KorAP: Find »[drukola/base=mirat & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...66 67 68 ...98 >

2,450 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687

sunt deja ocupate. Ei, nu contează. Putem să stăm aici. Mă cocoț pe un butoi vechi - dar Nathaniel a pornit deja spre ușa pub-ului. Și... ce ciudat. Toată lumea se trage înapoi și-i face loc să treacă. Îl privesc mirată cum scoate din buzunar o legătură imensă de chei, după care se uită în urmă după mine. — Hai, îmi face semn cu un surâs. E timpul să deschidem. Nathaniel are un pub ? — Ai un pub ? zic, după ce agitația inițială se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
pahar. Îmi face cu ochiul. Cum se numesc cinci mii de avocați pe fundul oceanului ? — Un început ! Cuvintele îmi ies din gură înainte să le pot opri. Ar trebui să... putrezească toți. De tot. În iad. Se așterne o tăcere mirată. Îi văd pe Eamonn și pe Nathaniel ridicând din sprânceană unul către celălalt. OK. Schimbă subiectul. Acum. — Deci ! Ăă... Mă întorc repede către un grup de lângă tejghea. Vă servesc cu ceva ? Până la sfârșitul serii am pus cam patruzeci de pahare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
spunem bocete, zic. Doar ne vedem de viață mai departe. Așa suntem noi, londonezii. Ne vedem de viață mai departe. Știu cum sunt londonezii. Nathaniel se strâmbă ușor. Am locuit și eu la Londra o vreme. Mă holbez la el mirată, la lumina lunii. Nathaniel a locuit la Londra ? Încerc, fără succes, să mi-l închipui cum se ține de bară în metrou, citind Metro. — Pe bune ? zic într-un final, și el încuviințează. — Și nu mi-a plăcut deloc. Pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
rog să-mi faci legătura cu Guy Ashby ? Știu că ne-am certat. Dar e singura persoană care-mi vine în minte acum și care cred că ar fi în stare să mă ajute. — Guy e la Hong Kong, spune Lara mirată. Nu știai ? — Aha, zic, cu inima-n gât. Nu. Nu... știam. — Dar sigur are BlackBerry-ul cu el, adaugă ea săritoare. Ai putea să-i trimiți un e-mail. — Da. Trag aer în piept adânc. Da, poate că așa am să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
găsind un panou care nu e bine prins în tavan, dându-l la o parte, și târându-mă prin sistemul de ventilație. Sau aș putea să iau liftul. Ajungem la bucătăriile atașate zonei de protocol și mă uit în jur mirată. Habar n-am avut că există așa ceva aici. E ca și cum aș intra în culisele unui teatru. Bucătarii șefi se agită de zor la aragazurile profesionale, iar chelnerii mișună în uniforme care-ți sar în ochi, cu dungi albe și verzi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
Aș dori să obțin un interviu în exclusivitate de la dumneavoastră. „De ce am ales Cotswolds ca ascunzătoare secretă” - genul ăsta de chestie. Îl fixez fără expresie vreme de câteva secunde. — Ăă... ce tot spuneți aici ? — Nu l-ați văzut ? Pare sincer mirat. Bănuiesc că aceasta sunteți dumneavoastră, nu ? Întoarce ziarul cu fața spre mine și, în clipa în care îl zăresc, mi se strânge stomacul. E o poză cu mine. În ziar. Cu mine. E fotografia mea oficială de la Carter Spink. În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
mâinile de cap. Samantha, mi-e teamă că nu înțelegi postura fericită în care te afli. Ți s-a oferit parteneriat egal. Ceea ce înseamnă că practic poți să ceri orice salariu dorești. Tu ai controlul ! Poftim ? Mă uit la el mirată. Ce vrei să spui ? Guy nu mai are forță să continue. Își dă ochii peste cap, de parcă ar cere ajutorul Dumnezeului Avocaților. — Îți dai seama, spune grijuliu, ce furtună ai stârnit ? Îți dai seama cât rău ai făcut imaginii firmei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
Da. Încerc să-mi vin în fire. Păi... da. Poate că și eu am simțit la fel. Mă joc cu fusta. Dar chestia e că... am întâlnit pe cineva. Aici. — Pe grădinar, spune Guy fără să clipească. — Da ! Ridic ochii mirată. De unde... — Niște ziariști vorbeau despre asta afară. — A. Mă rog, e adevărat. Îl cheamă Nathaniel. Simt că mă înroșesc. E... un tip foarte drăguț. Guy se încruntă de parcă nu înțelege ce vreau să spun de fapt. — Dar e doar o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-l iubesc. Nu știu de ce nu mi-am dat seama până acum, de ce nu i-am spus-o niciodată. E atât de evident. E limpede ca lumina zilei. — Eamonn ! strig agitată când mă sunt în apropiere, și el ridică ochii mirat de la paharele pe care tocmai le adună. Trebuie să vorbesc cu Nathaniel. E aici ? — Aici ? Eamonn pare că a rămas fără grai. Tocmai l-ai ratat. A plecat deja. — A plecat ? Mă opresc gâfâind. Unde ? — Să vadă ferma aia pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
