11,487 matches
-
sec al XVII-lea ) construiesc în 1825 o biserică de zid cu hramul Sf.Nicolae. Satul Băbeni este cunoscut din anul 1625 dintr-un document prin care domnitorul Alexandru Coconul întărește stăpânirea lui Zaharia Logofătul din Băbeni peste părți din moșiile Preutese (Vâlcea), Budești,Giurgești și Băbeni ”. Satul Colelia apare în documentele primăriei în anul 1940 numărând 121 de familii.Este satul cel mai nordic locuit în special de rudari. Comună Diculești a fost unită cu comună Făurești de la 1 aprilie
Comuna Diculești, Vâlcea () [Corola-website/Science/302018_a_303347]
-
chirilica (slavona). Satul Semeni este scris sub numărul 16 (Сэймений)- la categoria B - doi preoți, 1 diacon, 1 ponomar; la categoria G- 29 gospodării și un burlac. În total locuiau 34 bărbați. Femeile nu era numărata și nu plăteau impozite. Moșia aparținea mănăstirii Frumoasă din Iași. Pământuri arabile și fânețe sunt îndeajuns, pășune sunt puține. Mai sunt trei mori de apă pe Prut. Depărtarea până la Medelenii este de 1,5 ciasuri. Sub numărul 17- Bogdăneștii, categoria G- săraci- un peot și
Zagarancea, Ungheni () [Corola-website/Science/305222_a_306551]
-
sunt trei mori de apă pe Prut. Depărtarea până la Medelenii este de 1,5 ciasuri. Sub numărul 17- Bogdăneștii, categoria G- săraci- un peot și un dascăl, 13 gospodării, o vădana, un burlac. În total 16 bărbați și o femeie. Moșia aparține Doamnei suldgerese Maria Bran din Iași. Pământuri arabile și fânețe sunt îndeajuns, pășune sunt puține, sătul ține de Seimenii. Sub numărul 18- Zagarancea avea o singură gospodărie în care locuiau: un preot, un dascăl, un ponomar. Alți locuitori în afară de
Zagarancea, Ungheni () [Corola-website/Science/305222_a_306551]
-
Bran din Iași. Pământuri arabile și fânețe sunt îndeajuns, pășune sunt puține, sătul ține de Seimenii. Sub numărul 18- Zagarancea avea o singură gospodărie în care locuiau: un preot, un dascăl, un ponomar. Alți locuitori în afară de fetele bisericești nu locuiau. Moșia aparținea mănăstirii Frumoasă din Iași. Depărtarea până la odăicu 10 gospodării, de pe moșia Petreștii este de un ceas. Poștă Rezina și satul Zagarancea n-au fost clasificate la nicio categorie. (sursă- Бессарабия в момент присоеденеия ея к России, 1812 под ред
Zagarancea, Ungheni () [Corola-website/Science/305222_a_306551]
-
sătul ține de Seimenii. Sub numărul 18- Zagarancea avea o singură gospodărie în care locuiau: un preot, un dascăl, un ponomar. Alți locuitori în afară de fetele bisericești nu locuiau. Moșia aparținea mănăstirii Frumoasă din Iași. Depărtarea până la odăicu 10 gospodării, de pe moșia Petreștii este de un ceas. Poștă Rezina și satul Zagarancea n-au fost clasificate la nicio categorie. (sursă- Бессарабия в момент присоеденеия ея к России, 1812 под ред. И. Н. Хлиппа) pagina 110. Numele localității Zagarancea provine de la numele unei
Zagarancea, Ungheni () [Corola-website/Science/305222_a_306551]
-
vikingii sau celții, care obișnuiau să execute incursiuni de pradă, erau dispuse să cruțe teritoriile vizate dacă potențialele victime erau de acord să ofere bani și bunuri în schimbul securității. Nobilii feudali pretindeau plata unui tribut din partea vasalilor și țăranilor de pe moșiile lor în schimbul protecției. Taxele plătite erau mai apoi folosite pentru recrutarea și plata armatelor profesioniste în lupta cu vecinii agresivi. Acest tribut avea să evolueze în impozitul medieval, care a coexistat alături de o taxă cerută de biserică, zeciuiala. În perioada
Tribut () [Corola-website/Science/325693_a_327022]
-
