3,194 matches
-
afla altă dată un oraș de treizeci de milioane de indivizi nu era decât un deșert radioactiv. Această amintire îl tulbură pe Gosseyn. Ashargin, care nu asistase la scenele de distrugere din acea zi de coșmar, rămânea indiferent, așa cum sunt indiferenți oamenii incapabili să-și imagineze un dezastru pe care nu l-au văzut. Dar Gosseyn se crispă amintindu-și de una dintre crimele fără număr ale lui Enro. Pericolul mortal consta în faptul că acest individ tocmai aruncase civilizația galactică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
Discipolului și trebuie să fiu un exemplu. Părea obosită. - Majoritatea se duce. Gosseyn calculă că patru din cele zece minute se scurseseră, își șterse fruntea umedă și insistă. - Ce crezi despre acuzațiile lui Jurig împotriva prezicătorilor? Ea ridică din umeri, indiferentă. - Cred că sunt exacte. Îmi amintesc că un servitor stupid mi-a răspuns obraznic și l-am biciuit. Îl măsură cu ochii ei mari și inocenți. - Ce altceva să faci oamenilor care nu stau în banca lor? Gosseyn aproape că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
treizeci de metri de soclul aproape pustiu al Mașinii, când o duzină de automobile țâșniră din spatele unui șir de arbori, unde stătuseră la pândă; câteva arme deschiseră focul asupra lui Gosseyn urlă disperat la Mașină: ― Salvează-mă, salvează-mă! Izolată, indiferentă, Mașina îl copleșea cu imensa sa masă. Dacă era adevărat, cum spunea legenda, că ea se putea apăra singură ― pe sine și domeniul său ― de astă dată se pare că nu a găsit că este cazul s-o facă. Nici măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
se întâlni cu motanul la o intersecție. - Domnule Motan, ați putea să-mi spuneți pe ce drum să o iau? - Aceasta depinde în bună măsură de locul în care intenționezi să ajungi, răspunse Motanul. În ceea ce mă privește, îmi este indiferentă, spuse Alice. - Atunci, fiecare drum este bun, răspunse Motanul. - Ă numai să ajung totuși undeva, încercă să explice Alice. - Ah, dar vei ajunge, fără îndoială, spuse Motanul, dacă vei merge atât cât trebuie.” Alice în Țara Minunilor, L. Carrol. De
Trăieşte viaţa pe care o iubeşti! by Alexandra Lupu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91668_a_93006]
-
pe șosea? Nu, bineînțeles că nu. Un accident ar periclita viața ostaticilor și chiar soarta pânzelor. Acolo, în zăvoi? Con-cen-trea-ză-te, fetițo! Ce s-ar putea născoci în zăvoi?" Bătrâna calcula înfrigurată. Pe figura senină nu se citea nimic, ochii alunecau indiferenți tară să se împiedice de vreun obstacol. Scarlat insistă. ― Încearcă să te gândești. ― Degeaba! E inutil acum. Nu-mi trece nimic prin minte. ― Nici mie, rânji încîntat Dascălu. Și dacă mie nu-mi trece nici o idee înseamnă că nu există
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
toropit de somn. Cristescu ieși pe culoar. Părea adus pe spate, iar pe umerii căzuți paltonul devenise prea larg. Mergea încet, aproape târșit, cu fruntea în pământ. O soră cu o cutie de seringi în mână îi aruncă o privire indiferentă și deschise o ușă. Maiorul zări sala cu aparate complicate. Întoarse iute capul și își continuă drumul. Primii fulgi de zăpadă cădeau la fereastra Melaniei Lupu. Bătrâna deschise ochii. Un zâmbet de fericire îi inundă fața. Sări sprintenă din pat
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Se simți brusc singură și începu să plângă. " Trebuie să-mi fac un ceai", hotărî Valerica Scurtu apăsîndu-și palma sub coastă. Durerea mocnea. Peste o jumătate de oră avea să devină insuportabilă. Îmbrăcă oftând capotul și ieși în hol. Trecu indiferentă pe lângă ușile înalte, cu clanțe de bronz. A Melaniei Lupu era cea mai lustruită. De cheile lăsate totdeauna afară atârnau clopoței albaștri, lucrați cu iglița. Preșul lui Grigore Popa fusese asigurat cu sârmă și două șireturi de piele bătute în
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
O fi fost găina șchioapă! Vezi-ți de treabă, madam, nu te lua de oameni! Panaitescu îl privea cu gura căscată. Avusese totdeauna o admirație totală, necondiționată, pentru oamenii cu tupeu, care știu să se descurce în orice conjunctură, sincer indiferenți la opiniile celorlalți. Matei i se părea că face parte din această specie. ― Și mie mi-au dispărut, mârâi Popa cu nasul în ceașcă, o ceapă și... niște sare. Eu netezesc întotdeauna sarea cu dinții furculiței. Săptămâna trecută, joi, am
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
