1,752 matches
-
sunt toate lighioaiele, numai șerpi nu. Șerpele dintâi era zburător, avea aripi și picioare, ședea în rai și era bun la Dumnezeu, dar el a primit duh rău într-însul, pe diavol, și a învățat-o pe Eva de au păcătuit. Dumnezeu s-a mâniat și i-a dat, atât pe dânșii, cât și pe șerpe, afară din rai, iar șerpelui i-a luat picioarele și aripile și l-a trântit jos. I-a spus să se târâie ca funia și
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
în Observațiile filozofice. Aici analiza logică este caracterizată drept principalul instrument al clarificării gramaticii expresiilor limbajului. Obiectul clarificării sunt propoziții separate. Multe întrebări și răspunsuri din text privesc clarificarea semnificației unor cuvinte. Se vorbește despre „folosirea corectă“ a cuvintelor. Filozofii păcătuiesc în această privință. „La întrebarea dacă filozofii au spus până acuma întotdeauna nonsensuri s-ar putea răspunde: nu, ei nu au observat însă că folosesc un cuvânt în sensuri cu totul diferite.“66 Propoziția va fi caracterizată, ca și în
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
Ticălosul are virtuțile lui, după cum omul cinstit are slăbiciunile lui”. Putem considera, prin urmare, că „Viciile intră În compoziția virtuților precum otrăvurile În compoziția leacurilor” (La Rochefoucauld). * „Cei mai mulți se abțin de la ce-i oprit mai mult din rușinea de a păcătui, decît din convingerea morală.” (L.A. Seneca) Dar la fel de adevărată este și următoarea situație: „Ne-am rușina adesea de faptele noastre cele mai frumoase, dacă lumea ar putea vedea toate motivele pentru care le-am săvîrșit” (idem). * „Caracterul oamenilor e Întipărit
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
Tale și cu duh voios mă întărește.” Proorocul David dorește ca păcătosul să fie curățit de păcate, ca urmare a pocăinței făcute, în sensul că însăși natura interioară a păcătosului să fie transformată, să fie schimbată, pentru a nu mai păcătui cu atâta ușurință. De aceea, el cere ca stropirea cu apă și cu isop să fie semn al curățeniei exterioare, după cum rânduise Dumnezeu în legea lui Moise. în același timp, să aibă ca efect și curățirea interioară, iar spălarea cu
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
ca zăpada, deci curățat de orice păcat. Aceasta e starea de moment a celui ce a săvârșit păcatul și a fost iertat, dar câtă vreme va putea rămâne curat? Dumnezeu l-a curățat pentru moment, dar el în curând va păcătui din nou și atunci care a fost efectul iertării și a curățirii lui din partea lui Dumnezeu? A fost numai un efect temporar, pentru că, deși a fost curățat chiar înlăuntrul lui, fiindu-i iertate păcatele săvârșite și fiind făcut alb ca
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
mai săvârși păcatul atât de des, spre a nu mai viețui în păcat. El este convins că numai Dumnezeu poate să facă această schimbare în el, după cum e convins, că primind din mila lui Dumnezeu iertarea, atunci nu va mai păcătui, nici atât de des, nici atât de ușor. De aceea, îl roagă pe Dumnezeu astfel: „Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele”. După concepția celor vechi, inima este nu numai organul principal al
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
și ceea ce mărturisește gura. „Acest neam se apropie de Mine și mă cinstește cu gura și cu buzele, iar cu inima este departe de mine”. Din inima lui David a ieșit dorința păcătoasă după femeia lui Urie, cu care a păcătuit, și tot din ea a ieșit gândul să scape de soțul ei, pentru a și-o putea lua de soție. David își dă seama că atâta vreme cât inima omului rămâne necurată, adică în ea sunt ascunse gândurile, poftele cele rele, ea
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
curățind și înnoind mereu sufletele credincioșilor, ca urmare a pecetluirii oamenilor prin Taina Mirungerii cu Sfântul și Marele Mir. Prin primirea Sfântului Mir, în adevăratul creștin sălășluiește lumina harului divin prin prezența Duhului lui Hristos. De acum înainte, cel ce păcătuiește cu bună știință și nu se pocăiește, întristează pe Duhul Sfânt întru care a fost pecetluit și- L îndepărtează de la el. în schimb, însă, viața trăită în duh naște roade bogate în viața creștinului, iar acestea sunt: dragostea, bucuria, pacea
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
pentru noi un model demn de urmat. Să luăm aminte la treptele urmate de Zaheu, pentru că una este actul de pocăință și altceva faptele pocăinței. Adevărata pocăință este recunoașterea păcatului, mărturisirea lui cu căință și hotărârea de a nu mai păcătui. Cel ce face acestea și urmează canonul primit, primește iertarea și mântuirea de la Hristos, prin Hristos (prin duhovnic), așa cum a primit Zaheu. Iar faptele pocăinței sunt postul, milostenia și toate lucrările bune care umplu golul din suflet și răscumpără vremea
