2,169 matches
-
douăzeci de centimetri adâncime frunzele roase de vreme și de umezeală au început să pară dantele, broderii și filigrane, le ridicam cu două degete spre lumina gălbuie strecurată printre crengile arborilor și le priveam minute în șir, mă răsplăteau pentru jalnica mea existență; în spațiul acela de patru metri pătrați la limita căruia mă pândea moartea se afla miracolul. Era de-ajuns să scobesc... 13. Pe vremea coridorului se întâmpla uneori să vizitez și câte un prieten, băteam la ușă, intram
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
o viață prea strălucitoare, acum vedeam în ele un fel de resemnare. Cum năzuiam, ca totdeauna, mai mult spre un posibil fără limite decât spre ideal, aveam senzația umilitoare că toată cazna ei n-ar fi decât o demonstrație a jalnicului adevăr că totul trebuie plătit. Firește, n-ar fi fost prea greu să facem gestul simplu care ne-ar fi putut rezolva măcar modestele cerințe zilnice, fără să ne abată prea mult de la linia vieții. Dar evitam orice părea să
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
De Occulta Philosophia - o ediție princeps. N-aveam bani, am pus cartea la loc și am plecat. Am mai hoinărit un timp, pe străzi. Îl întâlnisem sau nu pe Agrippa ? Mă gândeam că, oricum, tot funcționase ceva. Mă gândeam la jalnica logică a coincidențelor. Mă gândeam să nu mă mai gândesc... Se întunecase de-a binelea când, la un colț al străzii Batiștei, l-am întâlnit pe Constantin. Stătea acolo, în dreptul unui bec, avea pe gură un zâmbet umil, câinesc aș
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
a Totalității. Ceva ca o memorie adânc îngropată în mine mai încerca zadarnic să-mi sugereze că poate n-o să dureze mult... Pe străzile târzii ale orașului văzuții și mai ales nevăzuții, cunoscuți sau necunoscuți, îmi dădeau târcoale, atrași de jalnica mea stare. și fiecare ținea să-mi trimită câte un semn, o vorbă sau măcar un nume. Mai întâi Agrippa, cu gluma lui echivocă. Semn al eșecului, nesigur ca toate semnele, dar suficient ca să clatine toate trestiile crescute în mine
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
totul fusese favorizat și de greșelile mele comportamentale, aproape neluate în seamă. știam e un fel de a vorbi. De fapt, intuiam doar câteva biete efecte succesive și aleatorii în același timp, aflate într-o zonă fără direcții, ale căror jalnice elemente imediate sunt de cele mai multe ori înșelătoare. De fapt, știam că nu vreau să știu așa; de fapt, presimțeam o mișcare subaparentă al cărei punct final cuprindea și incipiența. De fapt, intuiam punctul final pretutindeni și mai ales în riguroasa
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
de schelet, - Învinețit ca un cadavru... - Vino-n zăvoiul violet. Or, nu! s-aprind luminile-n oraș... Sunt alții, și un alt poet - E mult de când dormeam în umbră, În cimitirul violet... Muzeul nopții Frunzișul acum pornit-a O leneșă, jalnică horă; Și plâng, și cu plânsul în noapte Răchita de-afară mi-e soră. S-apropie-ncet miezul nopții, Și sună a frunzelor horă - Eu trec din odaie-n odaie, Când bate satanica oră. Vânt Toamna a țipat c-un trist accent
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
Gîndindu-mă la mine. Vals de toamnă La geamuri, toamna cântă funerar Un vals îndoliat, și monoton... - Hai să valsăm, iubito, prin salon, După al toamnei bocet mortuar. Auzi, cum muzica răsună clar În parcul falnic, antic, și solemn - Din instrumente jalnice, de lemn, La geamuri, toamna cântă funerar. Acum, suspină valsul, și mai rar, O, lasă-mă acum să te cuprind... - Hai, să valsăm, iubito, hohotind, După al toamnei bocet mortuar. Nocturnă O, nu mai cânta, harmonie pribeagă Că plâng, și
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
într-un pat, atunci a tresărit, s-a uitat la cei doi, Zinzin topită de dragoste, Alex indiferent, ba chiar absent de parcă ar fi băut trei doze de Ritalin, i s-a făcut rușine de gândurile ei, de acest spectacol jalnic al relațiilor de putere, Zinzin sub papucul lui Alex, el zdrobind capul fetei fără să clipească, fără emoții, s-a ridicat și a plecat de acolo, fără gânduri, cu un fel de nevoie de a se sinucide, se va sinucide
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
