9,562 matches
-
lozniță, prunele, numite perje, sau se fierbeau până se făceau povidrlă. Varza și alte produse de grădinărit se murau în vase mari de lemn (butoaie cele închise, căzi, cele deschise) se depozitau într-un beci, numit pivniță sau zămnic, o groapă săpat în pământ și acoperită. Carnea se păstra sărată și uscată în locuri răcoroase și întunecoase. La țară, familiile care aveau porc, îl tăiau de Crăciun, fără să se cunoască rețete de preparare deosebite. Carnea se consuma atunci, proaspătă, fript
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
și se așează căciula, se așează direct în sicriu sau pe o masă; și se aprind două sfeșnice cu o lumânare și începe privegherea, fiindcă înmormântarea are loc a treia zi. Se bat clopotele, se vorbește cu preotul, se pregătește groapa (poate fi pregătită cu mult timp înainte) de către gropari, se face o cruce din lemn (acum și din fier sau beton, dar și din marmură) care putrezește repede, așa că la sat, prea repede se așeza mort peste mort. Dintre toate
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
în Filipeni (adică Lunca) ce este ortul, fiind înlocuit cu nort (cuvânt care nu există în vocabular), să amintim că ortul era o monedă străveche, păstrată în expresia: „I-au dat ortul popii”, și s-a plătit dusul mortului la groapă sau „A dat ortul”, a plecat din lumea aceasta. O variantă a jocului Mișca, care presupune așezarea în cercă și cineva stă în mijloc și trebuie să ghicească la cine e „mișca” care l-a lovit, este Lenca despre care
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
integrată alteia, așa cum este acum când sub o șură sau magazie se detașează un spațiu dreptunghiular, îngrădit cu șipci destul de rezistente ca să „țină”. Pivnița, beciul, dispusă sub chiler sau sub o altă construcție anexă, mai rar detașată, a fost o groapă săpată în pământ pentru a proteja alimentele păstrate pentru iarnă, dar și butoaiele cu vin. Groapa era întărită cu lemn, apoi și s-a adăugat un zid de piatră, apoi a fost zidit din piatră în boltă. În timpul regimului comunist
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
îngrădit cu șipci destul de rezistente ca să „țină”. Pivnița, beciul, dispusă sub chiler sau sub o altă construcție anexă, mai rar detașată, a fost o groapă săpată în pământ pentru a proteja alimentele păstrate pentru iarnă, dar și butoaiele cu vin. Groapa era întărită cu lemn, apoi și s-a adăugat un zid de piatră, apoi a fost zidit din piatră în boltă. În timpul regimului comunist, a fost înființată comisia centrală de sistematizare a satelor (1965), chestiune care a fost dezbătută la
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
din păr de bovină, bătut bine, în mod repetat, până căpăta consistență și greutate, era legată în ochiuri cu ață tare din cânepă, ca să reziste la lovituri. În spatele jucătorilor care loveau mingea aruncat de echipa adversă erau două sau patru gropi, adâncituri în pământ, în care, după caz (cine era mai rapid), cel care lovea mingea cu bățul, după lovitură, aruncând mingea cât mai departe, încrucișa bățul cu tovarășul de echipă și introducea capătul bățului în groapă. În cazul în care
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
erau două sau patru gropi, adâncituri în pământ, în care, după caz (cine era mai rapid), cel care lovea mingea cu bățul, după lovitură, aruncând mingea cât mai departe, încrucișa bățul cu tovarășul de echipă și introducea capătul bățului în groapă. În cazul în care mingea nu era lovită, trecând pe lângă cei din mijloc cu bețele, ajungea să fie prinsă de adversarul din spate, acesta o introducea în groapă, semn că urma să se inverseze rolurile. Oina era jucată de copiii
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
departe, încrucișa bățul cu tovarășul de echipă și introducea capătul bățului în groapă. În cazul în care mingea nu era lovită, trecând pe lângă cei din mijloc cu bețele, ajungea să fie prinsă de adversarul din spate, acesta o introducea în groapă, semn că urma să se inverseze rolurile. Oina era jucată de copiii mai mari, de tineri, flăcăii din sat, și chiar de însurăței și maturi. Jocul era antrenant, dinamic, contribuind la dezvoltarea abilităților de prindere și a atenției. În perioada
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
