2,817 matches
-
pare. Nu. Soluția e alta: pisicile pot fi îngrijite ca animale de casă, și atunci să li se dea de mâncare, dar în singurătatea străzii și a sufletului geriatric filantropia îmbracă exclusiv o formă canină. Mă rog.) Ca să nu mai lungesc, pe străduța labirintică de lângă Unirii, doi motani se priveau și-și mișcau vârfurile cozilor, mârâind din când în când așa cum fac pisicile, ca niște copii sălbatici. Voiau să se bată. Erau într-o curte, alături de stație, și nimeni din cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
se priveau și-și mișcau vârfurile cozilor, mârâind din când în când așa cum fac pisicile, ca niște copii sălbatici. Voiau să se bată. Erau într-o curte, alături de stație, și nimeni din cei prezenți nu se uita la ei. Oamenii lungeau gâtul după tramvai. Motanii continuau să facă tărăboi, dar nu se mișcau. Așa e la motani. Învingătorul încearcă să-l facă pe celălalt cu nervii, să-l bage în pământ, și, șmecher cum e, îl pune într-o situație fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
obraji bucălați și brize în formă de arc al lui Cupidon. Avea părul blond și pufos și pielea asemenea catifelei albe și scumpe purtate până devine puful cel mai moale. Întotdeauna mi-o imaginam într-un portret în ramă aurită, lungită pe un șezlong, făcându-și vânt cu evantaiul, îmbrăcată în mătase albastră și mâncând brioșe. Chiar și fusta de latex pe care o purta în seara asta era acoperită cu straturi de șifon și drapată cu lanțuri, încât abia dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
magazine. — Noi mergem la cafenea, Huge. Vii și tu? zise ea. Spre dezamăgirea mea, Hugo clătină din cap. Prea ne împărțim pe bisericuțe, iubire, nu crezi? Regretele mele ție și încântătoarei Sam. Eu mă duc să mă plimb cu actorii. Lungi ultima silabă astfel încât să rimeze cu cocorii. Hugo e foarte bun la chestii din astea, zise Sophie în timp ce le făcea cu mâna celorlalți și se îndrepta către cafenea. Așa e, ne cam împărțim pe bisericuțe. Fără să vrem, dar ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
deasupra scenei. De-a lungul marginii acesteia se afla un parapet de lemn, care-mi venea aproape până la umăr, deasupra căruia era amplasată o bară, groasă cât o balustradă. Era ca și cum ai sta într-o groapă. Ca să pot să mă lungesc deasupra ei, trebuia să mă sui pe un raft construit în parapet, pe care se aflau așezate în grămezi nenumărate obiecte care păreau a fi lingouri de fier. De fapt, erau din oțel și plumb, fiecare aproape cam cât jumătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
prietenă cu ea. —Dumnezeule, aproape opt? spuse Sophie îngrozită. Și mai avem atâta treabă de făcut. Adică... Se opri, rușinată. —N-am vrut să spun asta, sunt așa de încurcate lucrurile. Ce s-a întâmplat cu Violet? Violet, care se lungise pe canapeaua lui Margery, tresări ușor la auzul numelui ei. —Soph? zise ea cu voce pierdută. Tu ești? Vi! Ce s-a întâmplat? Sophie căzu în genunchi lângă Violet. Violet nu mă prea convingea cu starea ei semi-catatonică; din câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
în semn că-l înțeleg și apoi am lăsat din nou capul pe spate ca să văd ce se întâmplă deasupra noastră. Unul dintre cei care lucrau în zona de servicii înainta pe podul fix; când ajunse la mijloc, se opri, lungindu-și gâtul, încercând să vadă ce se întâmplase cu cablul Tabithei. Am auzit un fâșâit în căștile mașinistului care stătea lângă mine, o voce care abia se distingea din cauza interferențelor și care venea de sus, de pe pod. Vocea întreba dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
genul de persoană jalnică și disperată care stă lângă telefon, pândindu-l să sune. — Alo? am zis eu, încercând să par complet dezinteresată de persoana care s-ar fi putut afla la celălalt capăt al firului. —Modesty dragă, spuse Hugo lungind sunetele, sunt eu. Dacă așa încerca el să mă seducă, atunci era un eșec lamentabil. Am aruncat o privire încărcată de ură spre telefon. —Uite ce e, dragă, continuă Hugo, trebuie să ne vedem neapărat. —O, chiar așa? am zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
