KorAP: Find »[drukola/base=miros & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...66 67 68 ...695 >

17,356 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217

Klein îmi aruncă o privire insistentă, fără să zâmbească. Sunteți deosebit de amabil, domnule Lynch-Gibbon, dar nu vin în casa asta pentru prima oară. Trecu pe lângă mine și deschise autoritar ușile salonului. Salonul era scăldat în lumina aurie a focului, iar mirosul puternic de rășină de la lemne umplea încăperea. Lămpile cu abajururi negre fuseseră stinse și tapetul de culoare închisă lucea roșiatic, discret în lumina schimbătoare. Mi-am dat seama imediat, cu durere, că Antonia și Palmer nu ne așteptau. Ședeau unul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
formele prin care aceasta se manifestă în afara propriei ființe, așa încât, prin pierderea cuiva drag, pierzi totodată o mulțime de lucruri - fotografii, poezii, locuri: Dante, Avignon, un sonet de Shakespeare, marea de la țărmul Țării Galilor. Camera era Antonia. Răsufla amprenta personalității ei. Mirosul de trandafiri, abia perceptibil, stăruia, așteptând zadarnic să fie împrospătat de căldura focului. Toate obiectele din jur erau ea - covoarele mătăsoase, pernele înfoiate, dar mai ales polița căminului, micul ei altar, papagalii din porțelan de Meissen, ceașca din argint italienesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
ceții atotstăpânitoare. Noaptea londoneză uriașă se strângea în jurul meu ca o temniță rece în care umezeala se târa și se încolăcea, estompând zgomotul pașilor mei fără ecou. M-am apropiat grăbit de ușă și am intrat în holul cald, cu miros proaspăt. Stătusem mult la Georgie. Trecuse deja de ora zece. În hol și pe palierul din capul scărilor lumina era aprinsă. Am ascultat. Nu se auzeau glasuri. M-am apropiat de ușa salonului și am deschis-o. Focul ardea vesel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
înfățișare mai nouă căci se refăcea vopsitoria și, stând pe loc, am privit o grămadă de gunoi rămasă de la vopsitori și am încercat să-mi curăț cu un plic vopseaua care mi se lipise de mână. În aer plutea un miros neobișnuit. În cele din urmă, cum vizitatorul nu dădea semne că ar vrea să plece, iar râsetele arătau că totul este în ordine, am bătut la ușă și, după puțin timp, am intrat. Georgie ședea lângă foc, oferind cafea unui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
Am ajuns cu ea jos și i-am dat un picior. Sticlele au zornăit dojenitor. Un bec fără abajur și foarte slab lumina grota mucegăită care era pivnița lui Palmer. Un loc mai sumbru decât o pivniță obișnuită, în care mirosul sulfuros al ceții se contopea cu cel de lemne putrezite și de piatră rece și umedă. M-am așezat pe un scaun de bucătărie rupt. Mă durea piciorul cu care lovisem lada. Am constatat că băgasem în buzunar paharul din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
a trebuit ceva timp să bag tirbușonul și să deschid sticla. Mi-am turnat niște vin vărsând o parte pe pantaloni și pe jos. L-am băut repede și mi-am mai pus un pahar. Era frig în pivniță și mirosul, pe care-l identificasem ca fiind al ceții, părea că se intensifică. M-a trecut un fior și mi-am ridicat gulerul hainei. M-am trezit întrebându-mă cum o fi arătat o cameră de gazare. Vinul era rece, aspru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183

dungate, imitând culorile unor colegii britanice. Pe alt umeraș am descoperit cinci sau șase cravate de mătase, pe altul, o cămașă de noapte subțirică, pe care am tras-o spre fața mea cu degete tremurânde. Amestecul Îmbietor de parfum și miros de țigară m-a dus cu gândul la ce avea să se Întâmple după ce vizitatorul pleca. În câteva minute, Dora avea să aprindă una dintre țigările ei americane, să pună la loc tabachera În care le ținea și să prelungească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
nici dacă respectiva stătea Într-un scaun cu rotile și nu avea picioare. Amicul meu trebuie să fi Învățat câteva trucuri de la tatăl său, cizmarul cu vocea minunată și cu perciunii zburliți, sau poate că, pur și simplu, degaja un miros specific, de Anton la care, pe termen lung, nu rezista nimeni. Chiar și colericul nostru profesor de atletică și desen, domnul Maier (frunte tot timpul transpirată, mâini agitate), Îl lăsa să vină și să plece de la ore când avea chef

