2,132 matches
-
și ușile tuturor vagoanelor s-au deschis, mașinile de fabricație sovietică Molotov au pornit motoarele și s-au deplasat spre garnitura staționată pe ultima linie a triajului, lângă drum. Alături de șofer, care era un militar în termen, se afla un milițian. Totul era pus la punct cu cea mai mare precizie, în detaliu. Milițianul era cel care răspundea în fața superiorilor lui de aducerea la îndeplinire cu exactitate a ordinelor primite. El știa cu precizie la ce vagon să meargă, pe cine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
pornit motoarele și s-au deplasat spre garnitura staționată pe ultima linie a triajului, lângă drum. Alături de șofer, care era un militar în termen, se afla un milițian. Totul era pus la punct cu cea mai mare precizie, în detaliu. Milițianul era cel care răspundea în fața superiorilor lui de aducerea la îndeplinire cu exactitate a ordinelor primite. El știa cu precizie la ce vagon să meargă, pe cine trebuia să urce în mașină, câți erau in total și, mai ales, știa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
ales, știa exact pe ce stradă să ne ducă și unde să ne lase, adică la ce număr. Străzile erau numerotate cu cifre arabe începând cu strada numărul 1, iar casele, la rândul lor, de asemenea. Omul în uniformă de milițian s-a proțăpit în fața ușii deschise a vagonului și-a strigat: Hei, voi de-aici! Ieșiți pe interval! Mai repede! Mișcați-vă! Mai întâi femeia cu copiii! Mama l-a luat pe Bebi în brațe, iar noi ne-am aliniat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
familia Butu, aliniați-vă! Moș Butu a ieșit primul la interval, urmat de soție și de copii. Ultimul era Țile, care o ținea în brațe pe bunica lui. Ce are, mă? Ce-o ții în brațe? Ai? E bolnavă, domnule milițian. E bătrână și bolnavă, e tare slăbită, a răspuns Țile. Fiți atenți la ce vă spun: prima va urca femeia cu copiii, apoi veți urca voi. Luați-vă tot calabalâcul, nu lăsați nimic în vagon, s-a înțeles? Să nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
stângă, iar încheierea rugăciunii, "amin", în partea dreaptă, acolo unde noi, ortodocși, cu degetele împreunate pentru semnul divin, atingând partea laterală dreaptă a corpului, spunem "Sfântul Duh". De undeva, din străfundurile ființei lui de biped irațional, un beculeț îi semnala milițianului, cu intermitențe alarmante, riscul iminent al unei catastrofe pe circuitul sanguin. Prin urmare, a renunțat la acest efort sisific, ce-i depășea cu mult anemicele sale potențe intelectuale, și a recurs la mijloacele de exprimare specifice mârlănimii și care-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
înlemnise, ca și noi, asistând neputincios și perplex la această izbucnire virulentă și cu nimic justificată. Însă când a văzut că încearcă insistent să scoată pistolul din toc, militarul a strigat deodată, cu toată forța de care era capabil: Tovarășe milițian, opriți-vă! Ce faceți?! Ce vreți să faceți?! Ca și cum cineva i-ar fi tuflit o căldare de apă rece în figura sa cu vădite similitudini porcine, individul și-a revenit din criza prelungită, și-a scos batista mare în carouri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
fața purpurie, apoi s-a dat la o parte făcând semn șoferului militar să tragă cu spatele. Acesta a coborât din mașină, a lăsat jos oblonul din spate și a tras fix până la ușa vagonului. Apoi a coborât și, împreună cu milițianul, se uitau la ceea ce făceam noi. Eu nu înțelegeam, totuși, de ce trebuia să urcăm noi primii în mașină. De ce? Poate pentru faptul că "bunurile" de care dispuneam noi erau mai puțin numeroase decât cele ale familiei Butu? Dragii mei, luați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
sărăcie lucie ca a noastră. Ambele familii părăsiserăm vagonul și acum așteptam cu sufletul la gură să vedem ce va urma. De-a lungul întregii garnituri se efectua aceeași operație: îmbarcarea în mașinile militare. Fiecare vagon era strict supravegheat de milițianul care avea ordin să-i ducă pe deportați exact pe strada și la numărul care le fusese indicat. Șoferul, când a văzut că transferul de bunuri și persoane s-a încheiat, a urcat la volan și a tras mașina mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Șoferul, când a văzut că transferul de bunuri și persoane s-a încheiat, a urcat la volan și a tras mașina mai în față cu vreo doi metri. A coborât apoi și a închis oblonul din spate. Ascultați aici! zise milițianul. În timpul mersului toată lumea stă jos. Clar? Nu stă nimeni în picioare, nimeni! S-a urcat în mașină și am pornit. Acum aveam un alt mijloc de transport. Oare cât timp vom merge? Era de-a dreptul incomod și dureros să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
