3,802 matches
-
îi dădea târcoale, cu neputință de oprit; era Moartea înveșmântată în alb din credințele străvechi, căci albul este culoarea oaselor și albă e cea care duce cu sine trupul... Trupul, nu și sufletul. Sufletul nu moare. — Velunda... Velunda întredeschise ochii limpezi. Privirea ei părea că vine de foarte departe. — Tu nu poți să mori, hohoti Valerius. Nu tu. Privi în jur, disperat, invocând puterile divine să o vindece, să-i redea viața... Ea era femeia pe care o iubea. Numai o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Oamenii spuneau că e vrăjitoare. Se pricepea de minune să vindece. Bea acum. O să-ți alunge definitiv febra. Se așeză lângă Antonius la o măsuță, sub copaci. Peste două zile vei putea pleca. Îl privea pe legat cu ochii ei limpezi, care nu trădau prin nimic viața tumultuoasă pe care o dusese. Calvia avusese mulți amanți și făcuse multe comploturi; pe cei dintâi îi părăsea după ce se plictisea de ei, iar cele din urmă îi aduseseră multe câștiguri. Antonius sorbi infuzia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de violent, pe care nu-l cunoscuse până atunci. Cineva suspină lângă el. Valerius se întoarse brusc. Pe grămada de paie, lângă el, era întins un bărbat. Avea vreo douăzeci de ani. — Dormeai când m-au adus aici. Avea ochii limpezi. Buza îi era umflată, plină de sânge închegat. — Am venit de curând. Manteus a scos mulți bani din buzunar ca să mă cumpere. În glasul lui nu era nici urmă de orgoliu. — Sunt retiarius. Dar tu? — Mă numesc Valerius și sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Vitellius. — Acesta e răspunsul tău? îl întrebă cu un aer jignit. În mai puțin de o zi, străbătuse câmpia și pădurile și ajunsese la vreo douăzeci de mile de Roma, la Saxa Rubra, unde staționa armata lui Antonius. Sub cerul limpede, pe care se profila muntele Soracte acoperit de zăpadă, intrase în galop în tabăra flaviană. Acum stătea trufaș în fața cortului Pretoriului, exprimându-și indignarea, în timp ce Antonius aduna în grabă bucățile scrisorii lui Vitellius și i le întindea. — Du-i răspunsul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
soare și apa vie, dură și albă. Privi plin de gelozie păsările care zburătăceau în jurul lui în căutare de firimituri: creaturile acestea micuțe, cu coaste delicate, cu aripi ale căror bătai dădeau la iveală inimi ușoare ca zăpada prin aerul limpede. Pe chip i se întipărise o expresie disperată, de om vânat. — E în altă lume, șopteau plini de venerație adepții, în timp ce Sampath nu le dădea nici o atenție, ci doar privea în gol peste capetele lor, lăsându-i să-i ridice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
mulțumit cu o cană de ceai, pe care o ținea cu amândouă mâinile, așa cum sunt obișnuite fetele să o facă, ținându-și degetele răsfirate pentru a simți toată căldura. Își înclina capul ori de câte ori înghițea, ținându-și ochii rotunzi, întunecați și limpezi ațintiți asupra mea. Probabil că bețivii sunt și ei în aceeași situație, am spus eu. Adică, nu știu că sunt urmăriți. Ei nu știu nimic. Eu nu știu nimic. — Și totodată nu sunt ei înșiși, spuse ea, ceea ce reduce patosul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Gardienii în cămașă se plimbau cu hârțoage - veseli, suprasolicitați. Unul dintre tipii de la poartă m-a ajutat să împing Fiasco-ul. Am coborât în mare viteză panta verde până în Brixton și mai departe. Dar numai după ce am ajuns sub cerul limpede al Tamisei am avut curajul să opresc și să-mi înfrâng frica. Am coborât. Am urcat jumătate din panta de la Battersea Bridge. În spatele meu, cele patru coșuri ale centralei electrice arătau în sus, semănau cu pragul unei clădiri neterminate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
o iubesc mereu, Pe mama mea? Versuri care, după cum spuneam, se completau armonic și într‐o sensibilitate care însemna patriotismul juvenil atât de necesar atunci dar și astăzi dacă reușim să descifrăm vremurile, cu „ȚARA MEA” : Țara mea, cu ape limpezi , Care curg cântând mereu , Eu sunt mic, dar pentru tine Cum aș vrea să lupt și eu! Arma‐i grea, dar eu, pe umăr, Cu -atâta fală, o port! Pentru mama, pentru tine, E ferice, să fii mort. Țara mea
Mama. In: OMAGIU MAMEI by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1073]
-
