2,305 matches
-
tragice" (înțeles, de fapt, ca "defect tragic") în exemplul tînărului marinar american aflat sub comanda înțeleptului Căpitan Vere. Billy Budd ca "studiu de caz" oferă imaginea "creaturii", în aparență, "perfecte", a cărei armonie fizică (marinarul are o frumusețe masculină aproape ireală) intră în joncțiune cu virtuozitatea etică (personajul dovedește o principialitate și o corectitudine cumva obsesionale), părînd a friza sublimul uman. Totuși, un defect (tragic), la început minor și greu sesizabil, apoi esențial, va deveni călcîiul lui Ahile, prin care măreția
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
șeful Catedrei de Studii Liberale, este forțat de mult prea impetuoasa lui soție să accepte, în casă, prezența unei chiriașe neobișnuite. E vorba de nemțoaica Irmgard Müler, studentă la colegiul tehnic unde predă protagonistul. La descoperirea chiriașei (de o frumusețe ireală), Wilt, deși inițial ostil, cade în transă erotică aproape instantaneu. Fascinația sa nu durează însă prea mult. În scurtă vreme, poliția (în rîndurile căreia îl recunoaștem și pe vechiul nostru amic Flint!) și trupele speciale îl atenționează pe profesor că
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
continent, de acest "Nou Canaan" care îi învăluie, fără voia lor, în mreaja mythos-ului fabulos și inexplicabil (complet diferit de logos-ul asumat inițial, prin natura lor pozitivistă, de autori), întocmai precum sirenele homerice își împresoară victimele cu cîntecul lor ireal de seducător. Odată captivi în "visul american", ei nu mai scriu un jurnal de călătorie, ci doar literatură. De altfel, s-a vorbit frecvent în critică despre componenta "estetică" a jurnalului de călătorie. Reușește, cu alte cuvinte, acest gen "periferic
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
a găsit o fetiță cu o scrisoare ce demonstra că tatăl ei era nimeni altul decît vechiul amic Fukada. Ebisuno a primit-o și a crescut-o atent, alături de propria-i fiică. Fukaeri a devenit o tînără de o frumusețe ireală, însă cu un trecut întunecat. Prezumtiv, acest trecut este prezentat în teribilul roman Crisalida de aer. Cele două planuri narative se întîlnesc în punctul în care protagoniștii Aomame și Tengo primesc noile misiuni: Tengo să rescrie romanul, Aomame să-l
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
a temei primului volum (condiția poetului percepută, uneori, drept condiție tragică) are loc prin înnoirea acesteia cu o conotație pozitivă, care face din poet mediator al conflictului între eu și lume. Punând la îndoială realitatea textului, pe care o consideră ireală, spre deosebire de poeții de după 1980, la care există sentimentul unei intime solidarități între viață și literatură, Generația '60 a fost partizana unei poetici a naturalului, resimțind dureros artificialitatea inerentă a oricărui text literar 66. Căutarea sensului unei astfel de existențe "este
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
de bine și de cald e-acasă,/ Când unul altuia ne spunem țară" (Țară). Întoarcerea către sine se confundă cu întoarcerea către o altă țară, diferită de cea a vidului existențial a acelui prezent și asemănătoare uneia de basm, aproape ireale. Parțial demolare, parțial reconstrucție, deconstrucția se menține și în această a doua etapă a creației blandiene fiind, de data aceasta, așa cum am mai spus, raportată la ideologie în mare parte. Autoarea este constrânsă să își demoleze toate idealurile, toate speranțele
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
mai există,/ Dimpotrivă,/ Că vârtejul trecerii lui a spulberat/ Măsurile...//" (Cadran) Redimensionarea realității presupune la Ana Blandiana o încadrare a ei în alte tipare total diferite de cele obișnuite. Chiar dacă poetica în sine presupune o permanentă pendulare între real și ireal, deci o raportare la două medii diferite, originalitatea acestei autoare depășește granițele oricărei paradigme, printr-o excepțională reconstruire a trecutului prin poezie. Ea realizează o frântură în două a timpului, împărțindu-și la nivel stilistic, scrierile, în cele metaforizante și
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
morți și în pământ am simțit/ Cum hora miresei se învârtea.//"), atunci viața în sine nu există, ea fiind înșelătoare și ascunsă mereu sub un voal de nuntă, care și acesta este de fapt un voal de doliu. Cadrul acesta ireal, aproape oniric, îl regăsim și în Inima reginei (1971), unde "guvernează aceeași atmosferă gotică, cețoasă, cu tot felul de castele, cetăți, turnuri, scări, ziduri, un spațiu labirintic, în care urcușul și coborâșul, morții și viii se confundă ambiguu, în care
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
în termeni care ne duc cu gîndul la ideea lui Polanyi de economie "inserată". Dumont susține că nimic din ideea de economie n-a existat în "realitatea exterioară" înainte ca acestă categorie să fi fost inventată. Sahlins găsește că este ireal să vorbești de economie în cazul primelor societăți. Dar nici unul nu merge pînă la capăt. Cei doi cercetători ajung la o idee care, chiar și pentru spirite precum ale lor, atente să se elibereze de etnocentrism, este un imposibil. Există
