5,154 matches
-
teoria circulației internaționale a temelor literare, cu exemplificări de coincidențe intenționate sau similitudini), și investighează similitudinile semantice ale cuvintelor saudade-soledad-dor, semne ale unui posibil paralelism în „atitudinea lirică” a celor trei națiuni din extremitățile latinității europene. Din descrierea acestor ipostaze ontologice și lirice reiese că termenul dor, la cele trei popoare, denumește o stare fluctuantă, determinată de cei mai variați factori în timp și spațiu, diferențiați specific. SCRIERI: Sentimentul dorului în poezia română, spaniolă și portugheză, București, 1972; ed. (La Solitude
BALAN-OSIAC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285572_a_286901]
-
de a nu-l fi cunoscut pe Mântuitor. Impresia profundă produsă de aceste volume, care marchează unul dintre cele mai importante momente ale istoriei poeziei românești postbelice, provine, în bună măsură, din suflul elegiac al viziunii lirice, în care neliniștea ontologică (Imn către neliniște), filtrată de o conștiință bine cumpănită, își face din timp ecranul metafizic pe care sunt proiectate marile întrebări existențiale. Timpul se constituie, de asemenea, în fundalul structurant al estetismului baconskyan, care invocă, din perspectiva unei culturi aflate
BACONSKY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285529_a_286858]
-
și personajele acestei lumi, deși mărunte, capătă importanță prin relevanța lor în plan psihologic, prin impactul asupra eului (de multe ori, se narează la persoana întâi). Relația problematică a eului cu ceilalți (părinți, prieteni, iubit), cu lumea („realitatea” de ordin ontologic, istoric, social), cu sine constituie tema nuvelelor, dar și a întregii creații a autoarei. Se confruntă, în acest volum, ca și în următoarele, „perechi” antagonice de lumi: lumea copilăriei și a adolescenței cu lumea maturității, realitatea interioară cu realitatea exterioară
BALOTA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285587_a_286916]
-
Alimoș, București, 1999; Alexandru Husar, Miorița, Iași, 1999; Al. I. Amzulescu, Valori de patrimoniu ale cântecului bătrânesc din Oltenia, București, 2000; Al. I. Amzulescu, Miorița și alte studii și note de folclor românesc, București, 2001; Ștefania Mincu, Miorița, o hermeneutică ontologică, Constanța, 2002. L.Cș.
BALADA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285563_a_286892]
-
pentru că „el este din toate câte ceva și nimic precis” (Eugen Simion). Lumea lui B. nu este cea reală, iar romanul său nu este unul realist. Nu psihologia și faptele indivizilor veridici îl preocupă pe prozatorul care privește lumea din perspectivă ontologică. Autorul cercetează ființa și zonele ei de adâncime, faptele și personajele nefiind decât vizualizări și corporalizări ale constatărilor lui, dintre care cea mai importantă se arată a fi aceea că ființa este circumscrisă negativității. Una dintre zonele ontologice pomenite este
BALAIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285566_a_286895]
-
din perspectivă ontologică. Autorul cercetează ființa și zonele ei de adâncime, faptele și personajele nefiind decât vizualizări și corporalizări ale constatărilor lui, dintre care cea mai importantă se arată a fi aceea că ființa este circumscrisă negativității. Una dintre zonele ontologice pomenite este cea a vieții neînfrânate de nici o normă în sălbăticia ei. Singura „normă” pare a fi jocul hazardului. În acea zonă se ucide și bântuie teama de moarte. Exorcizarea fricii se realizează, ca în societatea originară studiată de René
BALAIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285566_a_286895]
-
și mai livrescă decât cea anterioară; se face și mai mult apel la mit, la legendă, la basm. Pe de altă parte, din confuzia voită se desprind totuși nuclee și se organizează opt narațiuni. Cât despre substanță, aceasta urcă din ontologic spre social și spre psihologic. Conturând mai decis personajele decât în trecut, B. reia o temă tradițională a prozei românești, aceea a venirii de la sat la oraș. Conceput ca unul despre „cucerirea” orașului, motivul se îmbină cu romanul puterii, caracteristic
BALAIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285566_a_286895]
-
de un sentiment al Înfrângerii. Se poate deduce din cele de mai sus că durerea este o stare complexă a persoanei umane, care, deși prezentă În sfera somatică, psihică și morală, are prin caracteristicile sale un pronunțat caracter de experiență ontologică. Ea nu este numai o simplă senzație, ci și o experiență emoțională și morală a individului care Îl separă de lume, Îl individualizează, Îl invalidează și-l Închide, limitându-l În felul acesta ca persoană. Din acest motiv, Înțelegerea durerii
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
