2,772 matches
-
rezumat al scrierii, oferindu-ne liniile esențiale ale acesteia. Alte elemente de Istorie bisericească se găsesc în textele cele mai disparate: de exemplu, din Patimile Sfântului Artemie care a fost martirizat în vremea lui Iulian Apostatul, scriere întocmită de un monah necunoscut, Ioan din Rodos, sau din diverse pasaje din lexicul bizantin de la Suda (sau Suida), ori dintr-o compilație târzie cu caracter biografic intitulată Viața lui Constantin. În afară de această Istorie bisericească, Filostorgios ar mai fi scris și alte opere: o
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
a doua, istoria persecuțiilor anticreștine organizate de Sapor al II-lea, regele Persiei. Era vorba de „patimi ale martirilor”, adesea cu caracter popular, din Siria, Persia și Osroene. Mai apar la el și diverse amănunte din viața celor mai cunoscuți monahi, luate probabil din Istoria călugărilor a lui Rufin, sau chiar din izvoarele folosite de Rufin și din Istoria lausiană a lui Palladius (cf. p. ???), care s-a pierdut. Spre deosebire de Socrate care de obicei o menționează, Sozomen nu vorbește despre sursa
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Teodoret rămâne o operă istorică de mare utilitate. b) Istoria duhovnicească Istoria bisericească este precedată cu câțiva ani de Istoria duhovnicească, sau modul de viață ascetic care constă într-o istorie a călugărilor, sau într-o culegere de biografii de monahi, după modelul Istoriei Lausiene a lui Palladius (pp. ??? sq.). În timp ce Palladius, însă, vrea să povestească biografiile unor călugări din întreaga creștinătate, Teodoret, după cum spune el însuși în prefață, se mulțumește să relateze miracolele comise de cei mai vestiți luptători pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
din douăsprezece cărți, care începe cu facerea lumii și ajunge până în anul 568-569; scrierea lui Zaharia e inserată în această compilație ca „istorie a Bisericii” și se întinde de la cartea a treia până la a șasea. Autorul compilației era probabil un monah din Amida, în Armenia, în timp ce, în tradiția siriană mai târzie, compilatorul este chiar Zaharia care este prezentat ca episcop de Melitene, în Armenia. „Istoria Bisericii” nu mai seamănă, de-acum, cu cele scrise de istoricii din secolul precedent. Scrierea i-
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
S-au păstrat doar fragmente din Viața lui Petru Ibericul, întemeietor de mănăstiri și episcop care exercitase o puternică influență asupra lui Zaharia. Într-adevăr, din Viața lui Sever aflăm că Zaharia ar fi vrut să se dedice vieții de monah sub îndrumarea lui Petru, dar că nu avusese destulă putere ca să ia această hotărâre. c) Operele apologetice Mai semnificative pentru cultura și activitatea literară a lui Zaharia sunt două opere în care el apără creștinismul. Amândouă ne-au parvenit în
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
de compilare a fost intitulată Istorie bisericească, precum celelalte, iar editorii moderni au definit-o ca „tripartită”, adică „alcătuită din trei părți”. În epoca bizantină, acestei Istorii bisericești i-a fost adăugat un compendiu anonim. Scrierea, tradusă în latină de monahul Epifanie din Mănăstirea Vivarium sub îndrumarea lui Cassiodor (p. ???) a cunoscut apoi o largă răspândire în Evul Mediu apusean. Continuarea Istoriei bisericești în trei părți purta tot titlul de Istorie bisericească și era alcătuită din două cărți: începea cu moartea
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
În esență, e greu de separat comentatorul de autorul Catenei. Bibliografie. Text: I.A. Cramer, Catenae in Evanghelia S. Matthaei et S. Marci, Oxonii, 1840; O. Bardenhewer, op. cit., pp. 225-257. 3. Esihie din Ierusalim Un exeget mai cunoscut a fost monahul și preotul Esichie din Ierusalim care a trăit în prima jumătate a secolului al cincilea, și-a desfășurat activitatea la curtea patriarhului Ierusalimului, Juvenal, și este pomenit în perioada 428-429. Esihie dusese viață de călugăr în mănăstirea lui Eutimie, așa cum
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
roman mitic, această narațiune se referă la o ramură de vâsc simbolizând înțelepciunea unită cu forța (Al. Paleologu). Într-o zi, naratorul a primit un manuscris care relata o poveste de dragoste. Pentru a se iniția în tainele lumii, tânărul monah Kesarion Breb a fost trimis de preotul lui Zamolxe, în Egipt, la un templu. El s-a oprit și la Bizanț, pentru a cunoaște creștinismul, după care și-a continuat călătoria. La întoarcere s-a oprit din nou la Bizanț
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
pentru a se dedica idilei inițiatice și năzdrăvanei Despina. Convins că "atingerea e totuși posibilă", i se sustrage călugărindu-se și făgăduindu-se astfel castității, inspirate lui și întrevăzute în iconografia Maicii cu Pruncul. Acest Leandru al vremurilor baroce, devenit monahul Irinej, se face pribeag din pricina primejdiei otomane, scriindu-și astfel aventurile de picaro balcanic între vis și realitate, între evlavia ortodoxă și înălțarea unor lăcașe de credință și sfințenie creștină implantate în calea prăpădului semănat de păgâni. Leandru este căutat
