2,581 matches
-
oferea adăpost, comori și priveliști incomparabile vizitatorului cu gust, mai ales dacă avusese norocul de a locui Într-un palazzo pe Canal Grande, cu o gondolă Întotdeauna la Îndemână pentru a-l purta până la o biserică nefrecventată sau o insulă neatinsă din mijlocul lagunei. De la Veneția plecă la Lausanne, unde William, care era În vacanță sabatică de la Harvard, Își petrecea vara Împreună cu Alice și cei patru copii, dintre care doi foarte mici, pe care Henry nu-i văzuse niciodată, În timp ce tânărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
nu vând nici zece exemplare“, Îi scria el lui Louis Stevenson, fără a exagera prea mult. Avea noroc că rentele americane pe care i le donase lui Alice la moartea tatălui lor se Întorceau acum prin testamentul ei, Împreună cu capitalul neatins, acumulat În timp ce se aflau În posesia ei, altfel s-ar fi văzut Într-o situație foarte jenantă. În parte din motive de economie, se hotărî să nu plece În Italia În toamnă, după cum Îi promisese vag lui Fenimore, și În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
se afla între feliile de pâine ale proviziilor de drum și nici un gând care s-ar lăsa descifrat, nici încercând să anticipeze, nici retrospectiv. De afirmat, și de aceea sub semnul întrebării, rămâne faptul că abia aici, în orașul încă neatins de război, mai exact aproape de orașul nou, și anume la etajul unei somptuoase vile burgheze, situată în cartierul Weißer Hirsch, a devenit o certitudine arma căreia aveam să-i aparțin. Următorul meu ordin de drum lămurea unde anume se afla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
care ruinele bisericii incendiate își așteaptă deja de pe acum fotografii a căror misiune e ca, înainte de planificata reconstrucție, să documenteze orice ciot de biserică, orice rămășiță de fațadă, pentru ca, mai târziu, clasele de elevi să recunoască... În minte, însă, imaginea neatinsă a orașului putea fi vizitată în continuare, turnurile încă mai puteau fi numărate de la stânga la dreapta. Nu lipsea nici un ornament de fronton. Drumurile până la școală și înapoi. De asemenea, mă forțam s-o văd pe mama în spatele tejghelei magazinului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
zbierete în două limbi, acoperite de salvele pistoalelor automate, până când, la urmă, nu se mai auzeau decât kalașnikoavele. În timp ce mă târam prin desișul de pini tineri, rafalele s-au abătut și asupra zonelor adăpostite din stânga, din dreapta, dar eu am rămas neatins, ceea ce nu e de presupus despre restul grupei adunate în jurul plutonierului. Nici măcar omul de la Volkssturm nu se mai ciorovăia cu Dumnezeu, nu-și mai înjura vecinul, nu mai voia să plătească nici o socoteală rămasă deschisă. Numai voci rusești, între timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
încercăm să-l ridicăm - iată-l, aici era! - pe caporalul meu. Schije de obuz i-au zdrențuit picioarele. În partea de sus pare să fie zdravăn. Privește uimit, neîncrezător... Pe urmă, nisipul învârtejit îmi acoperă vederea spre bucătăria care aburește neatinsă, până când noi - el purtat pe sus, eu sprijinit - suntem transportați într-o mașină a sanitarilor, numită pe scurt Sanka. Un sanitar sare-n picioare. Alți răniți sunt nevoiți să rămână afară, înjură, careva vrea neapărat să vină cu noi, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
-l făceam să se simtă încurcat cu întrebări despre tratamentul disprețuitor la care auzeam cu urechile noastre cum erau supuși nigger-ii. De îndată ce ne săturam de cearta noastră, se trecea la curvăsăreală verbală, vorbeam despre femei, acele imagini închipuite și de neatins. Dar nu numai noi, POW-ii, și copiii supraviețuitori ai părinților evrei asasinați erau flămânzi după fete, așa cum le visau ei. Americanii, care-și expuneau peste tot pin up-urile, ni se păreau caraghioși. O dată sau de două ori, unul dintre DP
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
speriat, apoi amuțirea. Pe deasupra, lecțiile pe care mi le-au transmis frica și foamea. Și, mulțumită cursului de gătit fără accesorii - în măsura în care se face abstracție de tablă și de cretă - pot să-mi închipui lucruri dorite cu intensitate, chiar de neatins, cu tot cu mirosul și zgomotele aferente. Mai mult chiar: am învățat să poftesc la masă oaspeți care vin călătorind de departe, din vremuri de demult, care-mi lipsesc fiindcă au murit înainte de vreme - de pildă, prieteni din anii tinereții - sau care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