a existenței umane. În sensul acesta, ea este exemplul tipic care demonstrează că totalitatea existenței umane se reflectă concentrat În experiența corporală a acesteia. F.J. Buytendijk susține că se poate vorbi despre o „experiență a durerii”. Aceasta este o experiență ontologică, care implică o anumită atitudine a omului față de el Însuși, În cazul durerii. Durerea nu este percepută numai ca senzație, ci este trăită intens, ca un fenomen emotiv. J.D. Hardy, vorbind despre aspectele psihice ale durerii, distinge două dimensiuni ale
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
să le depășești nu vei reuși, totul sfârșind cu un eșec, și revenirea la starea inițială, ca soluție de consolare, așa cum putem vedea În cazul fiului rătăcitor. Suferința și durerea sunt solitare În planul existenței umane. Ele au o dimensiune ontologică și se Înscriu În situațiile Închise ale vieții individului, fiind condiții limitative ale acestuia ca persoană, dar și a vieții sale, ca posibilitate de desfășurare și Împlinire. Suferința și durerea sunt compensate numai prin iubire și Înțelegere În plan moral
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
ca o trecere și o „desprindere a sufletului din Închisoarea trupului”, ca o „eliberare a sufletului de suferințele care-i sunt date să le suporte din cauza trupului” În timpul vieții. Perspectiva transcendenței echilibrează suferința și anulează frica de moarte. În plan ontologic Însă, suferința Întrece ca semnificație și importanță durerea. Civilizația este cea care creează premizele favorabile apariției suferinței. Sursele de plăcere sunt tot mai multe, mai variate, mai intense și din acest motiv ele sfârșesc prin a deveni factori de stres
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
devine obiectul manipulărilor al unor antimodele, care adâncesc și agravează această profundă criză de valori prin care este obligat să treacă. Dincolo de a fi o simplă sau exclusivă experiență nevrotică, de factură psihiatrică sau socială, criza omului modern este experiența ontologică negativă care-l dizolvă rapid, sfârșind prin a nu-l mai recunoaște și prin a-l desființa, așa cum anunța M. Foucault. Viața devine o problemă căreia omul nu-i mai poate Înțelege rostul și, În consecință, ea nu mai are
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
acesta. Istoria suicidului este intim legată de istoria omului și poate fi considerat, În multe privințe, un indicator prețios al vieții individuale, sufletești, morale și spirituale a persoanei umane. Asupra acestui aspect vom reveni. Originea și sfârșitul reprezintă o delimitare ontologică a limitelor vieții. Între origine și sfârșit trebuie să existe o Înlănțuire logică, un sens Înțeles și acceptat de către om. Numai atunci, și numai În acest fel, viața poate fi acceptată și, o dată cu ea, și destinul. Suicidul este tocmai acest
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
să construiască sau să-și proiecteze idealuri. Suicidul reprezintă Închiderea sau blocarea transcendenței. Aceasta este problematica care Închide omul modern În limitele sale, transformând Însăși natura sa fundamentală. Persoana-limită Așa cum, prin situații-limită, Înțelegem acele situații de viață care Închid perspectivele ontologice ale individului, trebuie să acceptăm faptul că orice persoană angajată În situații Închise de viață se schimbă. Ea devine o persoană-limită, un alt fel de tip uman. Ea va simți, va gândi, va acționa În strictă conformitate cu limitele care
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
Pentru ca Întâlnirea dintre un Eu și un Tu să fie validă, autentică, stabilă, este nevoie de un al treilea individ de referință, care să aibă, pentru cei doi, un rol neutru: un El. Întâlnirea dintre mine și celălalt reprezintă situația ontologică de „a-fi-cu” sau de „a-fi-Împreună-cu”. Este de fapt o coexistență ontologică, În același plan de viață. Această Întâlnire dintre mine și celălalt este o necesitate ontologică, Întrucât Noi nu putem fi singuri. Orice Întâlnire ne completează reciproc. „A-fi-singur”, a te
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
autentică, stabilă, este nevoie de un al treilea individ de referință, care să aibă, pentru cei doi, un rol neutru: un El. Întâlnirea dintre mine și celălalt reprezintă situația ontologică de „a-fi-cu” sau de „a-fi-Împreună-cu”. Este de fapt o coexistență ontologică, În același plan de viață. Această Întâlnire dintre mine și celălalt este o necesitate ontologică, Întrucât Noi nu putem fi singuri. Orice Întâlnire ne completează reciproc. „A-fi-singur”, a te izola, Înseamnă a-ți Închide propria ta existență. Celălalt este persoana
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
cei doi, un rol neutru: un El. Întâlnirea dintre mine și celălalt reprezintă situația ontologică de „a-fi-cu” sau de „a-fi-Împreună-cu”. Este de fapt o coexistență ontologică, În același plan de viață. Această Întâlnire dintre mine și celălalt este o necesitate ontologică, Întrucât Noi nu putem fi singuri. Orice Întâlnire ne completează reciproc. „A-fi-singur”, a te izola, Înseamnă a-ți Închide propria ta existență. Celălalt este persoana care te completează și care, astfel, te deschide, prin el, către lumea celorlalți. Ca să-l
