2,125 matches
-
fundamentale teorii se pot dovedi a fi imperfecte dacă observațiile noi sunt inconsistente cu ele. Mecanica newtoniană este un exemplu faimos de lege care nu a supraviețuit experimentelor care implică viteze apropiate de cea a luminii sau apropiere față de câmpuri gravitaționale puternice. În afara acestor condiții, Legea lui Newton rămâne un model excelent de mișcare și gravitație. Pentru că relativitatea generală oferă explicații pentru toate fenomenele descrise de mecanica newtoniană, este privită ca o teorie superioară. Știința este o metodă folosită cu scopul
Știință () [Corola-website/Science/299441_a_300770]
-
forță” se numără Ernst Mach, Clifford Truesdell și Walter Noll. A doua lege a lui Newton se poate utiliza pentru a măsura intensitatea unei forțe. De exemplu, știind masele planetelor și accelerațiile orbitelor lor, oamenii de știință pot calcula forțele gravitaționale de pe acele planete. A treia lege a lui Newton rezultă din aplicarea simetriei în situațiile în care forțele pot fi atribuite prezenței unor obiecte. Pentru orice două obiecte (1 și 2), a treia lege a lui Newton afirmă că orice
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
resort vertical este atras de greutatea care acționează asupra lui, echilibrată de o forță aplicată de forța de reacție din resort, egală cu greutatea obiectului. Cu astfel de unelte, s-au descoperit unele legi cantitative ale forțelor: aceea că forța gravitațională este proporțională cu volumul pentru obiecte cu densitate constantă (fapt exploatat multă vreme pentru definirea greutăților standard); principiul lui Arhimede pentru flotabilitate; analiza lui Arhimede privind pârghiile; legea lui Boyle pentru presiunea gazelor; legea lui Hooke pentru resorturi. Acestea au
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
cuadriaccelerație. Toate forțele din univers se bazează pe patru forțe fundamentale. Forțele tare și slabă acționează doar pe distanțe foarte scurte, și sunt cele care țin anumiți nucleoni și anumite nuclee împreună. Forța electromagnetică acționează între sarcini electrice și forța gravitațională acționează între mase. Toate celelalte forțe se bazează pe existența celor patru interacțiuni fundamentale. De exemplu, frecarea este o manifestare a forței electromagnetice ce acționează între doi atomi de pe două suprafețe, și principiului de excluziune al lui Pauli, care nu
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
tendința obiectelor de a cădea spre Pământ nu era considerată în legătură cu mișcarea corpurilor cerești. Galilei a descris caracteristicile obiectelor în cădere prin determinarea că accelerația fiecărui obiect în cădere liberă este constantă și independentă de masa obiectului. Astăzi, această accelerație gravitațională îndreptată spre suprafața Pământului este denumită de regulă formula 29 și are un modul de aproximativ (această măsurătoare este efectuată la nivelul mării și depinde de latitudine), și este îndreptată spre centrul Pământului. Această observație are semnificația că forța de greutate
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
descrise anterior cu ajutorul legilor lui Kepler. Newton a ajuns să realizeze că efectele gravitației pot fi observate în maniere diferite la distanțe mai mari. În particular, Newton a determinat că accelerația Lunii în jurul Pământului poate fi pusă pe seama aceleiași forțe gravitaționale dacă gravitația ar scădea cu o lege invers pătratică. Apoi, Newton a realizat că accelerația cauzată de gravitație este proporțională cu masa corpului atras. Combinarea acestor idei dă formula ce leagă masa (formula 32) și raza (formula 33) Pământului de accelerația gravitațională
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
gravitaționale dacă gravitația ar scădea cu o lege invers pătratică. Apoi, Newton a realizat că accelerația cauzată de gravitație este proporțională cu masa corpului atras. Combinarea acestor idei dă formula ce leagă masa (formula 32) și raza (formula 33) Pământului de accelerația gravitațională: unde formula 35 este distanța dintre centrele de masă ale celor două obiecte și formula 36 este vectorul unitate cu punctul de aplicație în centrul primului obiect și îndreptat spre centrul celui de-al doilea. Această formulă a fost destul de puternică pentru
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
lui Newton este mai imprecisă decât o alta. De atunci, relativitatea generală a devenit recunoscută drept teoria ce explică cel mai bine gravitație. În această teorie, gravitația nu este văzută ca forță, ci ca mișcarea liberă a obiectelor în câmpuri gravitaționale în virtutea inerției lor pe linii drepte într-un spațiu-timp curbat-definite ca cea mai scurtă cale prin spațiu-timp între două evenimente din spațiu-timp. Din perspectiva obiectului, toată mișcarea are loc ca și cum nu ar exista gravitație. Doar observând mișcarea în sens global
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
a corpului. Astfel, linia dreaptă prin spațiu-timp este văzută ca o linie curbă în spațiu, și este denumită "traiectorie balistică" a obiectului. De exemplu, o minge de baschet aruncată de pe pământ descrie o parabolă, deoarece se află într-un câmp gravitațional. Traiectoria sa în spațiu-timp (când se adaugă dimensiunea suplimentară formula 37) este o linie aproape dreaptă, ușor curbată (cu raza de curbură de ordinul anilor lumină). Derivata în timp a impulsului unui obiect este denumită "forță gravitațională". Forța electrostatică a fost
