3,901 matches
-
Îmi poate trezi sentimente negative (dispreț, repulsie, teamă, dezgust fizic, neîncredere etc.Ă. Acestea toate mă vor Îndepărta de persoana respectivă, pe care o voi evita, voi căuta să nu o mai Întâlnesc. Același lucru se petrece În cazul situațiilor neclare, incerte, care-mi trezesc aceeași gamă de sentimente negative, obligându-mă să mă retrag. Este oare, evitarea În acest caz, o atitudine defetistă, de lașitate, o ezitare care să mă pună Într-o situație de inferioritate? Nicidecum. Conduitele de evitare
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
ce înseamnă să ai prieteni care cunosc regulile de circulație ? Dar, zău, acum le știu și eu. Vă promit că le voi respecta. Așa veți face și voi ? ( sala: Da! ) Raluca: Deci copii când nu se poate traversa strada ? ( voci neclare din sală ) Atunci când semaforul este pe roșu. Ana II: Sau dacă nu este semafor, ne asigurăm că nu vine nicio mașină înainte de a traversa. Deci, roșu înseamnă stai ! Adică STOP ! Chiar și pentru roboți. Gigel: Deci culoarea roșie ne obligă
Teatrul ca o lecţie de viaţă by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91610_a_92357]
-
de vacanță» și « Finalul unei mari iubiri» abordează în două povestiri (acțiunea începută în prima și continuată peste ani în cea de a douaă, în manieră proprie, motivul clasic al iubirii nemuritoare, al găsirii sufletelor pereche, care despărțite în condiții neclare, se vor căuta veșnic pentru întregirea cuplului primordial, arhetipal. În cele două povestiri de această dată este abordat motivul iubirii mature din primii ani de tinerețe al cărei jar mocnește ani de zile, ca să se explice și reaprindă târziu după
Pelerinul rătăcit/Volumul I: Povestiri by Nicu Dan Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91839_a_92881]
-
neliniști Desdemona rămânea un focar de activitate, gătind făcând curat Încontinuu, dădăcindu-și copiii sau dădăcindu-i pe ai altora zbierând Întotdeauna din toți bojocii, plină de zgomot și viață. În ciuda lentilelor cu dioptrii ale bunicii mele, lumea Îi rămânea neclară. Desdemona nu Înțelegea pentru ce se băteau atâta. În Smirna japonezii fuseseră singura țară care trimisese nave pentru a-i salva pe refugiați. Bunica mea le-a păstrat pe tot parcursul vieții un sentiment de recunoștință. Când lumea pomenea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Așa cum și-l amintește. Drept ca un brad chiar și cu un picior în groapă. Dă să țipe ca să-l alunge, dar vocea nu-l ascultă. Și atunci, din ceața dimpre jurul fantomei, prinde contur o altă siluetă tăcută și neclară, zgri bulită într-o manta fumurie. Pe măsură ce imaginea se limpe zește, o recunoaște și pe ea. Scribonia! Își duce, îngrozit, palmele la ochi, dar glasul arhicunoscut ce nu-i dă pace nici zi, nici noapte îi sfredelește timpanele: Ia aminte
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Trio Fulcinius înaintează un pas. Se dezmeticește abia când își dă seama că a rămas singur. Gândul îl îngrozește într-atât încât vede totul ca prin pâclă. — Aici! se aude chemat de o voce aspră. Împăratul! Distinge doar o siluetă neclară la capătul celălalt al încăperii. Figura este și mai estompată întrucât lumina vine din spate. Se 93 grăbește să se prosterneze adânc, cu capul până la pământ, în direc ția sunetului. — Ție mă închin, Mărite Doamne! articulează cu umilință profundă în
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
a lăsat garda jos. Dezarmată, la discreția lui. Termină repede, fără să simtă nici o plăcere. Doar o ușurare. Ca și cum ar fi urinat. Aruncă o privire printre gene către ea, temându-se de o replică dură. Se cutremură înfiorat. În lumina neclară a sfeșnicului încastrat în perete, chipul ei pare ireal, încremenit într un extaz letargic. O imagine dureroasă, mult prea dureroasă pentru el. Îl cuprinde remușcarea, se simte înjosit de propriile lui trăiri animalice. Femeia îi adresează un mic zâmbet recunoscător
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
se va prețui singur. Cată pe furiș către Agrippina. Ce va spune? Cum îi va întâmpina decizia? Cu supușenia ei aparentă, sau răzvrătindu-se pe față? Cântărește bine în minte și se decide să mai aștepte puțin. Situația este încă neclară. Sigur, i-au pus cu botul pe labe pe pannoni și dalmați. Legiunile au înfrânt revolta fără să sufere vreun dezastru major, însă nu e mai puțin adevărat că puterea militară a Romei a fost zdravăn zdruncinată. A ieșit la
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
