2,101 matches
-
a-și duce la bun sfârșit planurile. Întrebă în șoaptă: - Unde e cadavrul? - Undeva în partea de vest. - Unde mai precis? - Ăsta e secretul meu, deocamdată. Oricum, va fi descoperit într-o zi sau două. După miros. E destul de cald. - Nenorocitule, izbucni criminalistul. Deși oficial era civil acum, Rhyme rămăsese în sufletul său polițist. Și nu există nicio solidaritate mai mare decât cea între polițiști. E destul de cald... Făcu un efort să rămână calm și întrebă pe un ton neutru: - Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
Poate că... - M-am uitat. - Păi, bine. Uite-te din nou. Se pare că ai omis unele lucruri. - Nu, spuse ea simplu. - Poftim? - Uită despre locul crimei. E „kaput”, ca să zic așa. - Trebuie să mergem mai departe de-atât cu nenorocitul ăsta de caz. - Asta o să și facem, Rhyme. Urmează să interoghez martorul. - A existat un martor? mormăi el. Nimeni nu mi-a spus nimic despre asta. - Da, a existat un martor. Merse înapoi până în hol, pentru a-i cere lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
staniol i se desprinse din mână și fata începu să plângă. Cu palmele transpirate, Bell privea trecătorii de pe trotuarul din fața blocului unde era apartamentul lui Charles Grady. Zeci de oameni. Să fi fost vreunul dintre ei Weir? Sau altcineva din nenorocitul de Sfat al Patrioților? Ambulanța se opri și doi medici săriră afară. Dar înainte de a-i lăsa să intre pe ușa din față, detectivul le examină cu atenție legitimațiile. - De ce atâtea formalități? întrebă ofensat unul dintre ei. Bell nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
ascultă pe el și el mă ascultă pe mine. Îmi e dator. Apoi își flutură mâna în direcția cutiilor cu dovezi din cazul Magicianului. - Și, la dracu’ la urma urmei. Ia uite ce am reușit. Am pus mâna pe un nenorocit. Ia stai că-l sun. Trag eu niște sfori pentru ea. Rhyme cuprinse cu ochii graficele, apoi echipamentul, mesele de examinare, cărțile - toate dedicate științei analizării dovezilor pe care Sachs reușise să le ia prin vicleșuguri sau cu forța de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
Așa stă treaba și cu munca noastră. Își întinse mâna. Simțind cum se acumulează îngrijorarea, cum o copleșește, îi predă teaca de piele cu insigna argintie și legitimația. Numărul de insignă 5-8-8-5... Ce putea să facă? Să se facă un nenorocit de gardian public? În spate, telefonul căpitanului sună, iar el se întoarse pentru a răspunde. - Marlow... Da, domnule... E totul aranjat cu paza și securitatea. Și, continuând să discute cu interlocutorul său despre ceva ce părea a ține de cazul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
că ar fi cine știe ce de viața mea interioară, da’ ar fi dacă n-aș avea o viață exterioară așa nasoală - am tot ce trebe pentru asta, am echipamentu’. Sheila n-are nimica din astea: viața ei interioară e ca un nenorocit de deșert pustiu. Numai mărăcini, după părerea mea. Da’ după ea, ce vezi pe dinafară contează. Viața mea era doar magazinul și mama, în afară de ea, și-i plăcea să-i aduc aminte de asta. Da, se simțea minunat: un carusel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
văd cum se uită domnu’ C la Sheila și știu că nu-i adevărat. Nici un minut nenorocit nu-i. În reviste scrie pe-o pagină că important e ce-i pe dinăuntru și pe ailaltă cum să-mi fac un nenorocit de contur perfect de buze. Nu mă păcăliți voi pe mine. Îi zic lu’ mama că nu mă păcălesc; au impresia că suntem proaste fiindcă suntem urâte, da’ asta nu ne face proaste, zic io. Am același creier dincolo de toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
și lozurile astea instant. — Dar nu înțeleg - asta nu se întâmplă de când a plecat tata? Mamă? Oh, nu, mamă, te rog, pentru numele lui Dumnezeu, te rog să-ncetezi cu asta. Luase pila de unghii și răzuia din nou la nenorocitul ei de Joc al Celor Două Jumătăți. — Nu, Sally, n-am s-o fac. Aș fi preferat să nu știi despre asta, dar acum că știi n-am de gând să te mint. N-o să mă opresc - și o să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
