12,623 matches
-
și frumusețe, un elan liric pasionat incluzând atât ființarea de aici, cât și cea din spațiul morții, înțeleasă ca șansă a eternității alături de Unul. Volume precum Grădinarul dragostei, Fugitiva, Lebăda, Coșul cu fructe sunt catehisme ale exaltării vieții, iar Jertfa lirică o laudă a morții unică în literatura universală. Unind viața cu moartea într-un monism al bucuriei, Tagore contracarează ideea indiană pesimistă a lumii ca aparență creată de Brahma împreună cu Maya, iluzia: Dacă nemurirea nu ar fi cucerită în inima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
drept normă morală supremă, presupune o viață superioară reprezentând un comandament al propriei noastre conștiințe, și nu sub porunca și amenințarea unei divinități care judecă și pedepsește (deus irae). Dar, dacă stilul din Critica rațiunii pure este pur asertoric, vibrația lirică răzbate în finalul Criticii rațiunii practice (unde evocă entuziast sublimitatea cerului înstelat alături de cea a legii morale din sufletul său), pentru ca prestigiul unic al poeticului să fie larg prezent, sub o formă decantată, în Critica puterii de judecare. Viață filozofică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
paradigmatic de trăire filozofică și poetică în spiritul panteismului hindus, unificarea universală având loc sub semnul iubirii. * La moderni, Nietzsche, a îmbinat, asemenea presocraticilor, la modul ideal gândirea cea mai profundă cu poezia. Întreaga sa filozofie are vibrație și elevație lirică, în pisc aflându-se Also sprach Zarathustra. Așa fiind, Platon și Nietzsche sunt citiți mai mult decât alți filozofi, tocmai pentru poeticitatea gândirii lor. La fel și Spinoza citit mai ales de filozofi ca Hegel și Nietzsche din cauza purității poetice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
nu a fost niciodată, fapt care constituie fapta faustică și grandoarea omului. Omar Khayyam este modelul lui uomo universale care a creat nu numai pe plan științific astronomie. matematică, medicină, dar totodată a creat și viețuit pe plan filozofic și liric de la tonalitate melancolică: Ivirea mea n-aduse nici un adaos lumii, Iar moartea n-o să-i schimbe rotundul și splendoarea. Și nimeni nu-i să-mi spună ascunsul tâlc al spumii: Ce sens avu venirea ! Și-acum ce sens plecarea ? până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
superioară, un model pentru altă alternativă a genezei. Preocupat de ambiguitatea lumii alcătuită din profan și sacru, poetul este cel care rezolvă această dizarmonie, instituind domnia sacrului transmutant. Exemplificator în acest sens e poemul lui Rimbaud, Poveste, din Iluminări, culegere lirică dezvoltând o suită fabuloasă de metafore cu ambiguități bogate în deschideri interpretative. În poemul la care ne referim este vorba de un Prinț care ucide femeile pe care le-a iubit, ucide poporul, ucide animalele de lux și dă foc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Prințul se întâlnește cu Geniul, "de o frumusețe inefabilă", și se aneantizează unul în celălalt au murit împreună într-o "sănătate esențială". "Prințul era Geniul, Geniul era Prințul". Or, prințul confundat cu Geniul este Poetul care a supus totul transmutației lirice, adică unei morți inițiatice întru extatică renaștere. S-a spus despre Mozart că este perfect inteligibil și perfect neinteligibil. Ambiguitatea este exprimată în primul rând prin opoziția dintre mișcările rapide și mișcările lente ale compozițiilor sale. Secvențele pline de vioiciune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
un strigăt suprem: "Ah! În această lume un om există oare?/ Cine pe-Adam din nou să-l nască ?" Ceea ce ne face să depășim deznădejdea, deziluzia, întrebările fără răspuns este însă poezia: fina vibrație a simțirii, elevația gândului, fermecătorul discurs liric poartă la transmutarea feerică a vieții și a firii, a bucuriei și a durerii: Fiece fir de iarbă e-o carte ce așteaptă Să-i afli înțelesul din slova ei cea dreaptă. ...Cine-nțelege crinii și limba lor divină, Ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
salvează pe poet și conferă demnitate vieții și universului: Că ești sărac și singur, prin beznă că ți-e mersul, Nu fi mâhnit ! Bogat ești: ai Dragostea și Versul! ...Ce-naltă-i demnitatea și cât subjugă versul Cu farmecul său liric și dulce universul! "Scrise cu nespus", negrăitul emanând din versurile poetului din Șiraz lărgește indefinit secretele noastre zariști lăuntrice. Inefabilul împlinește suprema eliberare spirituală: "Un vers frumos te-nalță când inima ți-e grea./ Remedii fără număr să afli-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
