2,919 matches
-
noi într-o atare situație! Noi l-am instituit pe Omphal rațional, pentru a avea un sprijin și pentru a eluda misterul apariției vieții. Ei au ajuns altfel la omphalul lor, prin credință oarbă, sentimente și multă patimă!... Preamărind absurd Nimicul, interpelînd Absolutul și tăind mii de păduri ca să publice comentarii teologale! E o inepție să te mărginești la ipoteza că Omphal a creat o singură lume sau o singură specie conștientă! Să mai adaugi apoi că i-a mai trebuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85073_a_85860]
-
în urmă... Cam așa au luat sfîrșit relațiile noastre diplomatice... O specie cu numeroși membri își continuă mersul la fel de bine cu sau fără unul dintre indivizii ce o compun... Conștientizarea acestui lucru, în cazul speciei lor, a dus la "apariția" Nimicului, Neantului. Pentru a evita nu atît extincția, cît subminarea poziției unor membri cu stare, au inventat pentru neavenitul Nimic un substitut "genial" pe calapodul gîndirii lor antice: sufletul nemuritor. Își bat joc de viața pe care o au și cerșesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85073_a_85860]
-
îi întrerupe ca să facă fotografii, strigând la el să se întoarcă sau să pozeze, ca și cum ar fi manechin. Un nobil de la Fatehpur, cu un costum galben, absurd și ochelari fumurii, îi flutură un alt aparat prin față. Toate felurile de nimicuri umane europene s-au adunat aici să bea prea mult, să se strecoare în perechi spre casă. Trece un băiat alb pe lângă el, îmbrăcat în uniformă școlară. Cum naiba a ajuns și ăsta aici? — Știu, zice nababul cu un rânjet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
vinde tot ce-n viață tu n-ai putut să ai Galant, îți dă din toate, măcar câte-un pic Nu vrea bani, doar sufletu-n fărâme să i-l dai, Cu el să îi plătești că ți-a vândut ... nimic. Nimic din visul ce-ți părea atât de-aproape, Nimic din dragostea ce ne-nsoțea la pas, Nimic nici din sărutul ce-l punea pe pleoape, Nimic dintr-un nimic, cu-atâta ai rămas. Se năruie-n durere munții de iluzii
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
începuturi Când privind obrajii tăi de ceară Voi depune ale mele dulci săruturi Dar îmi rămân dorințele în urmă Și gânduri vin așa cum vine plicul Și vin mereu și trec și nu se curmă Când din dorințe mi-a rămas nimicul Nocturnă Noaptea când lunecă întinsă luna Iar din suspin a mai rămas o rază în mersul ei rotund și-a puscununa Sub norul care încă mai visează Ca o umbră sub pleoapele-i lăsate Mai trece gândul care nu sestinge
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
apleacă‐n toamnă, Un aprig dor de adâncimi mă‐ndeamnă Să vin spre‐această temniță ciudată În care toți vom fi închiși odată. Trec iarăși printre cruci posomorâte, Printre cavouri bine zăvorite și lespezi care sunt atât de grele Pentru nimicul îngropat sub ele. Cu morții greu ne împrietenim! Îi ducem cu alai la țintirim, Cât mai departe din oraș afară, și îi ascundem bine în pământ și le‐ așezăm și‐o piatră pe mormânt. De frică parcă să nu iasă
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
Aici îi mare bătaie între negustori - care cum poate - să pună mâna pe o dugheană cu pivniță și cât mai la vedere. Apoi la fiecare pas ai să întâlnești de-a lungul uliții câte o tarabă cu tot felul de nimicuri. Toți vând și toți cumpără - cum s-ar spune. Gălăgie și tămbălău nu găsești decât la iarmaroace în târgul de vite... M-ai făcut curios, părinte. Abia aștept să văd ce se întâmplă cu adevărat pe Ulița Tărbujenească. Înainte de a
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
poem, din două versuri care sună exact așa: „Un om din Tecuci, avea un motor/ Ce nu folosea la nimic”. Strașnic poem, nu credeți? Aplauze, vă rog! Ei, dragii mei, acest om care făcea în acest fel fascinanta teorie al nimicului, integrându-se personal, voluntar și total, în acest concept al vidului absolut, a fost pus să conducă destinele unei instituții de artă deosebit de importantă. Bineînțeles că s-au găsit oameni, care să observe chiar și fără ochelari, mintea găunoasă a
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
ascult îndemnul. Doar gândul a mai rămas în imensitatea golului din mine. Îmi astup urechile cu degetele îndoliate. Vântul îmi smulge mantia de pe umeri. Femeia din oglindă îmi face semne pline de pudoare, să mă acopăr... Ascult, docilă, umilința și nimicul. Locul acela Locul acela e numai al meu. Acolo pasărea trandafirie Ibis pășește îngândurată pe limbile aurii ale nisipului și se hrănește cu peștișorii din poveștile fermecate. Ea își îndeplinește toate dorințele... Bătrânii sunt înțelepții care înșiră metanii de chihlimbar