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
de la Dumnezeu, ca să avem smerenie și curățire de gânduri și de dorințe. în viața și activitatea noastră de toate zilele, gândurile noastre se risipesc, se tulbură, se amestecă, rătăcesc, se îndepărtează de Dumnezeu, se pierd în preocupări deșarte și păcătoase. Păcătuim cu toată ființa noastră și pierdem mântuirea sufletului. Lumea e o mare de ispite și ne îndeamnă la plăceri, iar aceasta aduce uitare de Dumnezeu și de rugăciune. Această stare ne urmărește uneori chiar și în Biserică, în timpul slujbei când
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
celor ce dezbină Biserica, dacă nu ați avut atingere cu ucigașii, desfrânații, hoții, martorii mincinoși și cei asemenea lor, să știți că omul poate greși în multe alte privințe. Atunci când privește cu jind la ceea ce nu se cade să privească, păcătuiește! Cine ar putea să împiedice curiozitatea ochiului? Și chiar dacă ochii poți să-i închizi îndată, urechea n-o poți astupa întotdeauna și pot pătrunde în ea, fără să vrei, vorbe spurcate, rușinoase, ademenitoare, bârfitoare, hulitoare. Oare dacă auzi vorbele unui
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
putea să împiedice curiozitatea ochiului? Și chiar dacă ochii poți să-i închizi îndată, urechea n-o poți astupa întotdeauna și pot pătrunde în ea, fără să vrei, vorbe spurcate, rușinoase, ademenitoare, bârfitoare, hulitoare. Oare dacă auzi vorbele unui pederast, nu păcătuiești cu auzul, chiar dacă nu faci ce face el? Câte păcate nu face gura, ba chiar dintre acelea pentru care s-ar cuveni oprită de la împărtășanie? Limbuția, clevetirea, calomnia, hula - acestea sunt păcate cu gura. Dar chiar dacă mâna nu face
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
sau cu toate, de voie sau de nevoie, cu știință sau cu neștiință, sau din întărâtare sau din deprindere, nebuneșe am alunecat; sau, cu gânduri viclene și cu ușurință deșartă, ne-am întinat; sau, cu orice chip de greșeală, am păcătuit, din aducere aminte și din obiceiul cel rău și cumplit; iartă-ne nouă și lasă toate, întru tot îndurate, Preabunule și Mult-milostive. Și ne dăruiește, Bunule, deșteptare și putere, ca să facem voia Ta cu bună plăcere, în chip desăvârșit. Ca
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
plăcere, aventură). Păcatul este individual, pozitiv, transcendent și discontinuu. El apare ca o categorie concretă și ireductibilă. Să insistăm asupra acestor aspecte. Păcatul este individual. Acesta, aparținând individului, are un caracter de egoism, fapt care implică un Eu. Înainte de a păcătui, omul nu este un Eu. El devine un Eu prin păcat. Acest Eu este o întoarcere către sine a omului, un mod particular de „a se vedea pe sine”. În sensul acesta Eul trebuie considerat, spune S. Kierkegaard, „un raport
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
vîrf de munte.(n. trad.) 5 Tobă; instrument muzical tradițional african și hispanic (n. trad.) 6 Doctrină din secolul al V-lea d. Hr., considerată eretică, potrivit căreia omul nu are nevoie de grația divină din moment ce poate să nu mai păcătuiască, prin voință și liber arbitru.( n. trad.) 7 Opusul predicției (n. trad.). 8 "Războiul fulger" (n.trad.) 9 Rachiu distilat din mere, specific regiunii franceze Normandia. (n. trad.) 10 Precum "banda lui Moebius": o foaie de hîrtie care, răsucită și
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
fel de stații seismologice de înregistrare subtilă și fină a înstrăinării umane, iar Jean Paul Sartre s-a dezis public de concepția despre libertate în Ființa și Neantul, făcând apel, sub influența vădită a prestigiului crescând al filosofiei marxiste, existențialismul păcătuiește, în oricare dintre variantele sale mai vechi sau mai noi, prin faptul că identifică libertatea cu alegerea, redusă la un act gratuit. Iată în întregime argumentarea lui Sartre . Logica vieții conduce personajele sartriene care se autoiluzionează că ar fi libere
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
în Observațiile filozofice. Aici analiza logică este caracterizată drept principalul instrument al clarificării gramaticii expresiilor limbajului. Obiectul clarificării sunt propoziții separate. Multe întrebări și răspunsuri din text privesc clarificarea semnificației unor cuvinte. Se vorbește despre „folosirea corectă“ a cuvintelor. Filozofii păcătuiesc în această privință. „La întrebarea dacă filozofii au spus până acuma întotdeauna nonsensuri s-ar putea răspunde: nu, ei nu au observat însă că folosesc un cuvânt în sensuri cu totul diferite.“66 Propoziția va fi caracterizată, ca și în