unui animal, se strâmbă cu năduf. Își coboară obosit pleoapele. Începe să simtă în sfârșit plumb la rădăcina genelor și o căldură plăcută îl învăluie din toate părțile. Se lasă încetul cu încetul purtat pe valul unei succesiuni de imagini neclare. Pe negru nu prinde nici o altă culoare, îi tulbură amorțeala un gând hoinar. Neagră e și perdeaua de pâslă ce se agită în adierea vântului... Iar dincolo de ea zărește nedeslușit cămăruța cu arme. Iată și caii! Nechează sub streașina porticului
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
tipa. Brad zâmbește și apasă accelerația. Mergem pe acest bulevard imens și larg, cu magazine imense pe margine, care sunt mult mai mari și mai strălucitoare decât cele de acasă. La capăt se pot vedea palmierii, dincolo de ei un albastru neclar. Tocmai când vreau să-l întreb unde duce bulevardul, Brad se întoarce spre mine și-mi spune: ― Drumul ăsta duce chiar la ocean. Mergem până acolo, apoi o luăm pe Ocean Boulevard și suntem la mine. Cred că o să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
oxigen și le făceau masaj pe piept. Afară mai erau câțiva colegi și câțiva călători. Toți stăteau lângă poarta Ministerului Comerțului și Industriilor. Nimeni nu știa ce se întâmpla. Într-un final, a apărut și ambulanța. Amintirile mele sunt cam neclare. Parcă Toyoda și Hishinuma au fost duși la spital în mașini diferite. Pentru că în ambulanță nu încăpea decât o persoană, celălalt a fost urcat într-o mașină normală. Doar cei doi au fost transportați la spital. Ceilalți nu aveau nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
mai e așa de simplu. Chiar și în firmă, nu numai într-un laborator, atunci când te afli la conducere, intri în contact cu oamenii. Cu cât stai mai mult să te gândești, cu atât o grămadă de lucruri devin mai neclare. În astfel de cazuri cred că nu ai altă soluție decât să asculți părerea celor din jurul tău și să tragi o concluzie.“ „Am vorbit cu bărbatul acela: «Miroase rău. Când ajungem la Kodemmachō, să-l împingem afară cu piciorul.»“ Matsumoto
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
cu amintirile personale. Așa cum le definește un psiholog: „Amintirile nu sunt altceva decât o «interpretare personală» a evenimentelor.“ Experiența este refăcută în aparatul memoriei pentru a fi înțeleasă mai ușor. Părțile incomode sunt omise. „Înainte“ și „după“ sunt inversate. Părțile neclare sunt finisate. Amintirile proprii sunt amestecate cu ale altora și sunt înlocuite unele cu altele atunci când e nevoie. Acesta este un proces natural, inconștient. Altfel spus, amintirile și experiențele noastre sunt transpuse într-o poveste. Aceasta este, mai mult sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
bine dacă subconștientul ar fi ieșit la suprafață în timpul vacanței, dar s-a întâmplat imediat înainte. Cam pe la jumătatea lunii iunie. Când predam chimie, nu îmi aminteam dacă amestecasem substanțele din experimente sau nu. Pierzi contactul cu realitatea. Memoria devine neclară, nu mai poți face diferența între vis și realitate. Conștiința mea trecuse în partea cealaltă și nu se mai putea întoarce. În scripturile budiste se menționează acest lucru, faptul că în momentul în care ajungi la un anumit nivel al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
a reușit. Am încercat să fac din nou, și nu mi-a mai ieșit. Se mai întâmplă să și greșești. Ființa umană. Nu sunt Asahara Shōkō, dar mă străduiesc să scot la liman unele probleme. Cred treptat lucrurile devin din ce în ce mai neclare. Când eram mai tânăr, aveam impresia că știu mai multe. Pe cuvânt. Există o perioadă de „purificare“ în viața omului, iar cei care s-au bucurat, cu toții au luat-o razna. Murakami: Aș vrea să ne întoarcem la discuția legată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
mai adaugă decât ultima notă ("Ea care se îndoia sub hotărârile tuturora, a fost în stare de un gest așa de mare"), fixînd-o într-un ultim gest măreț. Gest totuși nesigur, "poate a lunecat...", astfel încît imaginea Irinei rămâne nu neclară, ci nedesăvârșită. Făcând abstracție de ambiguitatea morții în sine, situația este simbolică pentru lipsa de progres și de limită a staticului: cartea poate continua la infinit. Dacă nu este creată o altă Irina, în schimb nici cea aparent creată nu
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
înțeleagă cu cine au de-a face. 36 De îndată ce grupul căruia i se alăturase Sebastianus se opri la adăpostul primilor copaci, romanul să întoarse să privească spre sat. Dând la o parte crengile unei tise, putu să zărească, în lumina neclară a zorilor, o mare parte din tabăra hună și să aibă un tablou complet al efectelor pe care le avusese incursiunea eliberatorilor săi. Incendiile se stingeau, dar cea mai mare parte a corturilor era distrusă. Constată că și grajdul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