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
află într-un câmp gravitațional. Traiectoria sa în spațiu-timp (când se adaugă dimensiunea suplimentară formula 37) este o linie aproape dreaptă, ușor curbată (cu raza de curbură de ordinul anilor lumină). Derivata în timp a impulsului unui obiect este denumită "forță gravitațională". Forța electrostatică a fost descrisă pentru prima oară în 1784 de către Coulomb ca o forță ce există intrinsec între două sarcini electrice. Forța electrostatică avea proprietatea că varia cu o lege invers pătratică, pe direcții radiale, era atât de atragere
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
pe direcția gradientului presiunii, după cum urmează: unde formula 57 este volumul corpului din fluid și formula 58 este funcția scalară ce descrie presiunea în toate punctele din spațiu. Gradienții și derivatele presiunii au ca efect forța arhimedică în fluidele aflate în câmpuri gravitaționale, vânturile în atmosferă, și portanța asociată cu aerodinamica și cu zborul. Un exemplu de astfel de forță asociată cu presiunea dinamică este rezistența fluidelor: o forță ce se opune mișcării unui corp solid printr-un fluid din cauza viscozității. Pentru așa-
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
lucrului mecanic "W", pe măsură ce traiectoria este descrisă printr-o modificare a poziției formula 83 în intervalul de timp d"t": cu formula 85 fiind viteza. În loc de forță, adesea se poate folosi conceptul matematic înrudit de câmp de energie potențială. De exemplu, forța gravitațională ce acționează asupra unui obiect poate fi văzută ca acțiune a câmpului gravitational prezent în poziția obiectului. Reformulând matemtic definiția energiei (cu ajutorul definiției lucrului mecanic), un câmp scalar de potențial formula 86 este definit ca fiind câmpul al cărui gradient este
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
forța electromagnetică, și forța elastică. Fiecare astfel de forțe au modele dependente de o poziție dată adesea sub formă de vector radial formula 73 centrat într-un potențial cu simetrie sferică. Astfel de exemple sunt: Pentru gravitație: unde formula 90 este constanta gravitațională, iar formula 91 este masa obiectului "n". Pentru forțele electrostatice: unde formula 93 este permitivitatea electrică a vidului, iar formula 94 este sarcina electrică a obiectului "n". Pentru forțele elastice: unde formula 66 este constanta elastică a resortului. În anumite contexte fizice, forțele nu
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
pe secundă la pătrat, sau g·cm·s. Un newton este, deci, egal cu . Unitatea de măsură în sistemul britanic picior-livră-secundă este livra-forță (lbf), definită ca fiind forța exercitată de gravitație asupra unei mase de o livră într-un câmp gravitațional standard de . Livra-forță dă o unitate alternativă și pentru masă: un slug este masa care este accelerată cu un picior pe secundă la pătrat atunci când asupra sa acționează o forță de o livră-forță. O altă unitate de măsură de sorginte
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
sunt gândite pentru a evita folosirea unei constante de proporționalitate în a doua lege a lui Newton. Și în sistemul metric există o unitate asemănatoare livrei-forță, dar folosită mai rar decât newtonul: kilogramul-forță (kgf), definit ca forța exercitată de câmpul gravitațional standard asupra unei mase de un kilogram. Kilogramul-forță duce la definirea unei unități de masă folosită și ea foarte rar: un slug metric este masa accelerată cu atunci când este supusă unei forțe de . Kilogramul-forță nu face parte din sistemul internațional
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
obține. Puterea depinde de "căderea" și cu "debitul" sursei de apă. Cantitatea de energie formula 1 care se obține prin coborârea în câmp gavitațional a unui obiect de masă formula 2 cu o diferență de înălțime formula 3 este: unde formula 5 este accelerația gravitațională. Energia hidraulică disponibilă într-un lac de acumulare se poate extrage prin coborârea intenționată a nivelului apei. În acest caz, puterea depinde de debitul masic al apei. Deoarece fracția formula 7 este tocmai puterea formula 8 și exprimând în membrul din dreapta fracția
Energie hidraulică () [Corola-website/Science/303516_a_304845]
-
turism, agricultura este de asemenea importantă, în special creșterea vitelor în munți și industria lactatelor în zonele mai joase. Industria viticolă a cantonului este cea mai mare din Elveția. Tot aici se găsesc și numeroase livezi. Cel mai înalt baraj gravitațional din lume se află la Grande Dixence. Centralele hidroelectrice din acest canton furnizează circa un sfert din totalul producției de electricitate a Elveției. În apropiere de Visp se găsește o fabrică de aluminiu. Aici, precum și la Sierre, sunt produse și
Cantonul Valais () [Corola-website/Science/303756_a_305085]
-
de Jupiter de pe orbite circumsolare. Există 16 sateliți neregulați recent descoperiți, care nu au fost încă denumiți. Sateliții lui Jupiter sunt enumerați mai jos după perioada lor orbitală. Sateliții suficient de masivi pentru ca suprafețele lor să fi suferit un colaps gravitațional într-un sferoid sunt evidențiați cu caractere aldine. Aceștia sunt cei patru sateliți galileeni, care sunt comparabili ca mărime cu luna. Cei patru sateliți interiori sunt mult mai mici.