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
și totuși mi-e rușine să povestesc așa ceva. Dar când Dora Își lăsă brațele În jos, șoptind cuvinte nerușinate În urechile mele În timp ce-mi Încheia bluza mulată, un nasture de perlă după altul, sus până la gât, am simțit miros de... Usturoi. Probabil păream surprins pentru cu Își dădu seama Încet-Încet că ceva nu era În regulă. Am dat din cap cu curaj când m-a Întrebat ce se Întâmplase, nefiind În stare să formulez ceva ce putea fi stupefacție

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
Froehlich când vorbea despre „impulsuri“: constrângerea de a face lucruri pe care nu reușești să le justifici rațional? Destul de repede Însă, am descoperit că dulapurile maică-mii erau mult mai incitante. Era de-ajuns să deschid ușile și să inhalez mirosul de santal, să trag sertarele și să simt materialele alunecându-mi printre degete, să deschid șifonierul și să-mi umplu nările cu mirosul pielii lustruite a pantofilor Îndesați În buzunarele textile, care atârnau pe interiorul ușii - Îmi ajungea oricare dintre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
că dulapurile maică-mii erau mult mai incitante. Era de-ajuns să deschid ușile și să inhalez mirosul de santal, să trag sertarele și să simt materialele alunecându-mi printre degete, să deschid șifonierul și să-mi umplu nările cu mirosul pielii lustruite a pantofilor Îndesați În buzunarele textile, care atârnau pe interiorul ușii - Îmi ajungea oricare dintre aceste acțiuni inocente, și uneori, chiar simpla lor amintire, ca să simt furnicătura revelatoare de-a lungul șirei spinării, un tremur pe cât de delicios

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
să bată mingea și să alerge după ea. După ce acoperi cam douăzeci de metri, se Întoarse și făcu un gest cuprinzător cu brațul. Am plecat de lângă poartă și seara umedă Își reluă locul. În prima curte toate ferestrele erau deschise, mirosul de prăjeală Întinzându-se În aerul stătut. O mână fără trup tocmai scotea pe pervaz resturile arse de la trei cotlete de miel. Ridicându-se leneș din scaunul În care a moțăit, cu fața acoperită de un ziar, un soț făcu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
se gândească la altceva, chiar dacă nu la ceva plăcut. Împreună cu Dora, știi - prietena mea, care m-a vizitat la Apollo săptămâna trecută. Dar ce are de-a face Cancelarul Sănătății cu proiectările lui Stegemann? În spatele nostru, Otto călea niște ceapă. Mirosul, surprinzător de plăcut, se răspândea În aerul serii, cu o urmă ștearsă de piele prăjită plutind după el. Începea să-mi pară rău că nu i-am acceptat invitația la cină. — Froehlich? Nimic. Întorcându-și scaunul, Else Oloaga mă rugă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
o urmă ștearsă de piele prăjită plutind după el. Începea să-mi pară rău că nu i-am acceptat invitația la cină. — Froehlich? Nimic. Întorcându-și scaunul, Else Oloaga mă rugă s-o Împing mai departe. Poate nu-i plăcea mirosul dinspre bucătărie sau voia să ne continuăm discuția Într-un loc mai ferit. Ne-am deplasat Încetișor prin curte. Un roi de muște, planând În văzduh, Își executa ritualul din fiecare seară, șovăind, ca și când s-ar fi aflat Într-un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
care veneam, deși pe o stradă paralelă. Trafic nu era aproape deloc și nici comerț. Cele câteva lămpi stradale abia reușeau să ilumineze conturul copacilor desfrunziți, Încărcați de stropi de ploaie, și acoperișul straniu al mașinii. În aer plutea un miros de cărbune și disperare. Brusc, m-am Împiedicat În Întunericul dintre două lămpi și am mormăit ceva despre „strigătul oamenilor pentru lumină“. Făceam aluzie la faimosul sloganul al lui Koch, sperând că astfel voi Înveseli atmosfera. Dar Dora Își ridică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
a fost tot. Următoarea noastră Întâlnire a fost la Apollo, trei luni mai târziu . Capitolul nouăsprezece Spre seară m-am Întors la pensiunea Landau. Când am ajuns la etajul doi nu mai era nimeni. Dacă era să mă iau după mirosul de mucegai care mă Întâmpină În hol, puteam ghici că locuitorii luau cina În secret, undeva În apartament (dar nimic special În meniul din seara respectivă: doar mâncare de fasole cu carne de porc). M-am deplasat de-a lungul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
Încercat să mă conving că erau ale mele. Apoi, mulțumit, sau mai degrabă, nemulțumit că erau, m-am Îmbrăcat și m-am dus până la sergentul Vogelsang. Tot ce-a putut să-mi ofere a fost niște cafea veche, cu un miros vag de boabe prăjite, și niște covrigei tari ca piatra. Urmă un mic dejun Întârziat, timp În care m-am străduit să-mi mențin echilibrul pe scaunul de birou cu trei picioare. În curând, apartamentul acesta nu va mai fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
observat că mașina poliției plecase din fața blocului. Am aruncat un pumn de pietriș spre geamul de bucătărie al lui Heino. Trecu un minut, apoi Boris deschise, netezindu-și mustața vioaie cu degetele sale viguroase. În timp ce Încercam să scot la chiuvetă mirosul de pește Împregnat În piele, mi-a spus că tipii care Îl atacaseră pe Dabor Își mărturisiră fapta. Lucrând pe șantierul de lângă casa lui Heino, aceștia jefuiau oamenii care treceau pe acolo și peste o duzină de locuințe din zonă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
din cap. După ce au plecat, am umplut bolul lui Chérie, l-am dus În curte și am Închis ușa, imediat ce am reușit să ademenesc câinele afară. Apoi mi-am pregătit o baie fierbinte și am zăcut În apa Încinsă până când mirosul de pește dispăru de tot, timp În care buricele degetelor mi-au devenit albe și degetele de la picioare mi s-au Încrețit ca niște stafide. În acea după-masă de sâmbătă, Între două coroane de trandafiri, am făcut demersurile necesare pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232

