5,243 matches
-
ușor chinul spiritual pe care trebuie să vi-l fi provocat. La femei sentimentul cel mai ascuțit al faptei rele pare a fi Într-un loc diferit. Caietul șade În fața mea chiar În acest moment. Este din carton verde ca marmura, iar cerneala este maro și irizată, aproape ca bronzul. Pot fi găsit la orice oră a nopții la numărul de sub data de mai sus. Sluga dumneavoastră supusă, Artur Sammler — Margotte, spuse el, părăsind biroul. Stătea singură, mâncând În sufragerie, sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
există alta mai bună. Wallace, prin urmare, avusese dreptate despre tatăl lui. Făcuse favoruri Mafiei. Făcuse anumite operații. Banii existau cu adevărat. Nu avea timp să se gândească la toate astea, Însă. Închise telefonul și Întorcându-se de la tejgheaua de marmură descoperi că doctorul Cosbie Îl aștepta. Fostul fotbalist de succes cu halatul lui alb strângea din buze. Fața golită de sânge și ochii de un albastru impersonal erau antrenați să transmită mesaje de chirurg. Mesajul era clar. Se terminase. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
în carte semn de trecere: ultimul fluture. în ciuda plecărilor, din cramă vine un iz de voie bună. pană de păun la pălărie semn de trecere: pețitorul bate la ușă. picurând melancolii pe frunze arse... valuri de ceață acoperă satul. prin marmure îngeri se roagă semn de trecere: poeme șoptite. imagini în oglinda retrovizoare în hamac nu-i nimeni noaptea asemeni păunului albastru deschide coada peste umbrite tăceri ochii lui argus strălucesc printre penele albe înaintea plecării în exil răsfiră seninul printre
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
dar sufletul său A aprins în uitare spoiala de zeu... Iar mie, pământul, ce viu mă mângâie Lipindu-mi coaja de trunchi pe călcâie Visul plecărilor Urme de lumină în florile mărului, Urme de corăbii cerești, în statornic Ocean de marmură. Și valurile au săpat Arcade, în dunga albă a țărmului. Acolo, dorm câte o noapte rătăcitoare Păsari, scăpate de visul plecărilor. Vifornița tăcerii închipuie mijloc De iarnă. Acolo, într-o zi, coboară soarele În preajma îngerilor, spre a le povesti Despre
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
trec peste această „impolitețe”, cum o numi, să țin seama că prefectul „nu e prea școlit”, și mai ales că „nu știam despre ce e vorba”. Prefectura era în aceeași clădire cu tribunalul, la etaj. Urcai, așadar, treptele interioare de marmură. Șefa de cabinet mă anunță și tot ea îmi deschise ușa. Intrai. Prefectul se ridică și-mi întinse mâna. Era tânăr, mic de statură, îmbrăcat îngrijit, aproape elegant pentru vremurile acelea. - Să mă iertați, domnule judecător, începu el, nu v-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
un abuz din partea dumneavoastră. Nu cred că aveți o asemenea însărcinare din partea cuiva. Îmi pare rău. Am onoarea să vă salut. La plecare simții privirea șefei de cabinet urmărindu-mă pe mica distanță până la ușa ce dădea în holul de marmură. - Sărut mâna, îi spusei fără să-ntorc privirea, și închisei ușa înainte de a-i auzi răspunsul. La revenirea în tribunal, președintele nu mă întrebă nimic. 12. Totul o imensă contorsiune, necunoscută până atunci, în ochii uluiți ai mulțimii; domnului Pavel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
nu e prea târziu. Era veselă. Îi sărutai mâna, iar ea, surprinzător, mă îmbrățișă parcă ne cunoșteam de ani de zile. Își lepădă paltonul pe care și-l ținuse pe umeri cât străbătuse curtea, dinspre ușa bucătăriei până la treptele de marmură fața intrării mele, și, așezându-se în fotoliul dinaintea biroului, deschise calea unei interminabile conversații despre toți și toate - numai despre politică, deși e la modă, puteți să notați de pe acum, n-am să spun nici un cuvânt. La fel l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
grădina publică, scris cu majuscule: KETI, iar mai jos: 1924 - 1941. Mâna de oameni care însoțise sicriul începu să părăsească locul îngropării, iar eu mă atașai doamnei, care, acum la întoarcere îmi spuse că va comanda un mic monument de marmură, de formă dreptunghiulară, la mijloc încrustată o cruce și numele celor trei în ordinea morții, cu datele lor. La poarta cimitirului ne despărțirăm explicând insistențelor ei că nu pot veni la masa de pomenire, dar că voi mai trece pe la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
