KorAP: Find »[drukola/base=mira & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...66 67 68 ...473 >

11,805 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791

sus, că vin și eu să scoatem gogonelele din cămară. Soțul pleacă spre scara din capătul culoarului, care duce la cele cîteva camere de la etaj, în timp ce Sultana, întoarsă la bar, își face un timp de lucru cu sticlele goale, se miră cît de multe s-au adunat, apoi, ca și cum și-ar fi amintit, merge la masa unde stă Letiția și-i spune: Vrei să vii să mă ajuți? Un timp, fata mai rămîne locului, apoi, cînd chelnerița s-a depărtat cîțiva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
pocăiești după cîte văd. Și zici că asta-i icoană?! lovește Ovidiu cu dosul palmei în hîrtie. Da' ce-i mă rog? Dacă-i icoană, pe care ai dat trei sute, de ce n-au coroană de lumină sfinții, ai? Zăăău?! se miră soția, întinzînd mîna să ia rama cu poza în mijloc. Ai-ai-ai! clătină ea din cap n-au coroană... Pînă să mai zică ceva soțul, care continuă să stea lipit de pervaz, surîzător, ea prinde zdravăn în mînă rama

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
ochelarii -, dacă-i prinde viscolul, rămîn în mașină, lasă motorul să meargă, să aibă căldură, ei adorm, zăpada înfundă eșapamentul, gazele intră în mașină, îi asfixiază... I-ai transmis? ridică ochii miopi în direcția lui Radu, zîmbind. Ce, cui?! se miră acesta. Aurei. Ți-am strigat să-i transmiți sărutări de mîini. Am vorbit cu autogara. Cursa rapidă mai stă încă la "Sălcii". Runca își pune ochelarii, privindu-și lung colegul, nevenindu-i să creadă: Cum?! Aura stă de ieri la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
îi făceam curte Aurei, dar tu... deh!... ca animalul de rasă singura ta calitate, "nalt cît bradu' "... Runca, îl amenință Radu întinzînd brusc spre el mîna vezi c-ai mai luat-o o dată de la mine, în studenție... M-aș fi mirat să-ți fi depășit condiția de cocoș... dă din mînă Runca a lehamite. Ce-ai fi vrut să fac? Știi măcar cum e la Sălcii? Sau tu nu te duci pe-acolo, că n-au camere de închiriat și nici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
se destroieneze... Mîine, poimîine, să mai stea și viscolul... Nu-i decît o soluție, Radule spune Runca apăsat, convingător. Te duci înaintea ei cu rucsacul plin. Ești nebun! arată Radu viscolul. În studenție, cînd mergeam la munte... Ia stai! se miră Runca. Tu ai mers cu schiurile o noapte întreagă, atunci cînd te-ai rătăcit, de revelion, la cabană; credeam toți că..., Aura plîngea... Am vîndut totul: haine, schiuri... Ale mele! face Runca un gest ferm. Doamnă, se adresează asistentei șefe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
ușa la noapte. Poate vrei să te arunc în iaz rîde femeia, depărtîndu-se. Lazăr și studenta scot din magazie încă o saltea, ajutați de Ovidiu, care nu s-a mai arătat prin sală în ultima vreme. Ia te uită! se miră Lazăr, privind plasturele din fruntea bărbatului. Ți-am zis eu că Dumnezeu vede... Ovidiu vrea să reacționeze în vreun fel, dar o simte pe Sultana apropiindu-se, așa că se abține. Un ceai fierbinte, vă rog! îi spune studenta, după ce-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
și cheamă în amintire, din vremea altui viscol... Se pregătea să meargă la Operă; tocmai îi telefonase fata că vine s-o ia, însoțită de prieten. Ați și sosit? a întrebat, auzind zgomot de pași în salon. Dumneavoastră?! s-a mirat, văzîndu-l pe bărbatul străin care îi intrase în casă. Cine ești și ce vrei? Retrăiește totul parcă a fost ieri... Ușa era deschisă... Am tot ciocănit... se scuză bărbatul, un flăcău înalt, îmbrăcat în haine din șiac negru, cizme negre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
dau seama că nu este lapte. Nehotărîtă, țăranca își potrivește mai bine sumanul între umeri și se apropie de tatăl copiilor: Știți, eu, la ai mei, cînd se deranjau, le dădeam ceai din miez de ghindă, copt bine. Ghindă?! se miră tatăl. Da. Aici sînt mulți stejari; mă duc să caut în zăpadă. Țăranca se îndreaptă spre ușă, urmată de tatăl copiilor, care, luați de mama lor, plîng și se zbat, pînă ce unul scapă și-și ajunge tatăl lîngă ușă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-i cum poți spune Mircea Emil tatălui -, c-o să aibă acuși ce mînca. Se întoarce la bar, o caută pe Sultana, dar negăsind-o, îl ia deoparte pe Pavel și-i cere un sac. Ce să faci cu el?! se miră Pavel, nehotărît încă dacă trebue să-i dea sacul de iută în care a fost zahărul. Dă-l încoacel! i-l smulge bărbatul, îndoindu-l, să facă din el o glugă. Mă duc să aduc de mîncare. Ești nebun! Unde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
