14,967 matches
-
parte a despicăturii feselor - ceea ce lăsa scena prezentată suspendată ciudat În mijlocul acțiunii, cu pericolul plutind În aer. După părerea Dorei, era simplu să te gândești că femeia Își invita prietenii sau dușmanii să descopere gaura În care șoricelul mititel se grăbea să se ascundă de urmăritorul său fioros. Cât despre ea, nu avea de etalat nici un tatuaj. „De ce să-mi poluez trupul?“ a ripostat vinerea trecută, când stăteam În fața oglinzii șifonierului ei. Amintindu-mi de ceva ce am auzit, mă Întrebam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
să-ți spun eu?’ m-am Întrebat. Nici atunci n-a răspuns. ‘Te uiți la propriul tău œillet violet. Asta faci. Și acum, te rog, gândește-te la ce-ai făcut chiar acum. Probabil că păream nedumerit, pentru că s-a grăbit să-mi explice că se referea la un sonet citat de Karp În timpul vizitei noastre la fundație. — I-am spus francezului că poate să se ajute, În timp ce meditează la modelul imprimat. Personal, mă săturasem și nu m-am mai Întors
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Wickert să procedăm cu vigoare și fără a sta la discuții. „Diels“, mi-a zis, „nici măcar geniala de Manetti nu poate nega că Wilms era Îmbrăcată Într-o manieră care nu corespunde unor obiceiuri decente. Sau poate crezi că se grăbea la un curs de croitorie când moartea a surprins-o, machiată și Îmbrăcată provocator? În cazul ăsta te voi dezamăgi. După cincisprezece ani petrecuți la poliție știu să citesc semnele astea. Și experiența Îmi spune că unele trăsături nu dispar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Dora scutură scrumul. Vrei să zici c-a fost vina mea că nu mi-ai spus adevărul. Din nou, gesturile ei au Înghețat În felul acela care o făcea să pară că se retrage În ea. — Nu, nu, m-am grăbit să-i explic. Nu putea să-și imagineze că existau oameni care se deghizau, dar care nu-și Închipuiau neapărat că mint? Oameni care, dimpotrivă, se gândeau că astfel se apropie un pic de eul lor adevărat? Dora nu părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
de obicei, destul de receptivi, așa că, În acest moment, mi-ar face mare plăcere să fac următoarea observație: diferența dintre bărbat și femeie este minimă. De fapt, e o diferență de doar câțiva centimetri. Și, ca să nu fiu Înțeles greșit, mă grăbesc să adaug că nu mă refer la lungimea unei anumite părți anatomice, pe care tocmai am desenat-o pe o bucată de hârtie. Doar verticalitatea lor e aceeași, și nici măcar asta nu În Întregime. Nu, ceea ce vreau eu să spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
zilei. Oare când o să-nceapă să curgă sânge din mine? Dă-mi drumu-năuntru, te rog, n-auzi? zice mama. De ce-ai tras apa când ți-am zis să n-o tragi? — Am uitat. — Ce-ai avut de te-ai grăbit să tragi apa? — Diaree. — Cum arăta căcuța? Era lichidă sau moale? — Nu mă uit la ea! Nu m-am uitat! Și mai lasă-mă-n pace cu căcuța - doar sunt la liceu, ce naiba! — Ah, nu țipa la mine, Alex. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
acuși mă trezesc c-or să-l facă sul și-or să-l arunce pe fereastră. Și pe urmă or să mă ia acasă! Covorul ăsta n-are nimic. Și nici genunchiul meu n-are nimic. — Dar a avut, se grăbește maică-mea să-mi împrospăteze memoria, când ai avut piciorul în ghips până-n șold, dragule. Cât a șlepuit pe chestia aia! Cât s-a mai chinuit! — Aveam paișpe ani, mamă. — Ăhă, îi ține taică-meu isonul, și când ți-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
iar din cuvintele mari face fraze întregi. Ah, însorita dimineață de sâmbătă șerpuiește molcom în timp ce el înșiră, silabă cu silabă, meritele și împlinirile mele soborului de rude și prieteni. Trage-le-o zdravăn, Warshaw, suge-mi-ai pixu’, nu te grăbi din pricina mea, te rog. Eu sunt tânăr, pot să stau aici toată ziua, dacă-i nevoie. — ...fiu devotat, frate iubitor, un formidabil elev eminent, un avid cititor de ziare (la curent cu toate evenimentele de ultimă oră, cunoaște numele complet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
