18,030 matches
-
nota că: - „facilitatorul” are un rol secundar, în sensul că ajută, dar nu dă soluții, lansează, dar nu duce procesele până la capăt; acesta este sensul în care apare facilitatorul, spre exemplu, în proiectele FRDS; - animatorul comunitar este cel care lansează, inspiră, dar la fel ca facilitatorul, nu își asumă roluri esențiale; - promotorul local poate avea și rol de facilitator sau animator, dar el este, mai ales, omul care implementează, care aduce resursele, în funcție de un model de acțiune dat; el nu este
[Corola-publishinghouse/Administrative/1923_a_3248]
-
Joji, Rubi, Silviei, familiei Tohăneanu și tuturor românilor din Sydney și Melborne care m-au găzduit și m-au considerat prietena lor. Menționez că toate personajele din jurnalul australian, jurnal intercalat în roman, nu au corespondent în realitate, dar sunt inspirate de experiența australiană. Cluj-Napoca, iulie 2010 Ana Ludușan 7 noiembrie 2009, Sydney, Australia Stau pe plaja din Manly la buza Oceanului Pacific. Sunt de câteva zile în Sydney. Mă "vântur" prin marele oraș ca pe ulițele copilăriei, cu sentimentul că viața
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
luni, bunica Ilinca muri împăcată cu gândul că și-a văzut fiul cel mic în viață, și mai puternic de cum plecase, pentru că era tot numai fibră musculară modelată la Canal și la Ocnă. Se pare că de acolo s-au inspirat întreprinzătorii care au deschis ulterior sălile de gimnastică de întreținere și cluburile de fitness și culturism. * Despre bunicul matern Ioan Sasu, cu care am fost contemporan până la 14 ani, îmi amintesc destule întâmplări cu lux de amănunte. Moșu Nițucă, așa cum
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
de clopot străbate prelung Înserarea. Tresar. O mare liniște răspândea omul acela... Păpușa Spectacolul era la a treia reprezentație. În sală se afla destul de multă lume, venită să vadă noutatea. Era limpede că cele câteva afișe mari, viu colorate, fuseseră inspirat plasate, de vreme ce-și atinseră atât de bine ținta. Îmbrăcat Într-o cămașă largă, din mătase roșie, cu mânecile suflecate, păpușarul, cocoțat pe mica schelă amenajată În spatele cortinei, Își mișca extrem de convingător marioneta. Degetele Îi zburau cu rapiditate În
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
ei, Însă, cu grija lor obositoare În a lăsa impresia că sunt fericiți și extrem de educați, mi se par de-a dreptul imbecili. Mă delectez atunci pe seama lor (sunt o fire ludică) inventând, cu o bucurie sadică, exagerată, diferite porecle inspirate de universul animalier. Vecinul de lângă mine - domnul Stratan, e “Gârneață” pentru că mâna stângă Îi este răsucită și se uită Încrucișat (bietul de el are În apartament o mamă foarte bătrână, de de ani, care se trezește În toiul nopții și
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
fumam Într-un loc dosnic, umbrit de o galerie de viță de vie din spatele blocului nostru, sub geamul domnului Mărcușanu - un pensionar cu fața lunguiață și mintea dusă, care râdea ca un imbecil când ne vedea pufăind. Deschidea geamul larg, inspira cu nările desfăcute În vânt și Îmbrățișa aerul cu pleoapele strânse de plăcere, ca și cum ar fi iubit silueta unei femei ivită din fumul lăptos și unduios al țigării. Mă ustură gâtul și Îmi vine să scuip. Scuip violent. Scuip pe
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
ha! Probabil și-a proorocit lovitura aceasta. Pă-că-tosul de mine! În câteva locuri din bucătăria mea Îngustă se preling, ca o tainică sângerare, dâre lungi de salivă, Împrumutând reflexele diamantii ale luminii de afară. Îmi aprind o nouă țigară și inspir adânc. Nu mai tușesc. Ușor amețit și cu ”ceva” experiență de fumător acum, mă las Învăluit de pânzele subțiri ale norișorilor formați. Seamănă cu fâșiile străvezii văzute de atâtea ori pe cerul matinal. Poate că ar fi potrivit să beau
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
unul mai În vârstă decât ea cu aproape 12 ani. Din clipa aceea, Valeriu s-a Închis În propria-i cochilie, cu o voință de fier. A devenit un tip rece, inflexibil, foarte riguros cu el Însuși, care m-a inspirat și pe mine În bună măsură, mi-a dat puterea să merg mai departe, să mă mențin pe aceeași direcție cu a sa. Norocul a făcut să locuim aproape unul de celălalt, la trei străzi depărtare, dincolo de Piața Veche. De la
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
