2,766 matches
-
lipsită de peripeții, iar mâinile mele au stat degeaba, întoarcerea acasă m-a epuizat. Ardeam să mă întorc în casa mea, să-i văd pe Shif-re și pe copilul Kiyei, care se născuse în absența mea. Am fost teribil de neliniștită în timpul celor trei zile în care am stat la Memfis, dar mi-am ținut nerăbdarea în frâu de dragul lui Benia. Se întorcea din târg în fiecare seară, copleșit de frumusețile pe care le văzuse. Se minuna de catifelarea lemnului de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
-i va spune nimic lui Aude despre noaptea trecută, articulă ea, laconic. - O cunosc pe mătușă-mea, nu se va opri aici, poți fi sigură de asta. Dacă află ce s-a petrecut cu adevărat... Chantal Îi aruncă o privire neliniștită. Vocea Îi răsună Înăbușit. - Nu trebuie să afle niciodată. Niciodată. Privirea lui Nicolas deveni șovăielnică. Ea se apropie de el și, apucîndu-l de bărbie, Îi Înălță capul și Își cufundă privirea Într-a lui. - Făgăduiește-mi că nu vei spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
strînseseră unul Într-altul, ca niște copii, și el avea senzația că Îi era brusc furată copilăria și toate visele: o Întreagă viață deja trasată Între dragostea pentru ea și pasiunea pentru mare... Acum o simțea pe Marie Îndepărtată și neliniștită. Inima Îi bătuse puternic cînd Îi lăsase biletul acela În mașină, o așteptase cîteva ceasuri la abație ca să Împartă cu ea vestea bună a achiziționării viitoarei lor case, se simțise abandonat. - Mi-e teamă că uiți de toate proiectele noastre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
mult nu dovedi că lovitura nimerise. CÎnd se Întoarse la hotel, fără să fi izbutit să scoată nimic de la Yvonne, se opri În fața ușii de la camera Mariei. Auzi suspine. Șovăi, răsuci ușor butonul ușii, dar aceasta era Încuiată cu cheia. Neliniștit, așteptă o clipă. Gemetele continuau. Nesigur că va putea face ceva ca s-o ajute, nu avu altceva de făcut decît s-o lase să-și Înfrunte singură durerea. Marie era În toiul coșmarului. Adormise liniștită, dar, pitulată Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cu adevărat nevoie, și-au primit și ei partea, și Christian tot așa... Marie nici măcar nu tresări, dar, Înlăuntrul ei, simți că parcă ar fi căzut Într-un gol de aer care Îi făcu greață. Lucas Îi aruncă o privire neliniștită și interveni rapid. - Mi-i poți descrie mai exact pe naufragiați? - Cei doi tineri erau roșcovani, semănau unul cu altul. Fata era frumoasă, avea un păr lung și negru foarte frumos..., dar eu vedeam mai ales rana adîncă de la gîtul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
al unei sirene le ajunse la urechi, amplificîndu-se. Armelle chemase poliția cînd, după ce scotocise una cîte una Încăperile castelului, fusese nevoită să admită că soțul ei dispăruse. - N-ar fi plecat niciodată fără să mă prevină, le explică ea, extrem de neliniștită, lui Lucas și Mariei. Nu e normal, iar asta vine tocmai după ce am descoperit că bietul Erwan... S-ar zice că un blestem ne lovește familia... Fersen se feri să replice că familia Kersaint era În sine un blestem și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
un ciudat zgomot Înfundat. Marie se grăbi să ridice de jos jucăria. Doar Ryan văzu ce-l tulbura atît de tare pe Pierric. Era Jeanne care se Întorcea acasă, Jeanne pe care Pierric o fixa cu groază, mormăind cu voce neliniștită: - Bebelușul meu, bebelușul meu!... Hoața, hoața! Marie nu auzi cuvintele pe care le rostea, căci, fascinată, rămăsese cu ochii pironiți pe păpușa care se ițea din grămada de cîrpe. O păpușă veche. Cu chip de porțelan. Exact În clipa aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Înăbușit, apoi din nou ochiul păpușii, și chipul Întreg lipit de al ei... Gura ei se deschise Într-un strigăt mut. - Hai, Marie, ești tare palidă... Făcu un efort să-și revină și-l văzu pe Ronan aplecat spre ea, neliniștit. Biruindu-și amorțeala, se Îndreptă cu dificultate și-l liniști rapid pe tînăr. Îi dădu Înapoi păpușa lui Pierric; acesta Între timp se calmase și Îi zîmbea din toată inima. Privirile li se Încrucișară, limpezi, luminoase, complice. Se lipi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ea. Doar Jeanne auzi ușa care dădea spre curticică Închizîndu-se ușor. În timp ce vorbea cu Marie, se Întrebase ce avea el să facă de acum Înainte și se rugă din tot sufletul ca Erwan de Kersaint să-l Învingă pe Ryan. Neliniștită, cercetă atentă chipul Mariei. - Ce ai de gînd să faci? - Nu știu Încă... Poate nimic... Am nevoie să reflectez. Tocmai se Întorcea la mașină cînd primi un apel de la Ryan. Lăsă să se Înregistreze mesajul, nesimțindu-se În stare să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
