1,734 matches
-
subiect este chiar autorul lucrării citate: Criticul Constantin Ciopraga afirma 1 că „Voiculescu Își constrânge temperamentul «pătimaș» să se Înscrie În partituri fără nerv, vădit În maniera altora” la sfârșitul citatului: Criticul Constantin Ciopraga afirma că „Voiculescu Își constrânge temperamentul «pătimaș» să se Înscrie În partituri fără nerv, vădit În maniera altora”1. 3.1.1. Informațiile din notele de subsol Informațiile de care avem nevoie pentru nota de subsol se iau, de regulă, de pe foaia (pagina) de titlu. Uneori, din
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
O da! Mai ales cănd atrag atăta mănie, oh! Dulce mănie! Auzi ce i-a dat prin gănd unui vierme de muritor! Să vrea ambele lumi! Grandios proiect. Asta mă face să îi doresc, partea lor de ură și dorința pătimașă și lacomă. Iar pe mine să îi disprețuiesc, abia le aștept sfărșitul total! Încă nu, încă nu și Roșul începu să rădă cu o putere ce sperie norii albaștri. Imediat lacrimile lor trimiseră o ploaie rece pe Pămănt. Aici sus
Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Ionela-Roxana Alexandrescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2296]
-
și iluzie, dincolo de fantasme și proiecții ale visului (sau mai exact: ale coșmarului) cu ochii deschiși, scriitorul păstrează o nădejde secretă că dacă nu Îl va salva, jurnalul Îl va mântui măcar sufletește. Sylvia Plath, de pildă, oscilează Între visarea pătimașă, adolescentină (ca În scrisoarea către Richard Sassoon, din 28 ianuarie 1956: Cred cu toată puterea ființei mele că aș sta În preajma ta și te-aș hrăni și aș aștepta alături de tine, printre fărâmele obligatorii ale meselor și regatelor de scaune
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
comunicare. În esență, aceste canale sînt specifice celor două categorii de limbaje majore: limbajul natural (verbal și nonverbal), pe de o parte, limbajul artificial (logico-matematic, tehnico-științific, cibernetico-computațional etc.). În funcție de aceste limbaje/canale, deosebim: minciuni "naturale", spuse sau scrise (cîte cuvinte pătimașe transmise pe o cale sau alta ființei "iubite" nu sînt decît minciuni gogonate), mimate (cu cîtă seninătate își etalează o falsă suferință cei care abia așteaptă să fie părăsiți de o indezirabilă rudă pe care trebuie să o moștenească), modelate
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
părăsiți de o indezirabilă rudă pe care trebuie să o moștenească), modelate (cît de neadecvate par a fi unele sculpturi moderne în raport cu titlul pe care îl poartă) sau cîntate (să ne amintim cazul trubadurilor plătiți pentru a media sentimentele unui "pătimaș îndrăgostit") etc.; minciuni "artificiale", care îmbracă forma limbajului formalizat ("mincinos" prin faptul că nu ne spune nimic despre referențial, așa cum relația p q este goală de conținut, dar nu și de sens), a bruiajelor și a zgomotelor prin care receptarea
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
o tipologizare caracterială a fascismului, sociologul român Petre Andrei s-a remarcat printr-un riguros spirit de analiză în cercetarea acestei ideologii și a produselor sale politice. În opinia sa, "fascismul în esența sa este (...) sentiment, acțiune, iubire și ură pătimașă, el nu e teorie propriu-zisă, ci o formulă de acțiune"14, constituindu-se pe baza următoarelor elemente ideologice: concepția activistă și aristocratică asupra lumii; misticismul și clericalismul; naționalismul etatist integrat; imperialismul și mesianismul; caracterul antidemocratic și antiparlamentarist; acțiunea directă și
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
scrierile literare în volumul Moara din vale (1894), pe când altele au fost publicate postum: La Roma (1903), Schițe și nuvele inedite (1911) și comedia într-un act Militărește (1913). Contrastând cu militantismul ziaristului, proza lui e romanțioasă și convențională. Iubiri pătimașe, intrigi de serai, idile rustice, chiar evocarea unor episoade ale revoluției din 1848 se îneacă într-un romanesc foiletonistic. Culoarea istorică sau locală nu îi reușește lui R-Ș., dar limba este curată, fără construcții străine. Un stil viguros, încărcat de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289408_a_290737]
-
