13,698 matches
-
pe neobservate, cînd a aflat de ei erau bine mulțumesc aranjați în Vilă. Dar nu ca să i se spună că n-a fost pe poziții cînd trebuia venise acolo. Așa că făcu un gest, de parcă ar fi alungat o muscă de pe obraz, voia să rupă mreaja în care îl prinsese K.F. tot privindu-l cu ochii ei albaștri, strălucind, nu voise să dea explicații, ci să ceară lămuriri. "Domnișoară, știți cumva cît au de gînd să stea în Vladia ? Au venit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
oameni care au purtat uniformă militară. Uite-așa, li s-a năzărit babalîcilor să mute gardul cazărmii peste drum și acuma te pomenești că sapă la stîlpul porții! Spre seară ieșiseră, ținîndu-se pe după umeri, maiorul Stavri îl pupa țocăind pe obrazul său pistruiat, noroc de favorite, că altfel l-ar fi îmbălat cu totul, iar colonelul Stoicescu îl lămurea că "așa nu se mai poate, dom'le, fiecare își face de cap în țărișoara asta, nu vezi, nici rege n-avem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
adjutant, și patria îți va fi recunoscătoare!" Grav, ținîndu-și cu greu echilibrul, băuse binișor și cît îi trebuie unui colonel scos la pensie ca să-și piardă cumpătul?!, l-a îmbrățișat în mijlocii] uliței luminate de o lună plină, roșcată, asemenea obrazului mulțumit al adjutantului Radul Popianu. Restul a fost un joc de copii. August Stoicescu însuși a trimis după el pe maiorul Stavri să-l aducă în odăile de sus, dinspre gradină ale Vilei Katerina. Acolo i-a arătat, el a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
nici măcar dumneavoastră n-ați semnat. Chiar ar fi nemaipomenit ca acțiunea de salvare a Țării să înceapă de aici, din Vladia, capătul cel mai îndepărtat de toate cîte sînt înfierate în programul vostru". încetul cu încetul culoarea normală reveni în obrazul colonelului Stoicescu, normală pentru el, oricum tot pământie era, cine știe ce strămoș tătar o fi avut în spiță, de la care a rămas doar culoarea obrazului și părul aspru, cu firul gros care asalta fruntea voind s-o năpădească. "Ei, primul, eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
îndepărtat de toate cîte sînt înfierate în programul vostru". încetul cu încetul culoarea normală reveni în obrazul colonelului Stoicescu, normală pentru el, oricum tot pământie era, cine știe ce strămoș tătar o fi avut în spiță, de la care a rămas doar culoarea obrazului și părul aspru, cu firul gros care asalta fruntea voind s-o năpădească. "Ei, primul, eu te-am întrebat dacă subscrii, avem adeziuni, domnule adjutant, adeziuni în regulă, le-am tipărit la imprimeria gazetei Epoca. De altfel și programul va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
și în fiecare seară cei mai mulți dintre locuitori erau adunați în lungul Străzii Mari și înaintea apelului strigau la comandă: "Ura" și "Să trăiți!" După ce a reușit să se apropie cît de cît de Vilă s-a zgîriat din păcate pe obrazul stîng într-un ghimpe, se întunecase de-a binelea și din cauza emoției s-a împiedicat într-un vrej, a ieșit în uliță. De unde se afla putea zări lumina aprinsă la ferestrele de sus, acolo unde stătea de obicei domnișoara K.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
l-a prins de umeri pe Popianu. "Bătrîne, bătrîne, ce naiba faci aici, cum ai dat de mine?!" Adjutantul s-a lăsat pupat, Bîlbîie mirosea bine, a lavandă ori a altă chestie pe care ți-o risipesc în cap și pe obraz frizerii de lux. S-a așezat încetișor o dată cu el, era atît de fericit că dăduse peste omul lui, încît l-a apucat brusc o foame năprasnică. Fără să-i ceară voie a înhățat borcanul rămas neatins, a bătut de cîteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
în acest chip. În mîna lui, era imposibil. Ultima adresă, Uranus 7, era adresa personală a Directorului Serviciului, adică adresa sa. Și despre sine știa că încă nu este un sprijinitor al Vulturului Alb. Nu este încă. Se ciupi de obraz, cuvîntul apăruse din obișnuință, niciodată nu rostea sentințe definitive, acesta era marele secret al Serviciului, marele secret al său niciodată nimic nu este definitiv. "Băiat deștept Bîlbîie, a scris adresa, dar n-a spus a cui este!" După clipa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