așa ceva au pufnit în râs. Se uitau unul la altul și nu se puteau abține. Bretonul Corinei se zbătea și el în ritmul alert al respirației, apoi se retrase de o parte și de alta a frunții, lăsând-o să inspire. Corina își reveni imediat, puse mâna la gură și își aranjă bretonul cum a fost. — Tu chiar crezi prostiile astea? Dan ridică din umeri, nu voia să fie categoric, și o lăsă pe ea să continue. — Adică nu ți se
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
de cafea proastă servită la bufetul gării și dispărea în norul de fum ce ascundea o parte din ultimele vagoane. Prin geamurile aproape opace cineva privea insistent liniștea din urma foștilor călători. Se ridică de pe banchetă și deschise geamul compartimentului. Inspiră aerul înecăcios al gării și tuși încet. Dorea să treacă neobservat, un călător oarecare, pierdut în mulțime. Închise repede geamul la loc, își luă geamantanul, pardesiul și coborî pe peron. Rămase câteva clipe dezorientat, privind când în stânga, când în dreapta, ca și cum
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
dacă ar deschide ușa ar putea să o vadă în prag așteptând să treacă ziua de ieri. Nu avea chef să se ridice, în schimb își lipi urechea de dușumea, însă simți doar adierea de aer ce venea pe sub ușă. Inspiră adânc. Orele treceau unele după altele, egale și indiferente, asemeni pașilor ei pe care el încă încerca să-i audă. Își strânse picioarele în jurul prăjiturii de parcă ar fi dorit să o ocrotească, brațul stâng îi amorțise, dar rămase nemișcat. Acum
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
de structuri logice Între cunoașterea logică și cunoașterea juridică. Oricărui subiect, moral sau juridic, i se opune un alt subiect. Djuvara apreciază că un mare merit al lui Giorgio del Vecchio este faptul că el a formulat acest adevăr esențial inspirându-se din Fichte, dar punându-l Într-o perspectivă kantiană, Îndeosebi În lucrarea Giustizia. Abordând corelația dintre drept și obligație, pe care Giorgio del Vecchio o situează exclusiv În domeniul juridic, Mircea Djuvara se Întreba: dacă nu cumva această corelație
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
explicabilă prin cauze de natură socială, nu ar fi de sine stătătoare și nu s-ar impune prin ea Însăși activității noastre. Credința noastră obișnuită În justiție și În binele moral, ar fi produsul unei simple iluziuni. Or, această teză, inspirată În mare parte de ideile școlii lui Savigny și Puchta, este foarte apropiată de unele concluzii la care a ajuns sociologia contemporană, prin scrierile lui L. Levy Bruhl, Bayet și alții - concluzii deseori adoptate de autori de drept și În
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
ea, Statul poate să-și tragă directivele necesare pentru Împlinirea misiunii sale.” Această misiune rezidă, exact, În realizarea dreptății (justiției) atât privitor la: relațiile (raporturile) cu indivizii, cât și privitor la: raporturile cu celelalte entități sociale. „Statul trebuie să se inspire - susține Giorgio del Vecchio - de la principiul că: acordarea celei mai largi libertăți posibile În limitele legii, marchează În mod real o creștere, și nu o diminuare a eficienței sistemului Întreg care găsește, În Stat, expresia sa supremă. Cu cât mai
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
însemnat, acest fapt, pentru români? Înțelegeți ce a putut să simtă fiecare român la aflarea acestei aurifice vești? Pricepeți câtă emoție, cât respect și ce înalt grad de mândrie au pus, momentan, stăpânire, pe români? O, desigur, sunteți capabili să inspirați măreția unui astfel de eveniment, pe care, cu drag și evlavie, să vi-l sedimentați în ființă și conștiință! Îmi alătur, infimele mele fărâmițe de entuziasm și fericire, entuziasmului și fericirii generale, românești! Chiar, cu riscul de a fi acuzat
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
oamenii ăștia pentru că erau nerușinați, stupizi și dezgustători. Pasiunile ei erau indisolubil legate de murdărie și moarte. Simțeam într-adevăr nevoia să mă culc cu ea? Oare fizicul ei mă făcuse să-mi pierd capul? Repulsia pe care i-o inspiram? Gesturile sale, înfățișarea? Afecțiunea pe care încă din copilărie i-o promisesem mamei sale? Sau toate la un loc? Nu, nu știu. Constat numai că femeia aceasta, târfa asta, vrăjitoarea asta, împrăștiase în toată ființa mea o otravă misterioasă care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
alegerea târfei nu-mi plăcu de astă dată: bătrânul negustor de mărunțișuri nu era o haimana vulgară și insipidă de genul amatorilor de femei desfrânate și proaste. Suferințele și nenorocirile sedimentate în straturi pe fața sa, dezgustul pe care-l inspira persoana sa îi confereau, fără să fie poate conștient de asta, aparența unui fel de semizeu. Cu marfa sa nenorocită, el întruchipa simbolul creației. Da, văzusem semnul celor doi colți galbeni și stricați, prin care ieșeau versete din Coran, semnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