frică murmură bătrîna. În ultima vreme n-am mai călătorit, stau foarte mult în casă... Pușa arată spre cățelușă este o companie minunată. Ce vă mai face nepoata? întreabă clar, senin, profesorul, hotărît să intre direct în subiect. Nepoata?! se miră bătrîna, dar imediat revine: A, nepoata... Nepoțica e bine, slavă cerului! Apropo: care mai e atmosfera în lumea universitară, domnule Teofănescu? întreabă bătrîna dintr-o dată, schimbînd tonul. Bună, doamnă; foarte bună! o asigură profesorul, precipitat, iritat adînc de întrebarea asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
conflictul piesei și apoi vă invită să ieșiți din sală că acolo trebuie să se țină o ședință? Profesorul se întoarce mai bine spre Lazăr și-l privește cu luare-aminte: Nu înțeleg de ce-mi spui toate astea? Oare?! se miră Lazăr, ridicîndu-se de pe scaun. Vă mulțumesc pentru îngăduință, doamnă înclină el privirea spre femeie. Oricum, surîde profesorului stînd aici și crăpînd încet, vom avea timp să medităm la cele trecute, chiar și la nevoia de mit în anumite perioade ale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
care urma să înceapă peste jumătate de oră și pe care voia să-l discutăm. A fost numai de două ori. Maria se întoarce spre el: E bine că mi-ai spus. Ea nu s-a ostenit. M-aș fi mirat s-o facă. Ochii femeii, păstrînd aceeași severitate, îl măsoară îndelung: Vrei să te explici? Simțind că și-a cîștigat deplina stăpînire de sine, Mihai înfruntă cu calm privirea Mariei un timp, apoi întinde puțin brațele, cu palmele desfăcute: Vă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
nu mai beau. Te ascult. Niciodată, dacă e să fiu sincer, n-am văzut între tine și Doina vreun gest intim, vreo privire...; n-am văzut acea flacără ce le leagă pe mamă și fiică, de aceea m-aș fi mirat să-ți spună că a fost aici... În tovărășia ta ea stă stingheră, se simte stingheră, ca un pui de cuc în cuib străin. Maria frînge brusc țigara, lăsînd-o să cadă lîngă scrumieră: Ți s-a părut! Doina este o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
de bunica Săteanu. Bunica Săteanu... clătină din cap cu tristețe tatăl, ocolind privirea fetei. Ea, dacă mai trăia, ar fi stat cu noi, desigur, nu-i așa? întrebă Doina cu vocea devenită senină, de copil. Ce vrei să spui?! se miră tatăl ei. Bunica Bujoreanu a preferat să crească un cățel, tata. De ce? Doina, sînt anumite lucruri pe care copiii... Am nouăsprezece ani, tata! Pentru mine ești tot copil! Dacă nu-i adevărat că tu ai denunțat-o pe bunica, atunci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
am înțeles, sper: îl cauți deseară și stabiliți pentru mîine. Altfel, dacă află... Cînd va afla, spune Mihai calm va ridica mîna spre mine. Și cînd o va ridica, o va avea ruptă. I-o doresc de mult. De ce?! se miră femeia. Plecîndu-se puțin, Mihai ridică pantalonul, dezgolind pulpa piciorului stîng. De asta arătă el o umflătură. Degetul arătător al Mariei atinge locul, pipăindu-l îndelung, cu siguranța specialistului. Se poate opera. Doctorul Runca s-a specializat în de-astea. Soțul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
o fi vrut bătrînul să intre în colectiv, pe el îl presau la uzină să-și lămurească tatăl..., știu că-mi spunea... Cînd? Aa... Doar mi-a fost elev, la seral. Apucase odată să mi se plîngă... Săteanu?! s-a mirat fata. Nu-i ăla care te-a spus directorului că-i iei peste picior?... Bătrîna a încremenit. Trecuseră deja cinci zile, dar ea mai păstra încă încrederea că va veni. Credea cu atîta patimă încît, uneori, avea impresia că numai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