Sateliții naturali ai lui Jupiter () [Corola-website/Science/304014_a_305343]
-
declanșate într-unul din două moduri, fie prin oprirea, fie prin pornirea bruscă a producției de energie prin fuziune nucleară. După ce centrul unei stele masive și bătrâne încetează să mai genereze energie prin fuziune nucleară, ea poate suferi un colaps gravitațional brusc devenind stea neutronică sau gaură neagră și eliminând energie potențială gravitațională ce încălzește și împinge în afară straturile exterioare ale stelei. Altfel, o pitică albă poate acumula suficient material de la o stea companion (de regulă prin acreție, rareori prin
Supernovă () [Corola-website/Science/304000_a_305329]
-
bruscă a producției de energie prin fuziune nucleară. După ce centrul unei stele masive și bătrâne încetează să mai genereze energie prin fuziune nucleară, ea poate suferi un colaps gravitațional brusc devenind stea neutronică sau gaură neagră și eliminând energie potențială gravitațională ce încălzește și împinge în afară straturile exterioare ale stelei. Altfel, o pitică albă poate acumula suficient material de la o stea companion (de regulă prin acreție, rareori prin fuziune) pentru a-și crește temperatura miezului suficient pentru a declanșa fuziunea
Supernovă () [Corola-website/Science/304000_a_305329]
-
și aceasta se realizează printr-o nouă eliberare de neutrini. Acești neutrini „termici” se formează sub formă de perechi neutrino-antineutrino de toate aromele, și totalizează de câteva ori numărul de neutrini rezultați din capturarea electronilor. Aproximativ 10 jouli de energie gravitațională—aproximativ 10% din masa de repaus a stelei—sunt convertiți într-o explozie de neutrini cu durata de zece secunde, principalul produs al evenimentului. Aceștia transportă energie de la miez și accelerează colapsul, deși o parte din ei pot fi reabsorbiți
Supernovă () [Corola-website/Science/304000_a_305329]
-
este cea mai faimoasă dintre cometele periodice, putând fi văzută aproximativ la fiecare 75-76 de ani. Cometa a fost numită după astronomul englez Edmond Halley, care aplicând teoria gravitațională a lui Newton și luând în calcul efectele gravitaționale ale lui Jupiter și Saturn a reușit să stabilească data aproximativă a următoarei reîntoarceri a cometei. Din anul 240 î.Hr. și până în prezent, cometa a fost observată de aproximativ 30 de
Cometa Halley () [Corola-website/Science/304032_a_305361]
-
este cea mai faimoasă dintre cometele periodice, putând fi văzută aproximativ la fiecare 75-76 de ani. Cometa a fost numită după astronomul englez Edmond Halley, care aplicând teoria gravitațională a lui Newton și luând în calcul efectele gravitaționale ale lui Jupiter și Saturn a reușit să stabilească data aproximativă a următoarei reîntoarceri a cometei. Din anul 240 î.Hr. și până în prezent, cometa a fost observată de aproximativ 30 de ori, următoarea sa apariție fiind în 28 iulie 2061
Cometa Halley () [Corola-website/Science/304032_a_305361]
-
este foarte activă și urmează o orbită regulată, bine definită. Perioada medie a orbitei cometei Halley este de 76 de ani, dar datele apariției sale nu se pot calcula prin adunarea numărului 76 la ultima dată a observării fenomenului. Forța gravitațională a planetelor alterează perioada orbitală de la o revoluție la alta. Efecte non-gravitaționale, precum reacția la explozia gazelor care se încălzesc atunci când corpul ceresc trece pe lângă Soare, joacă de asemenea un rol în modificarea orbitei. Între anii 239 î.Hr. și 1986
Cometa Halley () [Corola-website/Science/304032_a_305361]
-
față de elipsă de numai zece grade, iar perioada orbitală de doar 6,5 ani, ceea ce face orbita cometei Halley atipică. Acest lucru sugerează că Halley a fost inițial o cometă lung periodică, a cărei orbită a fost perturbată de forța gravitațională a planetelor gigant și trimisă în interiorul sistemului solar. , care și-a făcut apariția, pe cerul Angliei, în 1066, este înfățișată pe cel de-al 32-lea tablou al Tapiseriei de la Bayeux, fiind privită, se pare, de regele Harold al II
Cometa Halley () [Corola-website/Science/304032_a_305361]