acea ceață strălucitoare Prin care noi suntem propriul nostru izvor de bucurie ! Orice melodie este ecoul acestei voci, Orice culoare este răsfrângerea acestei lumini. Poezia, scrie Swinburne, este cea care transmută neliniștea în bucurie, nefericirile sale nu erau decât substanța lirică din care imaginația țesea visurile de fericire. În viața sa amoroasă, Goethe pleacă de la neliniștea din perioada Sturm und Drang, cea a Suferințelor tânărului Werther, și după ani lungi de fericire cu numeroase nume de inspiratoare, trecând prin perioada clasică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
cruzimii umane. O triadă Van Gogh, Nerval, Georg Trakl s-au autoeliminat din viață prin intensitatea unei neliniști nevindecabile. Dar gloria unei picturi în care lumina este absolută, neagresată de umbre, la Vincent, iar pe de altă parte, frumusețea discursului liric, cromatismul feeric și melancolia cuceritoare la Trakl și Nerval, exorcizează umbrele angoasei. Poezia lui Eminescu este o vastă epopee a neliniștii pe diverse planuri. Neliniștea față de moarte este inaugurată cu Mortua est! și culminează cu Strigoii. Neliniștea față de efemeritate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
vântul toamnei amenință gâzele și frunzele risipite. Dar diversele neliniști sunt risipite prin tonul luminos, afectiv, emblematic fiind în acest sens, finalul din Rapsodii de toamnă: Gâze, foi împrăștiate, Muza mea satirică V-a-nchinat cu drag la toate Câte-o strofă lirică. Dar când știu c-o să vă-nghețe Iarna mizerabilă, Mă cuprinde o tristețe Iremediabilă. Neliniștea luptei dintre lumină și întuneric a preocupat pictorii din totdeauna. Ea a fost rezolvată de Vermeer în favoarea luminii, concentrată ontologic și axiologic în perlă, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
lirica autentică. Poezia nu este experiment lingvistic, elucubrații ale nonsensului. Nu putem ignora orice criteriu ideatic și prozodic și, făcând narcisism cu propriile producții, să sperăm că se va găsi cineva care să ne confere complezent certificat de bune intenții lirice. Actualmente producția de versuri este enormă. O zburdălnicie planetară. Dar faptul poate fi și benefic, în sensul că, în acest noian își pot afla locul și poeții autentici, până la mesianicul poet nou. Precum și exegetul luminat cel care vede, se bucură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
și a civilizațiilor Un compendiu al spiritualității universale, Cugetarea, 1997; ed. II, Panfilius, 2015, Repere în spiritualitatea românească, Timpul, 2004. Traduceri: Omar Khayyam, Robaiyate, ed.I, ed. Tineretului, 1969, ed. II, Univers, l979, ed. VI, Panfilius, 2010; Rabindranath Tagore Antologie lirică, ed. I, Univers, 1987, ed. II, Polirom, 2000; Jertfa lirică, Polirom, 2000; Lebăda, ed. Cugetarea, 2001. Fugitiva, Coșul cu fructe, Poezia, 2003; Hafiz Divanul, ed.I, Polirom, 1997, ed. II, ed. Panfilius, 2005; Rainer Maria Rilke Elegiile duineze, Sonetele către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ed. II, Panfilius, 2015, Repere în spiritualitatea românească, Timpul, 2004. Traduceri: Omar Khayyam, Robaiyate, ed.I, ed. Tineretului, 1969, ed. II, Univers, l979, ed. VI, Panfilius, 2010; Rabindranath Tagore Antologie lirică, ed. I, Univers, 1987, ed. II, Polirom, 2000; Jertfa lirică, Polirom, 2000; Lebăda, ed. Cugetarea, 2001. Fugitiva, Coșul cu fructe, Poezia, 2003; Hafiz Divanul, ed.I, Polirom, 1997, ed. II, ed. Panfilius, 2005; Rainer Maria Rilke Elegiile duineze, Sonetele către Orfeu, Polirom, 2000, ed.II, Princeps, 2012. Ananda K. Coomaraswamy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
zilele noastre se desfășoară într-o singură zi, de regulă la restaurant, iar obiceiurile sunt asemănătoare cu cele ale românilor din zonă. La nunțile de odinioară nu erau acceptate formațiile muzicale sau muzica înregistrată, ci se interpretau doar anumite cântece lirice de dragoste sau pline de voioșie și strigături. În prezent repertoriul muzical cuprinde toate genurile de muzică și doar bătrânii mai cântă vechile cântece din folclorul lipovenesc. Rolul important al religiei, gruparea populației în areale bine delimitate și puținele relații
Ruşii-lipoveni din judeţul Iaşi : dinamici socio-demograficoeconomice by Iacob Pavel () [Corola-publishinghouse/Administrative/91763_a_93067]
-
de la mine, numai să-i pot dovedi existența, că îl iert pentru toate câte n-a înfăptuit, deși, astfel stând lucrurile, nu mă mai pot mândri cu el într-un roman de la trei sute pagini în sus... (Urmează al doilea intermezzo liric) O, minunate cărți în care eroii beau cot la cot cu cititorii, se trag unii pe alții de brăcinar și merg împreună la meci, având ei simpatii și antipatii (evident!) comune! O, fericite personaje pentru care cititorul suferă sau se
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
între povestire și nuvelă; după numărul de personaje, se apropie de schiță. Amplitudinea sentimentului te duce cu gândul la un roman, comparabil cu Donna Alba al lui Gib Mihăescu, de pildă. Genul nu este epic curat, pentru că adesea viziunea este lirică, ușor metaforizată. În plus, lipsește aproape total acțiunea (Karina este o ...oblomovistă!), dialogul provine din monolog adresat sau din multiplicarea vocilor, protagonista creându-și un antagonist așa cum procedează copiii atunci când sunt singuri și vor să intre într-un dialog. Descrierile
