2,404 matches
-
lui Puccini peste zidul castelului Sant’Angelo. Margareta din Gaițele preia din scrisoarea soțului ei către amantă ideea că acesta ar putea bea laudanum, un tranchilizant pe bază de opium. A fi o „băutură a uitării și a neantului” după livrescul ei soț, lichid aflat la îndemână pe noptieră. Prinzând din zbor sugestia, în timp ce frații săi sadici îi citesc înainte scrisoarea terifică, Margareta soarbe din licoare și... mortua est. În perioada comunistă, sinuciderea devine un păcat condamnat de regim mai dihai
Trecute vieți de fanți și de birlici [Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
ficțiunii, citesc alte ficțiuni și nu numai. Astfel autorii lor le caracterizează mai bine mizând, desigur, pe cunoașterea, fie și superficială, de către cititor a cărților pe care le parcurg personajele. În romanele și povestirile românești mediul nu este prea adesea livresc. Totuși personajele mai citesc și discută despre asta. Sigur că principala lectură a eroilor lui Caragiale este gazeta. Pe ei nu-i preocupă atâta „ficțiunea” cât „situațiunea”. Dacă se duce dracului rapița, ce să te mai cufunzi în reverii? Totuși
Trecute vieți de fanți și de birlici [Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
-sa, Valeria, și i-a comunicat că se termină rău, așa că ea n-a mai parcurs-o. Totuși, Emilia stabilește o relație cu Tolstoi jucând rolul Maslovei în Învierea, la sugestia lui Ladima. Ladima e un caz bizar de tip livresc care, cam neverosimil, sucombă pasiunii pentru o individă fără nici o veleitate culturală. Un personaj eminamente livresc e „jupânița” Ioana Boiu din Suflete tari. La biblioteca mare a familiei sale e nevoie și de un bibliotecar. Aici începe însă complicația, pentru că
Trecute vieți de fanți și de birlici [Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
romane cu Paturel și Rocambole. În final, Veta se îndrăgostește de Procopie „că prea citește”. Asta îngrijorează familia fetei care îl îndepărtează diplomatic pe intelectual, măritând fata cu un feroviar de-al lor, ca să nu le contamineze neamul cu mofturi livrești. În schimb Princepele din romanul omonim și amantul său Messer Ottaviano citesc enorm și fac aluzii la cele mai obscure scrieri medievale și renascentiste, la cărți vrăjitorești dar și la Scriptură ori la sonetele lui Michelangelo. Ei cercetează „folete”. Messerul
Trecute vieți de fanți și de birlici [Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
Sultana, anticăreasă de mobilă, leagă luxos volume vechi, cu conținut indiferent, doar pentru a decora biblioteci. Ioanide are și lecturi mai recente, de pildă Freud pe care îl califică, referindu-se la Complexul Oedip, drept „mare dobitoc”. Probabil culmea raporturilor livrești ale personajelor este atinsă în povestirea Insula a lui Ioan Groșan. Un cuplu ajunge pe o insulă pe care sunt aglomerate cărți de tot felul și nu se poate exprima decât în citate. Cărțile formează, fizic, chiar relieful insulei. Noii
Trecute vieți de fanți și de birlici [Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
mi‐ l închipui pe bibliotecarul Sariette mi‐ a răsărit în minte George Nedelea și de‐ atunci încolo n‐am mai putut să‐l despart pe unul de celălalt. Îl vedeam un împătimit al cărții, tainic și plin de bizareriile coabitării livrești. Aveam să‐l revăd tot la Bârlad, peste aproape trei decenii, în t oamna anului 1972, la șezătoarea literară prilejuită de împlinirea centenarului 101 nașterii lui G. Tutoveanu, când, spre stupoarea celor ce ‐l știau poet, a fost anunțat ca
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
cantemiriană descoperă forța de creație, înțelegerea conceptului de roman alegoric, o logică implacabilă prin care sancționează sau îndulcește atitudinile precum și frăgezimi de tuturor valurilor de interpretare critică... 448 limbă cu parfum arhaic scrise, e drept, într-o topică greoaie și livrescă. A nu se trece cu vederea însă că scrierea este prima încercare reușită, primul roman românesc și că de la apariția romanului până în decembrie 2005 este o distanță de exact 300 de ani. * Zori de ziuă Zori de Ziuă, revistă politică
