11,844 matches
-
săgeți în burțile cerului. Neuronii sunt ca niște stele neîmblânzite, nu pot fi fixate pe cer precum gâzele în insectarul elevului pasionat de mumificarea nimicului. Neuronii sunt stele coapte: unele se sting în rouă, altele ard în fântână, unele se lipesc pe foaia velină a blocului de desen, în partea stângă a lunii; altele, ca întru-un exercițiu de libertate provizorie, fac tumbe pe epoleții generalilor. Nebunie, stare de creștere sub un alt cer sau de abandon, de înec, de desfacere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
trecutului. În preșul de cordele, câteva rânduri sunt scrise cu o cămașă albastră de școlar, o recunoști? În icoană, rugăciunile încă se mai rostesc singure, ascultă-te! Obrajii topesc flori de gheață în fereastră vezi, și acum sticla este aburită! Lipeai buzele de ea când erai mic și desenai cercuri. Busuiocul de sub grindă mai cară roua botezului pe frunze, ciupicii din lână, împletiți de bunica, pășesc copăcel prin tindă. Uite lingura din lemn: erai singurul nepoțel pentru care bunicul a cioplit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
muzică, vânt; florile au miros de primăvară neîncepută. Ați dormit neîmbrățișați și nu vă puteți explica cum de a fost posibilă visarea (polenizare într-o grădină suspendată de cer). Dimineața, asamblați scenariile ca pe niște piese de puzzle; când ați lipit și ultima piesa, visul și-a început proiecția în ceașca de cafea. Iarba are miros de primăvară. Femeia are miros de dragoste. Mama miroase a lapte. Tata miroase a șantier. Fetița, miros de păpușă tristă. Băiatul miroase a camion plin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
o statuetă galbenă, de ceară. Nu trebuia să-l conving pe nenea Matei să iasă. Nebunul se temea de propriul sine, de propria nestăpânire se temea nenea Matei. În noaptea evadării, pe o pagină albă, a desenat nuferi, apoi a lipit-o peste fereastră. Ierbar într-o mină de creion. "Ochi de floare au fetițele tatii. Eu plec, trageți petalele peste iriși până mă întorc. Nu fiți triste!" Balamucul valuri până și-n conserva de pește. Șotronul fetiței peste șotronul paznicului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
îmi este nesațul. Petre, ai un suflet cât un cuptor de pâine! Tristețea, deznădejdea, disperarea nu pot să aprindă focul. Transfigurări de duminică vreau pe chipul tău! Privește-te dimineața în oglindă și o să vezi cum visele încă îți rămân lipite de retină. Mereu vei fi altfel și mereu vei fi tu în ele. Viața este o înșiruire de trepte, rabdă-le să crească în tine! După atâtea virginități pierdute, cale de-ntors nici măcar în uterul nopții nu vei găsi. Aici îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
speriat mai eram, părinte stareț. Și apoi, mai degrabă credeam că-s vedenii ce văd, credeam că mi-a luat Dumnezeu mințile. Mincinosule, să-ți spună tataia mai departe! Te-ai dus să te culci în gheretă! Dimineața somnul se lipește de inimă ca un magnet. Schimbul trei nu-l verifică nimeni până la patru ca ursu-n bârlog. Tu dormeai, putoare! Limbricul a luat gaz și a aprins mânăstirea în 4 colțuri! Primul foc l-a pus în cerdacul stăreției, apoi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
mă trezesc. Sunt putrezi de bogați și au vlagă în ei, că poți să-i înhami la plug. Eu, până la leafă, trebuie să mă descurc cu două mii; ei, ehei, movilele acestea de cenușă câte averi au ascuns! Mi s-au lipit mațele de șira spinării, de când stau aici în creierul munților. Tacă-ți gura, Mihalache, că te bate Dumnezeu! Tu te vaieți? După ce ieși de la program, faci bariera Becleanului până la miezul nopții. Rechin nesătul, îți mai iese jumătate de leafă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
limbile clopotului. Întunericul făcea tumbe în burțile cârtițelor. Frigul i-a străpuns pielea și carnea, și oasele, frigul s-a făcut ghem de arici sub ruinele bisericii, frigul avea trup. Norii nu țineau de plapumă caldă; stelele, bulgări de gheață lipiți de cer, de pământ, de inimă. Se rostogoleau stelele precum ochii unei vite înjunghiate în iarba de mai. Rece era lumina ce aștepta îndelung întunericul și întunericul venea câte puțin și pleca câte puțin târându-și picioarele și întunericul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
