2,054 matches
-
e același lucru... - Vrei să fii ironic? OK, mă duc să mai lucrez. Afară ploua. E sâmbătă. Altă sâmbătă. A câtă sâmbătă? Nu mai știu... Știu precis că nu-i ultima. Klick Mă întorc cu fata spre țărm. Valurile scunde lucesc, albe de spumă, la linia nisipului. Dincolo de faleză scunda, orașul, apoi hotelurile, lucesc cu mii de ochi în întuneric. E frumos. Pornesc mai departe, vreau să înot. Îmi dau jos slipul și mi-l trag pe cap. E atâta libertate
Taraba cu vise by Sava Nick () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91662_a_92378]
-
Afară ploua. E sâmbătă. Altă sâmbătă. A câtă sâmbătă? Nu mai știu... Știu precis că nu-i ultima. Klick Mă întorc cu fata spre țărm. Valurile scunde lucesc, albe de spumă, la linia nisipului. Dincolo de faleză scunda, orașul, apoi hotelurile, lucesc cu mii de ochi în întuneric. E frumos. Pornesc mai departe, vreau să înot. Îmi dau jos slipul și mi-l trag pe cap. E atâta libertate să înoți gol, sub stele! Klick Dragă Nick, Îți mulțumesc pentru nume și
Taraba cu vise by Sava Nick () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91662_a_92378]
-
gâtlejul, privirea e bocnă, trosnește, se frânge, cade-n cristale reci între noi. unde te încumeți pe albul acesta osos? niciunde nu-i soare, doar pâclă, perete sticlos, nici cer, nici pământ, glaciala lumină în cuptoare stinse dospește, se umflă, lucește ca un solz uriaș într-o rază de lună. obosiți de alcoolul din alb, din străvezimea arterelor cositorite, unul spre altul suflăm aburii ce ne-au rămas calzi în rozul înnorat al vălului palatin, căzut peste ultima vorbă ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
lumina de zi nu-și mai pot da măsura. amuleta vedenia tăcerii, melodioasă și tulbure, o port în vis la gât ca amuletă. e grea și rece și alte vedenii secretă. împodobită mă simt și totodată golită, tingire în soare lucind, de toată lumea ocolită. o, dar visul e lung, niciodată nu se termină astfel încât cineva milostiv să-mi pună pe umeri o hermină, să-mi adăpostească creștinește goliciunea, să-mi ofere în locul tremurului, salvatoare, rugăciunea. dar nici rugăciunea nu-i tăcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
și încercat să-l pornesc. Arcul își păstrase forța, încă mai funcționa. Lângă el am pus muzicuța pe care o primisem de la tata. Se oxidase un pic, dar cu ajutorul batistei și al salivei mele acide, am curățat-o până ce a lucit din nou. Am căutat o vreme tema simplă și atât de mișcătoare a cântecului popular dintr-una din sonatele lui Brahms pe care mama obișnuia s-o cânte pentru mine, nesigură și probabil fals. Pe pervazul ferestrei stă aparatul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
locuiesc învăluit de nori. Este din cauza diferenței față de nivelul mării și din cauza presiunii joase, care vine tot timpul agale dinspre vest. Singurul munte de aici, din jur, mai înalt ca Ava este Åmliden. Uneori, când e senin, pot vedea cum lucesc ferestrele hotelului pe care cineva l-a construit acolo sus. Este un hotel pentru oameni foarte bogați. Ar trebui să locuiesc acolo. Eu sunt un om foarte bogat. Acum se pare că mă apropii de subiectul propriu-zis. Din ce cauză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
că este de-a dreptul minunat. Așa. Respiră adânc. Ai zis-o. Nu mai e cale de întoarcere. Sophie și Lisa rămân stupefiate. Până acum, n-am mai vorbit despre bărbați. Le privesc și îmi pot da seama că le lucesc ochii imaginându-și cum arată acest Ben; și pot să-mi dau seama că se înșală amarnic. Jemima Jones are perfectă dreptate, fetele au înțeles-o complet pe dos. Lisa crede probabil că are vreo 1,70, păr castaniu ciufulit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
universitate cu Suzie, fata cu care a ieșit în cea mai mare parte a celor trei ani petrecuți acolo. Nu e ea o frumusețe clasică, nu are corp de model, dar uitați-vă doar cât de drăguță este, cum îi lucește pielea, cât de albi îi sunt dinții și cât de lucios e părul ei lung și roșcat. Iar aici este Ben împreună cu Richard, cel mai bun prieten al lui. Cei doi sunt în vacanță, probabil în Grecia: sunt bronzați, poartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