a uitat în palma mamei și i-a promis: în trei zile, băiețașul tău e aici.“ Cu doar vreo doi ani înainte - și totuși parcă într-o preistorie demult apusă -, când Danzig-ul, cu toate turnurile și frontoanele lui, era încă neatins, în septembrie ‘44, tata mă condusese la gara centrală. El purta fără un cuvânt valiza mea de carton și insigna rotundă de partid la reverul de la sacoul costumului. Eu, la șaisprezece ani, în pantaloni până la genunchi și cu ordinul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
gol, care era lovit de o rază de soare ce cădea dintr-o parte, într-o manieră foarte ușor de înțeles, miracolul imaculatei concepțiuni. Arătătorul ei țintea demonstrativ spre raza de lumină ce străbătea sticla și spre paharul care rămânea neatins. Astfel, razei de soare a asfințitului îi era atribuită calitatea de arhanghel, și asta în timp ce cu clare inflexiuni din Westfalia exprima atâta credință. În timp ce, aflată la o distanță ca de la pământ la cer de orice practică sexuală, îmi făcea mie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
ca să-l guste. Mama aleargă încoace și-ncolo, nu știe ce să spună. Acum, Anna șade cuminte la masă și răspunde așa cum a învățat la școală, în cea mai frumoasă germană literară, la întrebări care încearcă să pătrundă țara minunilor, neatinsă de război, care e Elveția. Acum se uită pe fereastră în direcția minei și vede coșuri fumegânde. La un moment dat, cel târziu înainte să ne luăm rămas-bun, mama l-a luat pe fiu deoparte, în dormitor. „Dar pe domnișoara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
o judec. Să mi-o explic, dezvelind-o. Și ar ieși precum aceea care cîntărește. Ca mintea omenească, ceva cu totul de neconceput.” „-E o stare irațională?”-întreabă el și vocea Judecătorului din mine îi dă dreptate. „-Atingerea celui de neatins se poate fără a-L atinge”-spune ea. „-Ar înțelege asta?” „-Da și nu”-îi răspund. „-Ea cuprinde rațiunea. Și e încă mai mult. Pentru că întrece limita a ceea ce e de conceput. De care n-ai decît să te apropii
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
nici nu poți crea ca atare: poți doar să împarți, să-ți fărîmi gîndul în ipostaze ciudate care se vrăjmășesc. Sau îți poți pune alături o oglindă ale cărei noduri de sticlă îți arată altfel și mereu altfel, lumea de neatins.” Și recunosc cît sînt de redus. Nu pot gîndi decît scăzînd sau adunînd și doar poezia mă ridică din starea de brută. Ingrata meserie de scriitor. Mîngîi femeia. Și ea tresare, parcă ar vrea să fugă. Dar rămîne încordată la
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
nostalgia tinereții dansa în trup de soare, Din verde crud te-amestecai prin CEȚI, Și-n doruri plânse, retrăiai iubirea de izvoare. 23-10-2007, 2300h PLEOAPA UNUI NOR Domnului prof. Nicolae Furdui Iancu Mi-e dor să fiu lumină prin Cerul neatins Cu o rază vie ce se contemplă-n flori, Prin rodia de lume, iubind același vis, Ce rătăcește-n sfera din PLEOAPA UNUI NOR. E-atâta soare-n suflet și-n calmele iubiri De ce nu știu ce să vreau în haosul de
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
se poate să fi sunat și de o mie de ori. Telefonul a sunat și-a tot sunat, făcând legătura cu un apartament gol, rece și întunecat. Vedeam, cu ochii minții, telefonul care suna și tot suna lângă patul moale, neatins, în care nu dormea nimeni, în timp ce luminile care pătrundeau înăuntru printre draperiile netrase aruncau pe pat umbre. Draperiile nu erau trase fiindcă nu era nimeni acolo care să facă asta. Cu toate astea, am lăsat telefonul să sune și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
oricât de mult țineam la Anna, nu voiam să port una dintre rochiile ei lungi și fără nici o formă, care erau pline de clopoței, oglinjoare și ciucurași. În camera lui Helen, pe scaun, alături de un teanc gigantic și virgin, complet neatins, de manuale foarte scumpe, am găsit o pereche absolut minunată de pantaloni mulați. Foarte bine croiți. Îmi făceau picioarele foarte lungi și subțiri. Dar ce zic eu bine croiți?! Erau de-a dreptul miraculoși. Dacă bărbatul care îi făcuse și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
