1,838 matches
-
umană, pot constitui cauzele morale ale prăbușirii cetății. În perspectiva unei analize psihomorale, minciuna și trădarea sunt expresia unor tulburări al supraeului, ale unui supraeu slab, care nu-și mai poate exercita rolul. În plus, aceste manifestări sunt expresia unei „negații”. Minciuna și trădarea, În plan sufletesc, moral și cultural, reprezintă o „negare” a modelelor arhetipale ale cetății, o desprindere a omului de propria sa cetate, o negare a „părinților”. Minciuna și trădarea sunt expresia unui „rău interior” care macină cetatea
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
încearcă să reconsidere problema frustrației și a competiției. În timp ce pentru primul, „starea de frustrație” poate fi modificată prin vise, prin procese de reprezentare și conceptualizare (care au rolul de a „înlocui” obiectul absent, fără a nega existența), fie prin refulare, negație, clivaj ( care au rolul de a îndepărta pe individ de sursele frustrării), pentru cel de-al doilea psihanalist, mecanismele de apărare descrise de S. Freud reprezintă doar un „sistem primar” de satisfacere a trebuințelor frustrate; la un nivel „secundar” de
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
de interes, arealul interior, tulburat (nu însă și devastat) de invazia repetată a celorlalți monștri care amenință dintotdeauna eul poetic, solitudinea și moartea. Ele reprezintă cele două forme de manifestare a "nopții" rotunjite metaforic într-un poem intitulat chiar nu. Negația imperativă înseamnă, aici, nu opoziție fățișă față de intrarea în moarte, ci doar impunerea propriilor termeni: "nu mă ține de mână, noapte,/ nu te teme, a ta sunt.// dar nu-ți voi da lapte să bei/ din sânul roz de pământ
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
acord cu aceste idei din finalul eseului intitulat chiar Ironia ontologică, poetul Mihai Ursachi nu ezită să își asume riscurile inerente ironiei radicale, ontologice ("O singurătate nesfârșită și o dezolare fără leac e prețul nașterii (facerii acesteia, ironia absolută, adică negația radicală a propriei ființe poate constitui limanul acestei automachii sau faceri de sine"), într-un discurs specific ce își arată la rândul său, fără rezerve, natura duală despre care vorbeam mai sus. Inclusiv într-un teritoriu liric presupus maiestuos, în
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
încîlcit", "urechi păroase" etc. J. Verne recurge la asimilare atunci cînd vorbește, în Douăzeci de mii de leghe sub mări, de "pești asemănători unui ou de culoare cafenie-închisă, dungați cu alb, fără coadă: diodoni, adevărați porci spinoși de mare [...]". Unele negații permit, de asemenea, descrierea unui obiect, arătînd ceea ce nu există, iar altele sînt legate de ceea ce acesta nu are ca parte componentă sau ca proprietate: "fără coadă", sau cum apărea mai sus: "Buretele nu-i un vegetal, după cum afirmă încă
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
fi putut foarte bine să pară o vagaboandă de pe stradă, regina pubelelor; mai presus de orice este culmea ororii: mizeria decentă transformată în casă, sub mantia peisagistică a visului mediteranean. Reformulările succesive confirmă importanța asimilării și utilitatea de a integra negația în acest tip de reformulare (pentru primele trei): (Izotopia sordidului) Tema-titlu [ASS] PR cal. neg. un coteț (Pensiunea de familie) (nu este nici măcar) (nici măcar) o groapă de gunoi o magherniță PR. cal. mizeria decentă (este) transformată în casă Semantizarea temei-titlu
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
ființe "fantastice". Textele studiate sînt extrase dintr-un roman științifico-fantastic, de S. Lem (1972). Pentru a prezenta un peisaj necunoscut și amenințător, autorul utilizează "retorica indicibilului" pe care o analizează J. Bellemin-Noël (1971), și ale cărei procedee majore sînt utilizarea negației, ghilimelele, metafora și comparația. a) Negația În cursul unei expediții pe un meleag străin, Pămîntenii descoperă un peisaj cu înfățișare necunoscută lor, ceea ce îl determină pe autor să facă descrierea "în lipsa" unei referințe la universul cunoscut: Ceea ce ei numeau oraș
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
dintr-un roman științifico-fantastic, de S. Lem (1972). Pentru a prezenta un peisaj necunoscut și amenințător, autorul utilizează "retorica indicibilului" pe care o analizează J. Bellemin-Noël (1971), și ale cărei procedee majore sînt utilizarea negației, ghilimelele, metafora și comparația. a) Negația În cursul unei expediții pe un meleag străin, Pămîntenii descoperă un peisaj cu înfățișare necunoscută lor, ceea ce îl determină pe autor să facă descrierea "în lipsa" unei referințe la universul cunoscut: Ceea ce ei numeau oraș nu semăna în realitate cu nici o
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