de 12 km de orașul Siret. Ea a avut rolul de biserică de curte boierească și necropolă a familiei logofătului Tăutu, diplomat al domnitorilor Ștefan cel Mare și Sfânt (1457-1504) și Bogdan al III-lea (1504-1517). Logofătul avea în zonă moșii întinse și o curte boierească. Data începerii construcției nu este cunoscută. Pe pereții bisericii au fost găsite grafite din anul 1494, iar patru morminte din pronaos datează din anii 1494-1495 și martie 1499, ceea ce duce la concluzia că în acei
Biserica Sfântul Nicolae din Bălinești () [Corola-website/Science/317167_a_318496]
-
serie de lucrări de reparații au fost efectuate la 1763. La începutul secolului al XIX-lea, biserica din Bălinești a trecut în stăpânirea Mănăstirii Văratic, care a înființat aici un metoc de maici. În anul 1864, odată cu secularizarea averilor mănăstirești, moșia Bălinești a fost împărțită clăcașilor. Într-un Raport adresat Ministerului Instrucțiunii publice la iulie 1872, Alexandru Odobescu afirma că biserica era ""tare stricată, dar tot se mai face serviciul divin întrânsa"". El atrăgea atenția că lăcașul de cult necesită reparații
Biserica Sfântul Nicolae din Bălinești () [Corola-website/Science/317167_a_318496]
-
prin patru arcuri dublouri paralele, sprijinite de pilaștri formați din mănunchiuri de câte trei coloane angajate în pereții laterali. Catapeteasma bisericii datează de la sfârșitul secolului al XVIII-lea (1792), fiind realizată cu cheltuiala lui Ieremia Jicnicerul, proprietarul de atunci a moșiei de la Bălinești. Ea este lucrată din lemn de tei și alcătuită din trei rânduri de icoane. Este împodobită cu elemente florale sculptate. Biserica a fost pictată în întregime în exterior în perioada 1535-1538, în timpul domniei lui Petru Rareș, după cronologia
Biserica Sfântul Nicolae din Bălinești () [Corola-website/Science/317167_a_318496]
-
În perioada de până în 1649, statul a îngrădit treptat dreptul țăranilor de mutare de la un stăpân la altul, pentru ca în acel an, codul de legi să lege definitiv țăranii de pământ. Statul a sprijinit necondiționat iobăgia, iar fuga șerbilor de pe moșiile stăpânilor lor a devenit o infracțiune împotriva statului. Proprietarii funciari aveau o putere totală asupra țăranilor lor, pe care îi putea cumpăra, vinde, negocia sau depune garanție. Țăranii care trăiau pe pământurile deținute de stat nu erau considerați iobagi. Aceștia
Țaratul Rusiei () [Corola-website/Science/317621_a_318950]
-
negocia sau depune garanție. Țăranii care trăiau pe pământurile deținute de stat nu erau considerați iobagi. Aceștia erau organizați în obști, care erau responsabile pentru colectarea taxelor și achitarea unor obligații în natură. La fel precum iobagii însă, țăranii de pe moșiile statului erau legați de pământul pe care îl munceau. Membrii clasei de mijloc a negustorilor și meșteșugarilor erau obligați să plătească diferite taxe și, la fel cu iobagii, nu aveau dreptul să-și schimbe reședința. Toate clasele sociale aveau obligații
Țaratul Rusiei () [Corola-website/Science/317621_a_318950]
-
la un nivel greu suportabil toate birurile și, alături de regulile stricte cu privire la reședință, a exacerbat nemulțumirile sociale, care mocneau încă din „timpurile tulburi”. În următorii douăzeci de ani care au urmat publicării noului cod de legi, numărul țăranilor fugiți de pe moșii a crescut deosebit de mult. Unul dintre regiunile căutate de fugari era aceea a râului Don, aflată sub controlul cazacilor de pe Don. În regiunea fluviului Volga. Stenka Razin, un cazac originar din regiunea Donului, a condus o revoltă a cazacilor stabiliți
Țaratul Rusiei () [Corola-website/Science/317621_a_318950]
-
piatră. Ansamblul Conacului Cantacuzino-Deleanu din Deleni a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Iași din anul 2015 la numărul 1366, având codul de clasificare . El este format din următoarele patru obiective: La începutul secolului al XVII-lea, proprietarul moșiei Deleni a devenit marele vistiernic Toderașcu Cantacuzino-Deleanu (1635-1686), care s-a stabilit aici, fondând ramura boierilor Cantacuzino-Deleanu. El era fiul marelui spătar Iordache Cantacuzino (1581?-1663); acesta din urmă descindea dintr-o veche dinastie de împărați bizantini și era unul
