5,747 matches
-
la „cestiunea arzătoare” a prezentei cărți de proză? Pentru că bag seamă că năravul povestitului plastic și al humorului, de acolo i se trag. I s-a părut lui Gheorghe Bălăceanu că epigrama este specia care i se potrivește ca o mănușă (chirurgicală, aș adăuga pentru o potrivită asociere), dar se pare că proza scurtă este mai pe măsura suflului lui de alergător prin curtea humorului. Așa cum am afirmat și la prima sa carte de epigrame și la cea de a doua
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
respectivă fiindcă deja începusem să le raționalizez. Era frig, foarte frig, iar copacii erau îmbrăcați elegant și marțial în promoroacă. Când am ieșit de la chioșc mi-a venit deodată rău și m-am sprijinit de un gard metalic. Eram fără mănuși, așa cum am umblat eu dintotdeauna pe timp de iarnă iar răceala metalului parcă îmi făcuse mai bine. Am stat vreun minut, două după care mi-am continuat drumul cu gând să ajung în stația de la Confecții de unde să iau autobuzul
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
specialistă în câștigarea proceselor și îndepărtarea pe veci a dușmanilor iar pentru ficat și amantă, secretara ei îți scrie imediat o trimitere la colegele de breaslă tămăduitoarea Vitrina și desferecătoarea de argint viu Ialomița. Aici să vezi dumneata civilizație extra. Mănuși chirurgicale, glob de cristal dezinfectat cu spirt ca să nu se prindă duhurile rele și alte chestii din acestea ce n-a văzut, dar probabil o să vadă și Parisu’. Echipare ca la carte, servire promptă, secretara bate iute pe calculator ce
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
unui răspuns clar, o cam dăm pe după chersic (vorba moldoveanului), tot el ne-a scos din încurcătură și ne-a recitat cu talentu-i inegalabil un celebru cuplet spus, pe scenă prin anii ’30, cuplet care se potrivește ca o mănușă la vremurile de azi. Vă rog nu vă dați cu părerea că Tănase ar fi fost un fel de Nostradamus și ar fi ghicit el atunci în ce mare rahat vom înota noi azi, scufundați până peste cap, ci el
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
veacuri. Citiți numai, cine sunt acum mai mari la Ministerul Sănătății și o să găsiți numai de al de Arpad ori Atila. Ce credeți, niște maghiari, care în mod fățiș declară că nu fac parte dintre români, se vor purta cu mănuși cu sistemul nostru de sănătate și așa pus pe butuci mai demult? Doamne, câtă prostie și ingenuitate pe capul acestui popor mioritic! Ați observat că pas cu pas, minoritatea maghiară din această țară a realizat tot ce și-a propus
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
reflexia cu oarecare dispreț: "I-a făcut un palton nou, ridicol. Dar pălăria o cunosc." Voii să-mi spun gândul ca un început al pedepselor ce trebuiau să vină, dar atenția îmi fu atrasă de altceva. Începu să-și scoată mănușile cu febrilitate, și știam precis că și le scoate ca să-mi arate că nu are verighetă. (O pusese probabil cu cinci minute înainte în poșeta de alături.) Atenția asta față de mine, arătată cu așa de puțină discreție, adusă ca un
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
deosebit de puternic. Iar dacă a ales securea, a făcut-o desigur fiindcă știe să o folosească cel mai bine. Scutul meu e solid, dar nu știu cât o să-i poată rezista. — Rămâne de văzut, se mulțumi să răspundă Sebastianus, în vreme ce își trăgea mănușile întărite cu metal. Deodată, se simți învăluit de un parfum suav: venită parcă de nicăieri, Frediana apăruse lângă el. La apropierea ei, îl încercă o emoție atât de puternică, încât inima sa porni să bată mai iute. Cu un gest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
față.... Arhivarul Capitolul I DE FUNCȚIONAR ÎL DESPĂRȚEAU DOUĂ straturi de sticlă lentilele ochelarilor și geamul ghișeului. Funcționarul stătea nemișcat, privind în gol cu ochi bulbucați. Era complet chel și fără gât. De sub bărbie îi plecau două brațe negre cu mănuși la capete. Părea o caracatiță, iar semicercul decupat în geamul ghișeului arăta ca o gură lacomă, larg deschisă. Pe acolo trebuia să vorbească Bătrânul... Era ca o spovedanie în fața unui preot cu mânecuțe, gata să pună pe hârtie ceea ce nici
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