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
genului dramatic ce a ajuns să culmineze cu operele celor trei titani care au dominat antichitatea elenă? Întotdeauna intereserul pentru chestiunea originii riscă să înfrunte misterul; este și cazul tragediei grecești care, după Aristotel, s-a născut din ditiramb, cântul liric intonat în cinstea lui Dionysos de un cor dansând în jurul unui altar al zeului, în timp 7 ce asistența se închina. Coriștii, purtând măști în chip de țap (grec. tragos = țap, de unde cuvântul „tragedie” - cîntecul țapiloră, simbolizau pe satiri (sau
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
a mitului; căci eroii sunt în mod material prezenți pe scenă. Unele personaje sunt suprimate, altele sunt introduse din necesități de coerență sau de construcție a acțiunii dramatice; la fel, unele episoade considerate atroce sunt uneori abordate prin intermediul unor evocări lirice (de exemplu, festinul unui copil servit la masă unuia dintre părinții săiă. În Iliada și Odiseea se găsesc teme și imagini în jurul cărora se va cristaliza sensul tragic a trei milenii de poezie. După Aristotel, „tragediile cele mai izbutite au
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
care „cere un cor” nu este un simplu autor. El participă direct la reprezentație, fiind totodată regizor. În plus, în măsura în care tragedia este un spectacol complet, care amestecă text, dans și muzică, poetul își asumă și funcțiile de compozitor al părților lirice și de autor al coregrafiei. Se știe că unii autori (precum Sofocle, de pildăă au jucat în 21 propriile lor piese 1. Dacă actorii și poeții sunt plătiți de cetate, cineva trebuie să se îngrijească de cheltuielile cu decorul, costumele
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
a perechii criminale; astfel, fiul reginei devine un eliberator. În tragedia lui Eschil, părțile cântate de cor au o mare importanță, egalând și depășind uneori dialogul actorilor. Intervențiile acestuia sunt pline de lamentații, de meditații filozofice, adoptând cu ușurință tonul liric și pe cel epic. Corul are mișcări și gesturi solemne, dansuri pline de grație, cu efect puternic asupra spectatorilor 1. Autorul introduce al doilea, apoi, după exemplul lui Sofocle, mai tânărul său rival, al treilea actor. Personajele sale sunt încarnarea
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
prin crearea tribunalului Areopagului. Această înscriere a personajelor în istoria lor familială explică importanța acordată de Eschil prezentării pieselor sale sub forma unei trilogii legate. Piesele lui Eschil surprind prin aspectul lor static, perceptibil în special în importanța acordată pasajelor lirice ale corului, în care durerea se poate exprima fără ca acțiunea să progreseze; aceasta, de altfel, nu aduce nici o surpriză, nici o răsturnare de situație: ea rămâne simplă și directă și nu are nevoie decât de puține elemente pentru a se desfășura
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
la conceptul de spa?iu poetic, privit că sistem complex, la a c?rui configurare contribuie pe de o parte parametrii temporali ?i spa?iali cu multiplele lor semnifică?îi filozofice, iar pe de alt? parte, sentimentele ?i viziunea eului liric, topos urile poetice eminesciene uimesc prin ineditul expresiei, prin misterul ?i farmecul orizonturilor nem?rginite ce se reveleaz? necontenit privirii noastre. Nici unul dintre elementele ce compun acest univers poetic nu e lipsit de o semnifică?ie superioar?, filozofic?, pentru c
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
era ascuns.../ Când p?truns de sine Însu?i odihnea cel nep?truns", cănd „umbră celor nef?cute nu-ncepusea se desface, / ?i În sine Împ?cât? st?pânea eternă pace!... " („Scrisoarea I"). Prin raportarea la dimensiunea mitic? a crea? iei lirice eminesciene, topos-urile poetice I?i amplific? semnifică?iile originare de elemente constituente ale peisajului. Atribuindu-le valoare arhetipal?, fantezia creatoare a poetului preschimb? simplul cadru natural Într un spa? iu fantastic, În care totul este Insufle?it ?i Înzestrat
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
uri sacre" sau, pur ?i simplu „mituri". În partea a treia a lucr?rii au fost relevate semnifică?îi artistice ale unor toposuri poetice eminesciene, acestea fiind raportate la cele trei dimensiuni ce definesc coordonatele artistice ale operei eminesciene: perspectiva liric?, cea cosmic?? ?i dimensiunea mitic?. De exemplu luna, privit? din perspectiv? cosmic?, este, prin Ins??i imaginea ei de ou primordial Întruchipând „Începutul lumii", simbol al genezei. Luna este de asemenea metafor? a timpului cosmic. În aceast? ipostaz? de ochi
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]