atât sufletul dintotdeauna al țăranului, cât un suflet colectiv ce se resimte de pe urmele seismului istoric traversat, care trăiește dureros în prezent și în trecutul apropiat, asimilat însă prezentului, un suflet agitat, smuls din matca sa. Moartea însăși pare o negație a propriei imagini, o parodie a morții. Până în ultima clipă, Măria, muribunda, se dovedește atât de lucidă, atât de stăpână pe propria natură, încât mulți se așteaptă să se ridice din pat și să se comporte ca un om sănătos
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288929_a_290258]
-
prin prezența continuă, ireductibilă a stării T în orice manifestare. Ludovic de Gaigneron ajungea la o concluzie apropiată: "... reiese că esențialul Subiectului, ca și cel al Obiectului, trebuie să subziste într-o sferă sintetică în care se conciliază afirmația și negația unui spectacol din care știința nu dizolvă decît aspectul negativ. Meditația sa exhaustivă asupra divizibilului ajunge, într-adevăr, la o brumă de obiectivitate... Dar de ce natura acestei "brume de spațiu" ar fi incompatibilă cu "bruma de spațiu" din care țîșnește
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
mai degrabă de Baletul rus decît de Curtea cu juri". Unde este fondul problemei? Lupasco o spune fără ocolișuri: "O valoare existențială, care nu s-a bucurat întotdeauna de atenția pe care o merita, ar trebui să se desprindă astfel: negația. Noi înșine, în lucrările noastre (Vrin, 1935), care au multe puncte comune cu prezentul eseu al domnului Bachelard, am insistat îndelung asupra rolului capital al negației. La fel ca domnul Bachelard, credem că ea ține de timp. Dar, pentru noi
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
bucurat întotdeauna de atenția pe care o merita, ar trebui să se desprindă astfel: negația. Noi înșine, în lucrările noastre (Vrin, 1935), care au multe puncte comune cu prezentul eseu al domnului Bachelard, am insistat îndelung asupra rolului capital al negației. La fel ca domnul Bachelard, credem că ea ține de timp. Dar, pentru noi, ea este însuși timpul; dl. Bachelard îi adaugă afirmația, astfel încît amîndouă zămislesc". Și Lupasco înfige un cui, un cui ce i-a fost, poate, fatal
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
O filosofie a lui nu care nu vizează decît sisteme juxtapuse, sisteme care intră în raport de complementaritate într-un punct precis, are grijă să nu nege niciodată două lucruri deodată. Ea nu se încrede nicicum în coerența a două negațiii. Filosofia negației nu s-ar ralia deci opiniei, de fapt naive, a lui Novalis: "Așa cum toate cunoștințele se înlănțuie, tot așa se înlănțuie toate ne-cunoștințele. Cine poate crea o știință, trebuie să poată crea și o ne-știință. Cine
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
a lui nu care nu vizează decît sisteme juxtapuse, sisteme care intră în raport de complementaritate într-un punct precis, are grijă să nu nege niciodată două lucruri deodată. Ea nu se încrede nicicum în coerența a două negațiii. Filosofia negației nu s-ar ralia deci opiniei, de fapt naive, a lui Novalis: "Așa cum toate cunoștințele se înlănțuie, tot așa se înlănțuie toate ne-cunoștințele. Cine poate crea o știință, trebuie să poată crea și o ne-știință. Cine poate face
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
Dacă nu e "nimic nou sub soare", se înțelege că orice ruptură, oricât de îndrăzneață, poate găsi în trecut elemente de sprijin, de motivație, de legitimare. Lumea modernă a pus, fără îndoială, prea mare accent pe discontinuități, acordând protestului și negației un rol excesiv, un prestigiu ce nu se recunoaște în realitatea faptelor. Inovația, avangarda, schimbarea bruscă au ajuns a fi, mai ales în ultimele două secole, un veritabil cult. O amplă mitologie revoluționară s-a constituit în timp, Ne aflăm
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
subtilitate remarcabilă. Deîndată ce apele revoluției se vor mai liniști, este de dorit ca asemenea valori să fie recuperate și puse la îndemâna oricui. Contestația, din fericire, nu e durabilă sub specia istoriei, fiindcă nimic nu se poate construi pe o negație permanentă. Revoluția de la 1848 a contestat vehement vechiul regim, însă curând după aceea s-a ajuns la estimări mult mai senine și mai adevărate. Atitudinea privitoare la fanariotism e cu deosebire semnificativă sub acest unghi. Bălcescu n-a văzut în
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
Mai vie, mai corozivă în epocile de tranziție, critica este o necesitate permanentă. Ea opune justificărilor aduse de "conducătorii muncii omenești" (N. Iorga) propriile-i observații și motivări. Discursul legitimant al puterii întâmpină rezistența modelatoare a spiritului critic, uneori și negația lui totală, ceea ce presupune capacitatea de articulare a unui alt discurs. Opoziția față de putere nu e sterilă dacă știe să respecte adevărul. Din contra, ea ține de nevoia înnoirii permanente a lumii. Căci "istoric, adică evolutiv uman, popoarele trăiesc numai
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