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
când Maria Îl lăsă să respire din nou. ― Și mie, am spus eu așezându-mă confortabil pe bancheta din spate. Mișto mașină! ― Mersi. Drumul până la școală era destul de scurt cât să mă scutească de eforturile unei conversații plictisitoare. Maria debita nimicuri și glume private pe care nu mă chinuiam să le Înțeleg. Mă uitam pe geam absentă. ― Mersi, Adi, am spus când am ajuns la școală și am zburat practic din mașină . Maria rămase lângă Adi, cuibărindu-se la pieptul lui
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
o platoșă sfidătoare, asta era! Atât îi rămăsese, Sfidarea, și nu se plângea că e doar atât, nu, nu se plângea, bineînțeles. Noaptea se spulberase, asta era adevărata victorie. Calendarul însemna succesiunea diurnă, atât. Noaptea, doar o mlaștină fără contur, nimicul, gaura neagră. Slavă Domnului, scăpase încă o dată. Nicicând nu poți fi sigur că ajungi la hotarul unei noi zile. Magnifică pățanie, ziua, o, da, don Dominic Vancea era pregătit. Acțiunea reîncepe, cacofonia-miracol a zilei îl va reprimi. Costumat în negru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
să se clatine, amuțiți, ca niște bătrâni senili, căzuți în mintea copiilor. Irina a intrat la Alimentara, l-a rugat s-o aștepte afară. Apoi coborâseră panta. La cotitura unde orașul rămânea în urmă, în chiar locul unde se întâmplase nimicul acela, Tolea se trezise. Se întoarse spre parteneră... stai să duc și eu o pungă, văd că ai două... se întoarse spre Ira, luă punga de plastic din mâna ei stângă, luă și punga din dreapta, continuau să meargă alături, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
copil, sub cap. Degetele subțiri, străvezii strângeau țigara până la flacără. — Își găsise leacul, viciul, fixația, așa spunea tovarășul Popescu. Gata să se lase tiranizat dacă asta m-ar distra. Tiran el însuși, instabil, posesiv. Nu-mi punea la picioare decât... nimic. Adică, eventual: instituția subordonată. Micul său regat în republica nenumăratelor regate, mari și mici. Și ce instituție! ASOCIAȚIA! Asociația subteranei, subdezvoltaților, subînțelesurilor. Asociația Tăcerii, Handicapatii subordonati. Dacă n-aș ști că, de fapt, și asta nu-i decât o firmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de ce nu avem puterea de a umple, dintr-odată, închisorile, toți, toți, suprapopularea închisorilor, așa bombănea recepționerul, privind furnicarul oboist neobosit, să apuce clipa, într-o clipă, înainte ca imensa talpă neagră a surdomutului Gulliver să strivească brusc masa de nimicuri vibratile. Pașii pornesc greu și anapoda. Urcă într-un autobuz, într-un tramvai, în alt tramvai, alt autobuz. Ajunge în fața unui bloc cariat, cenușiu. În fața unei scări întunecoase, în fața unei uși negre. Și iar înapoi, traseu cețos, lunecos. Din când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
mai aștepta încuviințare decât din partea tenebrosului Tavi. Lui i se adresa, de fapt, cu tot mai iritată nerăbdare. Vorbea, privind doar în ochii acestui serv protector, încolăcit la picioarele Venerei. Tavi asculta calm, fără reacții, noutăți, urmărind sceptic malaxorul de nimicuri. Poate tocmai scepticismul mut al acestui martor să-l fi descumpănit pe agitatul intrus. Continua încăsă peroreze, să gesticuleze, să pompeze vorbe, neobosit, dar plictisul vizibil pe mutra lucidului canin îl deprima, simțea că va ceda curând, decis să cedeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
singuri, între noi nu mai e decât canapeaua, devenită scaun, instrumentul psihiatrului. — Ți-a plăcut carnavalul? — No comment. — Cum de ai venit aici, la spital? Înseamnă că e ceva urgent. S-a întâmplat ceva? Ce s-a mai întâmplat? — Păi... nimic. Doctorul își scoase ochelarii. Își trecu palma peste ochiul drept, sănătos, apoi peste ochiul stâng, cusut, apoi peste frunte. Își puse din nou ochelarii fumurii. Părea obosit. — Vrei poate o internare? Un certificat, o rețetă... — Fleoșc! Certificat, rețetă... spanac. Urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
