3,552 matches
-
sau suprapuse, le pot iarăși risipi și readuna, după legi străine, pe care le stăpânesc doar prin hazardul îngropat în mine. Încă stau în ușa de la „Gambrinus“, nehotărât dacă să intru, să mă așez la masa mea cu cei doi orbi. Masă la care am stat și până atunci de nenumărate ori și voi mai sta încă de alte nenumărate ori, în toți anii până când berăria se va închide. Acum, în dimineața când scriu, „Gambrinus“-ul e o bubă a orașului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
schimbării luminilor de la intersecție, absent, cufundat în acea uitare de sine interioară pe care numai un suflet profund meditativ o poate avea în fața nimicniciilor acestei lumi. În unele dimineți vine și se ghemuiește lângă el, pe treptele fostei berării, un orb, și el bătrân, cu o manta veche, soldățească. Bastonul lui alb, agățat de grilajul ușii, pare un ciudat semn de atenționare, de avertisment sau, de ce nu, de îndemn spre a pătrunde într-un ținut îmbibat de amintiri, de umbre, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
gospodăria colectivă sau când se premiau mulgătoarele fruntașe ori se încheia anul de învățământ politic. De la școală până la sediul gospodăriei mărșăluiau toți, în frunte cu directorul școlii și cu comandanta unității de pionieri, după gemetele muzicuței mele. Celălalt moșneag ascultă orbul, cu capul aplecat, sprijinit în mâini, cufundat în aceeași absentă reverie din străfund. Lăcrămează, cu lacrimile căzând pe treptele fostei cârciumi, sacadate, monotone, un fel de picuri ai unei ploi dintr-un început de primăvară, de cândva, dintr-o noapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
De fapt, încerc să o adun din fragmente de astfel de însemnări disparate, disperate. Îi vorbesc știind că eu încă stau în ușa „Gambrinus“-ului, ezitând dacă să intru și să mă apropii de masa mea, la care cei doi orbi continuă să-și lingă, rând pe rând, urechile. Stau buimac în ușa berăriei, luptându-mă încă, detașat, dezinvolt, știind totuși că biruința este de partea mea. Stomacul se mai crispează încă, mai mult dintr-o inerție a încrâncenării de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
el, totuși, că nu mă va învinge. Gândul că după o halbă, două sau chiar trei voi ieși iar în Bulevard, voi intra în unul din gangurile dintre cinematografe și voi găsi obiectele pierdute mă face să fiu generos cu orbii aceia. Încă stau în ușa berăriei, nu mă grăbesc să trimit ospătarul să-i ridice, să-i trimită la altă masă. „Eu le-am stins cu alcool“, îi spun Nelei, înainte de a-i povesti despre cartea la care lucrez. „Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
a scos o muzicuță și a prins să cânte, tărăgănat, molcom, o melodie înceată, duioasă, parcă doar anume pentru veverița care tocmai traversa aleea și care, pentru o clipă, oprită, s-a ridicat sprijinită în coadă să privească stăruitor spre orbul cu muzicuța lui. Părea a asculta nedumerită cântecul acela mai mult șoptit. În târziul înserărilor de toamnă, mai ales, o însoțeam pe Ester spre casa ei din Piața Kogălniceanu, unde spunea că se mutase nu de mult. Locuise și după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ultima dată alături de tatăl meu. Îmi pare uneori că-l mai zăresc în ușorul tremur al aerului, cum stă cu mâinile încrucișate, cu picioarele ușor desfăcute, întinse, privind îngândurat spre mine. Uneori parcă zăresc și conturul de abur al acelui orb, cu toiagul lui pe genunchi, cântând din muzicuță în timp ce veverița de demult încă stă uimită în coadă în fața lui și-l ascultă. Dintre multe alte imagini ale tatălui meu, aceasta a fost să-mi rămână cea mai pregnantă, însoțindu-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
multe alte imagini ale tatălui meu, aceasta a fost să-mi rămână cea mai pregnantă, însoțindu-mă acum în mersul meu pe drumul Luminării: umbra lui așteptând pe banca aceea ca eu, într-adevăr, să-mi sfârșesc coborârea, cu un orb cântând la muzicuță și o veveriță ascultându-l uimită. Dacă Ester ar fi stat lângă mine, dacă i-ar fi plăcut banca mea, poate, la rându-i, tatăl meu, de pe cealaltă bancă, ne-ar fi urmărit și el siluetele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