ușa Întredeschisă, cât să poată vedea pe culoar. Când Coral Musker și doctorul Czinner Își făcură apariția, ea Închise ușa și așteptă ca sunetul pașilor lor să treacă. Aveau destul de mult de mers până la capătul culoarului, așa că acum, dacă se grăbea, ar avea destul timp. Se strecură afară. Înainte să fi putut Închide ușa, trenul se porni cu o smucitură și ușa se trânti, dar nici Coral Musker, nici doctorul Czinner nu priviră În urmă. Alergă dizgrațios, lovindu-se când de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
urma să cadă drept În jos, cale de zece metri, până pe marchiza cafenelei. Apoi ușile batante se deschiseră și se Închiseră. Anna șopti prin gaura cheii: — Etajul de jos. Atunci e În regulă, se gândi Joseph. Nu trebuie să mă grăbesc. Înapoi În dormitorul Annei și de acolo peste acoperiș. Va trebui să aștept douăzeci de minute pentru trenul de Passau. Scaunul vârât sub clanță se Înțepenise bine. Trebui să-și lase geanta jos și să folosească ambele mâini. Scaunul lunecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
puțin prea mică pentru el, pentru că fusese șterpelită din cuierul unei toalete, În fața unei cunoștințe feminine imaginare. Eu, Josef Grünlich, am ucis un om. Sunt deștept, se gândi el. N-au cum să-mi vină de hac. De ce să mă grăbesc să mă furișez În gară ca un pungaș care se străduiește să nu atragă atenția la intrare, ascunzându-se În umbra cabinelor? Avea timp pentru o ceașcă de cafea, așa că alese una din mesele de pe trotuar, la marginea marchizei, cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
doi jucători de șah se Întoarseră la piesele lor. Șoferul de taximetru apăsă butonul demarorului și, pentru că frigul Îi afectase deja motorul, ieși afară să dea la manivelă. Josef Grünlich o luă la pas În direcția gării, fără a se grăbi prea tare, și un vânzător de ziare Începu să ridice monedele pe care le lăsase pe pavaj. Evident, se gândi Josef, nu pot aștepta trenul de Passau. Dar, Începu el să se gândească, nici nu pot risca să fiu arestat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
pune guvernul Într-o situație teribil de neplăcută. Domnișoara Warren trase lung aer În piept și se uită la ceas. Mai erau doar cinci minute până când pleca trenul. — Alo. Nu fugi Încă. Aici ai bromura cu Savory. Trebuie să te grăbești să-ți notezi chestia asta. Au cerut o jumătate de coloană, dar n-am avut timp. Îți dau câteva elemente. Domnul Quin Savory, autorul romanului Hora mare și veselă, se află În drum spre Orientul Îndepărtat, În căutare de material
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
scria cu litere negre Între două felinare. Clădirile gării nu erau decât un șir de barăci și nu exista peron. Un grup de ofițeri vamali În uniforme verzi se prezentară Între linii, Însoțiți de șase soldați. Nu păreau că se grăbesc să Înceapă verificarea. Se Îndreptau, râzând și vorbind, către vagonul de serviciu. Un șir de țărani stăteau și se uitau la tren, iar una din femei alăpta la piept un sugar. În preajmă se aflau mulți soldați care nu păreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Într-ale lui și ea simți că-i strecura un plic În palmă. — Du-te repede Înapoi În compartimentul dumitale! Ascunde asta. Când ajungi la Istanbul, pune-l pe poștă. Du-te repede acum! Să nu se vadă că te grăbești. Ea se execută fără să-l fi Înțeles. Din douăzeci de pași, ajunse În dreptul oamenilor În gri și văzu că erau soldați. Nu aveau puști, dar Își dădu seama după tecile baionetelor. Îi ieșiră În cale și se gândi o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
soldați se Întoarse după ea. Îi auzi cizmele spărgând crusta de noroi, dar se Încurajă spunându-și că-și imagina tot felul de lucruri. Dacă avea ceva cu ea, putea s-o strige, iar tăcerea lui Îi dădu curaj. Totuși grăbi pasul. Compartimentul fetei era În vagonul următor, iar iubitul ei putea să-i explice omului În limba germană cine este ea. Dar Myatt nu se afla În compartiment - Încă fuma În vagonul-restaurant. Tânăra ezită o secundă. Mă duc la vagonul-restaurant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
de lemn, până când Îl Încolți - un omuleț mic și stafidit cu un ochi umflat. Dau o cină În seara asta, Îi spuse Myatt În nemțește, și vreau să cânți acolo. Îți dau cincizeci de parale. — Șaptezeci și cinci, excelența voastră. Myatt se grăbea. Voia s-o găsească pe Coral. — Șaptezeci și cinci să fie. — Ceva visător, melancolic, să stoarcă lacrimi, excelența voastră? — Nici pe departe. Vreau ceva sprinten și vesel. Ah, sigur că da! Asta-i ceva mai scump. — Ce vrei să spui? De ce-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
