9,222 matches
-
am luat inima În dinți, bazându-mă pe convingerea că dorința profesorului de a se destăinui - de a mi se destăinui - nu era mai mică decât dorința mea de a asculta. - Ca să fiu foarte sincer... nu știu cum să spun... totul e neobișnuit, captivant, ciudat, seamănă cu un roman de aventuri cam...În fine... Am Însă - n-aș putea să spun exact de ce, să nu-mi cereți argumente -, am o senzație de artificial, de fantasmagoric, de livresc În sensul negativ al cuvântului... Vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
e că, În nesfârșita lui generozitate, ca să nu zic inconștiență, Sebastian și-a dat fără rețineri acordul la propria dezmoștenire. Ce-a fost În capul lui, numai Cel de Sus poate ști. Sau nici El... Timp de câțiva ani, acest neobișnuit aranjament de familie n-a produs nici un fel de consecințe. Nicolae și-a văzut de studenția lui aproximativă, prelungind-o cât a putut, și chiar mai mult decât atât, bătrânul Corbu a continuat să fie amfitrionul celor mai spectaculoase partide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
viza de ieșire din țară. Al doilea lucru pe care trebuie să ți-l spun despre omul care s-a aflat la originea „fenomenului Rennes-le-Château” privește moartea sa, pe care mulți dintre cei care s-au ocupat de această istorie neobișnuită o consideră suspectă. Subzistă bănuiala că Noel Corbu a fost victima unui asasinat, nu a unui accident. Vehiculul care l-a izbit a dispărut de la locul faptei și n-a fost identificat niciodată, iar Într-o noapte, locuința defunctului a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
este Încăperea pe care o căutam și cum se poate pătrunde Înăuntru. De acum, rolul tău devine esențial. - Nu cred că Înțeleg ce vrei să spui, scuză-mă. Poți fi ceva mai explicită? - Acolo, jos... N-ai observat nici un fapt neobișnuit? - Numai unul? Totul era neobișnuit, de la prezența noastră la... - Am spus: un fapt, nu o situație. - Te referi la individul care imita vocea doctorului Wagner? Bineînțeles că am observat. Și? - Ai Înțeles și de ce, presupun. - În primă instanță, nu, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
căutam și cum se poate pătrunde Înăuntru. De acum, rolul tău devine esențial. - Nu cred că Înțeleg ce vrei să spui, scuză-mă. Poți fi ceva mai explicită? - Acolo, jos... N-ai observat nici un fapt neobișnuit? - Numai unul? Totul era neobișnuit, de la prezența noastră la... - Am spus: un fapt, nu o situație. - Te referi la individul care imita vocea doctorului Wagner? Bineînțeles că am observat. Și? - Ai Înțeles și de ce, presupun. - În primă instanță, nu, am fost prea surprins, deși mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
astea ca pe un joc de concepte teoretice, ca pe o dezbatere de idei. Îți atrag Încă o dată atenția Însă că nu ne aflăm la un congres de istorie, nici la un simpozion pe teme morale. Suntem Într-o situație - neobișnuită, e adevărat -, dar o situație de viață, nu o reprezentație festivă de principii umaniste. În pofida tonului calm, Roger era vădit surescitat. Doar În astfel de cazuri Îmi vorbea la modul ăsta oficial, o știam foarte bine. - Ce faci dacă te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
-o? - Dacă am cunoscut-o... Am vorbit de câteva ori cu ea. Nu mi-a făcut o impresie deosebită, deși, dacă stau și mă gândesc bine, dincolo de feminitatea ei delicată și fragilă, am simțit o anume siguranță și o forță neobișnuită, un magnetism aparte, nu știu cum să spun... Nu mi-am bătut capul, am pus impresia pe seama propensiunii mele erotice native către tipul slav. Bărbații sunt niște păcătoși iremediabili: poate să fluture și-un tramvai, că ei tot la prostii se gândesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
adânc, n-ai impresia? Că nici eu... Mie nu-mi ardea Însă deloc, dar absolut deloc, de glumițele ei: - Eva, spune-mi, te rog, nu ți-e deloc teamă să te prezinți la bancă? Mărturisesc că eu am o stare neobișnuită, o teribilă senzație de ilicit, de imoral, de... nu știu dacă poți să Înțelegi - de fapt, nici pentru mine nu e foarte limpede... disconfort este puțin spus... și frivol În raport cu... În afară de asta, mai am o problemă, m-am gândit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