într-acolo cu hotărâre, deschizând drumul întregului grup. Curând, terenul deveni mai dur și mai aspru, iar prefectul și tovarășii săi începură să urce printre lespezi de gresie acoperite de mușchi, mergând către un perete abrupt, ale cărui contururi rămâneau neclare în întunericul acelei ore. Cățărându-se cu greutate, Sebastianus înțelese de ce barcagiul îi adusese chiar acolo: panta era într-adevăr atât de abruptă, încât hunii nu supravegheau acel punct. Deși focurile din turnuri abia se vedeau, intui că se găseau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
observă: — în sfârșit, până la urmă, voi, romanii, vă refugiați totdeauna sub sutana unuia dintre acești preoți. Frumos neam de dominatori! Sebastianus tocmai își pregătea replica, când auzi, purtat de un suflu de vânt cald, un sunet îndepărtat, metalic parcă, încă neclar și surd, dar pe care urechea sa încercată îl recunoscu: o trâmbiță. Atent, își încordă întreaga ființă în ascultare. Sunetul se repetă, de această dată ceva mai lămurit. Din mulțimea dindărătul carelor se ridică un strigăt și un altul, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de la servitorii lor. Un du-te-vino neîncetat și frenetic, în urma căruia cei rămași să privească primeau mereu vești emoționante, dar și contradictorii, despre mersul bătăliei. Toți cei care veneau din linia de front vorbeau despre o luptă furibundă, cu un final neclar: după câte se părea, alanii și burgunzii, în dispozitiv compact, rezistau oricărui atac, copleșindu-i cu o ploaie de săgeți pe războinicii hiung-nu și provocându-le pierderi serioase, în vreme ce sus, pe colină, Ellak nu înainta cu nici un pas. Pe latura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Etius la ritual, scoase în tăcere un oftat de ușurare, chiar dacă era perfect conștient că după acea scurtă pauză pentru a-și plânge morții, cei vii aveau să se confrunte din nou cu problemele pe care le punea sfârșitul încă neclar al bătăliei și care îi obliga pe conducători să ia hotărâri definitive. Cei care oficiaseră funeraliile terminară de strâns cenușa defunctului, Thorismund trase de hățurile calului său și porni pe drumul către tabără. Imediat i se alătură și Flavius Etius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
peste întinderea câmpiei: tăcuți și maiestuoși, prietenoși, ei păreau că însoțesc coloana în marșul ei spre răsărit. îi observă îndelung, legănat de mișcarea monotonă a carului pe pavajul spart, în vreme ce în mintea sa se amestecau amintiri vagi, îndepărtate, și imagini neclare, fără legătură între ele, i se perindau prin fața ochilor, venind dintr-un trecut îndepărtat, pentru a dispărea și a se pierde în neant. Pasul cailor și glasurile războinicilor ajungeau până la el de undeva de departe, iar un vânt ușor mângâia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
scânteile sărite dintr-o bucată de metal. Avusese atunci nevoie să fie remodelată într-un întreg coerent. Pentru un moment, Craig a avut o imagine a ceea ce trebuie să fi fost mintea lui; ceva amorf, șovăielnic, o lume cu imagini neclare, un univers vast și fără contur, de jumătăți de amintiri, trăsături de caracter prost îmbinate, o monstruozitate incredibilă, pestriță și conflictuală a unui semicreier. Nu era o imagine plăcută de reținut, dar ea puse stăpânire pe el. Neplăcerea de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
cândva, în trecutul îndepărtat, corpul, se pare, urma calea mai ușoară de a-și repara pur și simplu țesuturile distruse. Urmă o pauză. Craig avu impresia distinctă că cineva își freacă mâinile satisfăcut. Vocea unui al doilea bărbat mormăi ceva neclar, apoi prima voce continuă răsunător: - Nici un indiciu încă, privind identitatea. Doctorul Philipson, care l-a adus aici, nu-l mai văzuse niciodată înainte. Desigur, o mulțime de oameni, atât din Big Town cât și din Middle City trec prin Alcina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
de compasiune? Iar o vorbă plină de compasiune era o necesitate de viață și de moarte. Rostiri, sunete pline de speranță și de dorință, exclamații de jale. Acestea erau reprimate, ca și cum ar fi fost ilicite. Uneori răzbăteau Încifrate, În reprezentări neclare mâzgălite pe geamurile clădirilor condamnate la demolare (atelierul de croitorie părăsit din fața spitalului). În acest stadiu al lucrurilor persista o muțenie Înfricoșătoare. Despre lucrurile de strictă necesitate nu se putea spune aproape nimic. Și totuși, se puteau face semne, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]