l-ați dat atunci? ― Un calcul elementar, râse Grigore Popa. Vedeți doar, trec totul în carnet. ― Chiar totul? ― Absolut! Acum puteți să vă dați seama că nu i-am purtat sâmbetele lui Panaitescu ori domnișoarei Scurtu. Indivizii mi-au fost indiferenți. N-am nici o vină că au murit. ― Cineva mai bănuitor ar putea raționa altfel. ― Cum? ― Mi-ați arătat agenda încercînd să mă convingeți că vă notați fiecare pas. ― Exact. ― Dar dacă ați omis conștient câte ceva? ― Mă jigniți! Mă jigniți profund
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Robinsons de la Terre”, cadrul în care sunt convocate forțele vizionare ale călătoriilor în timp și rafinamentului tehnologic. Umanitatea este confruntată, în viitor, cu tenta țiile ce definesc prezentul către care va privi și banda desenată. Violența, riscul nuclear, nașterea umanității indiferente la suferință sunt tot atâtea urme ale secolului XX recuperabile în panoramele evurilor ce vin. Robinsonii ce ajung pe pământul populat de dinozauri nu sunt doar pionierii ce încearcă să clădească o nouă lume, departe de amenințările tiraniei, dar și
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
cu fiecare zi. În jurul său, o altă zi se pregătește, cu un ritual pe care îl cunoaște acum, până la cele mai intime detalii ale sale. Important este să nu te gândești niciodată la moarte, să întâmpini fiecare zi cu siguranța indiferentă a trapezistului care se joacă cu moartea la fiecare reprezentație, refuzând plasa pe care directorul inept i-o oferă. Dacă ai intrat în jocul ei, în jocul morții, totul este pierdut și cei din spatele fiecărui tranșeu o știu la fel
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
egoist. Îmi caut în vinovăție unica libertate care mi-a mai rămas. Cu Dumnezeu, în felul meu, m-am împăcat. Nu intentezi proces mării că e nesfârșită, nu intentezi proces vântului că e nestatornic, nu intentezi proces pietrelor că sânt indiferente. Or, Dumnezeu e ca marea, ca vântul și ca pietrele. De ce l-aș învinovăți pe el pentru un rău al meu, care a existat în mine, care s-a copt în mine. Cel mult i-aș putea reproșa că m-
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
pornit să mă gonească spre cătun. Balta secase. Când am ajuns la casa Martei, am încercat să intru, să mă ascund. Dar portița era încuiată. N-am avut încotro și am mers mai departe. La cafenea, pescarii m-au privit indiferenți, în vreme ce din arțarul care își arunca umbra peste mese ciorile țipau ca papagalii: "E un cerb! E un cerb!'" Când am încercat s-o iau spre pădurea de sălcii, cineva mi-a strigat: Nu pe-acolo, pe aici". Era tata
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
marionetă. Bătrânul ținea de braț un preot pe care doctorul îl cunoștea. Era părintele Paneloux, un iezuit erudit și activ pe care îl mai întâlnise uneori și care era foarte prețuit în orașul nostru chiar și de cei care erau indiferenți în materie de religie. I-a așteptat. Bătrânul Michel avea ochii strălucitori și respirația șuierătoare. Nu se simțise bine și vrusese să iasă la aer. Dar dureri ascuțite la gât, la subsuori și vintre îl siliseră să se întoarcă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
se potriveau cu acest oraș galben și cenușiu, puțin animat la această oră, mai curând bâzâitor decât zgomotos, în fine, fericit, dacă este posibil să fii în același timp fericit și posomorit. Și o liniște atât de pașnică și de indiferentă nega, cu ușurință parcă, vechile imagini ale epidemiei. Atena ciumată și părăsită de păsări, orașele chinezești pline de cei care trăgeau să moară tăcuți, ocnașii din Marsilia îngrămădind în gropi trupurile ce se descărnau, construirea, în Provence, a marelui zid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
asta e. Medicii s-au consultat și apoi Richard spuse: \ Trebuie așadar să ne asumăm responsabilitatea și să acționăm ca și cum boala ar fi ciumă. Formularea fu călduros aprobată: \ Asta e și părerea dumitale, stimate confrate ? întreabă Richard. \ Formularea mi-e indiferentă, spune Rieux. Să spunem doar că nu trebuie să acționăm ca și când jumătate din oraș n-ar risca să fie omorâtă, căci atunci ar fi. ÎN MIJLOCUL IRITĂRII GENERALE, RIEUX S-A RIDICAT ȘI A PLECAT. CÂTEVA CLIPE MAI TÂRZIU, ÎN CARTIERUL
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
incertitudine era lipsită de importanță. Febra urca. Tușea devenise din ce în ce mai răgușită și îl tortură pe bolnav toată ziua. Seara, în sfârșit, părintele a expectorat această vată care îl sufoca. Era roșie. În plin tumult al febrei, Paneloux își păstrase privirea indiferentă și, a doua zi dimineață, când a fost găsit mort, pe jumătate răsturnat din pat, privirea lui nu exprima nimic. Se scrisese pe ușa lui: "Caz îndoielnic". Sărbătoarea tuturor Sfinților din anul ăsta nu a fost ceea ce era de obicei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