cât pe ce să sune la poliție. Ai idee de câte ori te-a sunat fără să primească vreun răspuns? Hai, ghici, de câte ori? — Mamă, o informez eu strângând din dinți, dacă o să mor, în șaptezeci și două de ore o să se simtă mirosul de cadavru. Te asigur! — Nu mai vorbi așa! Doamne ferește! strigă ea. Ei, și-acum urmează poanta drăguță, cea cu care știe c-o să meargă la țintă. Da’ cum să mă aștept la altceva? Pot eu să-i cer imposibilul propriei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
mahon, unde doarme ea cu un bărbat care locuiește la noi noaptea și duminica după-amiază. Cică ar fi taică-meu. Pe buricele degetelor, deși mi-a spălat fiecare purceluș în parte cu o cârpă umezită cu apă caldă, îmi stăruie mirosul mâncării de la prânz, al salatei de ton. Poate că, de fapt, adulmec miros de pizdă, mai știi? Asta o fi! Ah, îmi vine să mormăi de plăcere. Am patru ani și, cu toate astea, simt în sânge - ăhă, iar ajungem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
duminica după-amiază. Cică ar fi taică-meu. Pe buricele degetelor, deși mi-a spălat fiecare purceluș în parte cu o cârpă umezită cu apă caldă, îmi stăruie mirosul mâncării de la prânz, al salatei de ton. Poate că, de fapt, adulmec miros de pizdă, mai știi? Asta o fi! Ah, îmi vine să mormăi de plăcere. Am patru ani și, cu toate astea, simt în sânge - ăhă, iar ajungem la sânge - ce încărcată de patimă e clipa asta, ce densă în posibilități

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
Evreiești. Am văzut-o citind o carte broșată, cu copertă verzuie, intitulată Portret al artistului la tinerețe. S-ar zice că la aceste câteva lucruri se rezumă tot ce știu eu despre ea, la care se adaugă, desigur, mărimea și mirosul sutienului și chiloților ei. Ce ani tulburi! Și oare când vor lua sfârșit? Puteți să-mi oferiți măcar o dată estimativă, rogu-vă frumos? Când o să mă vindec de meteahna mea?! Știi unde-ai fi acum, mă întreabă ea, dacă te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
mai potrivit!) să mănânce un homar à la Newburg. Erau la o conferință organizată de companie la Atlantic City, la zgomotosul banchet de adio, când Doyle a convins-o pe mama că, deși nu e ceea ce pare a fi după miros, în farfuria pusă de chelner pe masă în dreptul buchetului ei de flori nu e nimic altceva decât pui à la king. La drept vorbind, i s-a părut ceva suspect de la bun început, încă de când chipeșul și cherchelitul de Doyle

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
a evreilor, acum urmează idioțenia de sărbători a acestor goimi! Ce mai țară! Mai e de mirare că toți sunteți mai mult sau mai puțin săriți de pe fix? Dar șiksele, ah, șiksele, sunt și ele cu totul altceva. Învăluit de mirosul de rumeguș jilav și lână udă al debarcaderului supraîncălzit, cad în extaz la vederea părului blond ce li se revarsă în bucle curate, grațioase, de sub băsmăluțe sau căciuli. În mijlocul acestor fetișcane îmbujorate, puse pe chicotit, îmi leg patinele cu degete

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]