1,712 matches
-
în cazul demonstrației de față trans-roman, ceea ce vrea să spună, "romanul iese din matcă și trebuie să-i îngăduim să migreze, chiar dacă, pentru moment, nu-l putem defini ori clasifica". Dar ce anume deosebește trans-romanul de proza pre-modernistă? Un text modernist e ușor de identificat, de obicei, din cauza frondei lui foarte previzible împotriva normei verbale și narative. O frondă de limbaj, după cum am văzut deși nu putem ignora concepția despre ființa umană ca victimă a subconștientului și relativității, concepție care a
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Ceea ce apărea însă izolat ca temă, mai ales în pre-modernism, apare în trans-romanul de care vorbim în mod constant și nu numai ca temă. Ajungem aici la convenția verbală a trans-romanului, convenția de la care am pornit când am discutat inovația modernistă. Aparent limbajul trans-romanului e clar și reconfortant. Trans-romancierul fuge de neclaritate din toate puterile. Tehnica lui este aceea de exacerbare a suspansului prin ascundere. Din nou ne trezim întrebând pe când citim, "și, și?" Deosebirea e că acum avem sentimentul vag
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
un infern al impulsurilor pshice și fizice inexplicabile. Henry James aspiră la onestitatea ființei, mutând centrul de interes al romanului de la real la verbalizarea lui deficitară, transformând acțiunea (incidentele) în understatement (subînțeles, înțeles insuficient verbalizat). Ceea ce rezulta din mâna autorului modernist trebuia decodat, prelungit, explicitat: clarificarea era, de fapt, o completare a textului (bazat pe preverbal) cu un alt text (critic), în care criticul transpunea în verbal ceea ce romancierul încercase să ascundă de sens, de cuvânt. Modernismul unea eroul cu efortul
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
În excelentă tradiție Jamesiană, detectăm subînțelesul abia la relectură, când dezbrăcăm stilul de suspans (incident) și ne concentrăm asupra sensului (analiza conștiinței, fluxul ei). Autorul Desperado a înțeles de la Modernism că eroul e în primul rând o inteligență. Esența revoltei moderniste era transformarea eroului picaresc în erou reflexiv, trecerea de la istorie la meditația în marginea incidentului. În loc să treacă prin peripețiile realului, personajul era o uriașă inteligență statică. Pentru el nu exista trecutul-prezentul-viitorul incidentului, ci fluxul conștiinței, indiferent la trecerea timpului. Eroul
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
El e mai mult decât un lucru deja cunoscut: este o amintire. Eroul și povestea lui revin, deci, în roman. Romanul Desperado e adesea un jurnal de întâmplări. Autorul picaresc vedea romanul din afara eroului. Autorul Desperado venind cu moștenirea lui modernistă se uită la aventuri dinăuntrul protagonistului. Chiar dacă romancierul nu analizează gândurile personajelor (cum făceau, în detaliu, Joyce sau Woolf), el nu mai poate părăsi interioritatea. Convenția povestirii realiste (Fielding, Dickens, Galsworthy), la fel ca și principiile ei de structurare (tradiția
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
operează romanul nu mai e destinul (trecut-prezent-viitor), ci ziua. Procesul a început cu romanul unei zile (Ulysses, Mrs Dalloway), în Modernism. Tânjind, fără să-și dea seama, după tiparul premodernist (după cronologia premodernistă) în spiritul căruia au fost educați, autorii moderniști au o legătură subterană cu sursa revoltei lor. Lectura intuiește că modelul lor e tradițional. Legătura autorilor Desperado cu tradiția, însă, s-a rupt. Ei se nasc în convenția revoltei împotriva tradiției. Ziua, ca unitate narativă, se eliberează de vechea
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Și? Și?" Plăcerea lecturii (orizontul ei de așteptare) vine din complicarea jurnalului eroului, din priceperea cu care autorul zădărnicește istorisirea. Lipsa viitorului din poveste (care, la moderniști, avea încă o legătură subterană cu tradiția basmului cu final fericit) împovărează "ziua" modernistă, ca unitate de narare, făcând din viața eroului o distopie apăsătoare și, tocmai de aceea, provocatoare pentru lectură. Eroul Desperado e pasiv și resemnat, spre deosebire de eroii energici, deciși să acționeze, din narațiunea tradițională. Tradiția basmului era tradiția aventurii. Literatura Desperado
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
nicio însemnătate. Fluxul conștiinței se sprijinea pe cuvântul recurent, pe cuvântul-monadă, cuvânt ce se încărca de profunzime psihologică. Autorii Desperado aleg cuvântul banal. E mai greu pentru lectură să detecteze sensul, pentru că stilul Desperado nu este la fel de zgomotos ca stilul modernist. Discreția autorului vine din ezitarea romancierului de a-și dezvălui teza, de a dicta sensul. O ilustrare a acestei afirmații ar putea fi "flecăreala" din Rămășițele zilei de Kazuo Ishiguro. Ea apare pe prima și ultima pagină a romanului, dar
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
