16,318 matches
-
cafenea, nu-l interesau, n-aveau cum să-l intereseze. El cumpăra pîinea de la brutăria de peste drum, "La jimbla rumenă", întotdeauna găsise, chiar dacă auzea discuții grave și alarmante despre "nenorocirea care vine peste noi, rugina și seceta, astea ne vor omorî", umbla pe la băcănia lui Levaditti și cumpăra afumături de la Leonida, cînd ieșea de la slujbă fără nici o altă grijă decît a banilor. Avea atîtea de făcut și mai ales trebuia să se gîndească la atîtea, încît nu simțea deloc nevoia cailor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
principiile sale de fier, pe care nu-l încălcase niciodată, era acela de a-și atinge scopul fără vărsare de sînge. Se afla în mijlocul unei lumi violente, începutul vieții sale secrete stătea sub semnul războiului, în război scopul era să omori adversarul pentru a cîștiga. În munca lui, denumea "muncă" o activitate atît de complexă, de subtilă, de paradoxală, numai pentru a fi scutit de tot felul de explicații, în munca lui important era să cîștige. Să ucidă era absolut secundar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
și nestăpînit putea da buzna unde cuminții, înțelepții și prudenții dădeau doar tîrcoale. Cu vremea, felul acesta de a folosi oamenii a devenit unul din secretele eficienței, ale succesului său. Cînd a devenit puternic, atunci, pe malul Dunării, cînd a omorît primul om din viața sa cu mîinile lui, mai muriseră alții din pricina hotărîrilor sale, bune sau rele, dar era altceva, cu totul altceva, atunci nu se gîndea că va fi vreodată puternic, dar cînd a devenit s-a străduit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
înconjoară, a mormăit ceva, "vin" ori "sînt aici", barcagiul l-a auzit și s-a liniștit. A coborît la apă și s-a spălat îndelung, simțea întrebarea celuilalt, după ce s-a așezat pe fundul bărcii. A zis: "A trebuit să omor un Hanț". Barcagiul a fluierat încetișor a admirație, "ești tare, Îngere, eu să fi fost în locul tău făceam pe mine". Atunci, prima dată cînd a omorît un om, un dușman, dar un om totuși, a încercat să fie nemilos cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
întrebarea celuilalt, după ce s-a așezat pe fundul bărcii. A zis: "A trebuit să omor un Hanț". Barcagiul a fluierat încetișor a admirație, "ești tare, Îngere, eu să fi fost în locul tău făceam pe mine". Atunci, prima dată cînd a omorît un om, un dușman, dar un om totuși, a încercat să fie nemilos cu sine și nu cu celălalt, " Eu am făcut. De ce crezi că m-am spălat în Dunăre?" Barcagiul n-a înțeles nimic. A amuțit și toată traversarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ceea ce putea să-l preocupe pe Basarab Cantacuzino. De ce avea nevoie ofițerimea aceea tobă de carte, dar tot atît de folositoare cît un apendice al unui om sănătos? Dacă nu-i inflamat nu-l observi. Dacă se infectează te poate omorî. Faci temperatură, delirezi și dacă nu-l tai, dacă nu-l arunci, te poate lichida în cîteva ore. Era mulțumit de comparație. În ea găsise și explicația de care avea nevoie. Basarab Cantacuzino nu voia ca statul să fie lichidat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Spre deosebire de cei mai mulți funcționari ai Serviciului, poate chiar toți, dacă nu-l luai în seamă pe George Stan, cel care umbla cu pistolul la piept ziua și noaptea, Mihai Mihail trecuse prin multe; încăierări, urmăriri, fusese rănit, se spunea că și omorîse, în legitimă apărare, desigur, pe scurt era un om de acțiune nu doar intelectuală, ci și fizică. Își păstrase la vîrsta lui o carură atletică, mișcările erau precise și nu purta ochelari. Sau, cel puțin, nimeni nu-l văzuse purtînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Vladia din cauza alcoolului, a vinului care ținea loc de apă și a polenului de la vița de vie care se așeza peste tot mai ceva decît praful drumurilor, cîrciumarul s-a apropiat alene, lovind cu prosopul în fiecare tăblie de masă, omorând sau stârnind muștele bețive. Au cerut vin nou și Sandu Bercu a dat melancolic din cap "din tot vinul nou se face acum vinul vechi, mai bine vă ofer un rachiu, am un rachiu foarte plăcut, domnu' Popianu, foarte plăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