Conacul Cantacuzino-Deleanu din Deleni () [Corola-website/Science/325995_a_327324]
-
acesta din urmă descindea dintr-o veche dinastie de împărați bizantini și era unul dintre cei mai bogați boieri moldoveni ai vremii. Iordache Cantacuzino era cumnat cu domnitorul Vasile Lupu (1634-1653), soțiile lor fiind fiicele marelui boier Costea Bucioc, proprietarul moșiei Șerbești. În apropierea curții boierești, marele vistiernic Toderașcu Cantacuzino-Deleanu a construit din piatră și cărămidă în anul 1669 o biserică cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”. Lăcașul de cult a fost reparat în 1722 de către nepotul ctitorului, hatmanul Iordache Cantacuzino-Deleanu (1688-1759
Conacul Cantacuzino-Deleanu din Deleni () [Corola-website/Science/325995_a_327324]
-
cult a fost reparat în 1722 de către nepotul ctitorului, hatmanul Iordache Cantacuzino-Deleanu (1688-1759?), care a înzestrat-o “cu toate podoabele”, după cum scrie și în pisania bisericii. Nepotul acestuia, hatmanul Iordache Cantacuzino-Deleanu (1688-1759?) a construit în jurul anului 1730 un castel la moșia sa din Deleni, unde îl va găzdui pe domnitorul Grigore al II-lea Ghica (1726-1733), cu prilejul primei logodne a fiului său cel mare, beizadea Scarlat Ghica, în 1730, cu Safta, fiica minoră a lui Iordache Cantacuzino-Deleanu. După moartea acestuia
Conacul Cantacuzino-Deleanu din Deleni () [Corola-website/Science/325995_a_327324]
-
din Deleni, unde îl va găzdui pe domnitorul Grigore al II-lea Ghica (1726-1733), cu prilejul primei logodne a fiului său cel mare, beizadea Scarlat Ghica, în 1730, cu Safta, fiica minoră a lui Iordache Cantacuzino-Deleanu. După moartea acestuia, stăpânul moșiei a devenit Gheorghe (Iordache) Cantacuzino-Deleanu (1723?-1798). Fiica sa, Maria Cantacuzino (d. după 1819), s-a căsătorit la Deleni în 1778 cu marele logofăt Constantin Ghica (1758-1818), nepotul de fiică al fostului domnitor Grigore al III-lea Ghica (1764-1767, 1775-1777
Conacul Cantacuzino-Deleanu din Deleni () [Corola-website/Science/325995_a_327324]
-
Iordache) Cantacuzino-Deleanu (1723?-1798). Fiica sa, Maria Cantacuzino (d. după 1819), s-a căsătorit la Deleni în 1778 cu marele logofăt Constantin Ghica (1758-1818), nepotul de fiică al fostului domnitor Grigore al III-lea Ghica (1764-1767, 1775-1777), care era proprietarul moșiei Comănești (azi în județul Bacău). Costache Ghica s-a ocupat de restaurarea castelului, în timpul stăpânirii sale efectuându-se lucrări de extindere a conacului și de construire a zidului de incintă, azi prăbușit în parte. Lucrările au fost definitivate în anul
Conacul Cantacuzino-Deleanu din Deleni () [Corola-website/Science/325995_a_327324]
-
în timpul stăpânirii sale efectuându-se lucrări de extindere a conacului și de construire a zidului de incintă, azi prăbușit în parte. Lucrările au fost definitivate în anul 1802, inscripționat într-un cartuș deasupra blazonului porții masive de la intrarea în parc. Moșia Deleni a fost lăsată moștenire fiului său cel mai mic, Gheorghe (Iordache) Ghica-Deleni (1788-1854), „cu casele și toată pajijia casei de acolo, cu veniturile pietrelor de moară, cu heleșteele și poienele de acolo, cum și prisaca cu stupi și cu
Conacul Cantacuzino-Deleanu din Deleni () [Corola-website/Science/325995_a_327324]
-
cu heleșteele și poienele de acolo, cum și prisaca cu stupi și cu tot codrul și cu toate celelalte acareturi și vite, cum și viile de la Cotnari și dughenele și cârciumile toate și cu tot locul din Târgul Hârlăului și moșiile Onești, Pașcani și Ozonești, cu toate acareturile de acolo”. Moșia va trece pe rând, prin moștenire, la Teodor Ghica-Deleni (1820-1865), Grigore Ghica-Deleni (1847-1938) și Teodor Ghica-Deleni (1885-1958). Între anii 1888-1889, Grigore Ghica-Deleni a făcut unele reparații, clădirea fiind reamenajată la
