KorAP: Find »[drukola/base=nucleu & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...66 67 68 ...429 >

10,710 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

în Hristos, cei mai mulți dintre ei "au fugit pe pământ roman, fără teamă de dușmani, cu încredere că mergeau la niște frați". Scrierile din zonă exprimă această realitate, ceea ce probează formarea în mediul creștin dunărean a conștiinței apartenenței la "Romania" (creștină). Nucleele creștine nord-dunărene s-au consolidat sub Diocletian, când numeroși creștini s-au refugiat la barbari, dar și în secolul al IV-lea, prin pătrunderea triburilor germane (goții) din nordul Mării Negre în regiunea Dunării de Jos. Ca factori externi importanți ce

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Sf. Niceta a fost un apărător al ortodoxiei, cf. deciziilor primelor două concilii (sinoade) ecumenice și un teolog cunoscut al vremii sale.31 Biserica din Gothia Episcopul Ulfila Pe parcursul secolului al IV-lea, în teritoriile extracarpatice, au existat mai multe nuclee ortodoxe în interiorul triburilor de vizigoți, aflate sub ascultarea unor episcopii-unul dintre ele se afla în teritoriile lui Athanarich, în Moldova, pe cele două maluri ale Prutului. Regii vizigoți din Muntenia au luat măsuri severe împotriva credincioșilor creștini. Este menționat

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Imperiu, alții au fost martirizați, precum Nichita, Inna, Rhima. Alte comunități ortodoxe se aflau în Muntenia, în zona râului Musaeos (Buzău): se găseau aici biserici în "sate" și "orașe", unde slujeau preoți ca Sansalas, Guthicas și Sf. Sava. Un alt nucleu se afla în apropierea țărmurilor Dunării de Jos-menționăm martirii: pr. Bathusios, pr. Vercas, eremitul Argyla-moaștele lor au fost adunate de regina Gaatha, creștină dreptcredincioasă. Prin urmare, prezența unor comunități creștine ortodoxe, în spațiul nord-dunărean, în secolul al IV-lea, este

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
răspândirea creștinismului s-a făcut în greacă și latină. Dar, în Scythia Minor, secolele V-VI marchează o nouă etapă în latinizarea limbajului religios a populației din Scythia Minor (Dobrogea). Contrar celor spuse de Vasile Pârvan, Scythia-Dobrogea este unul dintre nucleele genezei vocabularului creștin de origine latină în limba română. În inscripții, întâlnim unele vocabule latine creștine: Dumnezeu, Fiu, sânt, cruce ș. a. (vezi mai jos). Afirmarea puternică a creștinismului în Scythia Minor, în secolele V-VI, a constituit suportul continuității

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și Moldova, până în prima jumătate a secolului al V-lea. Aceeași persistență a așezărilor și necropolelor în provincia Dacia, unde unele orașe de pe malul Dunării au supraviețuit până la marile atacuri hunice din anii 441, 443, 447, în acest fel, continuitatea nucleelor creștine este confirmată. Episcopiile din sud-vestul Daciei au întreținut contacte cu bisericile creștine din stânga Dunării până la "apogeul lui Attila" (449-450). Apoi, existența legăturilor de comerț din zona dunăreană, în urma tratatelor lui Attila cu romanii, astfel, prizonierii luați de huni și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
V-VI, nu știm nimic despre episcopia ortodoxă a "Gothiei", încetarea stăpânirii vizigoților a atras și dispariția acesteia, expresie a legăturii dintre ordinea politică și organizarea bisericească. Exista și o ierarhie sacerdotală, dar nu știm mai nimic despre ea, anumite nuclee creștine zonale erau păstorite de horepiscopi (în limba română "piscupi"). Consolidarea organizării bisericilor (comunităților) extra-carpatice s-a înfăptuit prin întărirea legăturilor cu cele din Imperiu, în urma a două evenimente importante pentru istoria creștinismului nord-dunărean. În primul rând, recunoașterea prin deciziile

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
fost "total dezrădăcinat" (Fr. Dvornik). Au dispărut formele superioare de organizare bisericească, a încetat sistemul urban și episcopal, au fost întrerupte legăturile canonice cu Roma și Constantinopol, a avut loc slavizarea aproape completă a unor regiuni, dar au supraviețuit grupuri (nuclee) creștine pe țărmul pontic și adriatic, chiar în interiorul peninsulei, aceasta a fost o realitate, fundamentul reorganizării structurii bisericești în momentul reconquistei bizantine (secolele IX-XI). Au fost nuclee "neoficiale" (în catacombe) de iradiere a creștinismului printre slavi și apoi bulgari, populații

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
a avut loc slavizarea aproape completă a unor regiuni, dar au supraviețuit grupuri (nuclee) creștine pe țărmul pontic și adriatic, chiar în interiorul peninsulei, aceasta a fost o realitate, fundamentul reorganizării structurii bisericești în momentul reconquistei bizantine (secolele IX-XI). Au fost nuclee "neoficiale" (în catacombe) de iradiere a creștinismului printre slavi și apoi bulgari, populații păgâne. Existența unor biserici " în părțile barbare" e dovedită de actele conciliilor V-VI (691-692). Prin urmare, nu a existat o discontinuitate totală între creștinismul secolelor IV