-și facă treaba înainte ca ea să-i poată opri. Pentru prima oară îi întâlni privirea. Încet, ca și cum n-ar fi fost în stare să-și creadă propriile cuvinte, îi spuse: Vrei să-mi distrugi identitatea. Îi aruncă o privire indiferentă, după care făcu semn spre cealaltă parte a apartamentului. Cu o voce rece ca gheața, îi spuse: Cred că te așteaptă cineva. Ieși din cameră cu un mers aproape împleticit, incapabilă să asimileze cele întâmplate. Cum putuse să facă așa ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
mi-ai spus că-i însurat, insistă domnișoara Inez, în timp ce așeza fursecurile într-o cutie. — Nici măcar n-are pe cineva. Fata aia cu care umbla a roit-o. — Ei, lasă, mai are timp. — Așa o fi, spuse doamna Reilly destul de indiferentă. Da’ uite ce, mai dă-mi și vreo șase prăjituri de-alea pentru vin. Pe Ignatius îl apucă năbădăile dacă rămânem fără prăjituri. — Lu’ băiatu’ matale îi place s-aibă și el prăjitura lui, nu? — O, Doamne, mă dă gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
-ți pierzi acoperișu’ de deasupra capului? — Nu. Nu vei ipoteca această casă. Lovi cu laba lui uriașă salteaua. Tot sentimentul de securitate la care m-am străduit să ajung s-ar preface în pulbere. N-o să accept ca o persoană indiferentă să exercite vreun control asupra domiciliului meu. N-aș putea suporta! Numai la gândul ăsta și mi se irită mâinile. Întinse mâna ca mama lui să-i poată examina erupția. — Despre așa ceva nu poate fi vorba, continuă el. Ar aduce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
ajungă exact la timp. Cel de al doilea film tocmai începea. Băiatul cu fotografia aceea magnifică era într-adevăr o descoperire. Ignatius se întreba dacă nu l-ar putea șantaja să-i păzească în fiecare după-amiază căruciorul. Pușlamaua nu rămăsese indiferentă când îi vorbise de prietenul său din poliție. Ignatius pufni disprețuitor citind genericul filmului. Toți cei implicați erau la fel de inacceptabili. În special scenograful care îi îngrozise de multe ori în trecut. Eroina era și mai enervantă decât în comedia muzicală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
acu’ câteva zile la telefon. Eram prea obosită să-i smulg telefonu’ din mână. — Nu am putea intra cu toții în casă? întrebă domnul Levy. Aș dori să vorbesc cu el între patru ochi. — Pentru mine nu mai are importanță, spuse indiferentă doamna Reilly. Privi în lungul străzii și văzu vecinii care se uitau la ei. Tot cartieru’ e acu’ la curent. Deschise totuși ușa din față și intrară toți trei în micul antreu. Doamna Reilly puse jos punga de hârtie în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Greta era grasă, avea ochelari și un păr scurt, băiețesc, dar se regula în draci, până-și pierdeau amândoi răsuflarea, acoperiți de transpirație. Mașina opri lângă noua lui casă. Rick își verifică cheile, în buzunar. — Vrei să urc? întrebă Lisa, indiferentă. Avea niște ochi albaștri frumoși, cu gene lungi. Niște buze cărnoase frumoase. Așa că Rick își zise, la naiba de ce nu? — Sigur, zise el. Urcă. Își sună avocatul, pe Barry Sindler, ca să-i spună că soția lui îi furase mașina. — Crezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
Bel Air Country Club. Se dusese acolo ca să joace o partidă de dublu cu niște investitori care puteau fi interesați de BioGen. Un tip de la Merrill Lynch, prietenul lui și un tip de la Citibank. Rick încercase să o facă pe indiferentul, dar simțea o oarecare agitație, deoarece intrase în panică, încă de când o văzuse pe soția lui trecând prin lobby cu idiotul acela în haine albe de tenis. Fără susținerea financiară a lui Karen, Rick era la mila deloc plăcută a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
întâmpla nimic din ce scria în cărți. Nici o tumescență labială. Nici o congestionare perineală. Nici o retracție a capișonului clitoridian. Nici o schimbare în respirație, sau o tensiune abdominală, nici gemete sau gâfâieli ... Nimic. El se epuiza, în timp ce Lisa se uita la tavan, indiferentă, ca și cum ar fi fost la dentist. Asemenea cuiva care aștepta să se termine ceva relativ neplăcut. Iar apoi ... hopa ... ritmul respirației ei se schimbă. Doar puțin la început, apoi clar. Suspinase. Stomacul ei se încordă, o încordare ritmică. Lisa începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]