a închis ochii și dincolo de pleoape au început să se deruleze o mulțime de imagini. Femeile care-i dăduseră de mâncare. Bătrânul ghicitor Higurashitei, slab ca o așchie. Lichidul negru care se scurgea când trecea un tren. Și apoi figura jalnică a lui Napoleon, cu mersul lui ciudat, alergând după mașină. În toiul nopții, străzile ude de ploaie erau de un negru strălucitor. I-au depășit niște mașini. Gaston a aruncat o privire la bord. Acul fosforescent al kilometrajului indica patruzeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
cască albă pe cap a oprit motocicleta la intersecție și privea în gol în direcția lor. Casca lui albă strălucea în lumina soarelui. Gaston n-avea decât să deschidă geamul și să strige, dar i-a zburat pe dinaintea ochilor imaginea jalnică a lui Endō, chinuit de accesele de tuse. „Bietul Endō“, gândi el. „Nu pot să-l părăsesc.“ Polițistul a călcat pe accelerație și a dispărut. Endō apăru în cele din urmă, clipind din ochi din cauza soarelui puternic. — Cum a mers
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
o viteză mai mare decât a unui glonț. Până să întindă Endō mâna să-l oprească, el trecuse de zid și depășise intrarea în șantier, dispărând pe stradă. Gaston și Endō rămaseră tăcuți, față-n față. — Tu... — Da. Un zâmbet jalnic îi flutura pe fața de cal, trădând teamă și părere de rău în același timp. — Te rog să mă scuzi. Scuzați-mă! Mâna dreaptă a lui Endō a căzut ca un trăsnet pe Gaston. Nu-i țintise o anume parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
însoțitorul le-a deschis poarta țarcului, au început să latre aproape o sută de câini, speriați de lumina care pătrunsese în cuștile lor întunecate. — Poftiți, vă rog. Urmându-l pe tânărul însoțitor, Gaston și Tomoe au fost copleșiți de lătraturile jalnice, care veneau dinspre câinii închiși în cuști, implorând parcă ajutor. Repezindu-se la plasa de sârmă a cuștilor, dând din coadă furioși, toți păreau să spună: „Eu sunt acela. Eu sunt acela. Ajutați-mă, vă rog!“ Câinii au un instinct
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
câinelui se asocia, oarecum, în mintea lui, cu imaginea lui Endō-asasinul? Sau pentru că ochii lui Napoleon, nemișcați și lipsiți de viață, îi aminteau de tânărul acela amărât, chinuit de accese de tuse, pe strada udă de ploaie din Sanya? Lătratul jalnic al câinilor de la ecarisaj i-a prevestit, probabil, același sfârșit și pentru Endō. Era sortit aceluiași destin. Nu peste multă vreme, avea să fie, ca și Napoleon, un cadavru țeapăn, expus privirilor oamenilor. Gaston a încercat să-i explice lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
pijama, buimac, nu reușesc să scot nici un sunet, deși fac eforturi să-mi mișc fălcile, ca un chitic înghesuit în grilaj, la doi pași de cișmeaua din care picură apă. Îhhh... Abia acum bag de seamă că are o coadă jalnică și cam scurtă, de sfoară împletită. Și coama e rară, a adăugat cineva, nu grozav de priceput, niște fire scămoșate. - Da, la început mă umflam, aproape-mi plesneau foalele, se făcea în stomac o pastă grețoasă de celuloză, aproape că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
Dar nu am avut niciodată impresia că am epuizat toate posibilitățile. Iată ce am Înțeles uitându-mă la tipul care asculta Santana, această muzică care exprima melancolia Europei: la Început credeam că o să izbucnesc În plâns minunându-mă cât de jalnică eram, dar nu, m-a pufnit râsul atât de tare, că mă țineam de burtă. Bineînțeles, nu puteam să râd În gura mare În fața clientului care Își freca penisul, pentru că i-aș fi rănit sentimentele, Însă am râs În sinea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
În tot corpul. Ah, ce vremuri! Numai vorbindu-vă despre ecstasy, și simt deja cum Încep să mă umezesc de excitare! Prima oară când am luat ecstasy lucram Încă Într-un club și consumam frecvent cocaină. Eram Într-o stare jalnică. Cocaina se elimină greu din organism și, dacă faci excese, ai după aceea de Înfruntat un adevărat calvar, cu stări depresive care continuă la nesfârșit. În general, toată lumea face excese, pentru că nu-ți dai seama de asta ca să te poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
timp să savureze spectacolul. M-am scuturat de țărână, mi-am îndreptat cum am putut cadrul bicicletei care se îndoise astfel încît roțile se adunaseră, se ghemuiseră ca labele unui animal crispat, m-am suit pe bicicleta care acum arăta jalnic și caraghios, mai înaltă și cu cocoașă parcă, și am plecat. Lumea se uita la mine curioasă și probabil aveam un aer de Don Quijote pe o mârțoagă sui generis. Abia așteptam să se termine acel calvar. Eram furios și umilit