se bucura să-l regăsească la trezire. La școală, când i se Întâmpla un lucru amuzant sau interesant, abia aștepta să i-l povestească și lui. În zilele când, dintr-un motiv sau altul, nu se puteau Întâlni, se simțea neliniștită și tristă. În vacanțele de vară (părinții ei aveau o casă În Gironde), Îi scria zilnic. Deși nu și-o mărturisea direct, deși scrisorile ei nu aveau nimic pasional și semănau mai curând cu cele pe care ar fi putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
care mă uit în jur la blatul de granit strălucitor. Împărăția mea. Dar nu o simt ca pe împărăția mea. O simt ca pe bucătăria altcuiva, care mă bagă în sperieți. Deci... ce e de făcut acum ? Mă simt ușor neliniștită, cum stau așa pur și simplu. Ar trebui să fac ceva. Îmi cad ochii pe un număr vechi din Economist din raftul de ziare de lângă masă și îl ridic. Îl răsfoiesc și încep să citesc un articol interesant despre controalele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
mea râsetele celor care au plecat înaintea noastră și, undeva în depărtare, o mașină care demarează. Nu există felinare stradale ; singurele surse de lumină sunt luna plină și ferestrele caselor, cu draperiile trase. — Te-ai simțit bine ? Nathaniel pare ușor neliniștit. N-am vrut să stăm chiar toată noaptea... — Mi-a plăcut foarte, foarte mult, spun cu însuflețire. E un loc extraordinar. Și nu-mi vine să cred ce prietenoși sunt cu toții. Și că toată lumea te cunoaște ! Și despre spiritul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
de banchetul pentru trei sute de persoane de la Mansion House. Ce banchet ? A luat-o razna de tot ? OK, oare o fi fost bipolară tot timpul ăsta și eu n-am observat ? Asta ar explica foarte multe. — Doamnă Geiger, spun ușor neliniștită, nu vreți să vă așezați puțin ? — Nu, mulțumesc ! spune tăios. Vorbesc la telefon cu Lady Edgerly. Simt că se cască pământul sub mine. Freya e la telefon ? — Lady Edgerly... Trish ridică telefonul la ureche. Aveți dreptate, e mult prea modestă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
tău ? — Au ! O ajutam pe Emma să se răzbune pe inamic. — Nu e inamicul meu, tîmpito ce ești... Fac mari eforturi să nu izbucnesc În plîns. Lissy... ce mai pot să fac acum ? Ce ? — Du-te, spune și mă privește neliniștită. Încă mai poți să-l prinzi. Du-te. Mă năpustesc pe ușă, apoi În curte, gîfÎind, cu plămînii arzîndu-mi. CÎnd ajung la șosea mă uit Înnebunită În stînga și-n dreapta. Apoi Îl văd, un pic mai departe. — Jack, stai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
mâncare gătită. - Hai să ieșim. - Da, să ieșim În oraș. Tu ai nevoie de o masă bună, Rosamund - trebuie să te hrănești. Eu n‑am nici un pic de poftă, dar vreau ca tu să mânânci. Nopțile mele pe insulă deveniseră neliniștite - inima mi‑o luase razna. Mărisem dozele de chinină prescrise de doctorul Schley, cardiologul. Înghițeam hapuri și beam pahare de apă cu gust de chinină. Capul mi‑era limpede, dar Îmi amorțeau tălpile picioarelor. - Un fel de curent neplăcut Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
ud. De pe acoperișul gării se scurg picături de apă. Impresia unei ploi repezi, care tocmai a trecut, și a soarelui care a ieșit din nori de câteva minute. Pe acest fond calm și relaxat apare CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE. Este ușor neliniștit, parcurge de câteva ori peronul dintr-un capăt în altul, se oprește, încearcă să ghicească sensul lucrurilor, își reia mersul agitat. În sfârșit, observă ghișeul deasupra căruia scrie CASA. Se apropie de CASIER, care se joacă netulburat cu zarurile pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
priviri cu HAMALUL.): Nu v-ar interesa, domnule, o partidă de zaruri? Am putea să vă inițiem, nu-i așa, în jocul de zaruri... V-am putea arăta atâtea lucruri frumoase... (Confesiv.) chiar misterioase... în ce privește zarurile... Ehe... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Neliniștit, învârtindu-se pe loc, uitându-se la cer.): Hm! S-au dus... (Către ceilalți.) Nu, nu... Pentru mine, jocurile... (Din nou, privind în sus.) Cum de s-au dus atât de repede? HAMALUL: Ce? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Norii. HAMALUL (Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