de groaza fantomelor care bântuie locul, nici din venerație pentru morții familiei, ci mai degrabă la gândul că și lucrurile tale își vor găsi locul în acest bizar cimitir de vechituri. Bătrânul își punea mantaua decolorată a vreunui unchi și mănușile destrămate ale vreunei bunici și deschidea timorat cufere boltite și albume prăfuite. Acolo afla cu uimire că obiectele se nasc, trăiesc, iubesc și mor, aidoma unor ființe tăcute și demne. Cu strângere de inimă, mai afla că ele ne supraviețuiesc
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
care o dorea, o aștepta și de bună seamă o merita, o dată ce în caseta alăturată găseai o bucată sfâșiată de tunică, cu buzunarul de la piept, pe care se putea desluși urma nedecolorată lăsată de o decorație, primită probabil ulterior. O mănușă de dantelă, un ceas de buzunar cu capacele aurite și un buchețel de lămâiță din hârtie albă pânzată, înnegrită de vreme, îi marcau nunta. Compartimentul vecin îi desemna meseria prin câteva modele de costume și rochii decupate din reviste de
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
literară" nr. 24-25/1995 la cartea Cutia cu bătrâni de Andrei Oișteanu. N-aș dori să se înțeleagă de aici că opțiunea mea pentru recenzarea acestui volum mi-a fost dictată de rațiuni strict polemice (a fost mai curând o "mănușă" ce a venit tocmai bine unei preferințe personale, disponibilități receptive a subsemnatului pentru un asemenea tip de proză), dar un reducționism metodologic pe care l-am deslușit în analiza cronicarului de la "România literară" mi-a incitat abordarea "în răspăr", atitudine
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
bineînțeles, îmi răspundeam după dispoziția momentului. Făceam multă psihologie, dar concluzia cred că era dictată de dispoziția momentului. Odată, la grădina publică, m-am pus pe o bancă drept în fața ei. S-a înroșit, mi-a zâmbit, și-a mușcat mănușa, a rămas distrată, apoi m-a privit drept în ochi cu o seriozitate mare. Atunci am înțeles că nu-i displac eu, ori nu-i displace amorul meu. Dar aici era întrebarea mare: ce-i place? Eu? Ori faptul că
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
n-a răcit noaptea trecută pe drum. "Deloc. Nu știi că "femeilor nu li-i frig niciodată"? Cum era să răcesc?'' Pe urmă s-a izolat oarecum de noi, sorbind rar dintr-un ceai, potrivindu-și mereu pelerina, încercînd niște mănuși, deschizând în răstimpuri ochii mari - ca în fața unor surprize - gândurilor ce i se perindau prin cap, într-o solilocvie mută... La un moment, privindu-mă serios și fix, plecă ușor capul, schițând gestul care înseamnă "da"! La plecare, m-a
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
ea. Eu 1 Nu mă atinge (lat.) mergeam gândind toate acestea. Ea visa sfârșitul serenadei lui Schubert, atât de-ncet și de distrat îl îngîna, fără să-l mai poată părăsi. Era frig și umed. Adela pusese haine groase și mănuși. Pe cap avea o beretă, de sub care se răzvrătea părul, umezit parcă de lumina lunii. Căutând să evităm prundul drumului, ne înde-părtam adesea unul de altul. Atunci ea mă chema lângă dânsa făcîndu-mi loc pe îngusta fâșie fără pietriș. Nu
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
și pe frunte. Îi simțeam respirația aproape, parfumul fierbinte al ființei ei. Stătea nemișcată, înaltă, ea toată, cu toată prezența ei, cu teribila ei prezență. Îi simțeam căldura trupului întreg, de la distanță. I-am luat o mână, i-am scos mănușa, dezbumbînd-o inexpert. Aveam sentimentul că o dezbrac puțin. I-am sărutat mâna multă vreme, când pe o parte, când pe alta, apoi, cu o senzație și mai otrăvitoare, între încheieturile degetelor și, dîndu-i în sus mâneca îngustă a pardesiului, i-
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
au luat adio cu toții, s-a întors și - crezând momentul potrivit, căci ceilalți erau ocupați cu ultima aranjare a lucrurilor mărunte și a persoanei lor în landau - mi-a pus încheietura mâinii pe gură (mîna și brațul!), mi-a dat mănușa pe care i-am scos-o aseară din mână, și apoi, fulgerător, s-a aplecat cu buzele pe mâna mea, cu primejdia de a se da în spectacol întregii ogrăzi și, fără nici un cuvânt, s-a întors la trăsură. Cu
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
aș fi cerșit ființa... A trecut fericirea pe lângă mine, și nu i-am pus mâna în piept? Plouă tomnatic, mărunt și rece. E mai bine așa, acum, când ea nu mai există. Splendoarea lunii ar fi o sfruntare! Stau cu mănușa ei mică, îngustă, cu degetele subțiri, cu nasturii descheiați atunci de mine pe începutul brațului ei rotund cu miros de ambră. Mi-a dat-o ca o amintire? Mi-a dat-o ca un zălog? După amiază am rătăcit pe