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
care s-au inspirat, însă prin reprezentanții săi de frunte, această producție poetică se poate supune celor mai înalte criterii de apreciere. Caracteristicile principale ale acestei poezii sunt: fragmentarismul, prozaismul, autoreferențialitatea, ironia și metatextualitatea - toate puse sub imperiul culturii. Cultura, livrescul, sunt semnul heraldic al acestei generații, al cărei merit principal constă în faptul că a adus cultura, prestigiul acesteia, în scrisul său. Lista foarte restrânsă a prozatorilor optzeciști basarabeni, dintre care îi menționez doar pe Mihai Ștefan (Poiată) și Vitalie
Intelectualul ca diversiune. Fragmente tragicomice de inadecvare la realitate by Vasile Gârneț () [Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
Lista foarte restrânsă a prozatorilor optzeciști basarabeni, dintre care îi menționez doar pe Mihai Ștefan (Poiată) și Vitalie Ciobanu, îi conține și pe poeții Nicolae Popa, Vasile Gârneț si Vlad Neagoe. Proza acestor autori se distinge prin inserțiuni culturale și livrești, printr-o alternanță de planuri narative cu elemente de parodie și bri(colaj) textual. Dar marile proiecte epice urmează încă să apară. S-ar putea să avem surpriza și altor cărți de proză semnate de poeți, care, judecând după publicațiile
Intelectualul ca diversiune. Fragmente tragicomice de inadecvare la realitate by Vasile Gârneț () [Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
Radu Petrescu de a nu publica nimic - o formă implicită a Rezistenței scriitorului. În vremea din urmă, și mai ales În Europa Centrală și Răsăriteană, accentele s-au modificat. Ele nu mai cad pe viața intimă a scriitorului. Experiențele pur livrești nu mai impresionează pe nimeni. „Aventura spiritului” sau doar „a cărții”, „căutarea absolutului”, „descoperirea lumii ascunse a eului” par uitate, prăfuite subiecte de arhivă. Setoși de propria noastră istorie, ținută la secret până acum, vrem să descoperim aventurile individului confruntat
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
al onoarei, atunci când totul e realmente pierdut. Cu toate acestea, el nu se simte („...nu am nici caracterul, nici gustul...”) un scriitor politic. În cel mai bun caz, e, ca mai toți autorii, „un fiu al propriului scris”. Drieu - personaj livresc? Fără Îndoială, În măsura În care Își trăiește fantasmele cu o Încăpățânare și o lipsă de umor pe care o au doar ființele de hârtie, eroii de ficțiune. Nemilos, de o Înaltă exigență față de angajamentele de onoare luate, el nu face nici un fel
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
anihila atât valorile burgheziei, cât și pe cele ale proletariatului. Elitismul său e unul de extracție mitologică, Întrupat În silueta hieratică a unui cavaler nordic pierdut În cețurile septentrionale. „Nebunia” lui Drieu e transcrierea greșită a unor idealuri preluate pe cale livrescă. Om de cabinet, În fond, el fantasmează dramatic, apelând la memoria culturală a unui individ pentru care descoperirea teutonismului a echivalat cu o veritabilă găsire a Graalului. Căderea În jargonul naționalist și În excesele politice e o reacție la efeminata
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
e ușor de interpretat, se regăsesc În Jurnalul Sylviei Plath la tot pasul. Dedublarea, autoproiecția, multiplicarea eurilor, construirea unor biografii paralele sunt locuri comune În discursul confesiv al poetei. Disperarea ei ia, de multe ori, forma unui raport pe jumătate livresc. Suferința, suferința adevărată devine credibilă doar În clipa În care Îi descoperă echivalentul cultural, citatul sau aluzia livrescă. Aceasta e, fără Îndoială, forma de rezistență psihică la agresivitatea realului. Poeta Își recunoaște Înfrângerea abia În clipa În care găsește discursul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
