1,700 matches
-
1. Stări individuale Nici o stare sufletească nu este cu totul simplă. Atît cît e capabilă să surprindă observația, dacă facem abstracție de tot ce se cuvine atribuit influenței gîndirii, ea descoperă mereu o diversitate mai mare sau mai mică de imbolduri sau instincte, senzații, plăceri și neplăceri, de reprezentări, pe scurt, de tot ce putem numi cu un cuvînt elemente psihice, găsind totodată o relație mai slabă ori mai puternică între aceste elemente.Orice stare sufleteascăeste o totalitate, înăuntrul căreia se
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
presupun o serie de experiențe de viață, trăiri de un gen mai mult sau mai puțin compus și intensiv. Ele sînt deosebite de efervescențele momentane și de strădaniile instinctive, de hotărîrile stimulate de situații trecătoare, ca și de dispozițiile și imboldurile ce dispar la fel de repede cum au apărut. Ele se pot folosi însă, în conflictul cu împrejurările practice, de asemenea funcții psihice, mai curînd elementare. Starea totală dominantă este cea care stă, în general, la baza oricărei încercări de caracterizare a
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
vrea să combine stările ce apar cu caracter de totalitate, conduce de aceea la rezultate iluzorii 8. Fenomenul cel mai important, în ce privește elementele cunoașterii, este asocierea reprezentărilor. Cei mai mulți psihologi admit că la baza oricărei legături între reprezentări se află un imbold sau o tendință de a întregi și a încorpora într-o totalitate reprezentările ce apar relativ izolate. Ceea ce am experimentat mai înainte sub o formă compusă, dar găsim acum numai separat, încercăm să întregim pînă la totalitatea anterioară, iar aceasta
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
intuiția senzorială în care o varietate de conținuturi sensibile este ordonată în timp și spațiu și același lucru e valabil în cazul imaginilor din amintire și din fantezie. În domeniul vieții volitive, avem o analogie pentru contopire în instinct și imbold, cu concentrarea lui imediată, și o analogie pentru organizare în modul cum gîndul la un scop ce trebuie realizat determină ierarhia mijloacelor de folosit sau a acțiunilor ce trebuie îndeplinite; ele aparțin toate laolaltă deciziei, sînt cuprinse în ea, alcătuind
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
la urma urmelor, doar simptome ce arată dacă acea tendință este favorizată sau împiedicată; percepțiile servesc la declanșarea de reacții față de lumea înconjurătoare; iar reprezentările și asociațiile de reprezentări folosesc să conserve și să dezvolte scopul și mijloacele, acolo unde imboldul involuntar și aptitudinea imediată sînt insuficiente. Are dreptate Spinoza cînd susține că noi nu năzuim la ceva, nu vrem sau dorim ceva fiindcă ni se pare bun, ci socotim acel ceva drept bun, fiindcă năzuim la el, îl vrem și
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
un sentiment de o calitate nouă, ce nu s-ar produce totuși dacă unul dintre elementele asociate, în contradicție ar fi omis. Sibbern numește unul din grupurile date ca exemplu sentimente de satisfacție subiectivă. Ele se nasc din satisfacerea unui imbold, a împlinirii a ceva ce lipsea, a alinării unei neplăceri, a înfrîngerii unei rezistențe. Tot aici se situează și sentimentul încercat în cazul unei încordări și în prezența a ceva misterios, a unei primejdii, și în timpul luptei. Alfred Lehman obiectează
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
a înfrîngerii unei rezistențe. Tot aici se situează și sentimentul încercat în cazul unei încordări și în prezența a ceva misterios, a unei primejdii, și în timpul luptei. Alfred Lehman obiectează, în legătură cu primul exemplu, faptul că nu intervine nici o contopire, întrucît imboldul este anulat prin satisfacere. Sibbern i-ar fi putut răspunde că orice sentiment are tendința să se afirme, după ce a dispărut sentimentul dintîi. El se răspîndește într-un gen de compasiune peste stările ulterioare și se poate contopi astfel cu
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
se afirme, după ce a dispărut sentimentul dintîi. El se răspîndește într-un gen de compasiune peste stările ulterioare și se poate contopi astfel cu elementele sentimentale ale acestora. (Psychologie, VI B, 2; E 4) Faptul de a fi resimțit un imbold nu este, în mod necesar, un pur fenomen al trecutului. Deoarece și lingviștii ne învață că un perfectum absolutum mai cuprinde și altceva decît momentul temporal și anume reprezentarea rezultatului, a "ceea ce rămîne, a permansivului" 16. Și Sibbern vorbește, în
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
