2,922 matches
-
produce un mesaj, adresându-se unui public (real sau imaginar) fără a aștepta un răspuns imediat de la acesta, comunicarea ia forma monologului. Monologul se caracterizează prin lipsa alternanței la cuvânt. Monologul autoadresat se numește solilocviu. În structura lui internă, orice monolog are, în esență, caracter dialogic prin două trăsături definitorii: dialogism și plurivocitate. Orice activitate comunicativă este, în esența ei, dialogală, chiar dacă, la nivelul structurii de suprafață, apare ca monolog. Dialogul este o practică socială având ca suport limba: o formă
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
cuvânt. Monologul autoadresat se numește solilocviu. În structura lui internă, orice monolog are, în esență, caracter dialogic prin două trăsături definitorii: dialogism și plurivocitate. Orice activitate comunicativă este, în esența ei, dialogală, chiar dacă, la nivelul structurii de suprafață, apare ca monolog. Dialogul este o practică socială având ca suport limba: o formă de comunicare între doi sau mai mulți vorbitori (< gr. dia, „prin”, „între” + logos, „vorbire”). Pentru ca un dialog să aibă loc trebuie satisfăcute următoarele reguli constitutive: a) să existe cel
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
fatică, prin intermediul cărora interlocutorul îi semnalează vorbitorului că îl urmărește, că îl înțelege, că este interesat de ceea ce spune, lăsându-l în același timp să-și continue intervenția. Sunt semnale ale menținerii relației dialogale dintre interlocutori, încuviințând, în același timp, monologul vorbitorului curent. Diferențele culturale constau în: frecvența cu care interlocutorul oferă back-channel vorbitorului; structura acestor semnale (interjecții, lexeme, propoziții); locul în care sunt plasate în raport cu discursul vorbitorului. În cultura japoneză, de pildă, semnalele de recepție (aizuchi) sunt extrem de frecvente, însoțesc
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
enumerarea acestor forme preferate un model monologic de comunicare, în care vorbitorul tinde să monopolizeze cuvântul, pretinzând interlocutorului să îl asculte; această formă de interacțiune verbală apare și în interacțiunea didactică, în ședințele de la locul de muncă, la medic etc. Monologul are de obicei un caracter slab structurat (cu reveniri, paranteze, repetiții, treceri de la o idee la alta, adică bazat pe un limbaj al momentului neprecedat de planificare atentă). Se preferă comunicarea orală, comunicării scrise („facem înțelegeri” verbale și „batem palma
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
dintre vorbitor și ascultător; situația de comunicare; scopul comunicativ; stilul comunicativ; comportamentul comunicativ; competența de comunicare; Competența de comunicare Comportamente comunicative; comportamentul euristic; comportamentul de ranforsare; comportamentul de susținere; comportamentul reflexiv; comportamentul explicativ; comortamentul autocentrat; comportamentul ludic; Structura interacțiunii verbale; monologul; dialogul; organizarea ierarhică a interacțiunii verbale; actul de vorbire; mișcarea conversațională; replica; schimbul de replici; tranzacția; conversația; discuția; Mecanisme comunicative; principiul cooperării; maximele cooperării; principiul politeții; strategiile politeții pozitive; strategiile politeții negative; presupoziții; implicații; implicaturi CAP 2 CULTURA Atribuirea și
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
Gramatia limbii române, Editura Academiei, București, pp. 794-796. Vom folosi termenul emoție cu sensul său din antropologie, ca termen generic pentru diverse stări afective, fără a face disocierile curente din psihologie (emoții, sentimente, pasiuni, afecte, stări etc.). Emițătorul își concepe monologul din perspectiva destinatarului potențial; în cazul monologului oral (nu scris), emițătorul poate monitoriza vizual și auditiv alocutorul și își poate reorganiza în permanență mesajul în funcție de reacțiile observate la acesta; această trăsătură internă a discursului monologal poartă numele de dialogism. Emițătorul
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
794-796. Vom folosi termenul emoție cu sensul său din antropologie, ca termen generic pentru diverse stări afective, fără a face disocierile curente din psihologie (emoții, sentimente, pasiuni, afecte, stări etc.). Emițătorul își concepe monologul din perspectiva destinatarului potențial; în cazul monologului oral (nu scris), emițătorul poate monitoriza vizual și auditiv alocutorul și își poate reorganiza în permanență mesajul în funcție de reacțiile observate la acesta; această trăsătură internă a discursului monologal poartă numele de dialogism. Emițătorul produce acte de limbaj prin creație și
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