știa era că duelul avusese loc În zorii zilei cînd Carax trebuia să se căsătorească și că mirele nu se prezentase la biserică. Existau opinii pentru toate gusturile: unii Îl dădeau mort În acel duel, iar cadavrul abandonat Într-o groapă anonimă; alții, mai optimiști, preferau să creadă că, implicat În vreo afacere tulbure, Carax fusese nevoit să-și părăsească mireasa la altar și să fugă din Paris pentru a se Întoarce la Barcelona. Mormîntul fără nume nu a fost găsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
ghinion, Julián Carax murise În orașul său natal, În cea mai crîncenă mizerie. Fetele de la bordelul unde cînta la pian făcuseră o chetă pentru a-i plăti o Îngropăciune cumsecade. CÎnd sosi momentul plății, cadavrul fusese deja Înmormîntat Într-o groapă comună, lîngă trupurile unor cerșetori și ale unor oameni fără nume care apăreau plutind În port sau care mureau de frig pe treptele de la metrou. Fie și numai ca să nu se dea bătut, Monsieur Roquefort nu-l uită pe Carax
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
sau gabardină, că ar sta la coadă la cinematograf, că ar rîde prin baruri ori că dimineața ar lua copiii la plimbare prin parcul Ciudadela, iar seara ar face pe cineva să dispară printre dărîmăturile castelului Montjuïc ori Într-o groapă comună, fără nume și fără ceremonial, refuza să-mi intre În cap. Tot sucind acest gînd, mi s-a năzărit că, poate, universul acela de mucava pe care eu Îl luam drept bun nu era altceva decît un decor. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
nu știe. Poliția l-a contactat pe taică-su, Însă acesta a refuzat să se ocupe de cadavru, pretextînd că el nu avea nici un copil. După ce au trecut două zile fără ca nimeni să reclame cadavrul, a fost Înmormîntat Într-o groapă comună, În cimitirul de la Montjüic. N-am putut nici măcar să-i duc flori, pentru că nimeni n-a știut să-mi spună unde fusese Îngropat. Angajatul de la morgă, care păstrase cartea găsită În haina lui Julián, a sunat la editură abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
spuneam, apăru în parc o mașină enormă și cu multe brațe, din acelea numite multifuncționale, ca un gigant transformist, care smulg un pom cât ai scoate un suspin și care ar fi putut să sape cele douăzeci și șapte de gropi în mai puțin timp decât ai spune doamne-ajută dacă groparii cimitirelor, și ei atașați tradiției, nu s-ar fi prezentat ca să execute lucrarea în mod artizanal, adică, cu sapa și lopata. Ceea ce a venit să facă mașina a fost exact
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
mii de margarete cărora li se ierta butonașul negru din mijloc. Aliniate la douăzeci de pași, sicriele au fost ridicate pe umeri de rude și prieteni ale decedaților, cei care aveau rude și prieteni, duse în ritmul cortegiului funerar până la gropi, și apoi, sub îndrumarea specializată a groparilor profesioniști, coborâte încet pe frânghii până ce au atins fundul gropii cu un sunet sec. Ruinele stației păreau să emane încă un miros de carne arsă. Nu vor fi puțini cei cărora li se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
au fost ridicate pe umeri de rude și prieteni ale decedaților, cei care aveau rude și prieteni, duse în ritmul cortegiului funerar până la gropi, și apoi, sub îndrumarea specializată a groparilor profesioniști, coborâte încet pe frânghii până ce au atins fundul gropii cu un sunet sec. Ruinele stației păreau să emane încă un miros de carne arsă. Nu vor fi puțini cei cărora li se va părea de neînțeles faptul că o ceremonie atât de tulburătoare, cu un doliu colectiv atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
autorității democratice legitime și constituționale. Au fost, prin urmare, simple și laice înmormântările, ceea ce nu înseamnă că ici și colo, câteva rugăciuni particulare tăcute nu s-au înălțat la diverse ceruri și n-au fost primite acolo cu binevoitoare simpatie. Gropile erau încă deschise când cineva, fără îndoială cu cea mai bună dintre intenții, încercă să țină un discurs, dar intenția a fost imediat contestată de cei din jur, Fără discursuri, acum fiecare cu amarul lui și toți cu același regret
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