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
27) care descriu pedepsirea celor răi, Ps. 11, 6, "Peste cei răi plouă primejdiile; foc și pucioasa și un vînt dogoritor, iată paharul de care au ei parte"; versete din Cartea înțelepciunii care evocă pedepse, " Ca să învețe că prin ceea ce păcătuiește cineva, prin aceea se și pedepsește" (Înțel. 11, 16), "făptura, slujindu-Ți Ție, Celui care ai făcut-o, se încordează pentru pedepsirea celor nedrepți" (Înțel. 16, 24), "risipiți au fost, și înspăimîntați amarnic și tulburați au fost de năluciri" (Înțel
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
abstract (deși, În aparență, el se identifică perfect cu acea imagine), crezând că-i poate transmite, prin Însemnările sale, forma ultimă a unui gând pe care altminteri nu Îndrăznește să-l rostească. În fapt, nu există decât lecturi false. Lectura păcătuiește Întotdeauna fie printr-un exces al interpretării, fie prin limitarea acesteia. La fel de adevărat este că autorul de jurnale intime nu-și cunoaște (și, În foarte multe cazuri, Îl ignoră intenționat) cititorul. Chiar prefigurat, imaginat ca o instanță nu atât alternativă
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
nivelul existenței paradisiace a omului, ca manifestare a voinței sale libere; căci, așa cum spune Sfîntul Ioan Damaschin: "Dumnezeu l-a făcut pe om prin fire fără păcat, prin voință liber. Spun fără de păcat nu pentru că ar fi fost incapabil să păcătuiască [...], ci pentru că nu avea în firea sa facultatea de a păcătui... " [Damaschin, 1993:71]. O dată mai mult, paradoxul coincidenței contrariilor apare mai evident acum, cînd răul (minciuna) se ascunde în binele libertății de alegere. • Semioza mundană urmărește etapa manifestării răului
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
căci, așa cum spune Sfîntul Ioan Damaschin: "Dumnezeu l-a făcut pe om prin fire fără păcat, prin voință liber. Spun fără de păcat nu pentru că ar fi fost incapabil să păcătuiască [...], ci pentru că nu avea în firea sa facultatea de a păcătui... " [Damaschin, 1993:71]. O dată mai mult, paradoxul coincidenței contrariilor apare mai evident acum, cînd răul (minciuna) se ascunde în binele libertății de alegere. • Semioza mundană urmărește etapa manifestării răului la nivelul existenței căzute a omului, fiind rezultatul faptului că "toți
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
mai puțin apropiate, următoarele domenii în care minciuna se poate manifesta: • ontologic: a iluziona, a plăsmui, a modela, a obtura, a obnubila; • (epistemo)logic: a minți, a falsifica, a neadeveri, a greși, a substitui, a voala etc.; • axiologic: moral: a păcătui, a trișa, a păcăli, a amăgi, a acoperi; estetic: a născoci, a imagina, a pastișa, a fabula; juridic: a înșela, a sustrage, a vicleni, a subtiliza, a fura etc.; • praxiologic: cultural: a oculta, a vrăji, a mitiza, a machia, a
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
Lucian Blaga [1969:52] cu destinul comunităților etnice: timpul cascadă, în care colectivitatea este orientată către minciunile (păcatele) înaintașilor (ale protopărinților, conform scenariului biblic al vechilor evreilor, sau ale epocii de aur în care zeii din Olimp se amestecau și păcătuiau în rînd cu oamenii, potrivit credinței grecilor de odinioară etc.); timpul fluviu, care corespunde nevoii omului de a (se) minți pentru "acum și aici", datorită unui epicureism adesea amăgitor justificat (să ne gîndim la explicația sociologului Dumitru Drăghicescu [1907] care
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
adevăr, afirmația este adevărată. Pe de altă parte, dacă este totuși acasă, afirmația nu este o minciună, deoarece vizitatorul nu a fost păcălit. Într-adevăr, chiar și portarul vizitatorului folosește aceeași formulă cu sens ambiguu. De aceea, portarul nu a păcătuit și are încă dreptul la un loc în rai. Totuși, în ciuda acestei libertăți, sfatul lui Seaton "către toți aristocrații" este "de a-i lăsa pe proprii portari să spună adevărul", deoarece "le stă mai bine să se arate sinceri, respectînd
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
ceea ce spune nu este o minciună, ci un adevăr. Procesul este descris de Prospero prin comentariul său la adresa "perfidului" său frate Antonio din piesa Furtuna lui Shakespeare: ...precum acela care, Din cuvinte născocind un adevăr, Și-a făcut mintea să păcătuiască Și să creadă propria minciună, Că ar fi fost el ducele... (cf. Ewbank 1983:164). Noțiunea de reținere menționată de Taylor implică existența unui conflict interior ce caracterizează multe cazuri de autoamăgire, în special cînd e vorba de adulți perfect
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]