știu, cred că știu, nădăjduiesc acest văl al științei, că minciuna mea nu este decât o pată infimă pe potirul strălucitor al mântuirii. Cândva, în niște clipe de mare spaimă de mine însumi, mi-a fost dat să văd un orb, undeva parcă la capăt de Lume, între ape, sălcii și stufăriș. Cânta uitat, ca vrăjit de ceea ce numai lui i se dezvăluia, la o muzicuță, sprijinit de o salcie. Bastonul lui alb, semn al poverii, atârnat de un ram al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
un ram al salciei, se legăna sub pale de vânt, de parcă un metronom tăcut măsura pașii nemărginirii care în acele clipe trecea tocmai prin ținutul acela uitat, îndepărtat. Venisem cu gând tulbure să sfârșesc în acel depărtat loc și toiagul orbului, cadențându-mi parcă plecarea din mine, m-a readus iarăși în Lume. Și am primit, încă o dată, puterea de a mă ridica și de a porni senin pe drumul meu întru coborâre... 17tc "17" Am fost pus, fără să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
scriu, mă văd ieșind din restaurantul „Cișmigiu“, privind buimac lumea din stația troleibuzelor și, fără a mai gândi ceva, zorind spre „Gambrinus“. Trec pe lângă mine - cel încă rămas în ușă, ezitând să se ducă la masa sa, cu cei doi orbi lingându-și obrajii - și mă reped pe scărița de lângă tejgheaua cu halbe pline. Sus, în bar, în întunecimea săliței, cu zumzetul crâșmei urcând spre mine, ghemuit la o măsuță cu scaune incomode, un fel de taburete orientale, încerc să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Era închis, desigur. Așteptam să se schimbe semaforul. Ca într-o fulgerare a clipelor, m-am văzut în dimineața aceea de demult, ezitând pe treptele berăriei dacă să intru sau nu, să mă duc spre masa mea, cu cei doi orbi, adulmecându-se într-o tandrețe bețivană. Și acum, când scriu, încă sunt rămas pe acele trepte. Nu știu dacă voi intra. Nu știu ce am de gând să fac acum cu mine, cel de demult. Știu doar că acum, de pe buza acestui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
am început să mă dezmeticesc, am constatat cu stupoare că nu era deloc așa. Acum, când din ușa crâșmei privesc forfota din „Gambrinus“, ezitând dacă să scriu că am intrat în sală, îndreptându-mă spre masa mea cu cei doi orbi, sau încă să mă las așteptând acolo, știu că nu poți crea fără să ai masa asigurată din belșug, patul cu lenjerie curată, una sau mai multe femei în el și toate celelalte. Știu că omul este o ființă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de fard peste coșcovelile amărăciunii. Cobor, ca de obicei, spre Cișmigiu, privind peste umăr la mine, cel ce încă mai stă în ușa berăriei, șovăind între intenția de a intra și a mă așeza la masa mea, cu cei doi orbi, sau de a mă întoarce în freamătul Bulevardului, încercând să găsesc afurisitul acela de oficiu al I.T.B-ului cu obiectele pierdute prin autobuze, troleibuze sau tramvaie, să-mi recuperez servieta cu cheile, să mă întorc la garsoniera mea, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
o cărțulie slujba Învierii. Aprinseseră nu departe un butuc, năclad bun, cu foc mare, în care din când în când aruncau boabe de tămâie, smocuri de busuioc, câte un pumn de sare zgrunțoasă de săreau steluțe puzderii. Un alt bătrân, orb, într-o manta cenușie, soldățească, de demult, îl acompania la muzicuță pe cel ce citea, îngânând troparul, melodie mai mult bănuită, stinsă, izvorând ea însăși, temătoare, din ascunzișuri și cotloane de întuneric, din oboseli și pătimiri, ridicându-se abia atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de demult, îl acompania la muzicuță pe cel ce citea, îngânând troparul, melodie mai mult bănuită, stinsă, izvorând ea însăși, temătoare, din ascunzișuri și cotloane de întuneric, din oboseli și pătimiri, ridicându-se abia atunci, chemată de buzele și răsuflarea orbului, spre lumina celor câtorva lumânări. Bastonul orbului, atârnat de o grindă deasupra tarabei, se legăna încet, nehotărât, părelnic, mișcat de șoptita cântare a bătrânului cu cărțulia jerpelită și a orbului cu muzicuța lui. Toiagul acela alb, lucind stins în zvâcnetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cel ce citea, îngânând troparul, melodie mai mult bănuită, stinsă, izvorând ea însăși, temătoare, din ascunzișuri și cotloane de întuneric, din oboseli și pătimiri, ridicându-se abia atunci, chemată de buzele și răsuflarea orbului, spre lumina celor câtorva lumânări. Bastonul orbului, atârnat de o grindă deasupra tarabei, se legăna încet, nehotărât, părelnic, mișcat de șoptita cântare a bătrânului cu cărțulia jerpelită și a orbului cu muzicuța lui. Toiagul acela alb, lucind stins în zvâcnetele de lumină ale lumânărilor, părea că, atârnat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pătimiri, ridicându-se abia atunci, chemată de buzele și răsuflarea orbului, spre lumina celor câtorva lumânări. Bastonul orbului, atârnat de o grindă deasupra tarabei, se legăna încet, nehotărât, părelnic, mișcat de șoptita cântare a bătrânului cu cărțulia jerpelită și a orbului cu muzicuța lui. Toiagul acela alb, lucind stins în zvâcnetele de lumină ale lumânărilor, părea că, atârnat de fir pogorât din cer, cadența în balansul lui dusul unei minuni, când Însuși Pescarul aruncase nada și chema sufletele să se avânte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