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
alimentat obstinata credință a modernilor în succesul proiectelor societății seculare. Fizica secolului XX a evidențiat însă limitele interne ale idealului obiectivității, care îl mai fascina pe Wilhelm Dilthey. Răsturnarea modelului clasic de raționalitate a fost atât de radicală, încât un monah cultivat precum Nicolae Steinhardt (†1989) putea afirma - cu pitorească extravaganță - că „în secolul XX, Duhul Sfânt s-a sălășluit în științe”. Pentru un istoric al științei, lucrurile sunt departe de a arăta că stau așa. Recuperarea de către teologie a modelelor
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
oricărui „nou umanism” sunt însă străini de lecția pedagogică a hristologiei ortodoxe. De aceea, trebuie spus că între gânditorii indignați de uzul arbitrar al violenței se numără nu doar moderni precum Lev Tolstoi sau Bertrand Russell. La rigoare, scrierile unor monahi bizantini precum Maxim Mărturisitorul (care a condamnat botezul forțat al evreilor în Africa, în sec. al VII-lea) sau Ambrozie de Milan (care în anul 390 d.Hr. a condamnat masacrul de la Tesalonic condus de împăratul Teodosie I) au mult
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Banev și a familiei Hookway, susținerea colegilor din Departamentul de Teologie de la King’s College Londra, în special a profesorului Oliver Davies, dar și fără delicatețea Comunității Sf. Ioan Botezătorul din Essex - cu mențiunea specială a pr. Simeon și a monahului Melchisedec - răgazul scrierii acestor texte nu s-ar fi ivit. Rămân, de asemenea, profund îndatorat familiei și tuturor colegilor și prietenilor din țară pentru faptul de a-mi fi cerut, citit sau publicat aceste eseuri, fără să mă cruțe de
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
creștine, chiar și atunci când trebuia să critice nerespectarea ritualurilor religioase de către populație prin participarea acestora ca privitori la luptele de arenă. Reuși astfel să obțină aprobarea entuziastă a credincioșilor, dar și pe cea unei părți din cler și a unor monahi, însă, cu timpul, și-a atras și mulți dușmani puternici<footnote Hubertus R. Drobner, Patrologia..., Istituto Patristico Augustinianum, Roma, 2003, p. 440. footnote>. O parte din audiența sa este atrasă, de fapt, nu atât de rafinamentul doctrinelor și ale moralei
Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) – Mare dascăl al lumii şi Ierarh. Studii academice comemorative by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/171_a_156]
-
nucleu unificator al familiei. Un pandant al acestui roman e, într-o oarecare măsură, cel următor - Tătunu, însă în final accentul cade pe evoluția sufletească a eroului, în fapt un alter ego ce descoperă calea spre Dumnezeu, devenind la senectute monah. Mai bine marcată este această evoluție în romanul Întoarcerea lui Andrei Pătrașcu. Mijloacele sunt cele ale analizei psihologice clasice, dar îndemânarea cu care sunt folosite dă o structură robustă romanului, pregătind logica și verosimila iluminare finală a eroului. În schimb
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287749_a_289078]
-
prelucrare și o unificare a două cicluri epice de origine indiană și arabă, realizate în limba franceză între 1704 și 1712. Este prima tălmăcire românească păstrată integral (în manuscrisul 2587 de la Biblioteca Academiei Române), datează din 1783 și a fost atribuită monahului Rafail de la mănăstirea Hurezi. Revizuită după originalul grec și prelucrată stilistic, această versiune a fost publicată la București, în patru volume (1835-1838), de I. Gherasim Gorjanu, sub titlul Halima sau Povestiri mitologhicești arabești. Într-o povestire-ramă sunt incluse, înlănțuindu-se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287401_a_288730]
-
acestora în redacții scurte. Dosoftei - spune V. - a lucrat la tălmăcirea proloagelor, texte ce serveau pentru lectură „în cadrul Sfintei Liturghii și la timpul cuvenit, zilnic, la trapeza mânăstirilor ori chiar în incintele considerate locuri sfințite [...], de asemenea și în chiliile monahilor, în unele școli și case ale oamenilor”, animat de dorința de a elimina stânjenitoarea barieră a neinteligibilității. Aceeași tendință de a epuiza informația predomină și în cercetările consacrate prelatului și învățatului Petru Movilă, veritabilul modernizator al Răsăritului ortodox european. SCRIERI
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290645_a_291974]
-
creștine, chiar și atunci când trebuia să critice nerespectarea ritualurilor religioase de către populație prin participarea acestora ca privitori la luptele de arenă. Reuși astfel să obțină aprobarea entuziastă a credincioșilor, dar și pe cea unei părți din cler și a unor monahi, însă, cu timpul, și-a atras și mulți dușmani puternici<footnote Hubertus R. Drobner, Patrologia..., Istituto Patristico Augustinianum, Roma, 2003, p. 440. footnote>. O parte din audiența sa este atrasă, de fapt, nu atât de rafinamentul doctrinelor și ale moralei
Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) – Mare dascăl al lumii şi Ierarh. Studii academice comemorative by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/171_a_157]
-
temeiuri, veacul următor va dura propria sa activitate. Inițiativele românești din secolul al XV-lea, presărate în cadrul acelui curent unidirecțional al achiziției literare, depășesc cu mult media unor producții obișnuite. Lirica, spre exemplu, a debutat de-a dreptul spectaculos. Pripealele monahului Filotei de la Cozia (fostul logofăt Filos al lui Mircea cel Bătrân), spre a însoți psalmii „aleși” ai bizantinului Nicephoros Vlemmides, au avut un deosebit succes, atestat de răspândire (vor ajunge destul de repede a fi tipărite) și consacrare. Mai departe, însă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285753_a_287082]
-
literare, dar și în temeiul redacțiilor târzii, care trebuie să fi pornit de la o alcătuire veche), Mucenicia sfântului și slăvitului mucenic Ioan cel Nou care a fost chinuit la Cetatea Albă, scrisă la începutul secolului al XV-lea de Grigorie, „monah și prezbiter în marea biserică a Moldovlahiei”, este o remarcabilă realitate. Acest text, ce-și va adăuga mai târziu și un epilog, va intra într-un fertil și stimulator dialog cu artele figurative dând naștere unei veritabile tradiții. Împodobind, în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285753_a_287082]
-
semnalează cu stăruință în acesta constituenți ce nu atrăseseră în chip deosebit privirile sămănătoriștilor. În versul sămănătorist apar în prim-plan câmpuri, holde, munți, ciobani, hore, nunți, lăutari, cârciumi, hanuri; lirismul tradiționalist decorează peisajele cu biserici, schituri, troițe, înfățișează preoți, monahi, ceremonii cultice, datini de sărbători, procesiuni religioase, coboară pe pământ îngeri, înlocuiesc strigătura și chiotul cu melosul de colindă, cu formule de incantație magică. Modalitățile expresive diferă de la poet la poet, dar, mai mult decât atât, nu toți tradiționaliștii (prin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290235_a_291564]
-
sunt doar câteva pilde prin care Biserica Ortodoxă s-a descalificat: nu în zadar, Mircea Dinescu, pamfleta hâtru, în revista sus-amintită pe tema „îngerilor sleiți ai Patriarhiei” și „varieteurilor popești”. Istoria călugăriței Irina Cornici și martiriul ei provocat de un monah și alte patru măicuțe șochează și pentru că problematizează chestiunea credinței; desigur, în mod previzibil, preoții au ținut să se delimiteze de statutul monahal al lui Daniel Corogeanu, ba chiar au făcut o diferență structurală între calitatea de preot și aceea
[Corola-publishinghouse/Science/2083_a_3408]
-
alte patru măicuțe șochează și pentru că problematizează chestiunea credinței; desigur, în mod previzibil, preoții au ținut să se delimiteze de statutul monahal al lui Daniel Corogeanu, ba chiar au făcut o diferență structurală între calitatea de preot și aceea de monah. Dar aceste distincții nu au înlăturat norul de îndoieli ori indignarea produse de ceea ce s-a întâmplat la schitul din Tanacu. Firește, însă, că nu ortodoxia trebuie să plătească pentru cazurile reprobabile puse pe tapet în ultimul timp. Dar din
[Corola-publishinghouse/Science/2083_a_3408]
-
Desigur, fiind victima acestui martiriu repugnant la început de secol XXI, Irina Cornici nu are nici o culpă legată de absența vocației sale pentru monahism. Dar ierarhii care l-au creditat pe Daniel Corogeanu și i-au îngăduit să oficieze ca monah se află în culpă. Și în culpă morală, și în culpă metafizică: întrucât presupusul slujbaș al lui Dumnezeu s-a dovedit a fi un torționar (oricât de greu ar părea acest cuvânt, el reflectă exact ceea ce s-a întâmplat) și
[Corola-publishinghouse/Science/2083_a_3408]
-
o țesătură de repere metafizice, asigurată instituțional sau, mai larg, de însăși atmosfera culturală în care trăia. Pe deasupra ca dovadă a incompletitudinii sale , el avea în față exemplul sfîntului, al însinguratului, al nebunului întru Dumnezeu sau pur și simplu al monahului care se dedica, măcar idealmente, verticalei. în societățile premoderne, omul comun nu era un erou metafizic, dar nici nu se considera pe sine omul de drept, omul în statura lui întreagă. Insul cel mai comun se raporta la un destin
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
conflictuală, legile de tip concurență, ale naturii și ale societății, sînt cele care ne stabilesc din afară portretul. Lupta ascetului sau a omului spiritual constă în a inversa mișcarea ființei lor, mutîndu-i direcția de pe individual pe universal. Potrivit unui adagiu, monahul este fire întoarsă, reorientată spre Unu. Toți aceștia se nevoiesc, se străduiesc să renunțe la voia proprie nucleul dur al individualității autonomizate ori mai degrabă tind să își reinsereze voința proprie în Voința divină. Caută să renunțe la atitudinea posesivității
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]