prin cămașă, singurul dascăl de științe ale naturii din oraș. Dacă îi stăteai în preajmă puteai simți un vag damf de alcool plutind în jurul coamei sale zburlite, în creștet avea o chelie rotundă și cenușie, ca de altfel toată pielea obrazului. Ochii mari, cu mișcări încete, priveau pe fiecare elev în parte cu atîta amănunțime, încît puteai crede că se uită dincolo de haine și de piele, înlăuntrul lui, cercetînd vasele subțiri de sînge, palpitul organelor. Ar fi fost înspăimântător să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
face frig. Nu putea fi decît un alt semn, un alt avertisment. Afară era plină vară, vremea cireșelor trecuse, frunzele se îmbîcsiseră de praf, mai toată lumea stătea cu gândul la concediu, iar pe el îl cuprindea frigul. Își frecă îndelung obrajii, tîmplele, fruntea, mai rece decît vîrful degetelor era osul frunții. Își scutură brațele, umerii, trebuia să scape de amorțeală, orice s-ar întîmpla cu el, nu putea pierde întîlnirea cu Basarab Cantacuzino. Chemă șoferul de serviciu cu o voce pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cîteva clipe de răgaz, să rupi ritmul, să iei inițiativa. Nici vorbă, încă au s-a atins măsuhra, domnule dihrector, nu s-a atins măsuhra cehrută." A clătinat din cap a supărare prefăcută, a încercat chiar să se îmbujoreze în obraz, dar nu i-a reușit. În treburile sale doar el este în măsură să stabilească măsura! Mihai Mihail a măturat o firimitură invizibilă de pe măsuța de mahon care se afla între ei, discuția nu mergea așa cum i-ar fi convenit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
și sfințenie înălțarea focului! O încercare cum este aceasta înseamnă o lovitură dată statului de drept, prințe. Și Țara nu poate exista decît sprijinită de această formă a guvernării. Trăim în Europa, excelență!" Lui Basarab Cantacuzino îi năvăli sîngele în obraz. Dacă n-ar fi fost la mijloc o chestiune atît de importantă l-ar fi dat afară din casă pe nenorocitul ăsta de șef de spioni. Și nu oricum, ar fi chemat slugile să-l scoată cu picioare în dos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
șopti atunci "poate ar fi îndeajuns să apeși pe clanță și să o tragi spre tine. Atunci ai putea să vezi ce este dincolo fără să-ți pierzi echilibrul și să cazi dincolo de prag. Nu?" Pangratty avu o mișcare a obrazului care îi trăda uimirea de o clipă, Mihai Mihail nu era chiar atît lipsit de sensibilitate pe cît voia să arate "sigur, domnule director, dar piloții sînt oameni tineri care au străbătut drumul pînă la ușa asta în grabă, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
seama că e groasă rău și drept să vă spun am simțit că mi se face frică." Mihail se arătă mirat "Frică, excelență, frică?! De ce să vă fie frică?" Pangratty roși ușor, atît cît să-și simtă încălzindu-se pielea obrazului, "în general nu sînt sperios. Mi-e frică doar atunci cînd sînt incapabil să reacționez, cînd nu știu, cînd nu cunosc situația în care mă găsesc. Cred că e firesc să fie așa. Iar eu fusesem adus acolo de către Bîlbîie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
a smuls revolverul și cred că l-am auzit înjurînd, dar cine ar putea înțelege ceva din scîrțîitul sinistru al gîtlejului său și Radul Popianu a îndrăznit să-l atingă pe Leonard Bîlbîie. Nu mai era nimic de făcut, avea obrazul înțepenit, ochii sticloși, i-a tras pleoapele și n-a mai zis decît "s-a dus". Asta a fost, domnule Mihail, și nimeni altul decît mine nu vă putea spune cum a murit inspectorul principal al Serviciului, Leonard Bîlbîie. * Mihai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
a fost găsit într-adevăr cadavrul inspectorului principal Bîlbîie. În cădere se zgîriase nițel într-un cui ieșit din peretele magaziei și fotografia luată era de-a dreptul cutremurătoare. Puteai bănui o moarte violentă de martir, după sîngele prelins pe obraz, închegat, după expresia plină de oroare a ultimei clipe trăite de Bîlbîie. Această fotografie a anexat-o la cele trei exemplare ale Informării pe care a trimis-o pe cale oficială către cei trei oameni importanți cu care stătuse de vorbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
unul dintre ucenicii lui Petru. „Și ai grijă să nu răcești.“ Simon Își făcu vânt, precum cocoșul, cu ambele picioare deodată, dând din mâini neajutorat și ridicând un nor de praf. „Cucurigu!“, Îi strigă un mucalit. Era un tânăr cu obrazul spân și cu ochi șireți care, atunci când râdea, păreau două tăieturi piezișe. Simon se uită În direcția lui și zise: „Nu‑i deloc ușor, fiule! Pământul atrage orice corp, până și o pană, darmite o ruină umană de patruzeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
