6,119 matches
-
o imagine sau de un slogan, ca pentru a da o indicație asupra obiectivului sau a uneia dintre realizările sale majore. De-a lungul Întregului text, fraze-cheie, evidențiate cu caractere aldine, ilustrează poziționări, principii sau reguli de organizare asupra cărora interlocutorii au insistat și care constituie tot atâtea surse de inspirație și de reflecție oferite cititorului. Cele patru capitole ale celei de-a doua părți a lucrării au drept titlu câte un cuvânt-cheie. Cultura explică rădăcinile tradiționale ale spiritului samurai, specificunora
Trezirea samuraiului. Cultură şi strategie japoneze în societatea cunoaşterii by Pierre Fayard () [Corola-publishinghouse/Science/2271_a_3596]
-
practică un marketing clasic, lipsit de imaginație și mai degrabă pasiv. Cei mai buni excelează În alegerea momentului favorabil și știu să se adreseze practicienilor atunci când aceștia sunt cei mai receptivi. Anticipând, ei adună, În prealabil, toate informațiile pe care interlocutorii le-ar putea solicita, adoptă o atitudine deliberat proactivă și se oferă să furnizeze orice informație suplimentară În caz de necesitate. Luarea În considerare și consemnarea preocupărilor medicilor sunt sistematice, fapt ce le permite ca, În cursul discuțiilor, să ofere
Trezirea samuraiului. Cultură şi strategie japoneze în societatea cunoaşterii by Pierre Fayard () [Corola-publishinghouse/Science/2271_a_3596]
-
combinate pentru a genera o cunoaștere operațională pentru toți. Justețea mișcării a creat cunoașterea și, adoptând o atitudine umilă și atentă, abilitatea medicală a câștigat În eficiență. Această experiență atestă o metodă dialogată de creare a cunoașterii, În cadrul căreia categoria interlocutorilor ce pot fi calificați drept experți nu s-a instituit ca deținătoare a priori a răspunsurilor ce trebuiau, Într-un fel sau altul, să fie impuse bonavilor, adică interlocutorilor considerați ignoranți și care trebuiau „umpluți” de cunoaștere, pentru a se
Trezirea samuraiului. Cultură şi strategie japoneze în societatea cunoaşterii by Pierre Fayard () [Corola-publishinghouse/Science/2271_a_3596]
-
atestă o metodă dialogată de creare a cunoașterii, În cadrul căreia categoria interlocutorilor ce pot fi calificați drept experți nu s-a instituit ca deținătoare a priori a răspunsurilor ce trebuiau, Într-un fel sau altul, să fie impuse bonavilor, adică interlocutorilor considerați ignoranți și care trebuiau „umpluți” de cunoaștere, pentru a se ajunge la o soluție satisfăcătoare, sau cărora trebuia să li se Înlăture temerile și lacunele, fără a le recunoaște și a le analiza În prealabil legitimitatea. Dimpotrivă, s-a
Trezirea samuraiului. Cultură şi strategie japoneze în societatea cunoaşterii by Pierre Fayard () [Corola-publishinghouse/Science/2271_a_3596]
-
cunoașterii. Cele două tendințe sunt prezente la Ikujiro Nonaka, iar Statele Unite sunt foarte interesate de ceea ce se face În Japonia. Comunicarea umană este foarte costisitoare, ponderea și rolul contextului fiind foarte importante aici. Nu se pronunță decât câteva cuvinte, iar interlocutorii interpretează ceea ce trebuie să vină de la sine. În Japonia, empatia este determinantă. Teoriile lui Nonaka sunt fondate pe această realitate tradițională a societății japoneze: toată viața se Învață informația este accesibilă În ambianța Însăși (atmosphere). Dar, cum situația se schimbă
Trezirea samuraiului. Cultură şi strategie japoneze în societatea cunoaşterii by Pierre Fayard () [Corola-publishinghouse/Science/2271_a_3596]
-
și neostentativă. Consilierea sa a fost inestimabilă pentru stabilirea de relații cu șefi de Întreprinderi japoneze, cu care, datorită lui, am avut posibilitatea să discutăm. Una dintre studentele profesorului Nonaka, Emiko Tsuyuki, astăzi doctor, ne-a Însoțit la interviuri cu interlocutori nevorbitori de limbă engleză. Ea ne-a permis să pătrundem puțin mai profund În cultura acestei țări și Îi mulțumim, ei și familiei sale, pentru o seară În care culturile mongolă, finlandeză, americană, japoneză, spaniolă și franceză s-au amestecat