plutocrați, nimeni nu mai respectă armata, toți au uitat că există o Coroană, patriarhul face politică în loc să-și vadă de ale sufletului, comerțul e în pericol, țara e bîntuită de bandiți de drumul mare, ai citit, dom'le, despre Cocoș! Omoară lumea, împușcă jandarmii, nu există o mînă de fier, o mînă de fier, o mînă de fier ne trebuie!" Și se înroșise, dar nu de la rachiu, se înroșise gotcă strigînd atît de tare că "e nevoie de o mînă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
în lesă ca niște javre dresate. Nu-i plăceau cîinii directorului și cu atît mai puțin cîinii dresați. Nu mai sînt animale normale, domnule, sînt niște himere, iar cu himerele nu poți să ai de a face, dacă nu te omoară pînă la urmă, te înnebunesc. Cîinele are suflet de slugă, asta e partea lui omenească și se vede cel mai bine, jumătate de om și jumătate de fiară. Și cînd începi să-l apropii și mai mult de om, adică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
a fost întărit în momentul în care Șerban Pangratty i-a spus aproape nepăsător: "Leonard Bîlbîie a murit, domnule Mihail, pentru că nu a fost cel mai potrivit om în afacerea asta cu Vulturul Alb. Vreau să spun că a fost omorît din prostie. Aproape dintr-o eroare a inșilor ăștia cam zănateci, aproape o eroare am spus, dar nu pe de-a-ntregul din greșeală. A fost, ca să zic așa, și o marjă de necesitate care i-a împins. Poate le-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
prin piele, transmițîndu-se creierului său blocat de frică. "Locotenentul Georgescu a șuierat "trage, excelență, el te-a adus aici, n-ai nici o ieșire. Chiar dacă sînteți la fel de ticălos ca și spionul ăsta nenorocit o să rămîneți în viață doar pentru că l-ați omorît pe el. Asta va fi garanția noastră că o să vă țineți gura, excelență. Iar dacă nu sînteți, ei bine, atunci vă va veni foarte ușor, nu-i așa, foarte ușor!?" Vă rog să mă credeți, domnule Mihail, vă rog să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Îndurați toată obida vieții, vătămări, boli, cutremure, inundații, ciumă, fără crâcnire. Pentru că, popor samarinean, tot ce propovăduiesc Petru și Pavel e o mare Înșelătorie! Deci nu ucide, zic ei! De ce, pentru că asta este menirea lui, a celui Atotputernic! Să‑i omoare pe prunci În leagăn, pe mame la naștere și pe bătrânii fără dinți. De aceea zic ei, nu ucide! Pentru ca el și slugile sale să ucidă! Ei sunt aleșii! Ei sunt chemați să fie lupi, iar voi, oi. De aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
o altă lume, cu ștampila orașelor Oran, Marsilia, Constantinopol, Paris, Sremska Mitrovica, Novi Sad), aflăm că, În teribilul an 1921, un detașament al Armatei Roșii dăduse de‑o casă În care locuiau doi pustnici, și că soldații voiseră să‑i omoare. Atunci a apărut În fața lor un monarh care și‑a Înălțat mâinile la cer. Căpetenia troicii, un faimos tâlhar al locului, pe cozorocul căruia străluceau triunghiurile ca o rană deschisă, sa chircit brusc pe calul său și apoi s‑a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
servind drept fundal unor umbre omenești care alergau de colo colo, încercând să împiedice răspândirea flacărilor. În depărtare, patru uriașe catamarane1cu punți înalte se depărtau spre largul mării, iar Tapú Tetuanúi înțelese îndată, uimit, ca cel care încercase să-l omoare nu era o ființă de pe o altă lume sau vreun monstru apocaliptic, ci, după cum se părea, făcea parte din grupul de sălbatici care atacaseră prin surprindere pașnică lor insula. Alerga pe plajă, ajutându-i pe ceilalți să arunce apă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Vocea tunătoare și faima lui RoonuíRoonuí erau în măsură să impună respect unor oameni mult mai hotărâți că el. Vetéa Pitó îl înghionti pe Tapú, obligându-l să tacă. —Mușcă-ți limba, ca animalul asta e-n stare să te omoare, îl sfătui. E-ntr-o dispoziție cum nu se poate mai proastă. O neputința surda fu pe punctul de a-i umple ochii de lacrimi, însă, făcând un efort supraomenesc, reuși să se stăpânească și, întorcându-se pe jumătate, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