a deșertului unde se născuse și unde-și petrecuse cea mai mare parte a vieții. În nopțile reci, când beduinii se adunau în jurul focului ca să-și bea ceaiul și să povestească întâmplări din frumoasele vremuri de altădată, vorbeau adesea despre neobișnuita aventură a acelui brav luptător ce știuse să apere cele mai trainice valori ale străvechilor tradiții respectate de locuitorii din inima Saharei și făceau speculații cu privire la cauza pentru care, dintr-o teribilă și inexplicabilă eroare, îl omorâse, fără să vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
-i mai rămăsese nefericitului băiat. Mai întâi îi acoperi picioarele, apoi genunchii, iar în cele din urmă, mijlocul. Moartea, care arătase atât de puțin interes când totul fusese ușor, se întoarse din drum, pentru că aceea părea a fi o tragedie neobișnuită ce o amuza cu adevărat. Se așeză pe marginea puțului și ascultă fâșâitul suav al nisipului care se scurgea fără grabă printre pietre. Și exact în același ritm în care se scurgea nisipul, se scurgea și viața lui Ajamuk. După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
pe care aproape că-l puteai atinge cu mâna. Datorită șederii în oraș, membrii familiei Sayah aveau o vagă idee despre, turiștii îndrăgostiți de noi orizonturi și chiar despre arheologii hotărâți să găsească rămășițele unor strămoși îndepărtați în cele mai neobișnuite locuri, dar știau la fel că nici arheologii, nici turiștii și nici alți călători nu aveau ce căuta în locul unde se aflau ei. Mult mai la nord, în Masivul Tassili, existau peisaje superbe și curioase picturi rupestre, ce păreau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
tot timpul - spuse cea dintâi pe un ton de reproș. Sunt într-o stare jalnică. — Și ce altceva am putea face? întrebă fiul ei. — Nu știu, dar le e foame și sete și sunt distruși, pentru că sunt oameni de la oraș, neobișnuiți să meargă prin deșert, nici măcar noaptea, când e mai rece... — Cei mai mulți sunt tineri și rezistenți, spuse Gacel. Dacă-i dezlegăm, vor încerca să ne atace și, în cazul ăsta, ar trebui probabil să omorâm unul sau mai mulți. — M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
acum în adâncul sufletului, recunoscu că o asemenea duritate se născuse, cum se naște întotdeauna, dintr-o disperată nevoie de a-și ascunde slăbiciunea. Demult, în tinerețe, într-o zi de tristă amintire, frica l-a obligat să reacționeze cu neobișnuită violență, și când, așa cum se întâmplă deseori, unui prost i s-a năzărit să pună acea violență pe seama unei presupuse tării de caracter, a sfârșit prin a-și însuși acel merit; și asta a fost falsa imagine despre sine însuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
mi s-a adresat mie spunîndu-mi că a văzut semnele și le-a Înțeles În sfîrșit și că am să le văd și eu peste cîtva timp singură. Was er damit meinte? Am pus totul pe seama oboselii și a Încordării neobișnuite prin care trecuse. Am stat pînă tîrziu, nu voia să se culce. A rămas singur În bucătărie să mai fumeze. Părea liniștit. M-am trezit de cîteva ori peste noapte și m-am dus să văd ce face. Ședea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
albe, bordate cu ciucuri, la ferestre. Pe un gard Înalt de fier forjat, a cărui poartă părea să nu se deschidă niciodată, se afla o placă neagră cu inscripția Nunțiu Papal. Întreaga Înfățișare a clădirii și mai ales firma aceea neobișnuită dădea străzii un aer misterios. Puțin mai sus, pe același trotuar, Într-o casă vagon cu marchiză, În stilul specific al vechilor imobile bucureștene, locuia În fundul curții José Algazi. În această după-amiază de sfîrșit de vară, bătrînul sefard se află
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
și am ieșit, punând pe mine haina mea de ploaie din cauciuc. PVC-ul a scos un scârțâit familiar când am tras cureaua peste talie; dar mi se părea că și așa, în ploaie, sunetul de plastic pe plastic era neobișnuit de tare în liniștea străzii. M-am uitat repede în jur, dar nu am putut să văd nimic suspect. Asta nu dovedea nimic. Strada era slab luminată și erau câteva umbre undeva pe un trotuar îndepărtat care ar fi putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
diverse alte vânătăi și julituri pe umeri și pe genunchi și, după spusele lui Nat, spatele meu era un apus de Turner. Nici unul din noi nu își pierduse cunoștința. Nu auzeam nici un țiuit în urechi, iar pupilele noastre nu erau neobișnuit de dilatate. Nu eram zdruncinați. Asta însemna că nu aveam nevoie să mergem la spital. Nici măcar nu ne-am sinchisit să vorbim despre poliție. Eu nu voiam și din fericire nici Nat nu era genul de persoană care să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