și liniștite pe care le avea, toate astea redeșteptau în mine amintiri îndepărtate și dureroase, iar eu căutam în ele lucruri de care fusesem frustrat, binele care mi se furase. Mă frustraseră oare de tot, pentru totdeauna? Ideea asta îmi inspira un sentiment mai teribil și mă făcea să încerc o voluptate de un alt gen, care mă consola în această pasiune fără speranță. Asta suna a obsesie. Nu știu din ce motiv mă gândeam încontinuu la măcelarul din față, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
O cămașă murdară, care se aflase în contact cu carnea ei, o cămășă de mătase fină, țesută în India, impregnată toată de parfumul corpului ei - aducea a iasomie - și care păstra ceva din căldura și viața sa. Mult timp am inspirat mirosul persistent. Am strâns cămașa între coapse. N-am dormit niciodată mai liniștit. Am fost trezit dis-de-dimineață de strigătele soției mele care se plângea că i-a dispărut cămașa. Repeta întruna: „O cămașă nou-nouță!“ Totuși avea mânecile rupte! Chiar dacă afacerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
erau decât umbre ale mele. Umbre al căror cerc mă ținea prizonier. Semănăm cu o bufniță, dar gemetele mi se opreau în gât și le scuipam sub formă de cheaguri de sânge. Poate bufnița suferă de aceeași boală care-i inspiră gânduri asemănătoare cu ale mele. Umbra mea pe perete era exact umbra unei bufnițe, ea se apleca pentru a citi ceea ce scriam. Cu siguranță, înțelegea bine, numai ea putea să înțeleagă. Când o priveam pe furiș, mă înfricoșa. Noapte profundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
Ea adastă asupra piesei Mormântul călărețului avar, spre alt exemplu, Încercînd să descopere cauzele interzicerii piesei & spectacolului, Într-o perioadă În care acribia politrucilor nu avea percutanță. „Cenzorul luminat și artistul culpabil - iată semnul brutal al unei normalități pe dos”(inspirat grăiește domnul Malița, În prefață). Fiindcă, se vede și din carte și din amintirile noastre (ale celor care trăitam cu cenzura-n casă!), membrii comisiilor de vizionare nu erau Întotdeauna oligoizi : cei culți, fie se erijau În complici ai creatorului
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
de care au egală nevoie cei citați (m-a bucurat să mă re găsesc, nu o dată, printre dînșii!) și cei care , din cauza tinereții, nu au fost martori ai evenimentelor artistice evo cate. Am mai spus-o, autoarea cărții de față, inspirat intitulată Peisaj ieșean cu oameni de teatru și spectacole, are atu ul descendenței dintr-o familie de actori. De mică a trăit În culise, ori În sala de repetiții și simte altfel momen tul acela inefabil, magic și chinuitor / Îmbătător
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
două labe de găină etc. Și tot așa, scena și rețeta, scena și rețeta, ajungem să avem În bibliotecă o carte pe care nu știm pe ce raft s-o așezăm; dar inițiază lectorul, În paralel, În arte complementare. Și inspiră gourmetul, sugerîndu-i bucate chisnovate fie și numai citîndu-le : Barba vrăjitoa rei, Supă de scorpii de mare, Lăptuci divinatorii, Licoarea infernului ( hai, că asta-i simplă : gheață, Amaro Averna, vermut, Bitter Campari, lămîie), Coroana regelui, Ariile interpretate de Lady Macbeth (sic
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
puteam suporta cu stoicism (cuvântul provine de la unu, Stoica, un tip super-beton sau super-ok, cum ar spune o vedetă mediatică foarte trendy) viiturile vieții, fiind gata să primesc verdictul drept în față. Totuși, am scos un binevoitor: "Așa...". Nu mă inspiră deloc", a luat el brusc taurul de coarne. "E cam greu să pornești de la un subiect pe care Kafka..." "Ce Kafka? Care Kafka? Ce treabă are Kafka cu treaba la care m-am gândit eu?", l-am întrerupt năvalnic. "Păi
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
au cunoștință despre faptul că gândacul de bucătărie are ambele sexe la el?" "Nu știu, dar e o inadvertență de la care pleacă o sumedenie de fapte în... scenariu sau ce-o mai fi el. În orice caz, repet, nu mă inspiră câtuși de puțin ideea asta. Îmi pare rău!" Afișa o meclă care exprima cel mai profund regret. Cu puțină bunăvoință puteam să-i acord creditul meu. Am dat din umeri: "Asta e!", am concluzionat neutru. Auzi la el: "Nu mă
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]