de mulțimea rugilor de mure care cuprinseseră întregul sol, asemenea unor liane târâtoare de dimensiuni liliputane, dar care amortizau, oarecum, asperitățile terenului. Apoi, mașina a încetinit și s-a oprit. Șoferul a coborât și a dat drumul oblonului din spate. Milițianul a venit și el în spatele mașinii. Familia Butu coboară. Executarea! Moș Butu a coborât primul. Însă operațiunea nu a fost tocmai reușită. A sărit din mașină, dar s-a dezechilibrat și, la contactul cu solul, s-a prăvălit într-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
crearea unei atari atmosfere era, practic, imposibilă. Cu excepția, pe deplin îndreptățită, a sentimentului uman de compătimire, orice altă reacție ar fi fost o ticăloșie. Moș Butu se lovise rău de tot. N-a scos nimeni niciun cuvânt: nici militarul, nici milițianul. S-a ridicat cu anevoie, ținându-se cu mâna de șoldul drept. A făcut un pas spre mașină, ridicând ambele brațe, sprijinindu-și fata și soția să coboare. Apoi, Țile s-a așezat în genunchi și a depus-o în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
în fiecare zi, "pâinea noastră cea de toate zilele", era strivit cu nepăsare de sutele de mașini și agregate, de miile de picioare ale noilor veniți. Reflecțiile mele cu tentă filozofico-socială au fost brutal întrerupte de vocea stridentă a domnului milițian. Fiți atenți la mine! Este strict interzis să vă deplasați pe o distanță mai mare de 15 kilometri. Se aude? Nu vă spun de două ori. Știți prea bine pentru ce ați fost aduși aici. Purtați-vă frumos, că altfel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
și severă supraveghere. Din capul locului ni s-au făcut două precizări de importanță istorică: nu aveam voie să ne deplasăm în exteriorul localității mai mult de 15 kilometri, iar cuvântul de adresare către oamenii în uniformă va fi "domnule milițian", și nu "tovarășe", acesta fiind rezervat doar clasei muncitoare, proletariatului, țărănimii cooperatiste colectivizate, și nu hoților, ticăloșilor, chiaburilor și criminalilor care se opuneau cu înverșunare construirii "mărețului viitor al socialismului victorios la sate și orașe". În perimetrul construibil al viitoarei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Totuși, chiar dacă nu am avut un regim celular sever și nu făceam parte din rândul celor destinați morții în mod explicit, eram într-un lagăr în aer liber, cu o suprafață de 15 kilometri pătrați, păziți permanent de 20 de milițieni cu câini-lupi de urmărire, cu domiciliu obligatoriu pe buletin, nevoiți să suportăm un mod de viață mult mai aspru decât cel de acasă și să ne supunem unor norme de conduită impuse de un guvern pro-bolșevic. Se mai impune o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
a făcut parte din segmentul social persecutat sistematic și diabolic de bandiții comuniști pe toată perioada cât s-au aflat la putere. Închisori și lagăre. Muncă forțată. Deportări. Ce era comuna Bumbăcari decât un lagăr în aer liber?! Douăzeci de milițieni și câini-lupi de urmărire...! Babica era deosebit de credincioasă. Ortodoxă practicantă ferventă, respecta cu strictețe toate posturile de peste an, iar duminicile și în toate sărbătorile era la biserică, plătind liturghiile cu pioșenie. Se ruga Bunului Dumnezeu pentru sănătatea ei și a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
cameleonică a acestei reptile comuniste, metamorfozată într-o monstruoasă creatură acvatică prevăzută cu opt brațe, tulburând cu un jet negru și otrăvitor viața noastră de zi cu zi. În timpane îmi răsună și astăzi vocea zgâriată și stridentă a "domnului milițian": Bă, ascultă aici: ai semnat?! Poate nu te găsesc mâine pe șantier, că dracu' te-a luat! Clar?! La șapte fix să fii acolo! Se aude?! Gunoaiele dracului ce sunteți! Stârpiturile pământului! Cine întârzie, primește douăzeci de bastoane în cap
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
se scoale mai devreme. S-a înțeles?!! Bestii reacționare ce sunteți! Romantismul s-a destrămat în vânt ca puful de păpădie... Cine ar fi avut curajul să absenteze de la "muncă voluntară" după ce semnase convocatorul în fața delegatului primăriei și a domnului milițian? Cine?? Gura!!... Și vâjâia fioros cu bastonul cauciucat, tăind aerul în sus și-n jos într-o sfântă și dumnezeiască mânie proletară. Iar pentru a ne convinge definitiv că atacul de schizofrenie paranoică s-ar putea materializa în orice moment