întreagă teorie a "corelativului obiectiv" (marea, grădinile, apa, tisa etc.). Autorul Desperado e discret cu emoțiile eroului lui. Vremea codificării somptuoase a înțelesului, a textului care poate fi "perceput înainte de a fi înțeles", a apus. Mecanismul de descifrare a cuvântului modernist îl ducea pe lector direct la planul / intenția autorului. Autorul Desperado, ca orice autor, în fond, are și el un proiect în minte. Diferența între Fluxul conștiinței și autorii Desperado este că, la moderniști, planul era înțelesul ascuns în stil
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
că, la moderniști, planul era înțelesul ascuns în stil, în vreme ce autorul Desperado își face un plan din a complica mecanismele narațiunii. Cu alte cuvinte, în vreme ce moderinștii reduceau firul narativ și încâlceau cuvântul, autorul Desperado mizează (ca pe vremuri, înainte de răsturnarea modernistă) pe simplitatea verbală a unei istorisiri complicate. Noutatea textului Desperado este, în mare parte, discreția, neutralitatea lui afectivă, libertatea de a simți pe care o lasă lecturii. Eroul Desperado vorbește, de obicei, direct cu lectorul. Fluxul conștiinței interpunea între personaj
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
prezent sărac. Ei sunt animați de o mânie care e, de fapt, o față a memoriei. Și ceea ce nu putem ține minte doare, cu atât mai mult cu cât prezentul e sărac în incidente. Teoria Virginiei Woolf descria astfel narațiunea modernistă: ... atomi nenumărați; cad, se transformă în luni, în marți, și totul depinde de ce a fost; esențialul nu e acum, ci atunci; iată de ce, dacă autorul ar fi liber, iar nu robul convenției, dacă ar putea scrie ce-i place, nu
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
de la el, dacă și-ar putea exprima în scris ce simte în loc să asculte de convenții, n-ar avea nevoie nici de intrigă, nici de comedie, tragedie, love interest ori catastrofă... (Modern Fiction, Virgina Woolf, 1919) La drept vorbind, însă, textul modernist nu face decât să numească schimbarea. Romanul Valurile de Virginia Woolf stă cu sufletul la gură în așteptarea viitorului, mustește de love interest, e profund tragic, iar esența lui e catastrofa interioară. Pe de altă parte, însă, acest fragment de
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Rădăcinile complicatei strategii Desperado cresc din confruntarea a două tehnici narative: pe de o parte avem tehnica prezentului în așteptare (care stă la baza romanului pre-modernist); pe altă parte, avem tehnica străfulgerărilor din trecut, care prind prezentul din urmă. Lecția modernistă îl învață pe autor să se refugieze în Fluxul conștiinței, (dezordinea ființei). Autorul Desperado născocește o ordine ulterioară: el încearcă să explice trecutul împotriva logicii cronologiei, după tiparul, posterior lui, al prezentului. Romane ca Un artist al lumii plutitoare (Kazuo
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
lectorului nu se produce, prin urmare, nici în prezent, nici în viitor, ci în trecut. Prezentul e alb, neutru. Oare aici se gândea Virginia Woolf că va ajunge romanul când scria, în 1919, despre inutilitatea intrigii, iubirii, catastrofei? Consecința schimbării moderniste este că prezentul și-a pierdut vitalitatea. Pe vremuri prezentul povestirii era urmărit cu sufletul la gură. În mileniul trei, urmând unui trecut hiperactiv, prezentul e devitalizat. Romanul a supraviețuit paradoxului Joycean (verbalizarea pre-verbalului), iar acum se luptă cu un
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
în care suspansul era pur și simplu întrebarea "și? și?"). Fluxul conștiinței pune în discuție necesitatea viitorului pentru intrigă; el descoperă că nu e nevoie de love interest, de încheierea ne/fericită a prezentului în viitor. Cu toate acestea, textul modernist e plin de istorisire, iubire și cronologie. Cei care se tem de viitor și îl mută, în fond, în trecut, sunt autorii Desperado. Viitorul Desperado nu mai este o extensie a prezentului, o promisiune că prezentul duce undeva precis. El
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
numai în est), literatura lua înfățișarea unei simplități de catifea, care ascundea coduri de fier. Codul (convenția) care semnifică în fond imaginația însăși era mai puternic ca niciodată. Diferența era că în vest el apărea ca o îndepărtare de obscuritatea modernistă, pe când în est era terorizat de o aparentă claritate inofensivă și previzibilă a intenției, care de fapt a adus după ea nesfârșite ambiguități de limbaj. Autorii Desperado din vest au imaginat o mulțime de fețe ale cortinei de fier. Iată
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ne putem aminti din asociațiile lui verbale și trăirile lui întâmplătoare, devălmășite în încercarea de a descrie o inteligență în mișcare și nu o ființă cu existență logică, explicabilă prin ce a fost ori împlinită de ce va să vină. Eroul modernist este un mare confesor și un mare nefericit. Interioritatea lui ni se deschide necondiționat. Sufletul e o scoică larg desfăcută, ucisă de text, care îi refuză dreptul la viitor, la iluzia fericirii. Dacă literatura a pierdut ceva începând cu moderniștii