unor biografii paralele sunt locuri comune În discursul confesiv al poetei. Disperarea ei ia, de multe ori, forma unui raport pe jumătate livresc. Suferința, suferința adevărată devine credibilă doar În clipa În care Îi descoperă echivalentul cultural, citatul sau aluzia livrescă. Aceasta e, fără Îndoială, forma de rezistență psihică la agresivitatea realului. Poeta Își recunoaște Înfrângerea abia În clipa În care găsește discursul literar care să descrie perfect, „poetic”, ceea ce ei i se pare că simte atât de prozaic. Refuzul constant
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
și intimitatea au dobândit, În linii mari, toate sensurile pe care le cunoaștem astăzi. Ele desemnează, cu minime aproximații și nesemnificative discriminări, o realitate pe care Jean Beauverd o numește la profondeur ultime d’une chose 3. Jurnalul intim - depozitar livresc, literar, estetic al „profunzimilor ultime”? Nu intrăm astfel În contradicție cu aparenta lui superficialitate, cu obișnuința lui de a aluneca pe conturul lucrurilor? Cu Înregistrarea, pe jumătate mecanică, a „tocmaitrăitului”? Numai la o analiză superficială. Pentru că jurnalul intim are tocmai
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
experimentată efectiv de cel puțin una dintre generațiile contemporane, iar cea de-a doua la o perioadă cunoscută exclusiv prin învățarea instituționalizată poate fi, în unele cazuri, salutară 53. Distincția nu este întotdeauna posibilă, de vreme ce oamenii își pot îmbogăți pe cale livrescă informațiile sau reprezentările despre orice episod din trecut, inclusiv din acela personal. Oricâte alte precizări terminologice prin formulări de genul memoriei generaționale, culturale, tranzacționale ș.a. am adopta, putem observa că ceea ce numim, în final, memorie, solicită, la rândul său, o
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
Republica Moldovenească, înființată conform cu ideile revoluțiunii rusești, votase unirea ei cu regatul român (s.n. C.M.)"290. Remarcăm în acest pasaj atât cronologia unitară, gregoriană, a celor trei date, aplicată post-factum (indiciu al unei rememorări fabricate ulterior, foarte probabil de sorginte livrescă), cât și retrăirea intensă a incredibilei știri că o republică, revoluționară în percepția celor din țară, se unea totuși cu Regatul Românei. Simbolistica unirii acoperea aici întreaga domnie a regelui Ferdinand. Continuarea războiului în Ungaria, marile reforme și politica externă
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
nu făceau propriu-zis parte, dar cu care se solidarizau. În mod evident, sondajul făcut sub forma unei lucrări de control nu le-a fost chiar agreabil, ei aparținând în mod clar unui univers al oralității, autonom și adesea opus celui livresc; deci puțin permeabil la cuvântul tipărit și la discursul solicitant al manualului de istorie. Povestirea "după carte" Elevii învățaseră cândva despre acest subiect, în clasa a IV-a. Fostul lor manual 7 cuprindea un decupaj de două pagini despre "Regimul
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
sinuos, prin ochii adultului de azi, nu ai copilului de odinioară. Sunt rememorări neprogramate, foarte credibile tocmai prin detaliile de ordin privat. Discrepanța între experiența directă și discursul impus s-a dovedit a fi atât de mare, încât principalele denominări livrești ale epocii "comunism", "socialism", "dictatură", "cultul personalității", "totalitarism" etc. au fost aproape complet ignorate în aceste povestiri. În afara interviurilor 124, am păstrat, ca puncte de sprijin ale investigației, câteva surse complementare, prin care verificăm credibilitatea acestor povești de viață. Ne