nu a putut să nu răspundă. în timpul nopții Florence Nightingale l-a adormit încă o dată cu cântecul ei Media a stat iar goală și tăcută în spatele lor, în timp ce Iocasta s-a ghemuit la picioarele lor. Cântecul era susurător, plin de ape limpezi și izvoare repezi, proaspete și liniștitoare. Virgil dormit mai bine. — Există oameni, spuse Lee Kok Fook, care sunt blestemați să fie diferiți de ceilalți. Când sunt filozofi, văd doar o lipsă a simțului practic. Când sunt oameni de acțiune, deplâng
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Ce-i făcuse Grimus? Liv își ridică puțin vălul și scuipă cu răutate pe pământ, în fața ei. Virgil Jones se agita pe lângă Vultur-în-Zbor. — Nu uita! Așteaptă momentul potrivit! Dar lui Vultur-în-Zbor viața nu i se mai părea pe de-a-ntregul limpede. Curiozitatea și umilința de noaptea trecută îi slăbiseră fermitatea. Media veni lângă Vultur-în-Zbor și-i spuse liniștită: — Ia-mă și pe mine. Pe Vultur-în-Zbor nu-l mai surprindea nimic. — De ce, Media? întrebă el. Ea înălță din umeri. Vultur-în-Zbor se trezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
va prelua ea inițiativa discuției, ducând-o pe tărâmul neutru al bârfelor, mai întâi literare, apoi mondenități, va vorbi mult de Nicu Ceaușescu, încă îl admira, îl socotea singurul de cert viitor politic, vom vorbi mult, lejer, plutind pe suprafața limpede a nepăsării pe care ne îndârjim s-o ținem tot mai în afund. Vom dansa poate, o voi ține în brațe, atingerea ei mă va înduioșa, mă va înfierbânta, dar fără intensitatea dorinței, genunchii atingându-se, poate o voi călca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
însingurată. Mi-a dat, revenirea, puterea de a mă bucura de fiecare zi, de a crede în frumusețea Lumii, de a o redescoperi mereu, chiar atunci când trăiam în neguri, în pâcle, în noroaie. Mi-a păstrat, reîntoarcerea, sufletul curat, gândurile limpezi, puterea de a nu face rău și aceea de a ierta. Sunt convins, acum, că nu mor, că nu voi muri. Doar revin, mă voi întoarce Acasă. Citesc nu dintr-o curiozitate deosebită, ci din obligațiuni de serviciu, să fișez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pe care le tot punea deoparte, cu zgîrcenie, din salariul bărbatului ei și Îi cumpără copilului un costum de marinar. La vremea aceea, Francisco Javier Împlinise deja șaptesprezece ani, iar costumul acela albastru, cu pantaloni scurți și aflat, În mod limpede, În acord cu rafinata sensibilitate a doñei Yvonne, Îi venea grotesc și umilitor. Presat de maică-sa, Francisco Javier acceptă și Își petrecu o săptămînă cioplind un cuțit pentru deschis scrisori cu care se gîndea să-l onoreze pe Jorge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
bunul Dumnezeu, nici diavolul nu reușesc s-o stăpânească niciodată pe de-a-ntregul. Ea e când a unuia, când a celuilalt...” Afară, trupul lui Oliver fu cuprins de un vârtej. Brațele sale acoperite de frunziș galben-ruginiu se legănau În văzduhul limpede, luminat de razele unei luni imense, sinilii. Trupul său, contorsionat de bătaia vântului, când se lungea, când se apleca la pământ. Oliver gemea, urla, Încercând să-și țină frunzele lipite de corp... Femeia-șarpe, care se evaporase din salon, urmărindu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Încordându-și voința, să reducă triunghiul la o linie. Linia se pierdea Însă În hău, frângându-se și intersectându-se mereu cu sine Însăși, astfel Încât triunghiul, În loc să se transforme În linie, alcătuia tot felul de Încrengături, pe cât de logice și limpezi la prima vedere, pe atât de nebuloase În profunzimea lor. „Da, trebuie să acceptăm realitatea cum e ea, nu cum dorim să fie...” Cinicul dădu păhărelul peste cap, așezându-și la loc șuvița rebelă. „Da”, repetă penitentul, foindu-se la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
cumpănă ce scârțâie În bătaia vântului, aplecată asupra propriului său hău”, li se adresă el studenților. „Priviți-i ochiul drept, e ca o ciutură ce se cufundă mereu În adânc, scârțâind În bătaia vântului de seară, scoțând la suprafață apă limpede și clară... Celălalt ochi, cel stâng, e ca o piatră aruncată În vidul cosmic. Eu zic să-l lăsăm cât mai mult În această stare; când se va trezi, Oliver singur ne va spune câte ceva despre adevărul ultim, aflat În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Trec pe lângă reginele nopții. Parfumul lor îmi amintește de tine! Chipul neîncrezător, visător ochii tăi limpezi dintr-o poză mai veche îmi hrănesc instincte afective vizuale care mă macină. Telefonul sună, îți aud glasul întretăiat de grabă. Ființa ta lăuntrică, structură răvășită cu o duioșie covârșitoare, stenică mă-învăluie hipnotic doborând orice urmă de împotrivire logică