nașterii unor sentimente totale este legată (cum s-a arătat în § 2) atît de natura cea mai intimă a vieții psihice, cît și de cerințele luptei pentru existență. Pe toate treptele și în toate formele vieții sufletești, se afirmă un imbold și o capacitate țintind spre o concentrare, spre o sinteză. Acționează aici, cum a spus Kant, o artă ascunsă în noi, fără de care nu am avea o conștiință, dar de care sîntem rareori conștienți. Este de datoria psihologiei generale să
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
odată pentru totdeauna, ar fi mai ușor de trăit. În schimb, viața și-ar pierde atunci plinătatea și tensiunea ei. Dacă, după cum ne arată experiența, se află în natura vieții psihice însăși, în acest fel, o tendință și totodată un imbold și o capacitate de grupare și concentrare, lucrul acesta coincide cu exigențele pe care le formulează condițiile de viață. Criteriul pentru treptele evolutive ale unei ființe vii constă, în esență, în măsura în care aceasta poate apărea ca o totalitate în fața mediului său
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
este condiționată de caracterul compozit al vieții psihice superioare. Doar la cei proști, care nu văd mai departe decît ceea ce le stă la îndemînă, care nu au o experiență cuprinzătoare și nu cunosc diversitatea existenței, doar la aceștia sentimentul și imboldul pot avea un caracter simplu. La cei cu experiență bogată și multilaterală, viața sufletească se compune din plăcere și durere, dulceață și amărală și anume în așa chip încît aceste elemente contradictorii se determină reciproc. Ignoranța este mama desfătării în
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
obligația practică corespunzătoare. Firește, poetul nu a avut nevoie să trăiască personal contradicțiile pe care le zugrăvește. Dar el trebuie să le fi văzut ca posibilități. În caracterele și destinele pe care le-a observat, în stările sufletești și în imboldurile simțite în sine însuși, în loviturile sorții pe care le-a îndurat, trebuie să i se fi conturat unele indicii, linii de ruptură și posibilități și, în fața lor, a trebuit să aibă loc o muncă serioasă, pentru ca să se afirme forța
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
humor, a căror varietate se întemeiază pe importanța ce-i revine obiectului. α) În cazul în care superioritatea față de adversar este mare și profund întemeiată, efortul de învingere a rezistenței lui va semăna cu un joc și nu va exista imboldul de a zăbovi mereu asupra ei. Superioritatea reală se sprijină pe ea însăși și sentimentul său de mîndrie nu capătă caracterul de dispreț față de altceva și de alții. Tendința de a defăima sau de a simți dispreț și a le
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
aplică preponderent conceptul său de sinteză în domeniul vieții ideilor. Dar dacă are dreptate în concepția sa, atunci ceva corespunzător trebuie să se afirme și în cazul celorlalte laturi ale vieții psihice. Trebuie să existe așadar o anumită tendință, un imbold și o capacitate de a aduna bucuriile și durerile vieții într-un sentiment total, pe care l-am putea numi, eventual, un sentiment sintetic, întocmai cum pe tărîmul voinței există o tendință de a grupa toate strădaniile într-o singură
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
voință. Orice sentiment de plăcere sau de neplăcere este legat de o înclinare, de o mișcare involuntară într-o direcție sau alta. Cînd înclinarea se îmbină cu capacitatea de a atinge un rezultat potrivit scopului, numim legătura dintre ele instinct. Imboldul devine instinct de îndată ce de sentimentul plăcerii sau neplăcerii se leagă o reprezentare, arătîndu-ne cum se poate păstra și spori sentimentul de plăcere și cum putem să ne păzim și să-l micșorăm pe cel de neplăcere. Latura activă a unei
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
ulterioară a vieții sentimentale apare, poate, o contradicție între sentimentele calme și cele active. Ceea ce e valabil despre oricare sentiment este valabil și despre unul ca humorul. Înclinarea și instinctul manifestate într-însul se vorputea mișca în douș sensuri. Un imbold sau un instinct se va pune în mișcare ca să se adîncească în ceea ce este mare, să afirme și să lupte pentru acel ceva, dar se va mobiliza și o năzuință de a asigura locul cuvenit în lume chiar și celui
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
și năzuința în care au apărut la origine. O evoluție specială, o diferențiere urmînd anumitor condiții, conduce abia la o anumită izolare a diferitelor laturi sau însușiri ale vieții psihice. Așa cum plăcerea sau neplăcerea sînt de la început legate de un imbold sau un instinct, la fel și senzațiile noastre sînt de la început condiții pentru declanșarea unor acțiuni reflexe și instinctive, după cum reprezentările noastre sînt legate strîns, de la început, de așteptare și instinct. Cercetarea științifică însăși începe ca un efort de căutare