bărbia în piept și închizând ochii. José Correcaminos își ridică privirea spre albi. — Meditează la răspuns, fiecare de unul singur... Libertatea yubani-lor cere ca fiecare să ia hotărârea, fără să țină seamă de ce ar putea gândi ceilalți. Așteptară. Timpul se lungi și prin hățișuri se auzi de departe o voce poruncitoare în spaniolă. Kano a fost primul care își ridică brațul înarmat cu sarbacana, apoi rămase în continuare nemișcat și cu ochii închiși. Începură să-și ridice brațele... Doi... Trei... Cinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
pe Hugo și era mirată că el o recunoscuse pe ea. În ultima vreme, abia dacă se mai recunoștea ea însăși. Cum nu mai văzuse interiorul unui coafor de luni de zile, părul ei blond prezenta acum niște rădăcini maro lungi și de aceea își petrecea majoritatea timpului prins într-o coadă de cal. Și trecuseră luni de zile de când Alice nu-și mai văzuse trusa de machiaj; fără îndoială că până acum aceasta ajunsese deja la azilul de drogați. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
dacă nu mă înșel. Îngrozit, Hugo a ridicat ochii și a văzut-o pe Laura, care-i zâmbea. Nu era un zâmbet amabil. Hugo și-a spus că, din cauza straturilor uleioase de farduri și a luminii de lumânare care-i lungea trăsăturile, femeia arăta ca un gargui malefic. Când a recunoscut-o pe Alice, strălucirea Laurei a pălit. —Și eco-prințesa! a exclamat ea. Apoi ochii i-au revenit asupra lui Hugo. —Cine-și imagina c-o să vă întâlnesc aici! Vocea îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
că s-ar putea să am în față unul dintre cei mai buni comis-voiajori care mi-au bătut până acum la ușă. Sunteți talentat. Ce vindeți? Promit că voi cumpăra orice, v-ați jucat rolul la perfecție. Fața musafirului se lungi văzând cu ochii. Părea stupefiat. Sau nu, nu părea, chiar era stupefiat. Încercă să articuleze câteva cuvinte, dar vorbele refuzară să abandoneze cavitatea bucală. Semăna cu un pește extras din lumea acvatică pentru a fi aruncat în tigaia încinsă. Ridică
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
aer, seamănă acum cu un professor aflat în fața clasei, așteptând răspunsul la o întrebare foarte important). - Îți spun eu, drăguță, fiindcă nu-i pot obține sub nicio formă din propriul scris. Niște complexați. Pe bune, ce dracu` s-o mai lungim? Nu știu de ce stai cu el. Vă regulați în trei, tu, el și windows-ul lui Bill Gates? - E bun la pat. - Și atunci de ce vii la mine ca o mâță în călduri, de fiecare dată? - Și tu ești bun la
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
vin bun și se ascultă smooth jazz), o jumătate de femeie care plutește la câțiva metri de tine, oamenii trec pe lângă ea fără să aibă nicio reacție, cum de este posibil așa ceva?, este posibil, dar numai dacă... Urechile iepurelui se lungesc până la pământ, iar Scriitorul vrea să o strângă în brațe pe femeie - doar este femeia lui, nu?, femeia cu care face dragoste, femeia care nu se află niciodată acolo unde ar trebui să fie, femeia care lasă bilețele galbene, lipite
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
fii călăuză, cuget și sfat; văzul, auzul, răsuflarea... Toate din mine te vor și te cheamă...! In mintea lui era o învălmășeală de gânduri. Tot mai greu, prin somn își aducea aminte... ocolea în vis gândurile, în somnul care se lungește în beznă. își simțea sufletul plutind printre nori, cătând lumina... Tace și ascultă. Inima îi bate să se spargă, parcă jeluindu-se, ca trântită de-o piatră... își blestămă întunericul și nenorocul. -Trăiesc și mor, vreau să mă trezesc... dar
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
săruta, o mușca și apoi o ascundea în sân, între micuții ei sâni, pe care îi privea cum se rotunjeau sub bluzița înflorată. O plăcere deosebită era aceea de a alerga cu picioarele goale, dimineața, prin iarba plină de rouă. Lungită la umbra copacilor, își privea mâinile străvezii în soare, și-și săruta pielea brațelor delicate și mici, își împletea coronițe din frunze și flori de câmp, cu ele pe cap și pe gât dănțuind în jurul copacilor bătrâni și, cu brațele
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