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
creierul uman are tendința să o considere, din ce în ce mai mult, adevărată, fără a-i pune la îndoială veridicitatea. Mass-media ne supraîncarcă într-atât creierul cu informații, încât nu le mai punem la îndoială. Mai apoi, ne formăm despre lume o imagine ireală. Psihologii au numit acest fenomen „sindromul lumii rele”: cum buletinele informative dau prioritate crimelor, violurilor, accidentelor, războaielor, incendiilor, atentatelor, catastrofelor naturale, grevelor, mișcărilor de masă, ceea ce rezultă este o reprezentare a lumii cu mult mai neagră decât în realitate. O
150 de experimente pentru a înțelege manipularea mediatică. Psihologia consumatorului de mass-media by Sebastien Bohler () [Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
epocă istorică, sau descifrează un anume sistem de relații sociale, sau ne cufundă în meandrele psihicului uman, nu este sinonim cu un tratat de istorie, sau de sociologie, sau de psihologie. Ce le diferențiază? Probabil ceea ce Bachelard numea "funcția de ireal" a imaginarului, acea nevoie și capacitate a spiritului nostru de a de-forma imagini, de a crea în marginea cunoscutului. Altceva, altcum. Prea puțin contează ce ne spune Umberto Eco despre templieri în Pendulul lui Foucault ; informațiile acelea le putem
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
referențialitate, ci și substituția în locul realului a semnelor sale artificiale, față de care nu mai există însă indicii diferențiatoare. Prin urmare, nu doar că realul nu mai este "dat", ci reprodus în mod artificial, dar rezultatul nu este nici de ordinul irealului, nici de cel al suprarealului, imitării sau parodiei, ci reprezintă "halucinatoria asemănare" a realului cu sine însuși. 5.1.1. Hiperreal și imaginar Pentru a contura cât mai bine conceptul de hiperrealitate, Baudrillard face o distincție clară între hiperreal și
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
nu este real, ci ține mai degrabă de domeniul iluziei. El este doar un cod ce trimite la sine însuși: "limbajul nu este niciodată real. Chiar și atunci când pare că desemnează lucruri, el de fapt realizează acest lucru urmând căi ireale, eliptice și ironice"560. Baudrillard crede că învestirea limbajului cu funcția de a desemna lucruri este o presupoziție care trebuie deconstruită, el nefiind decât un joc al semnelor care trimit la ele însele. Pasiunea pentru artificial și iluzie transpare de
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Cineva strigă un nume și ecoul se destramă, ca într-o vale văratică, sub fâlfâitul unui stol de porumbei. O reclamă uriașă acoperă vâjâind precum o draperie sinistră ferestrele blocului cu 12 etaje de unde, cândva, ai privit fericit strălucind orbitor - ireal - munții. Joc de oglinzi În timp ce aplauzele putrezesc lent ca niște frunze - toamna - mustind sub ochii și pașii copilului ce aleargă de unul singur în penumbra somptuoasă a unei săli de spectacol însoțit de bătăile nebunești ale inimii de ecoul vătuit
Poezie by Eugen Bunaru () [Corola-journal/Imaginative/8573_a_9898]
-
de o imigrare activă a forței de muncă peste hotarele țării. Situația n-ar fi atît de gravă, dacă n-ar pleca, În cea mai mare parte, forța de muncă calificată și tineretul. Cetățenii Republicii Moldova fiind prost remunerați, cu posibilități ireale de procurare a locuințelor, cu asigurare medicală necalitativă, caută alternative de asigurare materială a familiei peste hotarele țării, În cele mai dese cazuri acceptînd orice ofertă de serviciu. Dacă pînă În anul 2003 cea mai mare pondere a migranților o
INVESTIŢII INTERNAŢIONALE by ANATOLIE CARAGANCIU () [Corola-publishinghouse/Science/1243_a_2691]
-
procedăm în privința acelor elemente pe care, neștiind prea bine în ce categorie să le plasăm, le exilăm, dintr-un reflex al suficienței epistemice sau al carenței imaginative, într-un limb al fenomenologiei, într-un spațiu al intervalului dintre real și ireal? Volumul meu pornește de la premisa, desigur, vulnerabilă, subiectivă, intens personalizată, că toate aceste afecte, care subîntind ideea generală de frică și sunt imbricate cu finețe în substanța estetică a unei opere, seduc în complexul proces de receptare. Corelativ, sunt de
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
oprea răsuflarea. Și baba, după mine, în spatele meu, cu mâna de umerii mei; îi simțeam suflarea ei de gheață și îi vedeam, fără să mă uit înapoi, văpăile ochilor". Aparent interminabila încatenare de coșmaruri care efasează granițele dintre real și ireal se încheie cu concluzia că fata de pe masa de disecție era Bălaia, o prietenă din copilărie, albă (paloarea tipică anemicilor), zveltă și cu ochii verzi. Revelația îl proiectează pe Trubadur într-o criză de nervi, fiindcă "[l]umea s-a