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
în sine, o lectură mereu incompletă. Solicită un ghidaj expres, un ajutor în descifrarea, selecția, completarea, memorarea sau ignorarea conținuturilor propuse, rămânând doar un suport pentru însușirea asistată a înțelesurilor unui text. Manualul reprezintă o bună ocazie pentru confruntarea cunoștințelor livrești cu interpretările personale. În mod paradoxal, caracterul său normativ este relativizat de mecanismele de negociere care încurajează abordări foarte contextualizate și subiective. Astfel, putem spune că istoria se impune doar prin generozitatea diferitelor sale istorii, care pot cointeresa publicul chiar
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
Hachette, Paris, 1992, p. 120. 64 Ibidem, p. 164. 65 Ibidem, p. 167. Astăzi nu se mai poate vorbi despre o atât de mare discrepanță între paginile manualului și realitatea în care trăiesc utilizatorii săi. "Efectul de manual", cauzat de livrescul adesea absurd al cărților școlare denunțat încă de Rabelais și J.J. Rousseau (Ibidem, pp. 110-111) s-a diminuat serios spre sfârșitul secolului XX. 66 Ibidem, pp. 175-176. 67 Constantin Kirițescu, O viață, o lume, o epocă. Memorii, Editura Sport-Turism, București
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
a avut loc în cu totul alt mediu social și cultural decât cel din 2001, într-o școală de elită a orașului (Liceul "Mihai Eminescu", din Iași), cu tineri dedicați studiului și performanței academice. Aceasta explică, probabil, și caracterul extrem de livresc, abstract și politizat al reprezentărilor lor despre comunism. Proiectele lor personale pe această temă erau dominate de sloganuri politice generale și generoase libertate, egalitate, înlăturarea dictaturii etc. însoțite de obișnuitele simboluri culpabilizante ale regimului (secera și ciocanul, steagurile roșii, gratiile
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
adulată, desconsiderată prin denumirea de "gen minor", dar practicată pe scară largă, parodia a dobândit, în secolul XX, un statut pe măsura importanței sale, care îi garantează intrarea în circuitul fenomenelor literare importante. Prin modul său de raportare la lumile livrești, parodistul a provocat neîncetat barierele ficțiunii, asumându-și noul în chip paradoxal, întoarcându-se spre modele, procedând prin recuperarea și rescrierea, deci reactualizarea axiologică a acestora. Și acest tip de creator, original în talentul său, merită o discuție separată, dat fiind
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
să se afirme ca gen de sine stătător. Un cameleonic "motor" al metamorfozei formelor literare, o opțiune de (re-)construcție a operelor (devotată epicului, liricului, dramaticului sau hibridând, amestecând până la confuzie toate registrele) original și inteligent, în speță erudit și livresc, "consumând" cărți dintr-o strategică plăcere a textului. După o scrutare teoretică a conceptului, vom constata că în modernitate majoritatea teoriilor plasează parodia în vecinătatea burlescului sau a ironiei, îmbogățind-o cu o întreagă paletă de nuanțe care originează în
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
astfel ca paternitatea modelului să nu fie știrbită de nici o speculație interpretativă: "Care ți-e neamul? Cetatea ta care-i? Părinții tăi cine-s? (s.n.)" (preluare din Homer, Odiseea, I, 170). Cultura lui Claudius oferă și posibilitatea replicii de asemenea livrești, intertextuale ("Tocmai din Ilion vântul m-a dus pân... la tărâmul ciconic" Homer, Odiseea, IX, 39), remarcate și de naratorul care, implicit, își declamă, printre rânduri, intențiile parodice: "Însă versul următor, în egală măsură homeric (s.n.), ar fi fost mai
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]