încă de-atunci am știut că aș putea obține mai mult»“. Când Geraldine termină de citit articolul, se lasă pe spate și-și aprinde o țigară, încercând să amâne lucrul la afurisita de rubrică de „Sfaturi de milioane“. Ochii îi lucesc. Ia ziarul din nou, scoate cele două pagini pline cu Ben Williams, le îndoaie cu grijă și le bagă într-un plic de format A4. „Dragă Jemima, scrie ea pe un bilețel. Dacă aveam timp, îți scriam o scrisoare, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
mă costă ceva parale și... Lotrul a băgat mâna în chimir și a scos la iveală atâția galbeni că puteai să cumperi trei perechi de boi cu ei! Pe cei mai frumoși din iarmaroc. La vederea galbenilor, ochii țigăncii au lucit ca două fulgere. A întins mâna. ― Stai, să ne înțelegem. Cum se folosește buruiana ceea? ― Apoi, dacă ia numai o înghițitură din fiertura făcută din ea, doarme dus până a doua zi. Poți să tai lemne pe el. ― Și când
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
ca să știe cu cine are de-a face. Unde ți-i bărbatul?” „S-o dus la Cotnari după niște vin. Îi plecat de trei zile cu vărul lui din deal. Îl știi matale”. La auzul acestei vești, jandarului i-au lucit ochii ca motanului când vede oala cu smântână! „Am vrea să mâncăm ceva și să bem o ulcică cu vin. Da’ unul bun! Să vadă și dumnealui ce hangiță avem noi aici...” - a sfârșit vorba jandarul, cu un zâmbet semnificativ
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
vrea să ne citești povestea vieții tale? în momentul ăla s-a auzit un oftat general de ușurare. John Joe era bătrânul. De fapt, era de-a dreptul preistoric. Avea niște sprâncene enorme și un costum negru care începuse să lucească din cauza uzurii. Mai târziu am descoperit că ăla era costumul pe care îl purta la ocazii speciale: la nunți, înmormântări, la vânzările de boi neobișnuit de profitabile sau când era închis de nepoată-sa în vreun centru de reabilitare. —Ăăăă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
pe față, iar senzația de amorțeală care se instala inițial se risipea. M-am întors la oglindă și am zâmbit către propria mea imagine. Doamne, ce bine arătam în seara aia! Radiam! Uite ce piele curată aveam! Și cum îmi lucea părul! Și ce zâmbet cald și sexy aveam! Și cei doi dinți ieșiți în afară, pe care de obicei îi detestam... mi-am dat seama, dintr-odată, că mă prindeau de minune! Mă făceau și mai șarmantă. I-am zâmbit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
împrejurimile. Era foarte posibil ca Burcilă să fi renunțat la intențiile lui și să se fi întors la locul său de veghe. Însă lângă foc nu se vedea țipenie de om, flăcările mai scăzuseră puțin în intensitate dar continuau să lucească jucăușe în vatră. Aha, deci încă vrei să ne jucăm, mormăi Strugurel pe sub mustață. Bine, să ne jucăm atunci! Privi atent peste tot, sperând să-l vadă pe vărul său ascuns undeva în spatele unui copac ori după vreun tufiș. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
acesta îl scotea din sărite. Își amintea clar că îi pusese în vedere să nu o mai facă. Deschise gura să-i spună o vorbă dulce bătrânului dar se opri imediat. Își dădu seama că ochii lui Calistrat nu mai luceau. Acum arătau la fel ca ai oricărui om. Nu însă acesta era motivul tăcerii sale. Norul acela devenise acum opac, semănând cu o sferă neregulată. Se desprinsese de gura minei și începuse a se rostogoli încet către ei. Protuberanțe scurte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
galerie aruncau o lumină palidă, pierzându-se în depărtare. Hotărî să stingă lanterna sa și așteptă câteva clipe, ghemuit la pământ, ca să i se obișnuiască ochii cu semiîntunericul. În afară de zgomotul apei ce curgea, nu se mai auzea nimic. Șinele vechi luceau slab în lumina ce răzbătea din galerie. Porni apoi mai departe, încordat ca un arc. Ajuns la intrare, se lipi de perete, ascultând atent orice sunet ar fi putut veni din interior. Nimic, totul era neclintit. Se aplecă și atinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
vreme, am mers alături, fără să-l întreb nimic. De altfel, nu știam dacă vorbește sau nu. Însă el a vorbit la un moment dat, ceea ce, bineînțeles, nu m-a mirat deloc. Eu mă numesc Regele Lup. Ochii lui adânci luceau într-un fel aparte, de parcă ar fi avut ceva nobil în privire, și ceva puternic, dincolo de toate misterele lumii în care ne aflam. În răcoarea iernii, privirea lui părea ceva prietenos, ca o flacără nebănuită, sclipind limpede, încrezător. Deși avea