întâmplă ceva ciudat... Știți, aici niciodată nu s-a întâmplat... să se oprească ceasul... ceasul gării... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu? HAMALUL: Nu. În timp ce vorbeam noi... s-a oprit ceasul... Dumneavoastră nu simțiți ceva, în aer? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu. HAMALUL (Neliniștit, privește în jur, se răsucește, se învârte.): Hm. Nu știu ce am... Poate că e o părere... (Face câțiva pași pe lespezile peronului și lespezile sună altfel.) Auziți? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Ce să aud? HAMALUL: Ia faceți câțiva pași... (Călătorul face câțiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
dârele săpate de picătura de apă și vom intră și noi până în adâncul acela alb, ne vom culca acolo, în fiecare seară, ne vom visa picături de apă... ȘEFUL GĂRII: Ioana, Ioana... Toate astea sunt povești, sunt... (E abătut, înfricoșat, neliniștit, chinuit.) N-are nici un rost... (Către CĂLĂTOR.) Ce rost are, domnule, să ne amăgim, să ne amăgim, să ne amăgim... Ce rost are? CASIERUL: Poate că... totuși... (Către ȘEFUL GĂRII.) Eu plec! HAMALUL: Și eu plec! ȘEFUL GĂRII: Bine, bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Resi a venit lângă mine, m-a luat de după mijloc, și-a lipit obrazul de pieptul meu. — Gândește-te puțin, iubitule..., începu ea. — Hm? am făcut eu. — Mâine vom fi în Mexic, a spus ea. — Hm, am făcut eu. — Pari neliniștit, a zis ea. — Eu, neliniștit? m-am mirat eu. — Preocupat, a spus ea. — Și ție îți par preocupat? l-am întrebat pe Kraft, care din nou studia poza cu mlaștina. — Nu, a zis el. — Vechiul și bunul meu eu normal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
m-a luat de după mijloc, și-a lipit obrazul de pieptul meu. — Gândește-te puțin, iubitule..., începu ea. — Hm? am făcut eu. — Mâine vom fi în Mexic, a spus ea. — Hm, am făcut eu. — Pari neliniștit, a zis ea. — Eu, neliniștit? m-am mirat eu. — Preocupat, a spus ea. — Și ție îți par preocupat? l-am întrebat pe Kraft, care din nou studia poza cu mlaștina. — Nu, a zis el. — Vechiul și bunul meu eu normal, am declarat. Kraft mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
că-i unul din ăia din Baltă. Cine știe cu cine l-o fi făcut mă-sa, că neamul nostru arată altfel... Mai spălat, mai cu ilustrație. Suntem un neam frumos, totuși! Popa își făcu automat trei cruci. Se foi neliniștit. - Lasă-l în plata lui! Ce-mi pasă mie de secăturile astea... Dar tu-mi vorbești de caracter? Tocmai tu?! Preotul dădu să plece. Țongu îl trase de poalele anteriului. - Matale îți place cum atacă acuma Țonți al nostru și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
observe pe frunte, deasupra ochilor, două pete alburii, aproape rotude, nu mai mari decât ștampila parohială. Se vedea clar că locurile acelea fuseseră de curând pilite, date cu hârtie de șmirghel și apoi văcsuite cu un lac transparent. Se foi neliniștit. Dădu să-și facă cruce cu limba în cerul gurii, dar în aceeași clipă acela se răsuci și-l scuipă drept în ochi: - Ptiu, popă nesimțit! În zi de joi te-ndopi cu mâncare de frupt. Îl mai stuchi odată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
în taior chicoteau în așteptarea băiatului cu bunătăți, și se uitau din când în când, calzi, zâmbitori, către biroul șefului, unde acesta continua să vorbească la telefon de mai bine de zece minute - i-ai luat și lui ceva, întreba neliniștit Cornel - eu ziceam că am luat pentru toți, și pentru portar, și-o să-ți rămână să duci și acasă, la care Cornel mi-a atins în glumă umărul cu pumnul, făcându-mă să mă clatin și să-i întorc zâmbetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
bunici și am avut norocul să-i prind în viață pe toți patru până la 15 ani. În 2021 au murit, unul după altul, părinții lui taică-meu și tatăl mamei mele. A mai rămas Mama Mare, care prin firea ei neliniștită, amplificată acum de perspectiva neantului apropiat și a vieții pline lăsate în urmă, a intrat într-o fază foarte ciudată, aproape patologică, a redescoperirii propriului trup. Venea în vizită ferchezuită ca o împărăteasă egipteană, și când întorcea repede capul, dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]