trezi iarăși în text. Undeva, departe, în stânga mea, la poalele unei sălcii cu mlădițele revărsate peste un ochi de apă, un bărbat, bătrân părea, cânta din muzicuță. Era singur, nu-mi dădeam seama ce făcea acolo. Avea ochelari negri, de orb. Bastonul alb al nenorocirii sale și-l atârnase de un braț al salciei. Cânta melodii pe care mi se părea că le știu de demult, tânguitoare și totuși zglobii în felul neobișnuit al bărbatului aceluia de a le chema sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
la acel capăt de Lume. Îl ascultam, lăsându-mă doar învăluit de taina cântecelor, de lumina începutului de toamnă, spălată de orice umbră, lumină pură pogorând nu din înălțimile cerului, ci țâșnind parcă din salcia aceea, din toiagul alb al orbului, din întinsul luciului de apă, din cioturile munților cu desene sinilii în depărtare, din liniștea și din uitarea tuturor depărtărilor în care mă prăbușisem. Lumină venită din străfunduri, revărsată peste Lume ca o dărnicie a celor din pământuri. Întăritoare, izvoditoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
împingându-l și trântind ușa mașinii. Am traversat, într-adevăr, și am intrat la „Gambrinus“. Am trecut nepăsător pe lângă mine, cel rămas încă în ușa localului în veșnică așteptare, ezitând dacă să mă duc la masa mea cu cei doi orbi schimbând tandreți doar de ei știute, pipăindu-se cu limbile, ca și cum și-ar degusta obrajii, urechile, negurile, ciozvârta de timp în care i-am uitat și pe ei încremeniți. 29tc "29" Uneori, în dimineți ca acestea, liniștite, înrourate, coborând pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
nu putea fi decât Raiul. Și nu-i vedeam nici pe doctor, nici pe popă și nici măcar pe mine nu mă închipuiam, cu toate visurile mele de izbăvire, șutați tocmai în Rai. Rămăseserăm doar eu și Kerim în părăsirea localului. Orbul care până atunci cântase din muzicuță la o masă de lângă godin, cu toiagul lui atârnat de un fel de parâmă care spânzura ca o funie de rufe între burlanul sobei și rafturile cu sticle de la tejgheaua lui Borisoff, vânzătorul, plecase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
lui atârnat de un fel de parâmă care spânzura ca o funie de rufe între burlanul sobei și rafturile cu sticle de la tejgheaua lui Borisoff, vânzătorul, plecase și el, șonticăit, trăgându-și ciotul de picior. Kerim ascultase până atunci muzicuța orbului, cu ochii închiși, cu capul sprijinit în mâini, ca și cum urmărea în zarea cine știe cărei depărtări de valuri întoarcerea mahoanelor lui, vedea grămădite în zare caice și ceamlânge și kalioane și kirlângice și tecnele și alte minuni de corăbii gonind spre schela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și alte minuni de corăbii gonind spre schela Balcicului din el. Luat de cântarea stinsă, se lăsa dus cu zburătăcitul roatelor de ciulini în pustietatea vreunei câmpii arse de brumă sau pur și simplu moțăia furat de balansul bastonului de orb, legănându-se în trecerea muzicii prin odaia aceea prăbușită în tăcere. Departe, undeva spre fluviu, lătrau niște câini, a străin, a deznădejde, a capăt de speranțe și, poate, a prăbușire de timp. Eu tot încercasem să socotesc cam câte ciori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
urmări naratorul de peste timp cum la un moment dat femeia aceea doar întoarce amuzată capul, se trage puțin spre dulapul cu pantofi de lângă ușă, lăsând să se strecoare pe lângă ea un bătrân într-un fulgarin alb, cu ochelari negri de orb, cu mâna întinsă în care ține un toiag alb, despicând aerul, pipăindu-și înaintarea, ducându-se spre bucătărie. Va asculta cum orbul discută ceva cu o femeie, poate chiar cu Veturia sau cu ochelarista pirpirie care tot insistase ca eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]