țară n-are mai mulți cerșetori decît una condusă de preoți; acolo putem vedea un tablou impresionant al tuturor mizeriilor umane, dar nu al celor săraci, pe care-i atrag acolo liberalismul și pomana suveranilor, ca pe insectele care se lipesc de cei bogați și se tîrăsc în urma opulenței, ci al sărmanilor famelici, pe care mila suveranului lor îi privează de cele necesare, pentru a preveni corupția și abuzurile pe care poporul are obiceiul de a le face cînd e îndestulat
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
ei reale. Cel puțin la Început, nu adaug nimic din propria mi imaginație. Am aproape doisprezece ani. Intru În grădina de flori de acasă. Cunosc toate aleile, le știu pe dinafară. Nu văd potecile, dar e ca și cum le-aș avea lipite de retină. Înaintez pe alee și ocolesc locul unde se află stropitoarea verde. Dincoace de pleoape, ea mi se arată ca fiind acolo, dar, ca să fiu sigur, Întind mîna. O găsesc și am impresia că lumina nu a dispă rut
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
cruce, un cocoș și o stea. TÎrziu am Înțeles că, atunci cînd tata mă Înjura cu simpatie de „cocostea“, lua la țintă simbolurile bisericii lui Jean Calvin. Locuiam În partea de jos, cea veche, șvăbească a satului, cu case mari, lipite cu fațadele de trotuar. Prietenului Tibi Fromercz părinții sau bunicii Îi vopsiseră casa În albastru. Dar nu orice fel de albastru, ci unul umbros, greoi, te strivea cînd te uitai Într-acolo. Îmi plăceau mai mult casele românilor, din partea de
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
aer pînă a doua zi, Îmi cădeau la loc, Înăuntrul capului. Acolo povesteau singure cine sînt și ce le trebuie: „En egy hosszú kés vagyok, kenyeret kérek vágni!“ Să nu fi existat Zoli, ungureasca poate că nu s-ar fi lipit de mine. Am dat să vorbesc În minte și ziua, și seara cu Duczi, numai că el nu mi povestea nici o noutate. Apoi, Duczi era slab, purtînd mereu pantaloni și bluze cenușii. L-am Încercat, dar tot degeaba, și pe
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
la București să-ți cauți norocul și să ajungi cumva În viața asta la Praha... Iar dacă-i ajunge și-n America, la fel ca Avram, fratele lui moșu-meu, n-a’ fi nici un bai. Floarea Nodului În patul meu, lipit de peretele care ne despărțea de postul de miliție, am ascultat, aproape seară de seară pînă la plecarea la școala din Cluj, dar și cîteva vacanțe după aceea, istorii de un spectaculos și o intensitate greu uneori de suportat. Nici
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
se vor amesteca drumurile, că nu le va mai putea despleti ori că necurata o va Înturna de unde pornise. Nu recunoștea nici un crîmpei de cale, de vreme ce striga o Învîrtea numai prin desișuri. Degeaba se ruga În gînd. Nu se mai lipea rugăciunea de făptura ei dacă se spurcase nimerind cu piciorul drept În călcătura unui suflet rătăcitor cu chip, sub ochiul zilei, de muiere. Și a plutit ea tot așa, cale lungă și negîndită, pînă cînd, deo dată, a auzit că
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Învățătorului, iar loturi și vite s-au găsit destule. Cu bani, gospodăria a sporit repede. Erau tineri, viitorul lor, iaca, nu putea fi acuma decît acasă. Cu toate că nostalgia după America nu și-o putea stinge nici unul dintre cei ce se lipiseră de dolari peste ocean. Duminica, după slujbă, femeile Își puneau pălăriile și se adunau la vorbă. Melițau englezește la curgătoare nu din trufie, ci pentru că limba asta se potrivea mai bine cu clopurile mici și cu hainele domnești de pe ele
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
treia. N-am văzut nici un mort, nici un tiran. Ultimul crîmpei de lume pe care cred că l-am zărit a fost marea. Nu Întinderea ei, nu valurile, ci reflectarea soarelui din oglinda apei. Stăteam mai tot timpul cu fața aproape lipită de fața liniștită a mării doar cît să prind cîteva resturi de răsfrîngeri. Întîl neam marea pentru Întîia oară. Ne luase mama, pe mine și pe sora mea, și ne dusese la Eforie Sud În vara aceluiași ’65. Din nou
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
una dintre tradițiile transmise prin Viețile Sfinților, Proloage etc., ne-o prezintă pe ucenica lui Isus ca pe un personaj paradoxal, o prostituată ajunsă la ultimul grad al desfrâului, convertită de Isus după o vindecare miraculoasă. Eticheta de „prostituată” pare lipită de veacuri și pentru eternitate pe fruntea ei. Citez un fragment revelator din Proloage, pentru 22 iulie 2: Maria, numită Magdalena, a fost ucenică și mironosiță a lui Cristos, cea dintâi și cea mai mare dintre toate ucenicele și purtătoare