țin mult la el, dar e mai bine să nu ne vorbim. E atât de discret! Or, conversația cere un minim de dezinvoltură și de cabotinaj. Este un joc Ă de care Sam e incapabil. Totul la el trădează omul monologului mut” (II, 345). În fine, ar fi putut fi Cioran trișor în tinerețe? Avem, în general, impresia că dimpotrivă. Dar poate că tocmai excesul de vitalitate era, în tinerețe, o mască: masca celui care voia să fie altul. În altă
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
tonului (mai cu seamă în partitura lui Ilie), dar și prin refuzul programatic al realismului de comandă. Piesa "Gheorghe Popescu" începe cu o bună pagină de proză camilepetresciană care introduce o întreagă epocă în descrierea unui decor, urmată de un monolog în stilul actorilor ratați ai lui Aldo Nicolaj. Gheorghe Popescu pare a fi un personaj real. Este "cel ce m-a învățat cum se trăiește cu un picior în Rai și cu celălalt în Iad. Testamentul actorului boem ajuns la
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
arcul strâns ecouri refuzate/ definitiv le-alunecă-n afund." Citindu-l pe G. Călinescu apropo do poezia lui Simion Stolnicu, Al. Piru subliniază "sterilizarea sentimentului prin tehnică 2, idee perfect aplicabilă poeziei lui Mircea Ciobanu. "Patimile" (1968) se desfășoară într-un lung monolog alimentat de o existență puternic interiorizată, manifestată cu mult fast, dar glacial, starea lirică fiind cenzurată de intelect, temperată și echilibrată, atât cât trebuie și permite ieșirea în lume. Suntem în fața unei poezii de concepție în care simțim efortul de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
lună/ și-mprejmuit cu soare/ săpat cu munții prin veacuri/ cu veșnice izvoare." Pe Nicolae Dragoș îl refuză deocamdată marile idei și rămâne un modest poet. Nicolae Ioana "Templu sub apă", poezii, E. P. L., 1967; "Moartea lui Socrate", Editura Tineretului, 1969; "Monologul alb", Editura Eminescu, 1972; "Cartea de nisip", Editura Cartea Românească, 1973. Primul volum, "Templu sub apă", 1967, a fost o promisiune, dar în volumele următoare, "Moartea lui Socrate",1969, "Monologul alb",1972, "Cartea de nisip", 1973, N. Ioana rămâne, cum
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
poezii, E. P. L., 1967; "Moartea lui Socrate", Editura Tineretului, 1969; "Monologul alb", Editura Eminescu, 1972; "Cartea de nisip", Editura Cartea Românească, 1973. Primul volum, "Templu sub apă", 1967, a fost o promisiune, dar în volumele următoare, "Moartea lui Socrate",1969, "Monologul alb",1972, "Cartea de nisip", 1973, N. Ioana rămâne, cum remarca Al. Piru, la o poezie "cu buzele închise". "Moartea lui Socrate" este un pretext pentru ca poetul să se autodefinească în raport cu el însuși și cu lumea. Expresia se desprinde dintr-
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
văruită în somn/ mari păsări se lasă/ pe un fir de păianjen/ cât steaua de subțire/ se întunecă și nu știu dacă tu mai semeni cu tine." În "Cartea de nisip", N. Ioana încearcă un alt portret, după ce în volumul "Monologul alb" nu reușise să spună nimic în plus, portret care amintește vag de Lucian Blaga: Acolo s-a zămislit prunul care va da calului apă și vitele le va duce la păscut/ și-ndărătul fântânii va sta cu buzele închise." Un
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cotidianului, iar pe de altă parte atracția către istoria mitică a acestui spațiu, așa cum o cunoaștem din cronici, legende, povești și balade naționale. Poetul își trăiește cu sinceritate rolul de martor și reporter implicat în evenimentele istoriei într-un lung monolog. El liricizează epicul și epicizează liricul. Scrie poeme epice, balade lirice și reportaj liric. Critica s-a manifestat cu destulă reținere în fața acestei poezii ostentativ folclorice, de expresie ciudată, suprarealistă, ezoterică, într-o muzică nepământeană, sau de joc absurd, dar
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Marin Sorescu nu sunt poeme, ci scurte narațiuni în proză, fals transpusă în versuri, pentru cursivitate, în stilul umoristic al lui Mircea Damian, Ion Iovescu, ori, mai curând, Amza Pellea, foarte gustat de public, îndeosebi când își interpretează el singur monologurile la Televiziune". 4 De-altfel, livrescul e nota principală a acestei culegeri, unde alteori putem identifica pe Geo Dumitrescu (ironizând viața rustică) și pe A. Păunescu (emoționându-se de "mieii primi").5 "Simt că-n jurul meu ceva se scufundă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
teatrale, preț plătit condiției de emigrant care îmi impunea îndepărtarea de artiștii generației mele, cu excepția lui Andrei Șerban, constant regăsit pe scenele pariziene. Apoi, l-am invitat pe Alexa la Teatrul Odéon pentru a prezenta, imediat după 22 decembrie '89, monologurile shakespeariene puse în scenă cu același actor de neînlocuit, Ștefan Iordache, de care acum era nedisociat. Celălalt "dublu" al sau... Dincolo de spectacol, în acel context exaltat, amprenta momentului e mai puțin o amprentă artistică, cât una biografică. În seara aceea