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
la începutul secolului al VII-lea, alături de romanicii din Crișana, Banat și Transilvania o reprezentau gepizii, dar pierderea poziției lor politice și sociale dominante odată cu distrugerea regatului gepid de coaliția avari-longobarzi, apoi dispariția episcopiei ariene a "Gepidiei" și integrarea în nucleele creștine ortodoxe romanice au dus la asimilarea lor de către autohtoni, spre sfârșitul secolului al VII-lea. Populația autohtonă, evoluția sa religioasă (creștină), după ruperea graniței dunărene a Imperiului (614) până la creștinarea bulgarilor (864) și revenirea bizantinilor (970), este dificil de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
regelui Alboin, s-au îndreptat spre Italia de nord, unde au întemeiat un stat propriu, în primăvara lui 568. În acest fel, în urma înfrângerii gepizilor și a plecării longobarzilor, avarii au rămas singuri stăpâni ai teritoriilor din Europa centrală, cu nucleul în Câmpia panonică, timp de mai bine de două secole.28 În legătură cu instalarea lor în acest teritoriu s-a făcut presupunerea, puțin plauzibilă, că avarii au ajuns în Câmpia panonică, înaintând de-a lungul malului de nord al Dunării, dar

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
gradul atins de romanizare. Prin creștinism, spațiul carpato-dunăreano-pontic s-a menținut în orbita de cultură și civilizație a Imperiului, și a contribuit la la conservarea unității romanității răsăritene. Dacă la început creștinii erau grupați în orașe și castre, ei constituind nucleul creștinismului daco-roman, o dată cu prima jumătate a secolului al IV-lea, rolul creștinismului în consolidarea romanizării pe teritoriul Daciei (nordul Dunării) a crescut foarte mult. Aceasta s-a întâmplat mai ales în timpul prezenței Imperiului la Dunăre, sub Anastasie și Justinian-sfârșitul secolului

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Lot nuanțează mai departe: Totuși dacă textele tac despre populația din nord, ele nu tac și în privința populațiilor de limbă latină de la sudul Dunării. Ele au ocupat un spațiu mai întins decât credea Jirecek (vezi mai jos). Însă pentru Brătianu, nucleul lor se găsea în Dacia din sudul Dunării, pe văile Moravei și Timocului. Mai târziu, în timpul invaziei slavilor, după 602, populațiile acestea latine au fost împinse în Macedonia și în Pind. Se poate spune, este adevărat, că ele prezentau mai

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
au supraviețuit (etnic) sub numele de aromâni, macedoromâni și istroromâni, pe care izvoarele bizantine i-au numit vlahi. Dacă revărsarea slavilor în Balcani a dus la fărâmițarea "Romaniei" sudice, în schimb, grupul romanic din nordul Dunării a devenit, după 602, nucleul principal al romanității răsăritene. În urma emigrării slavilor în sudul fluviului, raportul (etnic) de forțe s-a modificat, în nordul Dunării, în favoarea romanicilor, a autohtonilor daco-romani. În noile condiții, aceștia au părăsit regiunile de munte și deal, unde trăiau în anonimat

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Dar, spune el, chiar și în epoca aceasta, care ține până în secolele VII-VIII, contactul cu regiunile romanice de la sudul Dunării nu s-a întrerupt. Se pare, după cum rezultă din istoria cuvântului "pedestru", că au existat puncte de contact direct între nucleul românesc din Munții Apuseni și cel al romanicilor de pe valea Timocului (sudul Dunării). Căci numai în felul acesta se poate explica pătrunderea cuvântului respectiv (pedestru) la populația bilingvă care folosea atât albaneza cât și latina, precum și existența unor nume albaneze

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
dezvoltat în sfera greco-slavă din Bizanț. Aceasta evidențiază și spiritul conservator al părții vestice din Dacia traiană, unde colonizarea romană a fost intensă și de lungă durată, cu așezări populate și înfloritoare, ca și cele din Dobrogea. E. Gamillscheg opina: "Nucleele românești din provincia Dacia găsite de noi în Munții Apuseni și Munții Făgăraș, în Muntenia de sud, poate și cele din unele regiuni din sudul Olteniei, reprezintă continuarea firească a unor așezări romane". Brătianu susține, sprijinit pe observațiile romanistului Gamillscheg

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și după încetarea dominației politice a Imperiului în nordul Dunării. În secolul al IV-lea, "Romania" răsăriteană depășea spre nord limitele Imperiului de Răsărit, dar centrul ei era pe malul drept al Dunării, unindu-se cu regiunile romanizate din sud-originea nucleului romanic de pe valea Timocului și Moravei.51 Însă, după pătrunderea slavilor în Peninsula Balcanică, la începutul secolului al VII-lea, situația s-a schimbat radical. Astfel, viitorii aromâni trebuie să fi fost împinși spre Pind și Tesalia, strămoșii meglenoromânilor se