Regina stea by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83731_a_85056]
-
împreună să ne atingem părțile nebronzate în pasiunea amintirilor! Am sorbit lacomi, în ciuda Împăratului Verde, dintr-un pur imbold erotic, atracțiile vulgare dispărând în impulsuri omenești nevinovate, fibrilații cugetate și violente curățenii sufletești. Împărate... dă-mi Gladiola din ținutul lacurilor limpezi și casante, să tremurăm neastâmpărați de ospățul serii, să fredonăm în surdină melodii uitate în ceasul delăsării, să ne- nfruptăm dornici cu lingurița din salatiera de argint plină cu ambrozie fierbinte și să imprimăm reverii blajine în păduricea plină de
Dans haotic by Aurel Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83734_a_85059]
-
cei mai iuți armăsari și s-a afundat în pădure, bucurându-se, cu toată spaima ei, că și-a recăpătat libertatea. Prințesa s-a oprit după o bucată de vreme, într-un luminiș cu copaci tineri, udat de două pârâiașe limpezi ce se uneau și-și amestecau apele într-un susur plăcut. Crezându-se departe de Rinaldo și sleită de oboseală și de arșița verii, ea a văzut cu bucurie un mal acoperit cu flori,atât de dese încât aproape că
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
cântecul mi-aduce dimineața... Vibrând în clipă, în minut vibrând, Mă simt văpaie pururi arzătoare, Desprinsă de luminile din soare Și luminând, prin cântece, oricând... Prin ele-n suflet, simt cum îmi pătrund, Crâmpeie din lumina vieții noastre Cu orizonturi limpezi, mai albastre, Dintr-un adânc, spre-un viitor profund... Cu frumuseți, cu doruri de mai bine, Speranțe-n inimi, visuri și-mpliniri Chipuri râzând, cu dragoste-n priviri Din pacea vieții ce ne aparține!...
L?SA?I-M? S? C?NT! by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83820_a_85145]
-
se poată apropia și a Început să mă sărute pe gât. Am sărit instinctiv de pe masă, ceea ce a avut ca rezultat că m-am Înghesuit și mai mult În el. —Credeam, păi... ăă... tu nu ești... Doi ochi verzi și limpezi mi-au Întors privirea, așteptând. — Chestia e că... ăă.. ținând cont de ce a fost azi noapte și, Înțelegi, chestia aia cu Pratesi și cu cursurile de yoga... Încă mai aștepta. Nu primeam nici un ajutor. —Nu ești homo? Mi-am ținut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
au căzut, Ne spun doar bătrânii c-ar fi cimitire De morți fără cruce și fără de scut.” (Legenda Nicadorilor de Simion Lefter) Suntem dezrădăcinați. Omul, zidire dumnezeiască, izvor continuu de apă lină, nu mai curge în matca sa. Ochiul său limpede, cu care scruta văzduhul și sfredelea zări, s-a ofilit. Departe, tot mai departe, frumuseți divine se afundă, înstrăinându-l pe om de rostul său și de Creatorul său, Dumnezeu, Tatăl Atotștiitorul, Făcătorul Cerului și al Pământului, văzutelor tuturor și
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
prostovan, de îl râd și curcile”... Un fluier prelung de locomotivă l-a scos pe Dumitru din vârtejul gândurilor. Și-a aruncat pulpana sumanului de pe față. Mare i-a fost mirarea când în fața lui a descoperit un alt Todiriță... Privire limpede, hotărâtă, pornită de pe un chip acoperit de o lumină stranie. Parcă ar fi descoperit elixirul vieții veșnice! S-a uitat lung la el, dar l-a lăsat în pace. „E mai bine să rămână cu gândurile lui. Vreau să văd
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
ieșeau la porți și ne priveau cu multă curiozitate. Am ajuns întîi la "Fîntîna Meșterului Manole". Ne-am oprit impresionați și plini de curiozitate în același timp. O fântână obișnuită, cu troiță frumoasă și cu o arhitectură originală. Apa curgea limpede și îmbietoare. Fără să vreau, mi-au venit în minte versurile din minunata poezie poporană, "Legenda mănăstirii Curtea de Argeș": "Manole, Manole, Meștere Manole, Zidul rău mă strânge, Trupușoru-tni frînge..." Iar după îngrozitoarea prăbușire a ziditorului de biserici, pe locul unde a
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
sultanul poruncise ca prizonierii să fie ținuți În spatele frontului, dar cât mai aproape de el. CÎnd ei sosiseră, Însă, sultanul nu se mai afla În tabără. Din câte Înțelegea Oană, plecase spre nord-vest, mai sus de ținutul Romanului. Lăsase, totuși, ordine limpezi. Din acele ordine, strigate de comandanții de detașamente, căpitanul Înțelese frânturi din realitatea războiului. Trupe suplimentare erau trimise spre Orhei și Cetatea Albă. Două regimente de ieniceri porneau spre Cetatea Neamțului. Grosul armatei era convocat peste două zile pe malul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]