o hidrocentrală. Vic, te rog! se precipită președintele Comitetului pentru Cultură. Noi discutăm acest spectacol. Care-i prost! conchide Victor Săveanu. Regizorul a venit să facă un ciubuc aici, la noi... Negrea face un gest de lehamite: M-aș fi mirat să nu fi făcut tu discordanță. M-aș fi mirat să văd promovat cum trebuie un autor local. Președintele restabilește cursul discuției. Toți care mai iau cuvîntul încep prin a ezita, unii afirmînd chiar că Săveanu a ridicat, deși în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Cultură. Noi discutăm acest spectacol. Care-i prost! conchide Victor Săveanu. Regizorul a venit să facă un ciubuc aici, la noi... Negrea face un gest de lehamite: M-aș fi mirat să nu fi făcut tu discordanță. M-aș fi mirat să văd promovat cum trebuie un autor local. Președintele restabilește cursul discuției. Toți care mai iau cuvîntul încep prin a ezita, unii afirmînd chiar că Săveanu a ridicat, deși în glumă, o chestiune gravă: că din trei, doi devin... Dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
de integrare în viața spirituală a orașului sar cu toții în sus, că ei, care au luat premii... Poftim, ei, premiații: "Ora solstițiului", un ciubuc al regizorului... Jumătate, ba chiar trei sferturi din actul întîi se joacă de-a cow-boy-ii, mă mir cum de n-ai sărit din scaun! Chiar așa-i de slab?! murmură Mihai. Putea fi mai bun face un gest ferm Săveanu. Lasă-l, Vic, în pace, omul lui Hristos, că mă-nfurii, zău! desface larg brațele președintele, apropiindu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
și să-l cheme; dacă nu din dragoste, măcar de bucurie. *** Ce "sictir!" ne trimite viața, dom' profesor, ce "hai sictir!"... clatină încet din cap Lazăr, șoptindu-și vorbele, să nu tulbure liniștea din sala restaurantului. Ia te uită! se miră profesorul. Puteam să jur că ai adormit cu ochii deschiși. Ia zi-mi, la ce visai? Aa... Nu se cade, sîntem... serioși. Dar stau ca prostul de-atîta timp, mă uit în întunericul de dincolo de fereastră și mă întreb: de ce? Cînd

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
zgarda ghintuită, cu care am intrat în casă și i-am dat țăranului cîteva de mă pomenește, cred, și acum. Copilului, care slobozise cîinele, cînd s-a repezit să-și apere tatăl, i-am dat una cu piciorul că mă mir cum de se mai ține acum de mine și n-a pățit ceva atunci. Am auzit că ăla, copilul, mă caută... Îl aștept! Mihai tace, răscolit de cele auzite, deși el știe multe și mai și, de la el din sat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
piept n-o să lipsească bunul-simț gospodăresc din tot ce se înfăptuiește! Cum crezi că se uită la mine arhitectul-șef, mare intelectual făcut în fugă, căruia i-am rupt niște proiecte: apartamente cu closetul și bucătăria față-n față; mă mir că nu le-au pus împreună, în aceeași cameră!; cel mai pitoresc loc, sub munte, în Cartierul de Nord, plin cu blocuri de confort patru și cinci; spații de joacă pentru copii chiar pe marginea șoselei de centură, sau deloc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
încet, prelung, admirînd. Ochii profesorului se încruntă scurt, apoi întreaga lui ființă se relaxează într-un zîmbet, roșindu-se pînă la frunte, înfierbîntîndu-se, ca o femeie căreia îi face curte bărbatul iubit. Chiar...?... întreabă Teofănescu așezîndu-se. Mai încape vorbă! se miră Lazăr involuntar, să-i facă pe plac, așa cum spui vorbe frumoase unei femei dezagreabile, dar imediat, cînd observă fericirea din ochii celuilalt, muchia unui gînd rău îl lovește violent în tîmplă, făcîndu-l să înșface cărțile: Plus cravata! Plus...! exclamă Teofănescu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
mai are pe ce juca. Plus... arată el în jos spre chiloți. Tăticu'... face Lazăr un gest de protest nu-i cazul... Dacă vine careva? Ai dreptate, ar putea să intre careva. Dă-mi hainele să mă îmbrac. Hainele?! se miră Lazăr. Care haine? Alea. Scuzați! E o neînțelegere. "Alea", fratele meu omul, sînt ale mele, cîștigate. Doar n-am să stau așa, mi-e frig! Și ce-mi spui mie? N-am ținut morțiș să joc pocher. Lasă gluma! Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
fiind eu acela. Aș fi avut, desigur, mai puține clipe frumoase descoperind că ea, femeia superbă, transformă jocul sublim al dragostei în satisfacerea unor altfel de necesități, străine mie... Cum pot fi unii oameni așa?... Dar de ce Dracu' mă mai mir, dă prelung din cap Lazăr, continuînd pasiențele cînd tot jocul meu, din noaptea asta, n-a fost decît un act sadic?! Bănuiam face el un gest spre profesor că Vrabie m-a turnat, dar voiam să fiu sigur. L-oi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]