Conacul Cantacuzino-Deleanu din Deleni () [Corola-website/Science/325995_a_327324]
-
stupi și cu tot codrul și cu toate celelalte acareturi și vite, cum și viile de la Cotnari și dughenele și cârciumile toate și cu tot locul din Târgul Hârlăului și moșiile Onești, Pașcani și Ozonești, cu toate acareturile de acolo”. Moșia va trece pe rând, prin moștenire, la Teodor Ghica-Deleni (1820-1865), Grigore Ghica-Deleni (1847-1938) și Teodor Ghica-Deleni (1885-1958). Între anii 1888-1889, Grigore Ghica-Deleni a făcut unele reparații, clădirea fiind reamenajată la începutul secolului al XX-lea de către arhitectul Nicolae Ghika-Budești, cu
Conacul Cantacuzino-Deleanu din Deleni () [Corola-website/Science/325995_a_327324]
-
atât dreptul, cât și filologia și științele ale naturii. Guvernatorul Sámuel Teleki în timpul petrecut la Viena a planificat dezvoltarea bibliotecii școlii. Visul lui era realizarea unei biblioteci de dimensiune mare, absolut europeană. El acumulase nenumărate cărți și materiale tipărite de pe moșiile de pe întreaga Vale a Mureșului. În anul 1802 după ce fondul de carte a fost îndeajuns de bogat, biblioteca își deschise porțile în mod oficial și a fost declarată bibliotecă publică. În perioada dualismului, primarul Dr. Bernády György a pus un
Educația din Târgu Mureș () [Corola-website/Science/327361_a_328690]
-
-l într-o "gubernie" împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău). Satul Manja a fost înființat în anul 1860 de către țărani moldoveni iobagi fugiți de pe moșii. După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Manja a făcut parte din componența României, în Plasa Volintiri a județului Cetatea Albă. Pe atunci, majoritatea populației era formată din români, existând și o comunitate mare de ruși. La
Manja, Sărata () [Corola-website/Science/318615_a_319944]
-
-o în exploatare în 1836. Având nevoie de muncitori, domnitorul a adus robi, cărora li s-a dat denumirea de salahori. În anul 1864, domnitorul Alexandru Ioan Cuza da legea de reformă agrara, împroprietărind 79 de salahori ce lucrau pe moșia lui Mihail Sturdza. Fiecare clăcaș a primit câte patru fălci de pământ: arabil, fâneața, imaș, bălti. Șase ani mai tarziu, în 1870, o parte din moșia Sturdzeștilor a fost vândută lui Vintilă Cicei - care stăpânea moșia Perieni. În "Marele Dicționar
Bălteni, Iași () [Corola-website/Science/301259_a_302588]
-
Ioan Cuza da legea de reformă agrara, împroprietărind 79 de salahori ce lucrau pe moșia lui Mihail Sturdza. Fiecare clăcaș a primit câte patru fălci de pământ: arabil, fâneața, imaș, bălti. Șase ani mai tarziu, în 1870, o parte din moșia Sturdzeștilor a fost vândută lui Vintilă Cicei - care stăpânea moșia Perieni. În "Marele Dicționar Geografic al României", redactat de George Ioan Lahovari (1898), se menționează: În "Dicționarul Geografic al județului Iași", întocmit de Al. Obrejia, se spune: La începutul secolului
Bălteni, Iași () [Corola-website/Science/301259_a_302588]
-
salahori ce lucrau pe moșia lui Mihail Sturdza. Fiecare clăcaș a primit câte patru fălci de pământ: arabil, fâneața, imaș, bălti. Șase ani mai tarziu, în 1870, o parte din moșia Sturdzeștilor a fost vândută lui Vintilă Cicei - care stăpânea moșia Perieni. În "Marele Dicționar Geografic al României", redactat de George Ioan Lahovari (1898), se menționează: În "Dicționarul Geografic al județului Iași", întocmit de Al. Obrejia, se spune: La începutul secolului al XX-lea, sătul Bălțeni se află pe moșia ce
Bălteni, Iași () [Corola-website/Science/301259_a_302588]