Trezirea samuraiului. Cultură şi strategie japoneze în societatea cunoaşterii by Pierre Fayard () [Corola-publishinghouse/Science/2271_a_3596]
-
atribuit de emițător cuvintelor și expresiilor sale (Leroy, 1974), obligând profesorul să țină neapărat seama de propriile lor posibilități. Cu cât dispun de o experiență mai bogată, cu atât el are șanse mai mari să stabilească o comunicare efectivă cu interlocutorii săi. Este nevoie, deci, ca totul să fie expus În termeni corespunzători nivelului de cunoaștere și de Înțelegere al elevilor, să avem grijă la asociațiile posibile pe care cuvintele noastre ar fi În stare să le declanșeze În mintea acestora
Metode de învățămînt by Ioan Cerghit () [Corola-publishinghouse/Science/2051_a_3376]
-
la dezbatere Îi permite profesorului o oarecare detașare de materialul prezentat, Îi dă posibilitatea să intre În dialog cu ascultătorii, să stabilească relații de cooperare. Persistă Însă riscul ca atunci când profesorul nu se poate asigura de o participare substanțială din partea interlocutorilor săi, discuțiile să devină superficiale, inconsistente, schimbul de idei și opinii infructuos și deci, dezbaterea să nu-și atingă scopul. Sunt și alte cerințe de care este condiționată reușita prelegerii-dezbatere. Mai Întâi se cere vorbitorului să-și elaboreze de așa
Metode de învățămînt by Ioan Cerghit () [Corola-publishinghouse/Science/2051_a_3376]
-
două tipuri de coduri se referă la situațiile în care este folosit limbajul. Codul restrâns este mai eficient decât codul elaborat în situația în care există o mare cantitate de cunoștințe împărtășite și de la sine înțelese într-un grup de interlocutori. Este economicos în mijloace și bogat în conținut, purtând o mare cantitate de semnificație în puține cuvinte, fiecare dintre acestea având un set complet de conotații și funcționând ca un indicator ce orientează ascultătorul către informații suplimentare bogate care rămân
Sociologia educației by Adrian Hatos () [Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
model teoretic, și nu de formularea unui proiect politic pe care cineva ar putea încerca să-l pună în practică, într-o formă cât de cât apropiată. Parcă voind să-l încurajeze în această interpretare, Socrate, când este somat de interlocutori să arate în ce fel Cetatea descrisă va putea fi pusă în practică, sugerează mai întâi că cererea este exagerată în raport cu scopul mărturisit al discuției de la început: căutarea dreptății. El declară: „Ca să avem un model (parade...gmatoj e(/neka), așadar
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
ale dialogului Republica, de ce, dacă era convins de realismul și posibilitatea aplicării modelului său, nu a spus-o mai clar, mai explicit? De ce, atunci când stabilise odată că Cetatea bună „e greu să existe, nu totuși cu neputință”, îl lasă pe interlocutorul lui Socrate să susțină că Cetatea este „întemeiată pe cuvinte, deoarece eu nu cred că se află undeva pe pământ”, sădind astfel din nou îndoiala asupra fezabilității sale? Răspunsul mi se pare evident: mai întâi, ceea ce propunea Platon era extrem de
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
Socrate reușește să răspundă provocării lui Glaucon și Adeimantos și dovedește că dreptatea are valoare în sine, independent de consecințele sale și că este de preferat nedreptății în orice situație. Totuși discuția trebuie să continue, având în vedere că, pentru interlocutori, imaginea clară pe care o aveau despre dreptate nu era suficientă pentru o înțelegere la fel de clară a cetății nedreptății și a omului cu totul nedrept. Numai după prezentarea întregului tablou posibilitatea alegerii dintre dreptate și nedreptate este cu adevărat dată
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
judecată prin analogia suflet-cetate, apoi în baza criteriului rațiunii și, în sfârșit, judecată cu ajutorul analizei plăcerilor, unde se face calculul diferenței dintre fericirea omului drept și nefericirea tiranului. În prima demonstrație, care se desfășoară la nivelul comparației suflet-cetate, Socrate, cu ajutorul interlocutorului lui, ajunge la concluzia că cetatea regală este perfect opusă cetății tiranice, în toate privințele, la fel cum și omul regal este opus celui tiranic. Transpunând această idee în perspectiva fericirii, raportul se păstrează întocmai, cel mai nefericit va fi