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
printr-o viclenie și mai mare (capitolul XX) moartea reușește să-i vină de hac: îi întinde mâna pentru a-i fi sărutată, promițându-i că în felul acesta muribundul își va recăpăta vigoarea fizică și sufletească. Dar sufletul se lipește de mâna înșelătoare, iese din trup și arhanghelul Mihail îl urcă imediat la Domnul. Revenind însă la primul refuz la lui Abraham, el provoacă indirect călătoria cerească și apocalipsa din capitolele 10-14. Înainte de a muri, Abraham îi cere lui Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
iarbă curată, de rouă și flori, mirosul soarelui de dimineață... Primul care se desprinse fu copilul. Se îndreptă spre masă, luă scândura și trase ușor de ea, s-o potrivească. Am văzut cum scândura aceea s-a lungit, s-a lipit de celelalte două și masa era gata, lustruită și parcă făcută dintr-o singură bucată. Nu știu dacă era de-adevărat poate am visat, nu știu cum a făcut, dar masa era acolo, gata. Vecinul sosise. Bărbatul i-a dat masa. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
N-ai auzit ce-a spus când unul din ai Lui a scos sabia și i-a tăiat urechea servitorului marelui preot? Eram acolo, mai la o parte, am văzut cum i-a pus urechea la loc și s-a lipit de parcă niciodată nu fusese aruncată pe jos ; a zis cu cuvintele Scripturii: "Pune-ți sabia la locul ei, fiindcă toți cei care pun mâna pe sabie, de sabie vor pieri". Și a adăugat: Crezi că n-aș putea să-L
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
avem suflet de copil, suntem bătrâni... ― Cu noi, Însă, se va petrece un fenomen cu totul deosebit... ― Ce se va Întâmpla, iubitule? M-ai făcut curioasă. ― Vom descoperi elixirul tinereții veșnice! Și atunci, ține-te viață! - a continuat Gruia dialogul, lipindu-și obrazul de al ei cu toată căldura din suflet... Cu scârțâit de roți și leagăn de arcuri, trăsura Înainta pe ulița Muzelor, devenită sub „bolșăvici” - vorba cercetașului Toaibă - strada Neculai și nu Nicolae Bălcescu. La capăt de drum, birjarul
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
În câmp, să veniți la noi, că sunteți așteptați de multă lume, cu dragoste! Sperăm ca veștile noastre să vă bucure... Vă Îmbrățișează și vă sărută mâinile cu drag, Tudor, Maria și Gruia... Vă așteptăm cu mult dor...” Gruia Își lipise capul de umărul ei și aștepta să termine de citit scrisoarea, ca apoi să-și spună părerea. Când și ultimul cuvânt a fost citit, ea și-a Întors fața spre el a așteptare. Simțea nevoia să fie sărutată. Gruia a
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
băiatul În brațe. Tudorel privea cu ochii dilatați la cei veniți și cu zâmbet când a Întâlnit privirea caldă a lui Gruia. ― Sărut mâinile și bine ați venit! - i-a Întâmpinat Maria, Îmbrățișându-i cu căldură. Mama Maranda a rămas lipită de Maria mai multă vreme, sărutându-l pe Tudorel pe obraz... ― Bine v-am găsit, dragii noștri. Să vă dei Dumnezău sănătati și voi bună - a vorbit cercetașul, sorbindu-l din priviri pe Tudorel, cu ochii numai lumină. ― Poftiți În
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
ascuțișul coasei. În clipa următoare, ne-am ițit privirea În lungul platformei din fața magaziei, pentru a vedea dacă nu există vreo mișcare. Liniște ca la parastas. Pornim spre intrarea În magazie. Tocmai atunci, scârțâind, se deschidea o ușă!... Ne-am lipit de zid ca fulgul de zăpadă. Din interior ieșea un militar - după câte se vedea - gradat. L-am lăsat să facă câțiva pași, pentru a ne convinge că este singur... Nu avea Însoțitori. Un salt de pisică al lui Undiță
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Geamătul lui Toader trăda o durere de nesuportat! L-am târât cât am putut mai adânc În lungul văgăunii. Acolo ne puteam socoti oarecum la adăpost. Umbra malurilor și tufișurile de pe creastă ne făceau invizibili pentru vânător. Apoi ne-am lipit de pereții gârlei foarte Înguste, pentru ca vreo rafală de mitralieră să nu ne poată atinge... De altfel și aviatorul, văzând că Își pierde timpul degeaba, s-a Îndepărtat. ― Și ce ai făcut mai departe? - a Întrebat Despina. ― Prima grijă a
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]