e și masacrul de la Katin, n-am mai avut curajul să ne întoarcem, așa că am rămas, sunt acum în Franța, unde am rămas definitiv. Tata a murit la Bordeaux, e înmormântat acolo, numele i-a rămas scris pe crucea de marmură: «Locotenent colonel Viaceslav Ladislau», iar dedesubt precizarea: «ofițer în Armata Poloniei Libere», apoi anul nașterii și al morții. Eu m-am măritat cu un ofițer francez de aviație care a pierit într-un accident deasupra Mediteranei, îmi cresc fiica, locuiesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
cosmetică era stridentă, încercare inabilă de a salva o vârstă intrată în neînșelare. Vocea însă își păstra voiciunea pe care i-o știam. - Domnule judecător, începu, anii au trecut și m-am gândit să fac la mormânt o cruce de marmură, cu o placă pentru toți, un model frumos, o să v-arăt... și scoase din poșetă fotografia unui alt mormânt străjuit de o cruce cu asamblarea unei plăci pe care erau încrustate fotografiile fiilor morți, cu numele fiecăruia și datele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
pentru dumneavoastră, e pentru ea, nu vă simțiți în nici un fel obligată. Îi oprii astfel vorbirea ce-i tremura pe buze, apoi aprinserăm lumânări și îngroparăm proaspete petunii în mici glastre cu pământ. Pe cruce își încrustase pe placa de marmură fotografia și data nașterii. Keti mă privea din ovalul fotografiei ei, se obișnuise cu vizitele mele singuratice, neștiute de nimeni, și cu micile buchete de trandafiri sau garoafe, ori alte flori pe care le găseam, nu le cunoșteam, știa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Pietrasanta, în Italia sunt soția unui mic patron care ține acolo un fel de restaurant, cam cum erau birturile la noi, în vremea tinereții noastre, totdeauna plin de clienți veseli și gălăgioși, teribili de vorbăreți, nu departe de carierele de marmură din care se fac aici statuile. E țara tatălui meu, Leonardo Perussi. În somn e simplu... repet: nu e ca altădată, dar pe fond e același lucru, sunt lângă tine mereu. Am în fața micului birt al soțului albăstrimea Mării Ligurice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
bănui că el este altceva și anume oglinda ta în eternitate. Își scoase rochia de vară înflorată (oare când și-o făcuse?) și trupul i se ivi ca-n amurgul altei lumi; părul îi cădea acoperindu-i umerii ca de marmură, albi. Venea din mitologie, eram sigur, sau poate numai se părea închipuirii mele înfierbântate. - Keti, fără tine e foarte greu! spusei, în timp ce ea își ținea fața îngropată în arcuirea gâtului meu, încât îi simțeam din nou respirația calmă și caldă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
îmi fusese vecină necunoscută de călătorie în compartimentul de tren, cu revista franceză de modă pe care-o răsfoia, de curiozitatea mea de atunci de a ști cine este, cu ce se îndeletnicea, de fața ei albă cu luciri de marmură, de coroana părului pieptănat în formă de coc, de tinerețea din vara acelui an, când amândoi coborârăm pe peronul gării orașului acesta. - Când plecați? o întrebai deodată, folosind fără să vreau pluralul. - Poimâine! Poate domniile-voastre mă-nsoțiți la gară, spuse și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
să vă mai întâlnesc o dată. Își ceru scuze, mai schimbarăm câteva cuvinte și după despărțire, îi privii mersul încet, parcă solemn al celui din 1945... Când ajunsei acasă doamna Pavel îmi înmâna o ilustrată de la Marga Popescu. Fotografia, sarcofagul în marmură roșie al lui Napoleon la Domul Invalizilor. Era pentru mine: „Iubite domnule judecător, iată Franța, esența ei...”. O altă ilustrație aparținea mătușii: turnul Eiffel. Încântată doamna Pavel îmi cerea explicații asupra istoriei celebrului turn pe care nu i le putui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
strecurase ușurel afară din odaia ei că să vadă musafirii și să-i asculte ce spun. Atât de mare îi era emoția, încât până și cel mai mic amănunt i se întipărise în minte. Adunați în patio, în jurul fântânii din marmură albă cizelată, a cărei apă răcorea atmosfera atât prin zgomotul făcut, cât și prin miile de picături pe care le împrăștia, musafirii mâncau cu atât mai mare poftă cu cât erau deja în primele zile ale ramadanului și își întrerupeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
împotriva cărora Cel-de-Sus ne-a prevenit atât de limpede? Tata îmi aruncă o privire complice, fără a întrerupe totuși predica și fără măcar a-și trage sufletul: — Când în propriile voastre case au fost introduse, în pofida interdicțiilor categorice, statui de marmură și figurine de fildeș reproducând în mod profanator formele bărbătești, femeiești și pe cele ale animalelor, de parcă Ziditorul ar avea nevoie de ajutorul făpturilor Sale pentru a-Și isprăvi Zidirea? Cind în mințile voastre și în cele ale fiilor voștri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