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2901]
-
-nchin imensele bolte de sare, Se tulbură-n ape un alt anotimp. Mă uit în oglinda albastră din zare, Aud tărâmul, mă strigă-n răstimp, Te-aștept, trecător cu vorbe ilare, Căci pieptu-mi tresare ca valul în mare. Când roua lucește cu lacrimi de înger Și-n suflet simt cântecul mării, Eu las la o parte durere și temeri Și trec în regatul uitării. Dar iar răsăritul din plinu-i clondir Îi picură solului viață, Eu iar îmi desfac aripi largi de
ANTOLOGIE by Cherbel Lavinia () [Corola-publishinghouse/Imaginative/249_a_525]
-
nimeni în jurul nostru”. Bătrâna, căluțul meu drag, tu ai vorbit cu mine? a întrebat-o el rugător, privind-o în ochi. Iapa a scuturat scurt capul și l-a împins cu grijă pe băiat cu botul în piept. Ochii îi luceau și copilului nu-i venea să creadă cât de grăitori erau. Parcă spuneau fără cuvinte: Eu ți-am vorbit, copile! Bine, bine, dar nu se poate așa ceva! Unde ai mai auzit tu cal să vorbească omenește? Bătrâna a repetat gestul
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
cotlonului meu, ca de pildă în noaptea aceea când mi-am simțit prima oară efemeritatea. Eberhart era în vârstă și orbitele ochilor săi îmbătrâniți erau pline de nisip. Iar nisipul acela cenușiu era acoperit de o pieliță ca nailonul, care lucea, reflecta de minune lumina veiozei. Uneori, în grădină, făceam bulgări de pământ cât globul ochilor lui. Calculam cam câte furnici ar putea locui într-unul din ei. Vreo șaizeci, șaizeci și cinci. Eberhart era bunicul meu și pe vremuri dansase pe toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
-n zei și-n oameni, văd cum dispar pentru totdeauna persoanele de însemnătate din viața mea. Tocmai mi-a murit mama, și nici în vitalitatea celorlalți nu mă pot încrede pe deplin. Totul se întunecă și geme, numai scrisul mai lucește în întunericul acesta dens. Dacă n-aș continua drumul în direcția pe care mi-o deschide poarta acestei pasiuni, n-aș mai rezista nici eu: fie m-aș sinucide, fie aș înnebuni! Așadar, cred în mizantropie. Atât mi-a mai
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
minții omenești este, de bună seamă, cea mai vitregă temniță, din care reușești să scapi numai prin puterea de invidiat a acelora deja răniți, măcar odată-n viață, din cauza lor. Numai astfel, poți să te înalți peste orice fleac, care lucește și, privind înțelept și realist în miezul fiecărui lucru-n parte, să te simți cu adevărat liberă să zbori. Asta sunt eu de părere că înseamnă a te cunoaște întru totul pe tine însuți. Și, dacă ajungi să atingi acest
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
apropierea cărora stăteau nemișcați două namile de oameni, din cap până în picioare îmbrăcați numai în haine negre și purtând fiecare la brâu câte un revolver cu țeavă dublă, și ele tot negre. Erau negre, de bună seamă, tocmai pentru ca să nu lucească în lumină; tânărul le putuse observa bine, totuși, grație numai distanței mici, ce-i despărțea pe cei doi de cele două surse importante de lumină. În centrul beciului, trona falnic un birou din lemn masiv cu tot felul de incrustații
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
ai opune unui "cor antic" o flecăreală de la un chef. Când am ajuns la răspântia pe care o căutam, ea arăta altfel de cum o lăsasem. Acum, acolo, era o esplanadă mărginită de copaci uriași, cu coroane stufoase, printre crengile cărora lucea marea. Am coborât, încet, o scară de lemn. Jos, mă aștepta un bărbat roșcovan, cu barbă, care vroia să-mi arate ceva. Valurile aduseseră o nimfă moartă la țărm. Brusc, pământul a început să se scuture și un fum gros
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
pentru a demonstra că un loc de rugăciune nu e, neapărat, un refugiu, rupt de realitatea profană. Pereții sunt, de jur-împrejur, de sticlă. Acoperișul, de asemenea. Observi tot ce se întîmplă afară, cum se clatină frunzele eucalipților din parc, cum lucește iarba, cum zboară păsările. Dumnezeu e peste tot, nu numai în capelă, au vrut să sugereze constructorii. Și n-am văzut un lăcaș religios care să ilustreze atât de bine panteismul. Nu-mi displace, deși eu sunt obișnuit ca într-
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]