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
caricatură. Există însă momente când tonul narativ se echilibrează, dobândind, grație balansului, forță de evocare și de persuasiune. În registrul terorii diegetice, se pot grupa mai multe proze și aproape toate au în centru acest spațiu liminal, dintre real și ireal, dintre verosimil și neverosimil, acest interval al fricțiunii pe care l-am numit terifiantul de frontieră. Am ezitat, astfel, mai ales între Troița (descriind uluitoarele aventuri nocturne, sub amenințare lupilor, ale unui grup de soldați în pragul unei convertiri disperate
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
din realia în absența unor date concrete, palpabile, de situare fenomenologică a personajelor. În fine, Eugen Simion minimalizează, cu justețe, impactul moral al nuvelei, în favoarea punctelor forte ale acesteia: "[m]ecanismul fantasticului, schimbarea insesizabilă de planuri, echivocul dintre real și ireal, întreținut pe tot parcursul narațiunii cu subtilitate" (1978: 204). De aceea, desigur, opera nu este străină de elemente biografice. Gheorghe Cunescu precizează că setting-ul narativ al nuvelei incarnează pădurea și moara din Didești, satul natal al scriitorului (1982: 50), pe
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
cu ajutorul minunilor naturii (Fénelon) sau prin apeluri la intuiție și sentimente (janseniștii, pietiștii și chietiștii, cultul Sofiei mistice, rozacrucienii, cabaliștii, inițiații în căutarea pietrei filosofale și alții). Valorile în general, cele moderne în special pot să fie ne- sau iraționale, ireale, dar mai întâi ele sunt, există. Cu alte cuvinte, existența este mai puternică decât inexistența, decât golul și nimicul. Sensurile negative apar după cele pozitive. La fel, virtualul are ca bază realul, nu invers. S-a văzut aceasta după conceperea
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
este cel desfășurat de spațiul de mediere, spațiul fiecărei arte cu specificul ei, cu retorica subiacentă, cu mijloacele consacrate. "Simbolismul ar putea fi definit ca o atitudine mentală, manifestată în literatură și arta vizuală, care a recurs la motive, reprezintări ireale. Ideea de bază a fost că realitatea vizibilă, măsurabilă, definibilă, reprezintă doar prim planul unui inefabil sistem universal. Era imposibil să comunici în mod direct o experiență din acest sistem; se putea face numai prin sugestii și aluzii. Acesta este
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
și poezie. Există totodată un aspect vizionar în prelucrarea unor teme mitologice precum în cazul tabloului Căsătoria sfântului Gheorghe și a prințesei Sabra (1857) ca și în cazul picturii Ecce Ancilla Domini (1850) unde invazia albului dematerializează, creând o atmosferă ireală, potențată de faptul că îngerul care-i aduce crinul, însoțit de Sfântul Duh preschimbat în porumbel, pare să leviteze deasupra podelei. Temele morbide nu lipsesc din pictura sa, care dobândește o tensiune tragică, urmare a sinuciderii primei sale soții, Elizabeth
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
a unei femme fatale decadente, temă decelabilă în picturi precum Astarte Syriaca (1877), Venus Verticordia (1864-1868) sau Mnemosyne (1881). Inserția unei feminități virtual punitive, augumentate de mizanscenele imaginare al unui spațiu arhaicizat, contravine, în opinia lui Rapetti, esteticii ruskiniene. "Spațiul ireal, saturat, deliberat arhaic, construcția sculpturală a figurilor lui la limita dintre frumusețe și diformitate, caracterul compulsiv al acestei acumulări de femei cu forme ample, cu buze cărnoase, cu păr abundent și despletit, îl plasează pe Rosetti la antipodul preceptelor lui
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
accent, ea nu mai dă curs impulsului de vitalitate care-i împinge în față pe copiii-iele. Virgil Vătășianu remarcă și structura compozițională, execuția impecabilă tehnic a desenelor, execuție care plasează simbolismul lui Smigelschi sub semnul acordului dintre "realism" și "subiectul ireal". Spre deosebire de Virgil Vătășianu, Gheorghe Vida sesizează portanța transfigurării malefice a ielelor în cultura populară, înclinând simbolismul lui Smigelschi din aces ciclu către versantul morbid pe care-l reclamă o altă operă sa, Îngerul morții. "Zânele rele sunt ființe-spirite ieșite din
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
îngerul se apleacă peste el, sprijinindu-și mâinile pe căpătâiul patului și sărutându-l ușor pe frunte. Aripile fantastice apar ca niște umbre sinistre în fața ferestrei, iar o lumânare așezată pe o măsuță, alături de muribund, aruncă o lumină intensă și ireală pe fața tânărului, a îngerului și pe așternutul alb243". Mai târziu, pictorul va relua tema prin schițe care conduc însă la o altă rezolvare plastică a scenariului agonic, cu un grad mai ridicat de generalitate. Moartea fratelui iubit este absorbită
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]