Când începuse să vină la magazin cu căruciorul, managerul cel unsuros era întotdeauna primul care o întâmpina și care lua în brațe și săruta copilul. Iar acum a revenit la muncă, vine și pleacă împreună cu el, câtă vreme presupun că nenorocitul de copil e lăsat undeva să aibă cineva grijă de el. Nu pot decât să bănuiesc relația dintre ei: mi-ar plăcea să cred că e copilul lui-nu prea pare genul care să se ocupe de resturile lăsate de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
scris de mână. — Ia stați, asta ar trebui să vă binedispună. Zice aici că avioanele sunt recondiționate, au cu câte șase locuri și sunt foarte sigure. — Recondiționate? Șase locuri? Sigure? Asta-i tot ce au fost în stare să găsească nenorociții ăștia, iar noi le încredințăm viețile noastre? Lui Emmy nu-i mai trebuiau nici trei minute ca s-o dea în trăsnet de idee tâmpită și să ia următorul avion înapoi spre New York. Leigh nu terminase de citit. — Stați așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
care le vizitau în rarele vacanțe ale lui Duncan. Emmy deschise nerăbdătoare sacoșa și descoperi șocată nimic altceva decât un top de hârtie pentru imprimantă. Duncan observă expresia de surprindere de pe chipul ei și ridică din umeri. — Am stat în nenorocitul ăla de magazin mai bine de-o oră. A trebuit să cumpăr ceva. — Aha. Vasăzică el nu-și amintise de ziua ei de naștere și nici nu alesese singur un cadou în premieră. Ea n-ar fi trebuit să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
de toate vârstele, și povesteau despre momentul de glorie al lui Emmy. — Ai făcut exact ce trebuia. — Ăă, da! spuse Emmy făcând ochii mari. Să nu crezi vreo clipă că mă îndoiesc de treaba asta. Îți vine să crezi că nenorocitul a avut tupeul să apară la ușa apartamentului meu, cu o zi înainte să împlinesc treizeci de ani și să mă roage să-l primesc înapoi — fără să-și ceară scuze măcar? E un mizerabil. Întotdeauna a fost așa. Adriana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
sifoanelor, considerându-le niște mecanisme complicate, ca și când ar fi avut un motor Înăuntru. Tinctura de iod pusă direct pe rană, durerea cruntă! Pedeapsa, În genunchi la colț, pe coji de nucă. „Să mai strici umbrele! Să mai zbori de pe marchiză, nenorocitule, mai bine te omoram cu mâna mea când erai de țâță!... Lasă, tanti, că-ți repar eu umbrela! Nu l-am văzut eu pe tâlhar când a luat-o, că nu se Întâmpla una ca asta!” Cu pelerina roșie pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
mă-ta a dracului de hoț” și-i trage nevesti-si o palmă, Îi sar plăcintele calde din farfurie pe dușumeaua ascunsă de preșuri Împletite din cârpe. „Te tunzi la zero, Vasile, și de doi lei cumperi două kile de gaz, nenorocitule. Poate iar fugi la acrobații ăia cu banii”, atâta Îi spune În timp ce Își scoate cu greutate cartușele din Încărcător, numărându-le pe masă, mormăind printre dinți: „Mama lor de bandiți!” „Da, toa’lent, să trăiți, bandiți, criminali, dușmanii poporului!” „Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
iar condica de sugestii și reclamații nu este făcută pentru „șarlatani și haimanale” și „las că a văzut el pe matricolă la ce liceu Înveți și o să meargă el la director, că te știe el pe tine și marș afară, nenorocitule”. Din coșurile caselor, sforile de fum se Îndreaptă spre un cer tulbure și sporești și tu aceste Înălțări cuminți, neputincioase cu bucata de lemn tare ca piatra a pachetului de unt ce, poate o vânzătoare neatentă n-a observat că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
au fost În străinătate cu O.N.T., toți au mașini și sunt fericiți. Ce dacă s-au dus la Leningrad sau numai În Bulgaria? Tot străinătate se cheamă! Sunt ei fericiți și râd și Își petrec viața? Eu repar la nenorocitul ăsta de Zündap, motocicletă bună, dom-le, a făcut și Războiul Mondial, și Încolo și Încoace, repar la ea ca să mai pot ieși și eu dumineca și voi umblați cu tertipuri, cu păcăleli, ca să vedeți, că scenariu, c-o fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
la drapelul unității. E trecut de miezul nopții, iar tu stai cu arma la picior, smirnă, În clădirea pustie a comandamentului. Păzești drapelul. Tot corpul Îți amorțește, ai vrea să te miști, să te Întinzi, dar ți-e teamă de nenorocitul de caporal. Dacă urcă la tine desculț, În ciorapi, ca să nu-l auzi și te prinde? Tribunalul Militar te mănâncă. Îți cauți o ocupație ca să te scoată din letargie. Armezi și bagi cartuș pe țeavă. Stai rezemat cu bărbia În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