văzuse În vagonul-restaurant. — Nu va fi nici o distracție să stăm blocați aici, spuse el. Ar putea dura ore Întregi până vor aduce o altă locomotivă. Ce-ați zice să Împărțim o mașină până la Belgrad? — E o invitație? — Una nemțească, se grăbi Myatt să spună. — Dar eu n-am un sfanț. Femeia se Întoarse și făcu un gest cu mâna: — Domnule Savory, veniți să Împărțim o mașină. Veți plăti și partea mea, nu-i așa? Domnul Savory Își făcu loc cu coatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
nici o Îndoială că astăzi veți primi vești din partea soțului dumneavoastră. Ea Încetă să mai facă ordine și urmări buzele lui Myatt. — Da, Emma, spuse Stein, imediat ce sărmanul Eckman va afla ce bine ne-am Înțeles cu domnul Myatt, se va grăbi să se Întoarcă acasă. Oh, șopti doamna Eckman din colțul ei, departe de podeaua strălucitoare. Nu mă deranjează dacă nu se Întoarce aici. Mă duc eu oriunde la el. Aici nu-i acasă, spuse ea cu un mic gest de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
un preț care se baza pe regula de la Hermès că orice de la ei costă de cel puțin șapte ori mai mult decât ar costa oriunde În altă parte. Totuși, ochelarii erau atât de superbi, că eram sigură că mi-ar grăbi recuperarea. Nu aveam de ce să regret că-i cumpărasem.. —Lauren, continuă Camille, tu ești o răsfățată. Ești bogată. Îți plac casele somptuoase, Îți place să călătorești. Ar trebui să te măriți cu un bărbat mai În vârstă. Altfel, o să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
nu-mi fusese prea greu să mă strecor cu o seară Înainte din apartamentul nostru cu o mică geantă de voiaj, cu strictul necesar, Înainte ca Hunter să ajungă acasă. Din punct de vedere emoțional, Însă, eram dărâmată. Când trecusem grăbită pe lângă portar, sperând că nu-mi va observa geanta plină și fața cu urme de lacrimi, mă simțeam de parcă mă Îmbolnăvisem de o boală incurabilă. Pe măsură ce seara trecea, am primit din ce În ce mai multe mesaje pe telefonul mobil de la Hunter, care mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
și niște cărți de la bibliotecă, le expirase termenul de restituire. Capitolul 5 Ușa din față se deschide; înăuntru este o femeie care ține la ureche un telefon mobil, îmi zâmbește și discută cu cineva. — Mona, spune ea în telefon, haide, grăbește-te, te rog. A venit domnul Streator. Îmi arată dosul mâinii libere, cu ceasul mititel și sclipitor pe care-l poartă la încheietură, și zice: — A ajuns un pic mai devreme. Cealaltă mână, cu unghii lungi, roz, date cu ojă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
o să fac așa. Sigur că nu, zice, apoi râde fără să scoată nici un sunet. O ia rapid la dreapta, după un pupitru Biedermeier, apoi cotește din nou după o consolă Art Nouveau și dispare timp de câteva secunde bune. Mă grăbesc să o ajung din urmă, negăsindu-mi drumul, zicându-mi că, dacă reușim până la urmă să nimerim ieșirea de-aici, cred că ar trebui să rămânem împreună. Chiar în fața noastră se află un birou baroc. Lemn de pin negru lăcuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
o carte vrăjitorească veche de mii de ani, legată în piele mumificată și care se poate să fie scrisă cu sloboz din vechime! S-o lingi tu! îi zice lui Helen. Și Helen zice: — Bine, haide, gata. Încearcă măcar să te grăbești cu traducerea. Și Mona zice: — Nu eu o car după mine de zece ani de zile. Nu eu am făcut-o praf și am scris peste tot pe unde se putea scrie. Ține cartea cu amândouă mâinile și o flutură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
el cad țigările. Obrajii-i sunt brăzdați de cicatricele roșii de la cheile lui Helen. E mort? întreb. Și Mona zice: — Ai vrea tu. Nu, o să fie bine, zice. Se urcă la volan și pornește masina, zicând: — Mai bine te-ai grăbi să dai de Helen. Să nu facă cine știe ce gest disperat... Trântește portiera și începe să dea în marșarier ca să iasă din parcare. Pe geam, Mona strigă: — Du-te la centrul medical New Continuum! Sper să nu fie prea târziu, țipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]