modeste decât cultura mătăsii; măcar nu-l puneau pe tata în slujba unui bandit precum Zeruali. De acesta nu mai auzisem nimic de luni întregi. Dăduse oare uitării pățania, trecuse cu buretele, el despre care se spunea că săpa în marmură cea mai măruntă injurie? Mi se întâmpla să-mi pun întrebări, rodul neliniștilor trecătoare iute măturate de ocupațiile mele captivante de învățăcel. Îmi petreceam timpul în sălile de clasă, la moscheea Karauiyinilor, de la miezul nopții până la ora unu și jumătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
cumpărau sumedenie de asemenea cărți și că era vorba de un negoț extrem de profitabil. Cum ne opriserăm pentru a înnopta în acea localitate, l-am însoțit pe genovez la o cină oferită de furnizorul său. Locuința era bine construită, cu marmură și majolică, având pereții îmbrăcați în țesături din lână fină, iar podelele acoperite cu covoare tot din lână, plăcut colorate. Toți musafirii păreau a fi oameni prosperi, astfel că nu m-am putut împiedica să-i pun gazdei noastre, exprimându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
meu palat la care visam și de care vorbeam necontenit, și pentru care îi angajasem pe cei mai buni meșteri, însărcinați să execute la perfecție fiecare dintre costisitoarele mele dorințe: tavane din lemn sculptat, arce îmbrăcate în mozaic, fântâni din marmură neagră, căci nu mă uitam la cheltuieli. Când o cifră mă făcea uneori să șovăi, poetul meu se afla prin preajmă ca să declame: „Înțelepciunea, la douăzeci de ani, este să nu fii înțelept“. E adevărat că-și dăltuia vorbele în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
când am aflat că sultanul Selim luase hotărârea de a surghiuni la Constantinopol câteva mii de locuitori. S-a vorbit la început de calif, de dregătorii mameluci și de familiile lor. Dar lista se lungea mereu: zidari, dulgheri, cioplitori în marmură, pavatori, fierari, meșteșugari de toate felurile. Am aflat curând că funcționarii otomani se ocupau cu întocmirea de liste nominale ale tuturor maghrebinilor și ale tuturor evreilor din oraș în vederea trimiterii în surghiun. Hotărârea mea era luată. Făgăduindu-mi să plec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
beau, sub o boltă din preajma Kaabei, apa binecuvântată de la Zam-Zam. Apoi, băgând de seamă că ușa Kaabei tocmai fusese deschisă de către vreun oaspete de soi, m-am grăbit să intru, cât să rostesc o rugăciune. Era podită cu lespezi din marmură albă cu vinișoare roșii și albastre, iar pereții erau acoperiți, pe toată lungimea lor, cu draperii din mătase neagră. A doua zi, m-am întors în aceleași locuri și am repetat cu fervoare aceleași ritualuri, așezându-mă apoi, pentru câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
că nu-ți va fi teamă să inventezi pentru mine mâncăruri extravagante, care să redea viața gurii mele. Asta e sarcina bucătarului meu, știi? Băiatul strânse buzele, parcă pentru a înăbuși un răspuns obraznic. Aruncă o privire spre bustul de marmură de lângă tricliniu, ce părea să asiste la discuție. Acela este Nero, spuse Vitellius ridicând cupa. Prietenul meu Nero. Știi cine e sau ești mai ignorant decât porcii pe care îi duceai la păscut când erai copil? — Nero a fost împăratul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
călăreți și de cele trei femei. Întinse mâna spre Ausper, care o înfășură în mantia lui. Scena se risipi încet în fața ochilor lui Valerius. Atunci privi spre trupul muritor al Velundei, inert în brațele sale. Chipul ei fermecător părea de marmură. Ochii erau închiși. Respirația i se oprise. Valerius încercă să-i asculte bătăile inimii și îi strânse încheieturile fragile, ca să simtă sângele curgând. Velunda murise. Valerius rămase lipit de ea. Așa îl găsiră Vitellius, Listarius și soldații din escorta împăratului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
suluri de pergament. Lumina schimbătoare a apusului se strecura prin micile ferestre din tavan, ale căror zăbrele de lemn se decupau pe albastrul cerului, și cădea pe masă, în jurul căreia se aflau câteva scaune, și pe o mică statuie de marmură ce-i atrase atenția lui Antonius. Statuia reprezenta o fată surâzătoare. Cu o mână oprea, aparent fără efort, atacul unei creaturi monstruoase, infernale, un dragon cu gura căscată, gata să muște. — Sufletul nostru purificat e asemenea unui copil... Glasul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]