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
într-o gară pustie. Doi bărbați însoțesc o femeie. Nu se aud cuvinte. Ciudat... Sînt numai gesturi, multe inutile, care își doresc să îmblînzească despărțirea. Locomotiva șuieră de departe. "Pleci..." spune sobru Tucu. În noaptea adîncă și grea, Alexa murmura monologul Soniei din Unchiul Vania. Despărțirea doare. Înainte să urc în tren, mă întorc către Alexa. Rostea totul ca pe o rugăciune. Iar lumina ei se întinsese pe tot chipul lui, pe noi, pe cuvinte. O gară pentru trei în lumina
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
și continuă să fie dincolo de finalul spectacolului. Despre acest tip de teatru vorbește Alexa Visarion și acestui tip de teatru îi aduce drept argument Noaptea Bufonilor. Plecând de la Cântecul Lebedei (Calhas) scrisă în 1887 de Anton Pavlovici Cehov și adăugând monoloage importante din repertoriul shakesepearian, regizorul Alexa Visarion îmbină două feluri de a sintetiza și reprezenta temele fundamentale ale existenței, într-o poveste care vorbește despre teatrul din spatele cortinei, teatrul de dincolo de scenă sau spectacol, teatrul ca formă a viului și-
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
nu de folos. Încă nu mi-a venit timpul să mă plâng, dar niciodată nu e prea curând să te întrebi dacă te ocupi de ceva serios sau de nimicuri. Și cum nimic nu e întâmplător în regia acestui spectacol, monoloagele pe care le interpretează sunt ilustrații fidele ale stărilor pe care le încearcă, sau mai degrabă ale stărilor care-l încearcă pe el. Pe măsură ce se apropie de sfârșit, fuge de "a fi sau nu fi" și se verifică pe el
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
fiecare rol interpretat: ce mai poate? cât mai poate? oare chiar nu mai poate ? Costumul lui e ca o prelungire a corpului, vocea ca o orchestră de instrumente și fiecare ton, o lume de nuanțe. Energic, exaltat, începe să recite monoloage și să-l facă pe Sufleor complice în acest act de virtuozitate teatrală pe care-l vânează. Joacă de parcă n-ar mai fi jucat nicicând și știind că n-o să mai joace nicicând. Că vremea lui s-a sfârșit și
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
niciodată cum vă uitați la anumite momente din examenele mele sau felul în care ni se intersectau privirile, fiind de acord, fiind la fel, simțind la fel. Îmi aduc aminte (poate) de un moment cu Ioana Anton care avea un monolog și ne uitam amândoi la ea știind exact de ce ne place, pentru că e inocentă și perversă în rolul Catharinei din Shakespeare (de exemplu), pentru că teatrul trebuie să fie erotic în sensul cel mai profund. Eu am lucrat mult timp gândindu
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
Om de teatru și film. La fel și Liviu Ciulei. Există o familie rară, cu asemenea oameni de tip renascentist. Cariera lui Alexa Visarion este impresionantă. Dacă pui cap la cap realizările din CV-ul domniei sale, ele, însumate, fac cât monologul Ninei din Pescărușul la care adăugăm vorbele lui Woyzeck și nu în ultimul rând, tot ce spune Sizwe Bansi în fața celor care nu-l ascultă. Există în regia de teatru și film intuiția care, uneori, poate să suplinească formația academică
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
-i spună că "filmul nu e bun". Excelent interpretată de Dorina Lazăr în registru hiperrealist cu expresivitatea slujită și de încadraturile foarte strînse, de la plan mediu la gros plan -, secretara joacă permanent între textul de respingere a tânărului autor și monologul îndreptat împotriva mirosului pestilențial din "clădirea guvernamentală, cu răspunderi ideologice, cu direcții culturale..." Nu poate trece un film "cu biserică... cu un voievod care se închină și cu nebuni la palat..." Secretara nu contenește să pulverizeze deodorant din sprayul pe
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
la tipul de creație care nu mizează pe metaforă, ci pe metonimie. Nu trăiește prin licitarea imeginii, ci din viziune. Nu explorează resursele unui limbaj, ci devine, el însuși un limbaj. În finalul spectacolului, cele trei surori își rostesc, împreună, monologul final. Cuvintele se suprapun, se adună, se risipesc unele într-altele, într-un bocet ce trebuie să fie doar atât: un bocet, o plângere, un limbaj dezarticulat. Suntem pe o Vale a Plângerii. Cuvintele nu mai pot rămâne ele însele
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
Răzvan par, în schimb, chinuiți de remușcări și se consideră vinovați de accident. În cele din urmă, Răzvan alege să fie om și o face sub imperiul piesei la care asistă, ceea ce accentuează importanța simbolică a acestui nucleu narativ. În monologul final, Răzvan aude descrierea pregnantă și foarte plastică a unui mort: "Îmi amintesc cum l-am găsit. Era acolo și se uita la mine. Încă se mai uita la mine. Pe partea stângă a feței curgea sânge care se îmbiba
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]