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
prin analiza vieții psihice diferențiate cu formele incipiente ale acesteia. Nu avem dreptul să introducem fără nici o dezbatere, pe toate treptele vieții psihice, ceea ce sesizăm pe o treaptă mai tîrzie ca fiind separat și, într-o anumită măsură, independent de imbold și de năzuință. Se afirmă aici o autonomie născută din realitatea că gîndirea ajunge la acțiune abia după ce viața sufletească s-a aflat îndelung într.o bogată desfășurare; ea este de aceea prost înțeleasă potrivit propriului său trecut, crezîndu-se că
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
s-a încheiat acel solo determinat de o anumită situație. Numai că experiența ne arată că nu e totdeauna lesne de înțeles, în perioadele de armonie ale stării sufletești, ceea ce am îndeplinit involuntar într-o emoție bruscă, fiind trezite subit imboldul și putința de a o face. Momentele de acțiune reprezintă cea mai mare concentrare de care dispune viața sufletească; în ele se realizează cea mai intimă grupare a tuturor forțelor psihice într-o singură direcție. În momentul deciziei, concentrarea se
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
sentimentului. În conformitate cu concepția problemei religioase pe care am dezvoltat-o în lucrarea mea despre filosofia religiei (și, ulterior, în capitolul concluziv din Der menschliche Gedanke), Chestiunea decisivă în ce privește filosofia religiei este tocmai aceea dacă va continua să existe mereu posibilitatea imboldului și sentimentului religios, după ce s-a renunțat la valabilitatea științifică obiectivă a reprezentării religioase. Metoda istorico-psihologică o înlocuiește aici pe cea speculativă și metafizică; iar această metodă trebuie folosită și în ce privește humorul. Sentimentele individuale de bucurie sau de tristețe, de
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
urmă rîde mai bine. Căci Socrate nu rîdea la urmă și nici un humorist nu o face. În comparație cu introspecția, de care ar fi susținută viața însăși, Socrate a desconsiderat toate celelalte lucruri. El ținea foarte mult să devină clar conștient de imboldul său real și de adevărata sa capacitate, ca să nu alunece pe niște căi ce n-ar fi coincis cu propria personalitate. Socrate este profetul marăă năzuințe spre adevăr și al marii griji pentru sine, ambele afalte într-o legătură inseparabilă
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
resurse creative noi. Louise L. Hay (1992) a trecut în revistă câteva principii fundamentale de viață care se constituie într-un decalog ce poate constitui, pentru oricine, nu numai un motiv de meditație, ci și un punct de reper, un imbold pentru un nou stil de viață: suntem pe deplin responsabili de toate experiențele noastre; oricare gând ne creează viitorul; forța noastră rezidă întotdeauna din momentul prezent; pentru a ne debarasa de trecut trebuie să știm a ierta; resentimentele, critica și
PERSONALIATATEA CREATOARE by ELENA ISACHI () [Corola-publishinghouse/Science/1304_a_1892]
-
Întîlnit În timpul fiecărei pauze de prînz. Și toți angajații lui Luke știu asta. De-asta se uitau așa aiurea la mine Karen și Dawn, de-asta au Încercat să scape de mine... Celălalt lift așteaptă cu ușile deschise și, sub imboldul unui impuls, mă urc În el. Ajung la parter și ies cît pot de repede din hol, ignorînd strigătele lui Karen și Dawn, exact la țanc ca să-l văd pe Luke dispărînd În Mercedesul condus de șoferul companiei. Fac semne
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
călăuzi conștiințe"; autoritățile civile nu puteau "interzice episcopilor și credincioșilor să comunice liber și reciproc cu Romanul Pontif"114. Papa Pius IX a sprijinit mijloacele de informare catolice și prin Giornale di Roma (1849), care era portavocea Vaticanului, precum și prin imboldul dat iezuiților de a înființa La Civiltà Cattolica (1850), revistă ce a devenit în scurt timp un punct de referință culturală pentru toți catolicii europeni. După câțiva ani, a luat ființă L'Osservatore Romano (1861), care până în 1870 însă nu
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
Editurii Catolice și legată de El Debate până în 1934. În cadrul acesteia existau 25 de redactori și 250 de corespondenți aflați în provincii. El Debate a colaborat cu sindicatele agrare catolice și a apărat poziția ierarhiei bisericești în domeniul educației, unde imboldul laic al "Instituției Libere de Învățământ" influența puternic Ministerul de Instrucție Publică 186. În Spania, publicațiile catolice au dus o campanie de apărare a intereselor Bisericii (care se afla într-o continuă rivalitate cu statul), participând și la disputele politice
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]