tot ce ar fi putut Însemna imaginea autorului, imaginea vanității sale, singura Însușire pe care se sprijinea făptura‑i șubredă; va elibera, așadar, manuscrisul de acele micimi În care s‑ar fi reflectat ca pe luciul unei bălți, chipul cu obrazul ciupit al lui Jeshua Krohal, cearcănele sale vineții ca și trupu‑i trândav; apoi va tăia dintr‑un condei orice aluzie răutăcioasă la adresa unor stări de lucruri ca și unele degresiuni biblice ca aceea despre femeia lui Lot, În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
și, mai ales, hidoșenia tatuajelor care-i acopereau corpul îl făceau să pară o ființă apocaliptica, scapătă din Iad. Dintre sprâncene îi porneau două linii negre, care se lățeau pe masura ce urcau pe frunte și apoi coborau, în linie curbă, spre obraji, unde formau câte o spirală că un melc, în timp ce niște cercuri concentrice, de culoare purpurie, îi înconjurau buzele, ajungând până la bărbie, iar atunci când își arată dințiiascuțiți și gălbui, aspectul său era de-a dreptul diabolic. Cei trei băieți erau îngroziți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
profesia dura pe care și-o alesese. — Dac-ar fi ușor, îi spuse, până și ultimul pescar de toni s-ar consideră navigator și până și ultimul culegător de nuci de cocos ar aspiră la mâna frumoasei Maiana. Îi mângâie obrazul cu tandrețe. Gândește-te la ea! Amintește-ți ochii ei, pieptul ei, mirosul pielii ei și fii convins că, dacă la întoarcere o să primești titlul de Mare Navigator, va fi a ta pentru totdeauna. Dar n-am să reușesc niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
pe Tapú Tetuanúi, recunoscând mai usor diferitele constelații. Într-una din acele nopți întunecoase, pe care băiatul le dedică studiului și amintirilor, se petrecu un incident nefericit, care îl afecta deosebit de puternic, căci dintr-odată simți cum ceva îi atinge obrazul, si, aproape în aceeași clipă, se auzi un zgomot scurt, urmat de un urlet de durere, și când se apropiară câțiva oameni cu torțe, descoperiră îngroziți că, în zborul sau nebunesc, urmărit de prădători, un pește zburător se înfipsese cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
de uși duble. Pereții sunt din piatră albă, lustruită. Podeaua e de piatră. Ușile duble sunt din sticlă mată și se deschid într-o încăpere în care un bărbat stă la un birou alb. Bărbatul și Lentil se pupă pe obraz. Bărbatul de la birou te privește, dar vorbește doar cu Lentil. Îi spune Angelique. În spatele lui, alte uși duble duc într-un dormitor. Omul vă face semn să intrați, dar el rămâne în urmă și încuie ușile. Vă închide înăuntru. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
mâna peste față, rău de tot, și zice: — Mă-nșeli, asta faci. Își ține mâna ridicată, cu palma deschisă, gata s-o plesnească din nou, și spune: Accepți muncă din afară, nu-i așa? Ținându-și o mână înmănușată la obraz, ascunzând urma roșie a palmei lui Lenny, Angelique spune: — Puiule, nu... Și Lenny își lasă mâna să cadă. Se întoarce cu spatele la ea. Lenny se duce la fereastră, să se uite la orașul care se întinde chiar lângă salteaua lui. — Puiule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
puțin din pateurile cu crab din ziua precedentă. Ciclul nu i-a mai venit de aproape o săptămână. E sindromul clădirii nesănătoase, i-a spus domnișoara Hapciu. Cu nasul înroșit de la atâta șters, deja îndoit într-o parte, pleoștit peste obraz. Trecându-și degetele peste balustradă și peste spătarele sculptate ale scaunelor, Lady Zdreanță ne-a arătat praful. — Uite, i-a spus diamantului baban din palmă, și a adăugat: Packer? Packer, așa ceva e inacceptabil. În prima săptămână de izolare domnișoara Hapciu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Țipând după ajutor. Atât de aproape încât zărești unu, două, trei inele de aur care-i străpung urechea. Cealaltă ureche n-o mai are. Ceea ce pare o șuviță de păr negru e de fapt sângele care i se scurge pe obraz. În locul urechii e doar margine neregulată de carne. Fata ajunge până la soții Keyes, cărora li se zăresc doar ochii din maldărul de pături. Când bărbatul o apucă de plete, ea se agață de zdrențele lor. În timp ce bărbatul o trage înapoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]