mâinile mele. Lucra pentru nevasta fratelui tău, am spus. Clifford Hammond, cunoscutul bancher al orașului. Nu prea pot să spun că mă gândeam la Nathan Hammond ca nume. Prea multe „n“-uri acolo. în cameră s-a auzit un sunet neobișnuit. Era Nat care mă bătea ușor pe umăr, de trei ori. Se ridicase în picioare. Vrei să treci la subiect? a spus. —Păi, asta e. Probabil lucrezi pentru Clifford. Catherine îl avea pe Walter. Și ăștia doi sunt mereu în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
valuri și diagrame de păsări. Era un exercițiu, o meditație în care toate celulele corpului meu vorbeau între ele. Albatroșii zburau peste capetele noastre, uneori veneau aproape de noi să ne studieze. Puteam să stăm față în față cu aceste păsări neobișnuite asemănătoare cu păsările furtunii, dar atât de diferite de ele. Era prietenoase cu noi, ca și cum ar fi vrut să creeze o clipă de perfecțiune cu oamenii. Nu era de mirare că Albatrosul lui Baudelaire era cel mai cunoscut poem în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
furioasă, după cum ea însăși mi-a destăinuit mai târziu, la telefon. - Dar acum ești pensionar, i-a strigat ea intrigată. Atâta vreme am așteptat să avem și noi timp să călătorim prin lume, așa cum fac pensionarii! De altfel e ceva neobișnuit, ca să nu zic deplasat, ca în timpul nostru cineva să se apuce să scrie de mână un sul al Torei. - Da, știu, pare demodat, răspunse Noah cu voce stinsă. Totuși, vreau să scriu cu propria-mi mână o Tora și s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
sub forma unei infirmiere cu ochi blânzi și păr lung, îngeresc. Se numea Duva, Porumbița. Aparținea unei secte religioase - „Preoții noi“ sau „Aleșii Domnului“. Prin Porumbița, Zaharel se convertise și chiar începuse să i se dezlege limba, vorbind limba țării neobișnuit de bine, fusese brusc inițiat în secretele limbii țării. Nu putea să-i ascundă Porumbiței că era evreu, dar „Aleșii Domnului“ nu vor afla niciodată adevărata lui naționalitate. Ei erau convinși că toți oamenii erau născuți preoți, având menirea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
pestriță bea din sticle mari. Erau deja beți, așteptând să cânte aria operei lui Purcell, ca „popor al înghețului“. Toți păstrau în minte alte reprezentări reușite ale aceleași opere, pe vârful muntelui Rigi și pe apa lacului Lucerna, de pe „scena“ neobișnuită a unui vapor. Era vorba de concertele anterioare dirijate de Oleg, concerte care făcuseră să răsune tonurile iernii fierbinte și să aducă orașului turistic mulți turiști japonezi. Acum gerul adusese cu el posibilitatea unei alte fantezii, aceea de a prezenta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
Piatra era poate un reper concret pentru a imagina corpul nevăzut al zeului înghețului. Nimeni nu știa de ce i se dăduse pietrei numele poetului. Cu ajutorul fanteziei se putea imagina că Schiller vizitase aceste locuri și se așezase pe această piatră neobișnuit de rebelă, rupând nivelul format de suprafața apei și a altor pietre. În altă ordine de idei, Schiller, spre deosebire de prietenul său Goethe, murise tânăr - operele sale, ca și viața lui, avuseseră ceva dramatic pe care numai imaginea unei pietre ascuțite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
cutremur al corpului gheții. Se striga din toți plămânii: - Fugiți, gheața nu mai ține! Apa țâșnise pe undeva cu furie și oamenii fugeau în toate direcțiile. Într-o clipă totul devenise de nerecunoscut. Se striga zadarnic la orchestra care cânta neobișnuit de tare, ca să acopere vacarmul și să impună atenție. Cine ar fi putut să-și închipuie că oamenii pe gheață deveneau mult mai sălbatici decât pe blândul pământ? - Fugiți! se auzeau îndemnuri de fugă, mai ales pentru orchestra care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
peste șifonierul cu oglinzi de lângă fereastră. Natanael își amintise că mai auzise această voce cu umbre. Când? Cine îi vorbise așa? O voce cu profunzime. Tua își adâncise capul în pernă. Când Natanael îl luase în mâini simțise greutatea lui neobișnuită, ochii se închiseseră, încrețind pielea din jurul lor într-o mătase veche. Părul îi devenise neobișnuit de rece, părăsit de căldura capului. Numai restul corpului mai era moale și cald, locuit de acele organe tutelare la care oamenii nu se gândesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]