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
desfăcută, ucisă de text, care îi refuză dreptul la viitor, la iluzia fericirii. Dacă literatura a pierdut ceva începând cu moderniștii și continuând mai acut cu epoca Desperado, acel ceva e tocmai această iluzie că toate incidentele duc undeva. Romanul modernist refuză ordinea logică. Era de așteptat în aceste condiții ca lectura să fie dată peste cap. Reacțiile la Ulysses și The Waste Land au fost devastatoare. Lectorii conservatori au declarat poemul lui Eliot "vaca sacră a poeziei", "piece that passes
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
vreme. Abia după decenii bune de lecturi repetate a început industria comentariilor, care continuă și azi. Un roman de Fielding sau Dickens putea fi citit și fără descifrare. Marea inovație a moderniștilor e că pun lectorul / criticul la treabă. Textul modernist este deci originea tuturor curentelor critice savante din ultimele decenii. Inovația își are riscurile ei. Desperado despărțirea de Modernism. Revoluționarea scriiturii și lecturii este modernistă. O trăsătură Desperado este exacerbarea, răstălmăcirea, răsucirea și complicarea ei. Romanul britanic contemporan e poate
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
și fără descifrare. Marea inovație a moderniștilor e că pun lectorul / criticul la treabă. Textul modernist este deci originea tuturor curentelor critice savante din ultimele decenii. Inovația își are riscurile ei. Desperado despărțirea de Modernism. Revoluționarea scriiturii și lecturii este modernistă. O trăsătură Desperado este exacerbarea, răstălmăcirea, răsucirea și complicarea ei. Romanul britanic contemporan e poate exemplul cel mai reprezentativ. El pornește de la un discurs uscat, care implică o maximă detașare de propria narațiune. Cu o falsă indiferență și resemnare, vechea
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
trăsătură Desperado este exacerbarea, răstălmăcirea, răsucirea și complicarea ei. Romanul britanic contemporan e poate exemplul cel mai reprezentativ. El pornește de la un discurs uscat, care implică o maximă detașare de propria narațiune. Cu o falsă indiferență și resemnare, vechea sfidare modernistă (căreia îi clocotea sângele în vine) se blazează. Elanul inovator devine o pricepere de a combina inovații, de a îmbina petece de tradiție și noutate. Nu uneltele se înnoiesc la autorii Desperado, ci amestecul lor într-un text care nu
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
contează e aluatul final, gustul inconfundabil al fiecărei opere. Nu mai e vorba de o revoluție ci de o diferențiere (poate de aici și gustul predominant pentru deconstrucție), nu de un refuz, ci de un refuz al refuzului. De la introspecția modernistă, autorii Desperado se trag în sfidarea intimității și sfielii. Autori ca Julian Barnes, Alasdair Gray, David Lodge, Doris Lessing, Graham Swift, Malcolm Bradbury, Martin Amis (mai puțin John Fowles și Peter Ackroyd), înclină spre extrovertire și chiar exhibiționism. Ei folosesc
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
disecă inteligența într-un discurs asasin. Dacă Joyce descoperă povestirea-caleidoscop, istoria multiplicată pe care o poți combina în nenumărate imagini vizuale, după legi mai mult sau mai puțin verbale (de unde și industria punerii în frază, a explicării verbale a textului modernist), Kazuo Ishiguro, de pildă, proclamă nevoia de narațiune tradițională, întreținută de suspans. When We Were Orphans e un suspans exacerbat. La fel și The Unconsoled. Povestirea Desperado e împăiată cu incidente povestite cu mare poftă narativă. Cum se va încheia
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
știute. Virginia Woolf recomanda autorilor să ia ca subiect "o zi banală", un personaj oarecare, să nu caute eroul ori incidentul exemplar. Cu toate acestea, Mrs Dalloway, de pildă, nu face nimic din ceea ce predica autoarea. Cei care aplică teoriile moderniste până la cele mai prozaice consecințe sunt scriitorii Desperado. Drept care lectorul Desperado părăsește textul contra voinței lui (un text neîncheiat nu se abandonează ușor), cu o întrebare: Și acum? Autorul Desperado nu răspunde la întrebări, deci lectorul e veșnic mirat, nemulțumit
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
l-a avut ca secretar literar pe Ezra Pound și a scris poezie chiar și după ce Eliot a publicat Tărâm Pustiu a rămas un poet de răspântie dar nu a devenit unul modernist, Eliot a continuat să scrie drame poetice moderniste chiar și după ce Harold Pinter a adus în scenă teatrul postmodern. Asistăm la o succesiune firească a generațiilor. Premiul Nobel de acest an deschide calea generației viitoare. Așa cum se lamenta TS Eliot după ce a luat și el acest premiu, odată ce
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]