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
de promisiuni inutile, dar nu și de ambiții retorice, Platon se refuză constant unei posterități indiscrete, dar prea puțin fidelă nedumeririlor esențiale. Acest refuz, marcat de complezență ironică, i-a rezervat peste timp privilegiul rarisim de a nu dezamăgi nici un interlocutor decent. Lipsa de serenitate profetică a Dialogurilor îngăduie, în ceea ce-l privește pe Platon, chiar și divorțurile amiabile. Născut cu peste două milenii mai devreme decât cei mai mulți dintre partenerii săi de dialog, Platon le rămâne, în manieră principială, contemporan. Lumea
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
tot mai mult teren în fața cercetării diversității codurilor utilizate (sunet, cuvânt, gest, imagine, cinetică, poziție etc.) și acceptării multicanalității comunicării (auditiv, vizual, tactil, olfactiv etc.). Din perspectiva acestei realități, devine tot mai evident faptul că și în situație didactică, comportamentul interlocutorilor, în ansamblul său, are valoare comunicativă. d. a comunica, ca formă de interacțiune, presupune câștigarea și activarea competenței comunicative, care este deopotrivă aptitudinală și dobândită. Absența acesteia sau prezența ei defectuoasă explică, de cele mai multe ori, eșecul sau dificultățile pe care
Psihologie școlară by Andrei Cosmovici, Luminița Mihaela Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
-
Să reținem: vorbim cu ajutorul organelor vocale, dar comunicăm cu întregul nostru corp și nu numai. Comunicative sunt și îmbrăcămintea, relațiile pe care le stabilim (democratice, de autoritatea, indiferente), spațiul pe care îl ocupăm și distanțele la care ne plasăm față de interlocutor. Această primă distincție permite câteva sublinieri: • În funcție de una sau alta dintre formele descrise mai sus, comportamentele comunicative reale pot fi cu dominantă verbală, cu dominantă nonverbală sau mixte. Evident că, din această perspectivă, conduita comunicativă a profesorului, în clasă, se
Psihologie școlară by Andrei Cosmovici, Luminița Mihaela Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
-
ale comunic\rii didactice" Prin caracteristica sa de instrumentalitate, comunicarea didactică înglobează fenomenul de retroacțiune. Ca acțiuni recurente, propagate în sens invers Ă de la efecte la cauze, de la rezultate spre obiectivele inițiale Ă, retroacțiunile sunt principalele modalități care permit adaptarea interlocutorilor unul față de altul, la situație și, esențial, la finalitatea urmărită. Acționând în orice structură sistemică Ă și comunicarea prezintă această caracteristică Ă, principiul retroacțiunii are ca menire echilibrarea și eficientizarea structurilor, dimensiunea sa adaptativă fiind evidentă. Dintre formele de retroacțiuni
Psihologie școlară by Andrei Cosmovici, Luminița Mihaela Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
-
dau câteva repere importante privind formarea sentimentelor, fără a clarifica deplin mecanismul, perpetua devenire, complicare a afectivității. În orice caz se vădește că formarea sentimentelor este un proces asociativ, care are o slabă legătură cu dezvoltarea intelectuală. Ceea ce convinge un interlocutor, ceea ce îi câștigă adeziunea nu este atât logica unor argumente, cât atitudinea vorbitorului, propriile sale sentimente ce se transmit mai mult prin ton, postură și gesturi. Progresul afectiv se realizează datorită experienței reale, în care individul are unele satisfacții și
Psihologie școlară by Andrei Cosmovici, Luminița Mihaela Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
-