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
reprezintă nevoia mea de celălalt, manifestată prin nostalgie, prin dor. Prezența, ca fapt de „a-fi-Împreună-cu-celălalt” sau de „a-fi-În”, este o experiență psihomorală pentru Persoană. Prezența, ca fapt de a fi, presupune și o anumită valorizare a individului, devenind un act ontologic. Se poate chiar afirma că existența persoanei este o succesiune de prezențe care au fost și a căror sursă este reprezentată prin cele care vin sau care vor veni. Eu nu pot fi singur. Faptul de a fi prezent este
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
creează o grijă și, implicit, o responsabilitate reciprocă, morală, dar și sufletească a mea față de celălalt. Prin aceasta, grija creștină raportată la iubirea aproapelui este o grijă altruistă, și nu una grija egoistă, interioară, Întoarsă către mine dintr-o neliniște ontologică, existențialistă, care mă Închide și Îmi arată că sunt singur, Împingându-mă către disperare. Prin grija pentru aproapele meu, Eu am datorii morale și sufletești față de celălalt, la fel ca și acesta față de mine. Apare astfel un sentiment de siguranță
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
om și Dumnezeu. Rugăciunea, practica isihastă, extazul mistic, toate reprezintă o deschidere interioară a persoanei umane În plan sufletesc și spiritual. Este un act de transcendență, o depășire a umanului limitativ și o unire cu divinitatea. Ea este o experiență ontologică și spirituală unică. Prin rugăciune Eu intru În relație cu divinitatea, pe care o primesc În interioritatea mea. Această Întâlnire dintre om și Dumnezeu este un act de unire mistică, care mă deschide, mă eliberează interior. Ea are un efect
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
al uneltelor” (organon pro organonă. Astfel, mâna este considerată un organ sau o „unealtă” a intelectului (nousă, o formă a formelor (eidos eidonă și a sensibilității sau forma sensibilului, afirmă Aristotel. Mâna este o deschidere a sufletului (psychéĂ În sfera ontologică căreia i se subordonează. În felul acesta, ca „prelungire a trupului”, a „somaticului uman” În totalitatea sa, devine altceva decât corpul anatomic cu funcțiile sale pur biologice. Trupul este organul sufletului, prezența și acțiunea sa de „a-fi-În-lume-prin-sine”. Se poate desprinde
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
este o relație trupească, de factură carnal-somatică reprezentată prin: strânsul mâinilor, apropierea, Îmbrățișarea, sărutul, actul sexual. Mâna este cea care realizează raportul „de la un om la altul”, ea fiind primul contact fizic, somatic, Între două persoane. Din punct de vedere ontologic, mâna aparține unei ființe și ea este prelungirea acesteia, prin care „ființa umană” Își realizează propriile intenții, transformându-le În realizări, În lucruri. Tot mâna este cea care prin „gest” și prin „acțiune” apropie sau depărtează două persoane. În relația
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
și explicate, dar moartea face excepție. De ce trebuie să murim? De ce suntem destinați morții? Putem oare depăși, odată cu moartea, perisabilul persoanei umane? La toate aceste Întrebări se impune o precizare. Trebuie făcută separația Între ideea morții care este o temă ontologică; sentimentul că suntem muritori sau sortiți morții, care este o temă psihologică cu o semnificație emoțional-afectivă particulară, de regulă negativă; În fine, actul morții, care reprezintă un eveniment biologic, prin Încetarea funcțiilor vitale. Distincția dintre aceste planuri sau nivele dovedește
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
de sine, Își pune problema nașterii sale, el se Întoarce În/către trecut, după cum, În egală măsură, atunci când Își pune problema morții sale, el privește către viitor. În sensul acesta, atât nașterea cât și moartea mea devin pentru mine teme ontologice de reflecție filosofică și de psihologie morală. Nașterea este cea care investește valoric persoana, dar, În egală măsură, „o aruncă În lume” (M. Heideggeră, după cum moartea este cea care, Întrerupând cursul vieții, Îi răpește persoanei valorile și, felul acesta „o
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
nu explică moartea și nici nu Îi fixează un anumit loc În contextul existenței. Această explicație Încearcă să o dea filosofia. Pentru G. Marcel, „moartea nu este o temă de speculație[...], ci un moment decisiv al existenței”. În această perspectivă ontologică, moartea devine un moment al existenței. Astfel, ea se raportează la durata vieții, mai exact, la timpul trăit de individ (E. Minkowskiă. Se poate considera, În sensul acesta, că momentul morții este ca o ieșire din durata vieții și ca
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]