a cuptorului cu microunde, bucătăria noastră era Bucătăria Uitată de Timp. Era ca și cum aș fi trecut, precum Alice, printr-o oglindă întunecată sau aș fi fost luată de o apă stranie și dusă într-o vale pierdută care rămăsese complet neatinsă de lumea exterioară. Într-unul din dulapuri exista un castron enorm și foarte greu, din porțelan bej, pe care se așezase un strat de praf gros cam de două degete. Probabil că era un cadou de nuntă. Mama se căsătorise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
altceva decât să izbucnesc în râs. Dacă invitații aveau chef de-o masă curată, atunci mă tem că erau nevoiți să și-o curețe singuri. Știau unde e bucătăria. Ce așteptau? Invitație specială? În mijlocul mesei se găsea întotdeauna un castron neatins cu fructe. Vreau să zic: care era problema? Fructele sunt foarte drăguțe. Eu cumpăram tot timpul fructe și nimeni nu le mânca. Desert protestant, așa le numea Judy. Prietenii îmi spuneau că-i insult oferindu-le ceva gen banane sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
lungim“. Nici el n-a putut să mănânce mai nimic. Deși asta se poate să fi fost din cauza mâncării, nu a agitației. Am stat amândoi, față în față, la masa din bucătărie, învârtind spaghetele prin farfurie. Salata rămăsese în castron, neatinsă. Arăta tristă și abandonată. Conversația a fost sporadică. Din când în când, ridicam ochii spre el și-l surprindeam uitându-se la mine. Iar expresia de pe chipul lui mă făcea să mă-nfierbânt și mă intimida. Așa că orice șansă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
ca o elevă Împușcată. „Dacă ieși zece minute din casă, atunci cînd ai de lucru, totul s-a stricat”, Îmi spunea cîndva Ștefan Bănulescu, compătimindu-mă. M-am compătimit și eu. În ce-l privește, nu știu cum a reușit performanța de neatins de-a nu avea un loc de muncă vreme de patruzeci de ani În care, una peste alta, a lucrat strict șase luni. Fiindcă atunci cînd te așezi la masa de scris, importante sînt mai Întîi umorile (după o vîrstă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
gândului. Orele mute, bat la porți invocând amintiri scurse-n clepsidre ce ard prezentul. Ani îmbătrâniți în vălmășagul din suflet cad pradă regretelor tardive, purtând lacrimi pe ochii ploilor de toamnă. Biet om, trecător prin timp trădat de propriul orgoliu, neatins cu Iubire, risipind comori, efemer în eternitate. De-aș putea, aș fereca ușa trecutului, si mi-aș rezervă clipe statornice în grădina Edenului.
Omul by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83308_a_84633]
-
Sfios, gestul mângâie clipa Imaginii triste și reci. Tăcerea își plimbă aripa Și timpul coboară poteci. Surprinsă de gând, amintirea Atinge un dor nevăzut. Se-ascunde în lacrimi iubirea, Cu tainic fior renăscut. Privirea discret îmi alungă, Cuvântul de ochi neatins, Iar inima gata să plângă, Renunță la singurul vis. Când tainică șoapta cea dulce Se pleacă cu milă în glas, Revăd în Golgota la cruce, Un strop de speranță rămas.
?i m?inile pl?ng by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83311_a_84636]
-
un curaj nemaipomenit să ia doar un cufăr, nici măcar mare, ceva mai răsărit decât o valiză de lemn cu care se duc recruții la oaste, și un geamantan, nu din cele mai bune, pe acelea le-a lăsat în casă neatinse, ci unul din carton maroniu pe care nici nu-și mai amintea de unde-l avea, cu colțurile roase și câteva ținte lipsă, fragil, încât a trebuit să-l lege de-a curmezișul cu o curea, să ia deci cufărul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
e mai de preț decât iubirea, și simțind în adâncurile tulburi ale sufletelor lor că este singura în măsură să le aducă speranța și liniștea, încă mai este, ba chiar numai gândul că ea, iubirea, există, fie și nevăzută și neatinsă, fiind o speranță și aducându-le o speranță, și purtându-se de parcă s-ar închina unei zeițe sau ar întemeia o nouă religie monoteistă, a iubirii, și acceptând suferințele cu seninătate - unii, cu înțelegere - alții, cu răbdare și credință - iarăși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
dimineața. După ce își trase la repezeală o bluză și niște pantaloni peste cămașa de noapte și își încălță picioarele goale, Phoebe ieși pe coridor să cerceteze. Pyle trecu șchiopătând, cu o tavă care conținea resturile răcite ale unui mic dejun neatins. — Bună dimineața, domnișoară Barton, rosti el sec. — S-a întâmplat ceva? S-au auzit gemetele de durere ale cuiva. — Mă tem că domnul Winshaw suferă consecințele neglijenței mele de ieri. Vătămarea e mai gravă decât am crezut noi. — A chemat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]