între ele constituie secvența (relațiile dintre propoziții pot fi logice sau de implicație cauză / efect; temporale post hoc, non propter hoc; spațiale-paralelism). Modelul are în vedere două tipuri de categorii: categorii primare (numele propriu, adjectivul și verbul) și categorii secundare (negația, opoziția, comparativul și modurile). Numele propriu corespunde din punct de vedere sintactic agentului; acest agent poate fi subiectul propoziției narative sau obiect ca în "X îl pedepsește pe Y". Semantic, numele propriu desemnează o persoană, de aici decupajul antropocentric operat
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
Dacă din punctul de vedere al relației semn-obiect se poate vorbi de gesturi iconice, indiciale și simbolice (cf. Wundt), din punctul de vedere al intenției de comunicare există gesturi afective (centrifuge conotînd euforia și centripete conotînd disforia), gesturi modale (semnificînd negația, interogația, dubiul) și mai cu seamă gesturi fatice (de întîmpinare sau de respingere) apte să transforme comunicarea în comuniune intersubiectivă (Greimas-Courtčs, 1979: 165). Parametrii gestuali sînt: durata, intensitatea, amplitudinea (etalarea gestului în spațiu, independent de durată) și "forma"-Gestalt (gesturile
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
al interlocutorului și/sau atitudinea sa comportamentală. Corelativ, a înțelege un enunț înseamnă a identifica în afara conținutului său informațional finalitatea pragmatică (adică forța sa ilocuționară de ordin, cerere, aserțiune etc.). PRESUPOZIȚIE Componentă a unui element lingvistic ce rezistă la proba negației și interogației. Presupoziția aparține nivelului lingvistic (dicționarului), fiind independentă de situația de comu-nicare ("Mai fumezi?" adverbul mai semnalează existența acțiunii a fuma într-o perioadă anterioară dialogului actual în orice situație de comunicare). Absența presupozițiilor comune este una din cauzele
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
se pot folosi și alte cărți de rugăciune, iar cheia poate fi una obișnuită. În prealabil se spune o rugăciune ("Tatăl nostru", de obicei), iar apoi se pun întrebări cărora li se răspunde afirmativ sau negativ (mișcarea spre stânga semnifică o negație, iar cea spre dreapta, o afirmație). Tot cu ajutorul cărții și cheii se chemau și spiritele strămoșilor (în general, bunici sau rude apropiate). Ele erau invocate pentru a răspunde unor întrebări. Principiul era același: rotația stânga/dreapta, cu semnificațiile asociate. În
by Cristina Gavriluţă [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
tația, concluzia), fiind organizat ca serie de raționamente înlănțuite prin indici textuali specifici (organizatori textuali, conectori argumentativi, modalizatori etc.); - sunt utilizate strategii și tehnici argumentative: strategia cooperării (adresare directă, apeluri la rațiune, la valori etice, la înțelegere, sensibilitate etc.), strategia negației polemice (se exprimă dezacordul față de un anumit punct de vedere), strategia discreditării (se contestă probitatea, competența unor oponenți sau se combat posibile contraargumente), strategia comparației sau a metaforei argumentative etc.; tehnica citatului, a interogației argu mentative, tehnici asociate gândirii logice
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
specifică moderniștilor, se formulează ca monolog liric de factură elegiacă. Eul liric apare în ipostaza artistului izolat întrun spațiu psihic înalt, un „turn de fildeș“ interior. Simbolismul acestui teritoriu al tăcerii, al solitudinii metafizice este exprimat prin metonimii precedate de negații (niciun drum, nicio ușă, nam prag). Compensațiile acestei amare singurătăți sunt de ordin imaterial: o cărăruie, o dâră ca de fum, stelele și noaptea ce sentâlnesc întrun arbore al tristeții. Aceste simboluri, care formează imagini vizuale, pregătesc interogația retorică din
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns / în adâncimi de întuneric / dar eu / eu cu lumina mea sporesc a lumii taină. Întregul enunț poetic dezvoltă câmpul semantic al conceptului de mister, exprimând tainele teluricului și ale celestului, ale vieții și ale morții prin negații repetate (nepătruns, nențeles, nențe lesuri) sau prin metafore sugestive: adâncimi de întuneric, întunecata zare, sfânt mister, taina nopții. În același timp, aceste figuri semantice sugerează forța creatoare a cunoaș terii poetice. Eul liric apare acum în ipostaza de creator care
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
în același text, sau două (cu șirurile înlăuntru) texte diferite. După Todorov, de exemplu, o transformare este o relație care apare între două PROPOZIȚII SIMPLE care au în comun un PREDICAT și poate fi simplă (implicînd adăugirea unui operator modalitate, negație etc. la un predicat de bază: "X mănîncă o tartină în fiecare zi" → "X nu mănîncă o tartină în fiecare zi"), sau complexă (implicînd grefarea unui predicat pe un predicat de bază: "X mănîncă o tartină în fiecare zi" → "X
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]