinghoffer (1991) de John Adams, genul de operă multimedia - The Fatal Fall (1992) de Terry Riley, King
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
de "palimpsest" muzical prin paletă tot mai diversificata în materie de sinteză. Generalizarea metisajului între muzică electronică, principiul minimalist-repetitiv și genurile muzicii comerciale de masă (hip-hop, techno, rap etc.), incluzând multiple posibilități alternative în generarea de genuri și ansambluri de gen. Evoluția susținută a genului de operă postmodernă prin The Ghosts of Versailles (1991) de John Corigliano, The Death of Klinghoffer (1991) de John Adams, genul de operă multimedia - The Fatal Fall (1992) de Terry Riley, King of Hearts de Michael
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
paletă tot mai diversificata în materie de sinteză. Generalizarea metisajului între muzică electronică, principiul minimalist-repetitiv și genurile muzicii comerciale de masă (hip-hop, techno, rap etc.), incluzând multiple posibilități alternative în generarea de genuri și ansambluri de gen. Evoluția susținută a genului de operă postmodernă prin The Ghosts of Versailles (1991) de John Corigliano, The Death of Klinghoffer (1991) de John Adams, genul de operă multimedia - The Fatal Fall (1992) de Terry Riley, King of Hearts de Michael Torke (difuzată în Marea Britanie
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
hip-hop, techno, rap etc.), incluzând multiple posibilități alternative în generarea de genuri și ansambluri de gen. Evoluția susținută a genului de operă postmodernă prin The Ghosts of Versailles (1991) de John Corigliano, The Death of Klinghoffer (1991) de John Adams, genul de operă multimedia - The Fatal Fall (1992) de Terry Riley, King of Hearts de Michael Torke (difuzată în Marea Britanie în februarie 1995) etc. Evenimentele primului deceniu al secolului XXI reprezintă în opinia noastră o tematizare de maxim interes analitic, deoarece
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
de un rasism al vârstei, care mocnește de multă vreme în viața publică din România și care, tolerat din lașitate sau chiar încurajat, din slugărnicie, a devenit acum - sau, în orice caz, este gata să devină - un incendiu devastator, de genul celui care a distrus Biblioteca din Alexandria. Vârstnicii care girează, în paginile ziarului Cotidianul, acest monstruos ritual al uciderii în efigie, sperând să se salveze pe ei înșiși, prin lingușirea tinerilor agresivi, fac o figură jalnică. Seamănă cu niște bătrâne
Ochiul magic () [Corola-journal/Journalistic/10112_a_11437]