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Căci, dacă asemănați viața cu un joc de ruletă, îmi era cu neputință să mă învîrt printre mese și să mizez puțin, cu țârâita, ca să nu risc. Nu, eu mizam de fiecare dată tot ce aveam în buzunar. Și ce jalnici mi se păreau cei care își drămuiau pasiunile, ca nu cumva să se trezească săraci. Nu-mi plăcea să trăiesc din mărunțiș, aveam alte idei și alt sânge în arterele mele decât ei. Vroiam să risc totul pe un număr
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Și se mai gândi la asta o vreme. Domnul Chawla stătea și aștepta. Nu izbucnise în râs și nici nu se apucase să strige sloganuri ca toți ceilalți proști pe durata întâlnirilor din ziua aceea. Livada ajunsese într-o stare jalnică și știa că și viața sa era în pericol, apropiindu-se de sfârșit. Deja fluxul de bani în contul de la bancă slăbise. Nu mai existau discuții, nu mai existau seri plăcute, nu se mai râdea. Sampath era nefericit, parcă ascunzându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
eforturile lor de a le trage jos din jeep erau în mare măsură zădărnicite de faptul că acesta era prins în ele. Pinky, auzind zgomotele, ajunse să descopere că Hungry Hop fusese capturat de armată. Îl privi dezgustată. Ah, vierme jalnic. Legat fedeleș în halul acela! Niciodată nu-i mai păruse atât de adorabilă, atât de furioasă și de răzbunătoare. Hungry Hop îi aruncă o privire rugătoare, dar expresia de pe chipul ei era nemiloasă. O dezamăgise într-un moment crucial. Domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
lui n-au aripi dar îi cântă Malițios despre interzisa fericire. Sunt zile în care te imploră să-l ierți, Pentru orice faptă, gând sau închipuire, Copleșit că-i plin de hibe într-o lume de perfecți, Că-i un jalnic monstru în continuă devenire. S-a trezit condamnat la o tihnită tortură: Un proscris căruia pacea, iubirea nu-i sunt menite, Care-și dorește să dea pe gât o dușcă de cianură, Să nu-i rămână decât ruga pentru moarte
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93427]
-
aspect și purtare. Gura i se strânse. - Se vedea că suferea de un violent complex de culpabilitate, probabil născut din sentimentul că familia sa trădase pe cetățenii Celui Mai Mare Imperiu. Era nervos, încordat, timid, aproape mut, avea o înfățișare jalnică. Mai bine de zece ani fusese ținut departe de afacerile interplanetare și locale. Enro se întrerupse, grav, și cu ochii lucind. Continuă pe același ton solemn, - Din această dimineață a dat dovadă în două rânduri de sclipiri de clarviziune și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
Elena Marin Alexe Sosește toamna-n pas șăgalnic, Prin galbenul de crizanteme. Pe drum s-aude vuiet jalnic Și scârțâit de car, cu lemne. Grădinile stau dezbrăcate, Par jefuite de podoabă. Nu mai sunt flori înmiresmate, În vii n-a mai rămas o boabă. Aici în satul dintre dealuri, Spre iarnă totu-ncremenește, Iar Milcovul doarme-ntre maluri
Rece noiembrie by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83377_a_84702]
-
sărăcia lucie, totuși, curată? Aveam un impuls de a mângâia fața inocenței, acolo unde lacrimile căzute în corchini săpau o cărare curată în urma lor, dar simțeam aversiune față de mizerie... revolta mea era maximă, cum poți tolera o stare atât de jalnică? Dacă aș fi polițist, aș amenda asemenea părinți, care nu respectă nici dreptul copiilor la curățenie, igienă, murdăresc imaginea plină de candoare a unui copil de orice culoare să fie. Aș fi mângâiat pe micuță ca tata să vadă că
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
atropos cu dinții rânjiți s-ar fi hotărât să-și pună foarfeca În cui pentru o zi. Sânge, totuși, a fost, și nu puțin. Zăpăciți, agitați, Îngrijorați, stăpânindu-și cu greu greața, pompierii scoteau din grămada de fiare trupuri umane jalnice care, În conformitate cu logica matematică a coliziunilor, ar fi trebuit să fie moarte, chiar moarte de-a binelea, dar care, În ciuda gravității rănilor și traumatismelor suferite, continuau să trăiască și astfel erau transportate la spitale, În sunetul sirenelor sfâșietoare ale ambulanțelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]