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cu mare densitate de locuire, alcătuită din 40-50 de așezări. Între cele două mari concentrări demografice, situate în zona ieșeană și cea bârlădeană, se aflau grupări de populație mai mici, alcătuite din sate răsfirate pe cursul apei, dintre care un nucleu teritorial de zece așezări. O grupare teritorială se afla și în zona Galaților, între cursurile inferioare ale Siretului și Prutului, alcătuită din șapte așezări. În Moldova, între Siret și Carpați, concentrările demografice erau mai modeste, așezările fiind risipite de-a

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
dobrogean, aflat în partea de mijloc a regiunii, așezările sunt mai rare în perioada aceasta. Pe teritoriul Munteniei, între Dunăre și Olt, situația demografică este asemănătoare cu cea din Moldova: întâlnim mari concentrări alcătuite din zeci de așezări, alături de mici nuclee teritoriale formate din câteva sate. Astfel, de la estul la vestul provinciei (Muntenia), o primă mare grupare de populație se afla în zona Brăilei, între Buzău, Călmățui și Dunăre, iar de-a lungul fluviului se observă o aglomerare de așezări cu

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Vedea și Teleorman, se aflau două zone mai dens populate. În Oltenia, provincia de dincolo de Olt, așezările descoperite erau răspândite pe o mare suprafață-întreg sudul regiunii-concentrările masive de populație, întâlnite în Moldova și Muntenia, dispar aici. Se constată totuși mici nuclee teritoriale în zona Corabia, Craiova, Calafat și Turnu Severin. Partea de nord (zona subcarpatică) a Munteniei și Olteniei era mai slab populată, așezările erau sporadice, dar și aici avem nuclee de sate (așezări), în zona Bucov, Rm. Vâlcea, Slon (Prahova

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în Moldova și Muntenia, dispar aici. Se constată totuși mici nuclee teritoriale în zona Corabia, Craiova, Calafat și Turnu Severin. Partea de nord (zona subcarpatică) a Munteniei și Olteniei era mai slab populată, așezările erau sporadice, dar și aici avem nuclee de sate (așezări), în zona Bucov, Rm. Vâlcea, Slon (Prahova), Buzău.4 În Banat, se detașează nuclee demografice importante, situate pe Dunăre, între Orșova și Moldova Nouă, apoi cele înșirate pe Bega, în zona Timișoarei, și cele de pe Timiș. În

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și Turnu Severin. Partea de nord (zona subcarpatică) a Munteniei și Olteniei era mai slab populată, așezările erau sporadice, dar și aici avem nuclee de sate (așezări), în zona Bucov, Rm. Vâlcea, Slon (Prahova), Buzău.4 În Banat, se detașează nuclee demografice importante, situate pe Dunăre, între Orșova și Moldova Nouă, apoi cele înșirate pe Bega, în zona Timișoarei, și cele de pe Timiș. În Transilvania, începând de la vest la est, se constată o mare concentrare de populație în partea de nord-vest

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Transilvaniei, densitatea așezărilor era mai mare decât în vestul provinciei-cea mai mare concentrare de populație se afla în zona Alba Iulia, dar spre nord, între Mureș și Someș, densitatea era mai mică. În estul Transilvaniei, așezările erau grupate în patru nuclee teritoriale mai importante, aflate între cursurile superioare ale Târnavelor, la izvoarele Mureșului și Oltului și pe firul apelor. În colțul de sud-est, erau două nuclee teritoriale în zona Bârsei, în centrul județului Covasna, pe malul stâng al Oltului, și în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Mureș și Someș, densitatea era mai mică. În estul Transilvaniei, așezările erau grupate în patru nuclee teritoriale mai importante, aflate între cursurile superioare ale Târnavelor, la izvoarele Mureșului și Oltului și pe firul apelor. În colțul de sud-est, erau două nuclee teritoriale în zona Bârsei, în centrul județului Covasna, pe malul stâng al Oltului, și în zona Brașovului, la care se adăugau așezările din zona depresiunii Făgărașului, situate între Olt și Carpați. Din această prezentare a așezărilor aflate în toate provinciile

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
lui Soare-pe malul drept, în Dobrogea s-au descoperit fortificații din secolele VIII-XI, având în jur așezări ale unor populații sedentare, cu locuințe de suprafață sau bordeie. Asistăm acum la unificarea unor complexe de așezări în structuri teritoriale mai mari: nucleul (gruparea) de sate din jurul Iașilor s-a extins spre nord-vestul zonei, înglobând teritoriile respective, iar micile grupări de așezări din zona Vaslui au fost înglobate ("înghițite") fie de marea grupare teritorială ieșeană, fie de cea bârlădeană din sud, în urma unui

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
concrete despre organizarea bisericească și civilizația din regiune. Aceste două provincii au cunoscut cea mai intensă viață istorică feudală timpurie, iar influența lor a iradiat și în părțile învecinate, Moldova meridională și Oltenia apuseană (Severinul). În perioada aceasta, se constituie nuclee culturale bine definite geografic, Dobrogea și Banatul, în care evoluția vieții feudale locale este asociată cu faptul că Dunărea de Jos are legătură cu Bizanțul, Balcanii și Europa centrală. În a doua jumătate a secolului al IX-lea, creștinarea bulgarilor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]