urmare, acel om, dacă n-a fost mai degrabă o femeie, a avut puternice motive să spună, așa cum s-a consemnat mai sus, Acum, fiecare cu amarul lui și toți cu același regret. Între timp, pământul a fost împins în gropi, s-au distribuit florile în mod echitabil, cei care aveau motive să plângă au fost îmbrățișați și consolați de ceilalți, dacă acest lucru era posibil, durerea fiind atât de recentă. Ființa dragă a fiecăruia, a fiecărei familii, se află aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
aveau motive să plângă au fost îmbrățișați și consolați de ceilalți, dacă acest lucru era posibil, durerea fiind atât de recentă. Ființa dragă a fiecăruia, a fiecărei familii, se află aici, totuși nu se știe exact unde, poate în această groapă, poate în aceea, cel mai bine ar fi să plângem la toate, avea dreptate acel păstor de oi care a spus, cine știe de unde o fi învățat, Nu există respect mai mare decât să plângi pentru cineva pe care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
să fie irefutabile, și chiar dacă n-ar fi complet irefutabile, dovezile de circumstanță, chiar dacă îndepărtate, n-ar fi oare de ajuns, precum faptul de neînțeles că dumneavoastră n-ați orbit acum patru ani, când toată lumea din oraș mergea călcând în gropi și dând cu nasul în felinarele de pe stradă, și înainte să-mi răspundeți că una n-are nici o legătură cu cealaltă, vă spun eu că cine fură azi un ou, mâine va fura un bou, cel puțin aceasta este, deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
rotației, Îmbibat de apă scânteietoare, iar apoi se scufunda din nou, adâncindu-se În mormântul său lichid. Era ceva ieșit din comun, se gândi poetul, În acea alegorie a unei Învieri neîmplinite. Ca și cum mortul ar fi refuzat să coboare În groapă și, În același timp, puterile infernale l-ar fi Împiedicat să se Întoarcă, oprindu-l de fiecare dată În pragul eliberării. - De ce nu s-a gândit nimeni să oprească moara? strigă Dante spre unul dintre străjeri, care, cu mâinile Încrucișate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
acolo, sus, printre nori, avea să găsească un borcan plin. Țineam mereu în buzunar cheia Castelului și încă nu mă folosisem de ea din seara în care mi-o dăduse, cu șase luni în urmă. Lopețile de pământ aruncate în groapă mi-au reîntărit hotărârea. Mormântul a fost acoperit. Barbe îl reîntâlnise pe Grav al ei pentru eternitate. Preotul a plecat împreună cu cei doi copii de cor, ai căror saboți bocăneau prin noroi. Credincioșii s-au împrăștiat ca niște sturzi pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
mine... Crezi că a suferit? — Nu cred. Nici un pic? — Poate, nu știu, cine poate spune? — Eu o să sufăr, asta-i clar, simt că începe deja, nemernicul... Fantin a plecat prin locul în care fusese strada principală a satului. Evita vechile gropi lăsate de obuze făcând mari ocoluri. Ai fi spus că-i o dansatoare, o dansatoare la sfârșitul carierei, mânioasă foc, și care la fiecare trei metri îl făcea pe tatăl meu mort „jigodie“ și „nătărău“. Apoi a dispărut, după ce trecuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
nu-nțeleseseră nimic și care, în majoritatea lor, urmau să facă în curând drumul înapoi între patru scânduri din lemn prost de zadă, asta în cazul în care aveau norocul să li se mai găsească niște rămășițe trupești pe fundul gropilor făcute de obuze sau agățate în sârma ghimpată. Tot umblând fără scop și mergând ca un orb, am ajuns în fața ușii localului RĂbillon. Asta m-a zguduit puțin. Apoi m-am gândit că nu puteam merge în altă parte, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
se naște în fața lor... Te-ai întors târziu acasă/ Primul lucru ce-ai făcut?/ Ai așternut cearșaf și pernă/ În patu-n care am zăcut./ Cu țărâna stau în gură/ Și cu viermii mă tot cert/ Că nu poci ieși din groapă/ Să te bat și să te iert... La sfârșitul cu să te bat și să te iert, toți râd, e o romanță de mahala, o știu foarte bine, au lălăit-o de multe ori, îi trezește din melancolii. Vocea Maestrului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
ei erau vreo optsprezece persoane, aveau o singură cameră, nici nu pot să-i spun cameră, era un bordei săpat în coasta muntelui, și acolo dormeau toți, soț, soție, bunic, bunică și copiii, cum i-o fi făcut bărbatul în groapa aia?, nu știu... și dormeau în raze, cu picioarele la mijloc și capetele la marginea gropii, stăteau noaptea cum sunt razele soarelui. Fata aia de pe bolovan era nedormită, neică, asta vreau să spun, dormea la poale de munte și, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]