S-au dus. Și nu sunt prietenii mei. I-am dat una lui Guy, adaug mândră. Nathaniel își dă capul pe spate și râde. — Deci te-au concediat. — Eu i-am concediat pe ei, îl corectez. — Chiar așa ? spune Nathaniel mirat. Întinde mâna, dar nu i-o iau. Dincolo de toată bucuria mea, sunt încă afectată. Nu mi-a trecut supărarea. Nu mă pot preface că totul e OK. — Ți-am primit biletul. Ridic privirea către el și îl văd că se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454

din ziare și extrag o mingiuță veche, cu elastic. Asta sigur e de dat la gunoi. — E mingiuța lui Jim. Bunicul Îmi ia mingiuța din mînă, și privirea i se Îmblînzește. Un băiat foarte bun, Jim. Cine era Jim ? zic mirată. N-am auzit În viața mea de nici un Jim. E vreun prieten de-al tău ? — Ne-am Întîlnit la bîlci. Am petrecut toată după masa Împreună. Aveam nouă ani. Bunicul Întoarce mingiuța pe toate fețele, Între degete. — Și... v-ați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
la examen. Mă mănîncă piciorul, dar nu Îndrăznesc să mă scarpin. Cum naiba or face oamenii ăia documentarele alea ciné-vérité? Mă simt complet epuizată și nu au trecut decît cinci minute. — E foarte liniște aici la voi, spune Jack Harper, mirat. Așa e de obicei ? — Ăă... Ne privim cu toții ușor stresați. Vă rog, nu mă băgați În seamă. Vorbiți sau faceți ce ați face dacă n-aș fi aici. Nu se poate să nu discutați Între voi. Ne zîmbește prietenos. Pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
ca un balon. Îmi arunc veselă pantofii din picioare, Îmi iau sticla de Evian - și mă opresc brusc. Pe tastatură e o bucată de hîrtie Împăturită, pe care scrie „Emma“, cu un scris pe care nu Îl recunosc. Mă uit mirată În jur. Nu văd pe nimeni care să mă privească, așteptînd să găsesc hîrtia. De fapt, nimeni nu pare s-o fi observat. Toată lumea e prea ocupată să vorbească despre Jack Harper. Deschid biletul și citesc mesajul dinăuntru. Sper că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
modă și ochelari cu ramă de oțel. — A ! zic, surprinsă. Ăă... bună. — Emma ! spune Lissy, ieșind În urma lui. Are un tricou și niște colanți gri pe care nu i-am mai văzut, bea un pahar cu apă și pare sincer mirată că mă vede. Ai venit devreme. — Știu. M-am grăbit. El e Jean-Paul, spune Lissy. Jean-Paul, ea e Emma, colega mea de apartament. — Bună, Jean-Paul, spun cu un zîmbet prietenesc. — Îmi pare bine să te cunosc, Emma, spune Jean-Paul, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
ta ? spune, așezîndu-se pe jos și luînd o revistă. Cum a fost ziua mea ? Nici nu știu de unde să Încep. Ziua mea, spun În cele din urmă. Ziua mea a fost cam un coșmar. Pe bune ? spune Lissy, ridicînd ochii mirată. — Nu, retractez. A fost chiar un coșmar În toată regula. — Ce s-a Întîmplat ? I-am captat Întreaga atenție. Spune-mi ! — OK. Trag aer În piept adînc și-mi netezesc părul spre spate, Întrebîndu-mă de unde naiba să Încep. OK, Îți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
mă mai decrispez un pic. — Bună, zice. — Bună, răspund, după care se lasă un scurt moment de tăcere. — Deci, Îhm, uite dosarul Leopold, spun și-i dau mapa de carton. — Dosarul Leopold. RÎde. Foarte frumos. Apoi deschide dosarul și privește mirat foaia de hîrtie dinăuntru. Ce-i asta ? — E o... scrisoare de la domnul Leopold, de la Leopold and Company. — Ai redactat o scrisoare de la domnul Leopold ? Pare de-a dreptul uluit și, brusc, mă simt cea mai tîmpită persoană din lume. — Pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
El e cel care a inventat toată treaba asta cu dosarul Leopold. Era genul de chestii pe care nu se plictisea niciodată să le facă. Bate ușor cu degetul În scrisoare. Pot s-o păstrez ? — Sigur că da, spun, ușor mirată. El o Împăturește și o pune În buzunar, iar pentru cîteva clipe e tăcere. — Deci, spune Jack Într-un final. Ridică capul și mă privește cu o expresie ilizibilă. Te-ai despărțit de Connor. Îmi sare stomacul. Nu știu ce să zic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