la gură și a plâns până când a trebuit să se târască la muncă. Sentimentele ei oscilau Între șoc Îngrozitor și dezgust. Ca și când faptul că Sam o Înșelase nu o durea destul rău și-așa, să descopere și că era un nenorocit care făcea avere ajutându-le pe niște starlete vanitoase și obsedate de sine să-și păstreze siluetele folosind surogate care să le poarte bebelușii În pântece, o făcea să-i vină să vomite. În următoarele câteva zile, se luptă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
vântului. — Îți aduci aminte de bărbatul acela de la înmormântarea tatei? Elsa, sprijinindu-se pe coate, își înclină ușor capul spre mine. — Care? — Acela care a citit. — Da, vag. — Ți se părea sincer? — Există oameni care se vâră în înmormântările altora, nenorociți care nu au nimic mai bun de făcut. — Nu cred că era unul din aceia, știa porecla tatei, și plângea. — Toți au multe motive de plâns, înmormântările sunt doar o bună ocazie. — Tu pentru ce plângeai? — Pentru tatăl tău. — Abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
acelui mister despre care se spune că este lumină. Te rog, cere-i lui Dumnezeu să te lase acestui mic întuneric terestru în care locuim eu și mama ta. — Reapare... a reapărut. E vocea Adei. A reapărut bătaia inimii pe nenorocitul ăla de monitor. Acum acul injecției intracardiace îți străpunge pieptul. Ada împinge pistonul. Mâinile îmi tremură, nu reușesc să se oprească. Sunt leoarcă de transpirație, respir, înghit, în timp ce în jur se aude din nou respirația celorlalți. — Dopamină în venă. — Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
brațele și chipul său murdar mă căuta în colțul în care mă ascunsesem. M-a găsit și mă mângâie pe cap, iertător ca un preot care iartă un asasin. Dar meritam eu atâta milă, fetițo? În colțul acela întunecat, un nenorocit mă primea, mă călăuzea. Pe strada udă pe care el visa și unde visam și eu acum, lipit de damful acela de viață, căreia nu-i aparținea nimic, departe de casa mea cu parchet și whisky. Pentru mine așa era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
nu a vomat. Vorbea, ținându-și în continuare capul. — Îți aduci aminte de vânzătorul ambulant, acela cu rochia? Era tatăl meu. O făceam cu el. Mă culcam cu tata. Nu l-ai denunțat? — De ce? Nu era un monstru, era un nenorocit, unul care nu putea să deosebească pietricelele de măsline. Dădu din cap, oprind un râgâit care îi umflă obrajii. Amețeala îi trecuse și, ca o furtună, curățase. Italia era limpede. — A fost mai bine așa, iubitule, n-aș fi putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
lipit de cap, și să ne întoarcem cu dezordinea aceea încă înăuntru, cu trupurile zguduite, la lumea din fundul străzii care lucește de la luminile reflectate pe asfalt, de la mașinile în mișcare, de la picioarele grăbite sub umbrele. Suntem încă noi, niște nenorociți, niște amanți mizerabili în mijlocul străzii. Un balon roșu zace pe asfaltul negru, ca o inimă uitată. Italia îl privește. — De ce ți-ai tăiat părul? Nu răspunde, zâmbește în întuneric, dinții ei neregulați apar sub lama minusculă a buzelor. Așa ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
supraviețuitorilor. Conform datelor lor, probabil murisem în timpul marșului forțat sau imediat după aceea, în Mauthausen. Ar fi putut avea dreptate dacă soldatul german - care nu arăta mai arian decât ofițerii SS ce ne duceau spre vest sau mai uman decât nenorocitul de fermier din hambar - nu mi-ar fi dat o bucată de pâine mucegăită, sub un impuls de moment pe care nu îl voi înțelege niciodată și pe care probabil nici el nu l-a înțeles atunci. Sau poate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
se întinse după el. L-am tras înapoi. Soneria sună iar. Cuțitul se balansa deasupra lui. El urla și își întindea corpul mic și furios spre cuțit. Am tras cuțitul spre mine. Soneria sună iar. De data asta mai prelung. Nenorocitul insista. David țipă. Am ridicat cuțitul sus, deasupra pătuțului. Soneria se opri. Fiul meu clipi. Gura i se închise. Casa se cufundă iar în tăcere. Am simțit ceva deasupra pătuțului, ceva strălucitor care se mișca. M-am uitat în sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]