reavăn. Tapú Tetuanúi și Vetéa Pitó îl urmară cu oarecare șovăire, iar cel dintâi întorcea mereu capul, ca și cum s-ar fi temut că dintre tufișuri să nu se ivească, din clipă în clipa, uriașul care fusese pe punctul să-l omoare. Era clar că aveau de-a face cu un bărbat cu o putere fizică și cu o forță a voinței neobișnuite, căci, rănit cum era și cu un picior zdrobit, reușise totuși să se târască până pe creasta care domină cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
astfel că, la a patra încercare, îl nimeri exact în față, făcându-l să se prăbușească pe spate, urlând de durere. Chimé se aruncă îndată asupra lui, învârtind ghioaga în aer, insă Vetéa Pitó îi strigă tăios: — Să nu-l omorî!... Să nu-l omorî!... El e singurul care ne poate lămuri de unde-a venit. Uriașul din Farepíti se supuse, mulțumindu-se să-și lovească scurt victima în moalele capului. Sălbaticul rămase inconștient, iar când se convinseră că nu le mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
patra încercare, îl nimeri exact în față, făcându-l să se prăbușească pe spate, urlând de durere. Chimé se aruncă îndată asupra lui, învârtind ghioaga în aer, insă Vetéa Pitó îi strigă tăios: — Să nu-l omorî!... Să nu-l omorî!... El e singurul care ne poate lămuri de unde-a venit. Uriașul din Farepíti se supuse, mulțumindu-se să-și lovească scurt victima în moalele capului. Sălbaticul rămase inconștient, iar când se convinseră că nu le mai poate face nici un râu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
va mai șterge niciodată din memoria oamenilor. Ba se va șterge, daca Omul-Memorie n-o să amintească de el, sublinie celălalt. Până la urmă, barbarii aia au fost cei care ne-au obligat s-o facem. Cine i-a pus să ne omoare regele și să ne răpească fiicele? Făcu o pauză plină de amărăciune. Nu pot să știu ce le-or fi făcut, dar cred că unele dintre ele ar prefera să fie jupuite de vii, decât să suporte torturile la care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
tânăr și, când am inteles cu adevarat ce-nseamnă, nu mai puteam da înapoi. M-ar fi costat viața. — Acesta este motivul pentru care nu ai nici un băiat? Celălalt ofta adânc, cu tristețe și resemnare: M-au obligat să-i omor unul câte unul, pe masura ce se nășteau, pe motiv că un adevărat Arioi nu trebuie să aibă băieți, fiindcă riscă să le dedice mai multă dragoste decât sectei. Ochii i se umplură de lacrimi. Dar eu aveam atâta dragoste de oferit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
după ultima lui discuție cu Hiro Tavaeárii. —Imaginează-ți că într-o zi ai reuși să te-nsori cu Maiana, argumenta el. Și când vi se va naște primul băiat, vei fi nevoit să-i spui că trebuie să-l omorî, fiindcă sectă îți cere acest lucru. Îl privi cu atenție. Crezi că te-ar mai putea ierta? Rareori se-ntâmplă să-ți ceară așa ceva. Este un obicei oribil, care se practică tot mai rar. Dar face parte din obiceiurile lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
prietenul lui. Dacă într-o zi o să găsești o perla mare, inseamna ca Tané a pus-o acolo pentru tine, nu sectă. Știu, recunoscu celălalt, dar, cu toate acestea, sunt curios în legătură cu lucrurile pe care le fac ei. — Curiozitatea a omorât caracatiță și tot ea face tiparul să scoată capul din cochilie. Nici un curios n-a apucat să trăiască o sută de ani. Nici un scufundator nu visează să trăiască o sută de ani, glumi Vetéa Pitó. Dacă mi-aș fi dorit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
fost cea care a dezlănțuit furia naturii, căci pe când navigam printre insulele Tubuai, o insulița pe care tocmai o lașasem în urma a explodat, de parcă toată lumea s-ar fi rupt în bucăți. Pietre și bulgari de foc au căzut pe punte, omorând doi oameni și, puțin după aceea, un val mai mare chiar decât Muntele Otemanu ne-a ridicat pe creasta lui și ne-a târât cu o asemenea viteza, că nici măcar un delfin n-ar fi reușit să se țină după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
apă pe mine, ca să simt iarăși ceea ce simțeam atunci, dar e ca si cum aș încerca să compar sclipirea unei stele cu lumina soarelui. Toți cei care îl ascultau păstrară tăcerea, încercând să-și imagineze cum ar fi acel frig care poate omorî un om și, după câteva momente, Miti Matái hotărî să-și reia firul povestirii de acolo de unde îl lașase. Cum vă spuneam, după ce valurile uriașe au încetat, a-nceput să sufle dinspre nord-vest un violent Pafa’ité, care, după cum știți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]