orice schimbare, știu asta. Ațipise și se pierdu, apăru Ira. Chipul alb alb, înălțat din gulerul negrei rochii. Mâinile albe albe, din valul mânecilor negre și largi. Abia de se auzeau cuvintele... Trebuia maximă atenție, maximă concentrare. Cum ar putea nimicurile să te împotmolească, să uiți ținta... linia. Linia secretă a destinului, șoptea Irina. Leapădă frica, plictisul. Leapădă lestul zilei, artificiile umilitoare. O singură linie secretă să te însoțească. Nici un amănunt nerod al zilei. Nimic, greieraș, doar principiul suprem. Doar flacăra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
noastră le-a dat de-a lungul anilor. Oare ce s-a întâmplat cu ele? Toți oamenii ăia dornici de afirmare. Acum sunt la televizor, cântând și dând autografe. Apar în reviste și peste tot ca fiind următorul hit, apoi... nimic. Parcă intră în pământ. Se vede că trebuie să fii tare ca să reușești în industria nemiloasă a showbizului. — Îți faci vreodată griji că nu o să reușești? îl întreb pe Adam. Niciodată, răspunde privind drept în ochii mei. Niciodată nu stau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
piscină, dar stomacul meu e cam balonat după călătorie și, ca să fiu sinceră, m-aș simți cam rușinată să mă plimb în bikini. Și dacă m-aș întâlni cu căpitanul în jacuzzi și ar trebui să vorbesc tot felul de nimicuri cu el la pielea goală doar cu câteva bule între noi? Nu râdeți - s-a mai întâmplat! Zac în cadă, înmuindu-mi picioarele obosite și aproape îmi pare rău că am stabilit să mă văd acum cu Amy. Apa fierbinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
ajuns din copilărie. (Din vacanțele cu ai mei la Mânăstirea Văratec, unde am învățat pe dinafară epitaful de pe mormântul Veronicăi Micle, naiv, licențios, macabru, cum vrei: „Când pulbere țărână de tine se alege / Căci asta e a lumii nestrămutată lege / Nimicul te aduce, nimicul te reia,/ Nimic din tine-n urmă nu va rămânea”. Singurul care avusese grijă să-și ia cu el în vacanță cărțile de citit fusese Tudor, iar cărțile lui, basmele lui Perrault și Andersen treceau alternativ de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
Din vacanțele cu ai mei la Mânăstirea Văratec, unde am învățat pe dinafară epitaful de pe mormântul Veronicăi Micle, naiv, licențios, macabru, cum vrei: „Când pulbere țărână de tine se alege / Căci asta e a lumii nestrămutată lege / Nimicul te aduce, nimicul te reia,/ Nimic din tine-n urmă nu va rămânea”. Singurul care avusese grijă să-și ia cu el în vacanță cărțile de citit fusese Tudor, iar cărțile lui, basmele lui Perrault și Andersen treceau alternativ de la mama la tata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
săptămâni, cerul strălucitor de zi al Bagdadului - de când s-a refugiat în adăpost. De acolo l-au scos americanii seara după ora zece și l-au adus aici înainte de răsăritul soarelui. paisprezece Nu mă miră că Zina vorbește despre orice nimicuri, pentru a evita să-mi povestească ce s-a întâmplat cu ea în lunile astea, de când am lăsat-o pe mâna rușilor. Multe nu mi-a spus, și vârsta ei e o enigmă, nu din pricinile care le împing pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
o înghițitură. — Da, zic. E... foarte bună. Bună și... nu e prea dulce... Nu mai pot continua și încep să mă frec pe față, încercând să‑mi ascund nervozitatea. O parte din mine vrea să stea aici și să vorbim nimicuri cât mai mult timp. Dar altă parte se gândește ce rost are să mai amân? Nu vreau să știu decât un singur lucru. Simt un nod în stomac, dar cumva mă sforțez să inspir adânc și să mă întorc spre el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
necazurile. Au început pe nesimțite, s-au strecurat în ei și s-au trezit cu ele. Presupune că e prea mult foc în personalitatea amândurora și că asta a început să le topească relația. Se bat pe lucruri care par nimicuri, însă totul. Facturi, slujbe, tabieturi, diferențe de opinii. Ea știe și un alt motiv - nu mai primește nici o ofertă de la studio, iar relațiile lui Tang Nah nu sunt de ajutor. E nemulțumită de faptul că el nu numai că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
încetează serviciile în tăcere. Este trimis la un spital cu cancer la pancreas în ultima fază. În timpul ultimelor sale clipe, o roagă pe soția sa să-i recite ultimul poem al lui Mao, „Nu e nevoie să pierdem timpul cu nimicuri”. În timpul recitării, închide ochii pentru totdeauna. Speră oare că Mao va fi mișcat de o astfel de dovadă de loialitate? Speră că Mao va fi, în sfârșit, satisfăcut că s-a dus acum pentru totdeauna? Poporul chinez se întreabă în legătură cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]