copți. — Uau ! spun plăcut surprinsă. Îmi plac la nebunie ardeii copți. — Știu. Jack pare destul de mîndru de sine. Ai zis În avion că ardeii copți sînt felul tău de mîncare preferat. Serios, așa am zis ? Mă uit la el ușor mirată. Doamne. Nu-mi amintesc deloc chestia asta. Vreau să spun, da, așa e, Îmi plac ardeii copți, dar n-aș fi zis niciodată... Așa că am sunat la restaurant și i-am rugat să-i facă special pentru tine. Eu nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
nevoie să beau ceva. Și n-am rimel decît la un ochi, Îmi dau brusc seama. Mașina argintie oprește În fața casei și din ea iese același șofer În uniformă ca ieri. Deschide portiera și Jack iese din mașină. — Bună ! zice, mirat să mă vadă. Am Întîrziat cumva ? Nu ! Eu... Îhm... stăteam pur și simplu aici. Mă-nțelegi. Admiram priveliștea. Fac un gest larg spre drum, unde, pentru prima oară, observ un bărbat cu ditamai burdihanul, care-și schimbă roata la rulotă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
așa e, toată lumea e destul de ... avansată În vîrstă. Dar, sincer, Emma, ar trebui să vii și tu. I se luminează iar fața. Ne distrăm extraordinar ! — Adică Încă te mai duci acolo ? mă uit la ea uluită. — În fiecare zi, spune mirată. SÎnt În comitetul de asistență socială. — Bună ziua din nou ! spune Phillip vesel nevoie mare, reapărînd cu trei pahare. ZÎmbește către Katie și-i dă un pupic pe obraz, iar ea Îi răspunde cu un surîs. Și, fără veste, simt că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
Mă scufund mai bine În scaun și mai mușc o dată din Aero. — Lasă, nu contează, ne uităm diseară Împreună. O să-și fixeze și Jemima videoul ei, așa că nu se poate să nu se Întregistreze. Dar ce face Jemima acasă ? spun mirată. — Le-a zis ălora de la serviciu că nu se simte bine, ca să stea acasă să-și facă tratament cosmetic și ce mai are nevoie. A, și a sunat și taică-tău, adaugă prudentă. — A, da ? Simt un fior de alarmă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-mi vine să cred. Au făcut trei sute de kilometri pînă aici. O să stăm aici și-o să vorbim toată ziua despre băuturi fierbinți ? — A, să nu uit, adaugă mama În treacăt. Ți-am adus ceva, Emma. Nu, Brian ? — A, da ? spun mirată. Ce anume ? — O mașină, spune mama și ridică privirea spre chelnerul care a apărut lîngă masa noastră. Bună ziua ! Eu aș dori un cappuccino, soțul meu o cafea la filtru, dacă aveți, iar Emma ar dori... — O mașină ? repet uluită. — Mașină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
Și nici măcar nu le-ai spus adevărul ! — Emma, Îmi pare sincer rău... Nu mă-ncălzește cu nimic că-ți pare rău ! Mă răsucesc furioasă și-l privesc drept În ochi. Mi-ai distrus viața ! — Ți-am distrus viața ? Mă privește mirat. Vrei să-mi spui că viața ta e acum distrusă ? Că e chiar așa o nenorocire ca lumea să cunoască adevărul despre tine ? — Nu... nu știi... Șovăi un moment. Habar n-ai cum a fost pentru mine, spun, deja mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
Cu efort vizibil, surîde larg. OK. Am fost... fenomenală ! RÎde fericită. Emma, În viața mea nu m-am simțit atît de bine ! Și ia ghici, deja ne-am făcut planul ca la anul să plecăm În turneu. — Dar... O fixez mirată. Parc-ai zis că nu mai vrei să mai faci asta În viața ta și m-ai rugat ca, dacă mai pomenești vreodată de așa ceva, să te opresc. — Ei, aveam pur și simplu trac, spune, fluturînd din mînă. Apoi coboară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605

de Înțeles femeii cu cine trebuia să stea de vorbă. - Ești mut, Îmi zise ea, Întorcându-se spre mine. - Oi fi eu mut, dar doresc să-l văd pe Vindecătorul neamului tău. Unde sunt oamenii voștri? Femeia privi În sus, mirată, dar Își veni repede În fire și, Înțelegând ce doream, Își Încleștă dinții. - I-ai văzut pe toți... oamenii noștri. Ei, sau mai bine zis, ele, v-au salvat din ghearele Umbrei. Cât despre Vindecătorul neamului meu, ei bine, se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]