există și un aspect strict intelectual, care ține de potențialul fiecăruia de a realiza diferențierile semantice. De aici și limitele, dar și farmecul dialogului din „comunicare” - ex. uneori trăim amărăciunea faptului că nu am Înțeles În măsura În care am fi dorit mesajul interlocutorului, alteori, dimpotrivă, trăim satisfacția faptului de a vedea că prin Înțelesul nostru am Îmbogățit registrul semantic al gîndirii interlocutorului. * „Ah, ce ușor ne lăsăm convinși de persoanele pe care le iubim!” (Molière) „Afectivitatea” are, Într-adevăr, această particularitate aparte: cu
Aforismele din perspectivă psihologică by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
limitele, dar și farmecul dialogului din „comunicare” - ex. uneori trăim amărăciunea faptului că nu am Înțeles În măsura În care am fi dorit mesajul interlocutorului, alteori, dimpotrivă, trăim satisfacția faptului de a vedea că prin Înțelesul nostru am Îmbogățit registrul semantic al gîndirii interlocutorului. * „Ah, ce ușor ne lăsăm convinși de persoanele pe care le iubim!” (Molière) „Afectivitatea” are, Într-adevăr, această particularitate aparte: cu cît este mai crescută În raport cu cineva, În sens pozitiv sau unul negativ, cu atît ea ne unilateralizează judecata, făcînd-o
Aforismele din perspectivă psihologică by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
receptarea doar a unui anumit gen de informație În legătură cu respectiva persoană. * „Cuvîntul aparține pe jumătate celui care-l rostește, pe jumătate celui care-l ascultă.” (Mch. de Montaigne) Mihai Eminescu exprimă În termeni sugestivi această coparticipare, În egală măsură, a interlocutorilor În actul comunicării, atunci cînd a spus: „Minciuna nu merge În lume prin cel ce a născocit-o, ci prin cel care o crede”. * „CÎnd vreau să citesc o carte o scriu eu.” (Benjamin Disareli) Este vorba, poate de teama
Aforismele din perspectivă psihologică by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
-l realizează, deoarece, făcînd răul, Îți Înrăiești tot mai mult sufletul. * „Ce vremuri sînt acestea, În care trebuie să invidiezi pe cei din morminte?” (J.W. Goethe) SÎnt vremurile excesului de egoism, cînd Însuși „limbajul” degenerează, cuvîntul ajungînd mort la interlocutor, deoarece acesta nu este dispus, decît În funcție de interesul lui de moment, să facă efortul de a-l Înțelege, de a-i metaboliza Înțelesul În sufletul său! * „Ce este „bunătatea”? Poetul Al. Vlahuță o consideră cea mai nobilă disponibilitate a sufletului
Aforismele din perspectivă psihologică by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
referim la gnostici. Asemenea francmasonilor dintotdeauna, gnosticii dispun de semne de recunoaștere pentru a se adresa în mod diferit fraților și profanilor. Sfântul Epifanie susține că ei se pipăie atunci când se întâlnesc și își strâng mâinile ca să se asigure că interlocutorul e un inițiat. După această comunicare gestuală, discursul este eliberat ca și practica, de altfel, pentru că după aceea încep banchetele - agapele masonice - urmate de manifestări ale sexualităților generalizate în întuneric. Din câte mi se pare, prin aceasta se deosebesc adepții
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
o abundență de gesturi, o precipitare în toate mișcările sale. Viața lui se petrece sub semnul prieteniilor rupte brusc și al unor supărări induse prin polemici asupra amănuntelor. Un personaj care apare astfel în Despre plăcere îFra Antonio da Rho, interlocutorul său creștin, un fost prieten din Milano), devine ținta zeflemelii sale când, într-una din lucrările sale consacrate imitării elocvenței latine, da Rho își manifestă dezacordul cu Valla privind folosirea pronumelui quisque... Nu mai e nevoie de nici un alt argument
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
dar puterea lui presupune că el știe ce anume vor face ei. Exemplu - din domeniul meu... -: Antonio își susține ideile sale în această privință. Dumnezeu știe ce teză va susține el dar nu este, în sine, cauza acestei opțiuni particulare. Interlocutorul lui Lorenzo crede că liberul arbitru și existența lui Dumnezeu sunt incompatibile. Dumnezeu știe că el crede acest lucru, că el gândește astfel și că aceasta va fi formularea lui, dar Dumnezeu n-a decis că aceasta sau alta e
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]