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
de baston. Păi, cum?! Eu să nu fiu ascultat?! Mie să mi se opună ăștia... Ăștia...??? Reprezentantul forței publice era atât de tulburat, încât derapase într-o tranzitorie criză lexicală, nemaigăsindu-și cuvintele adecvate în liliputanul său vocabular de "dom' milițian". Să-ndrăznească! Să-ndrăznească numai, că le-arăt eu cine sunt! Da, da! Vă arăt eu vouă, la toți, la toți! Și plecă bombându-și pectoralii "a la Schwarzenegger" în fața unor dușmani invizibili, pătruns de nobila sa misiune cu rezonanță
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
mai aline foamea îngerașilor ei, toți mărunței și fără vlagă pentru a fi folosiți la munci mai grele. Se duceau totuși la o distanță destul de mare, ca să aducă apă pentru nevoile gospodăriei. Cel mai greu suportau bădărănia și brutalitatea unor milițieni care îi amenințau tot timpul cu bătaia și chiar cu moartea. "Măi, zbiera unul la ei, Dumnezeul vostru a murit, au sunt Dumnezeul vostru!" În rândul deportaților exista totuși un filon ascuns de solidaritate. Se încurajau reciproc când le era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
cu tov. sublocotenent-(arătându-l pe dl. slt. Sucegan)'. Primele încercări de torturare a deținuților au fost oprite de gestul lui Petre Năstase, care a simulat nebunia pentru a scăpa de bătăi. Acesta a aruncat cu gamela cu mâncare în milițianul Mihai Lazăr, iar Sucegan a luat imediat măsuri de izolare a celor veniți din Pitești. Până la 1 august au fost sistate vizitele între deținuți, cu excepția celor din 'comitet', care au continuat să dea informații, după cum îi sfătuise Alexandru Matei. Mai
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
ani, pentru infracțiuni politice (majoritatea încadrați în celebrul articol 209 din Codul Penal, referitor la uneltire contra orânduirii sociale). Munca era împărțită pe sectoare alocate brigăzilor, constituite din aproximativ 50 de deținuți și escortate de câte 8-10 soldați și un milițian. La Poarta Albă se muncea cu roaba, deținuții având de îndeplinit o normă de 3 m3 de pământ excavat, apoi transportul cu roaba la 100-150 de metri, încărcări și descărcări de vagoane, construirea, întreținerea și modificarea de căi ferate, construirea
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
el cu misiune din așa-zisul grup de la Oxford, care transmiteau informații, scrisori la Europa Liberă. Unul dintre ei, negăsindu-i casa, că și spionii Ăștia erau destul de nepricepuți, erau intelectuali voluntari, în disperare de cauză, l-a întrebat pe milițianul de la ambasada libiană, vecină, care, din câte ne-am dat noi seama din dosare, n-a raportat niciodată cazul. Se ajunsese într-un așa hal, că toată lumea supraveghea pe toată lumea. Nu erau computere, ca azi. Deci un nume care apărea
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
la biroul meu bătând direct la mașina Consul, luată din ospiciu, editorialul ziarului și vedeam sute de mașini care opreau în marea intersecție din Piața Fundației, în fața Bibliotecii Centrale Universitare. Lumea lăsa mașinile unde se nimerea, nu era țipenie de milițian, și se așeza la coadă, cu răb‑ dare, să ia ziarul, chiar dacă ziarul nici nu plecase la tipografie, fiindcă eu încă scriam la 7 seara editorialul. V.A. : BĂnuiesc că la Iași mai apăreau și alte foi. A.M.P. : Nu
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
aprilie 1990, la Iași, deja cine strângea sem‑ nături pentru lustrație și pentru Piața Universității lua bătaie de la mardeiașii FSN-ului. Nu de la oficialități ; poliția era inhibată complet. Și atunci au început să se organizeze trupe paramilitare, tot felul de milițieni ai puterii. Iliescu a venit la Consiliul Județean, unde era un miting gigantic, cred că se strânseseră 60.000 de oameni să-l vadă. Eu n-am mai văzut așa ceva, ca proporții, la Iași. Nici până atunci, nici în timpul comunismului
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
cu mult mai bogată și mai prețioasă în date pentru Securitate. Cel schingiuit demasca pe cei care i-au fost alături, l-au sprijinit pentru a rezista regimului din detenție prieteni, camarazi de celulă, personal administrativ al închisorii, anchetatori sau milițieni vag binevoitori etc. Cele două etape, prin informațiile furnizate, aduceau servicii de nesperat, în condițiile unor anchete obișnuite, Securității; îi permitea arestarea elementelor dușmănoase din afară și eliminarea din administrația internă a personalului mai îngăduitor. După epuizarea primelor două se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]