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
a răspândit, ca o adiere din trecut, același parfum al ei, și apoi pe cel din urmă, unde am găsit un degetar stricat și o bucățică de dantelă albă. Am luat obiectele scumpe și le-am pus în portofoliu lângă mănușă, lângă biletele ei, lângă pana pitpalacului și lângă acul de siguranță cu care mi-a prins pelerina în munții Văraticului. Atâta rămăsese de la ea - și florile presate, rest mort din strălucirile verii, dispărută odată cu ea. Și în odaie, patul pe
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
picioare întreaga mea libertate!" În urma acestui act "posesiv", Emil Codrescu rămâne strivit sub apăsarea propriei "realizări" erotice. Imaginea dispare ("I-am chemat imaginea, dar imaginea n-a venit"), rămân doar simple urme insignifiante (un degetar, un ac de siguranță, o mănușă...), materie moartă într-un timp mort. Faptul este consecința acelei "cunoașteri" mereu amânate, a dezlegării misterului: dispariția imaginii echivalase cu o constatare a goliciunii ("Aveam sentimentul ca o dezbrac puțin"). Nelămurirea rămâne ("A trecut fericirea pe lângă mine și nu i-
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
doar o chestiune de zile sau de săptămâni, așa îmi spun eu - să mă despart de vreo sută cincizeci de poeme și să le prezint primului editor binevoitor care posedă un costum de dimineață bine călcat și o pereche de mănuși gri, ca să le ducă direct în tipografia lui întunecoasă, unde or să fie împachetate într-o manta de praf, cu o clapă la coperta a patra pe care or să figureze câteva afurisite de remarci promoționale, solicitate și obținute de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
bântuiau spiritele răposaților, și de ce apăruse tunsă și sulemenită, la un restaurant de lux, Înconjurată de pahare și de bărbați străini!? De ce râdea În hohote și Își dădea mereu, ca o cocotă, ochii peste cap!? Ba pe deasupra purta poșetă și mănuși și pufăia dintr-o țigară... Cu ce greșise oare față de bunul Dumnezeu? În nopțile de insomnie, când se sucea Încoace și Încolo, negăsindu-și locul pe cuptor, bătrâna se gândea În fel și chip cum să se descotorosească de cutie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Își lăsa mâinile În poale și nu mai scoteai de la ea nici un cuvânt. „De, natura feminină e plină de enigme. Și enigmele astea te lovesc cu copita-n cap când nici nu te-aștepți... E mai bine să umbli cu mănuși când ai de-a face cu așa ceva...“, Își spuse Extraterestrul, privind pe geam la mesteacănul care Începu să foșnească și să se legene, ca și cum afară ar fi fost cuprins de furtună. Or, vremea era liniștită și nu bătea nici un firicel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
se ridicară până la masă și apoi până la cuptorul pe care ședea babulea tot sumețindu-și fustele și trăgându-se Îndărăt În fața acestor Însemne ale diavolului ce-i invadară casa... Ippolit vru să-i moaie degetul În călimară, dar babulea Își pusese mănuși de fier pe mâini. Atunci tovarășii o descălțară și, mânjindu-i degetul mare de la picior cu cerneală albastră, Îl lipiră de catastif... Pe Fevronia o luară mai Întâi cu binișorul, Întrebând-o dacă știe să semneze și cum femeia dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
ne speriam și o luam la fugă cu scheletele omenești târândule după noi...! Timp de patru luni de zile, noapte de noapte fără Întrerupere am tronsportat cadavre făcând cam 12-14 drumuri de fiecare dată, cu mâinile pline de sânge Încât mănușile de protecție Încă nu se inventase la comuniști iar mirosul de cadavre unele aproape În putrefacție Îmi paraliza simțul și tăria de-a fi lucid. Pentru a nu contracta cine știe ce microb periculos, dimineața la intrarea În camera Nr.10 Îmi
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
neagră de pai, era la ușă și-i cerea scrisoarea. Era o scumpete. — Știi unde este? zise Sammler. Ai vorbit cu el? — Nu personal, nu era acolo. Dar stă la Butler Hall, și operatorii de telefon știau totul despre asta. Mănuși, deși seara era caldă. Parfum, destul de mult. Brațe goale. Lui Bruch i-ar fi plăcut poate acele brațe. Aveau mica lor greutate potrivită. Era câteodată o femeie drăguță. Iar Sammler văzu că era bucuroasă că avea această Însărcinare. O salva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]