-i hodina... Frunzele cad din copaci la câte o adiere de vânt. Tăcere... o tăcere adâncă străbate înconjurul. Și gândurile tac... doar, copacii suspină... -Tot mai greu, prin somn mi-aduc aminte... Ocolesc în vis gândurile, în somnul care se lungește în beznă!.. Trăiesc și mor dar nu mă pot trezi... Imi blestem întunericul și nenorocul!.. Privind printr-o spărtură, prin mine, îmi simt sufletul plutind printre nori cătând lumină. Tac și ascult. Inima-mi bate să se spargă, parcă jăluindu-se
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
trupului parcă era un băț îmbrăcat. Participă la toate comemorările pe care le-au făcut părinții pentru George, ajutîndu-i de fiecare dată și uneori îi vizita înainte de a ajunge acasă, de la serviciu, mai ales în anotimpurile calde, când zilele erau lungi, pentru a-și alina durerile împreună cu ei. Trecuse un an și jumătate de când murise George. Viața ei se desfășura în virtutea inerției; serviciu, casă. De fiecare dată, când își aducea aminte de el o podidea plânsul. Fotografia lui stătea într-o
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
și am chibzuit. Noi nu mai avem viitor împreună; nu mă mai împac cu tine. M-am hotărât să bag divorț și ar fi bine să fim de acord amândoi, să se termine mai repede. Nu are rost să o lungim la infinit. Poate găsești pe cineva cu care să îți refaci viața. - Eu nu vreau să fiu decât cu tine! Ți-am spus, ai răbdare să vezi cât m-am schimbat ca om! Cel de dinainte a murit, sunt altul
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
l-a dat mie. Îl purta mereu când se Întâlnea cu mine, pentru că știa cât Îmi place. Puloverul maro era bătrân și Înțelept, avea și două- trei găuri de molii și era impregnat de mirosul bine-cunoscut de Ureche-În-fum-de- -țigară. Am lungit mânecile Puloverului și le-am cuprins În pumni, apoi am intrat În Urechea Stângă. El m-a strigat o vreme, dar eu am tăcut chitic, de teamă să nu mă atingă. Ezita să-și bage degetul În ureche să mă
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
mi l-a dat mie. Îl purta mereu când se întâlnea cu mine, pentru că știa cât îmi place. Puloverul maro era bătrân și înțelept, avea și două- trei găuri de molii și era impregnat de mirosul bine-cunoscut de Ureche-în-fum-de-țigară. Am lungit mânecile Puloverului și le-am cuprins în pumni, apoi am intrat în Urechea Stângă. El m-a strigat o vreme, dar eu am tăcut chitic, de teamă să nu mă atingă. Ezita să-și bage degetul în ureche să mă
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
De ce? Pentru că sunt locurile mele. Ba sunt ale noastre. Ba nu sunt ale voastre. Nici măcar nu aveți acte. Pe când, eu, am. Bătrânul l-a privit pieziș. N-a mai rostit nici un cuvânt. S-a gândit că nu are rost să lungească vorba cu unul ca ăsta și s-a retras, În sine, ca un umil melcușor. Preventiv. Cu prudență. A zis, doar, ca să zică, și el, ceva, față de pretențiile aceluia: bine. Ei, i-a replicat eroul, dacă-i bine, apoi, bine
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
-o, Într-o după amiază, pe când, În salonul vilei plutitoare, de pe lacul Iezerul, erau numai ei doi. Ce să fie, a răspuns, ea, roșindu-se toată, asemeni unui rac scos din uncrop, cred că nu-i aproape nimica. Ei, a lungit, el, vorba, dacă nu-i aproape nimica, Înseamnă, că, acolo, un miez de ceva, tot este. Ei, a Îngăimat, ea, cumva Încurcată, și discuția a luat sfârșit. Într-o altă zi a surprins-o căzută pe gânduri. Ce-i cu
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
apoi, calm: dacă viața ne va permite, o să avem timp să aflu tot ce se poate afla despre tine și despre prietenele tale. Dacă nu - nu, și gata! O cuprinse În brațe, o sărută din nou, trecură În pat, se lungiră, unul lângă altul, și urmăriră, un timp, programul de la televizor. Apoi se iubiră iar. Mai pe urmă adormiră. Când se treziră, pe afară, cântau păsărelele. Deschiseră ferestrele. Aerul curat năvăli În cameră. Ea Îl Întrebă: să mă pregătesc pentru plecare
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
no să aibă cine te scoate, cât de cât, la suprafață. Dar, auzi, tu: eu, nu tot dau șpagă? Poate. Nu știu. Dar, șpaga ta, nu e la fel cu șpaga lui Laurențiu. Bine. Te-am Înțeles. Ce să mai lungim vorba. Du-te-n casă, că ți-e frig. Stai. Mai dă-mi un pupic. Na-l! Poate că ăsta va fi și ultimul. Ptiu, drace! Mierla se roti pe tălpile săndăluțelor, Își așeză, din mers, pletele blonde, frumoase, și
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]