fac posibile legitimarea, supraviețuirea și dominarea acestei clase nomenclaturiste. în esență, este vorba de comunismul național, pe un fond permanent de tentație ideologică etnocentristă. Triumful acestei mentalități au fost accesele șovine ale lui Ceaușescu, romantizarea trecutului arhaic al țării, identificarea pătimașă cu conducătorii mitologici traco-geți și cu domnitorii feudali setoși de putere, fascinația «corporatismului organică și reabilitarea simbolurilor și riturilor legăturii de sânge (care) au surse mai adânci decât psihologia personală a lui Ceaușescu 14. Pistă, evident, necesar de urmat și
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
rădăcina răului”, întreprinde o adevărată disecție în societatea românească. Dacă optica e câteodată falsă, analistul găsind că arendașii străini ar fi vinovați de situația țărănimii, în schimb judecata asupra întregii „sisteme” care a dus la catastrofă e tranșantă, cu accente pătimașe, chiar virulente. Soluția preconizată e surprinzătoare: o lovitură de stat înfăptuită de rege. O pistă insolită în variabila gamă de opțiuni a scriitorului. Părerile lui C. despre artă și literatură nu trădează, orice s-ar spune, un spirit teoretic. Sunt
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
umorul dintr-o vorbă de duh, se regăsesc aici. Temperament vindicativ, încercat poate și de un sentiment de vinovăție de clasă pentru starea de lucruri din țară, G. abordează pamfletul politic, în veșmântul străveziu al satirei. Marele vornic era un pătimaș, cu un surplus de umoare neagră. Titlul general al scrierilor sale dramatice este Istoria Țării Rumânești. Starea Țării Rumânești pă vremea streinilor și a pământenilor. Comedia Starea Țării Rumânești (scrisă prin 1831) are două compuneri anexe: Povestea huzmetarilor și Obșteasca
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287309_a_288638]
-
viții”. Amintirile lui B. vădesc o personalitate iscoditoare, ageră, dotată cu o „curiozitate avidă și malițioasă”, cu „limbă rea”, și „gură spartă”, uneori chiar „nespălată” (unii intimi i-au reproșat că anumite pagini ale sale amintesc de Vitellius), însă nu pătimaș, invidios sau răzbunător. Știind ce „presă” are între anumiți intimi ai săi, B. afirmă apăsat că și-a păstrat neatinsă obiectivitatea și, vorba lui Neculce, n-a scris „pe voia cuiva sau în pisma cuiva”. Și-a făcut din respectarea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285683_a_287012]
-
avut niciodată nevoie de ciorne sau de ani de ucenicie. Încă de la primele scrisori, talentul și siguranța tonului, mîndru și neliniștit, demn și dureros, se manifestă fără efort, într-o retorică discretă, echilibrată și pudică. Niciodată grosolan, chiar în miezul pătimaș al polemicilor sale, elegant și aristocratic în complimente ca și în execuțiile ferme și imparabile. Dincolo de imaginea cumva țeapănă, închisă pe care s-au străduit să o edifice exegeții săi de-a lungul timpului, Corespondența intimă a lui Mauriac ne
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
fi trebuit să-l publice în timpul vieții ei ; în fine, Amurgul gîndurilor (1940). Cu acest reconfortant bagaj în buzunare, Cioran se instalează în Franța, unde începe prin a-și perfecționa limba engleză și unde redactează ultimul text în română, (Îndreptar pătimaș /Bréviaire des vaincus, scris la Paris între 1941 și 1944, la Hôtel Racine, manuscris pe care a notat cu furie, în 1963, "iIizibil, neutilizabil, nepublicabil"... și totuși publicat în franceză în 1993) și sfîrșește prin a deveni unul din marii
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
de sine în beneficiul unui eu livresc, la rîndul său sfîrtecat, fragmentar, polifonic. A existat nihilistul subversiv care adora viața, femeile și vinul bun, veghetorul ateu al unei lumi în derivă, care considera că infernul este rugăciunea interzisă, a existat pătimașul adorator al sfintelor, apoi admiratorul gnosticilor și la urmă, așa-zisul înțelepțit, cititor asiduu al budismului. Cioran nu a dezmințit niciodată constantele meditațiilor sale metafizice, dar odată depășite emoțiile mistice și seducția dualismului gnostic, adultul s-a apropiat mai mult
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
tristă. Ce se va întâmpla cu marea politică? La ce vor servi oamenii de stat? Însăși reprezentanța națională, redusă la a perfecționa Codul civil și Codul penal, nu va înceta oare să ofere avidității curioase a publicului spectacolul dezbaterilor sale pătimașe și al luptelor sale dramatice? Acest scrupul singular vine din ideea că guvernul și societatea sunt unul și același lucru; o idee mai falsă și mai funestă cum nu a mai fost alta. Dacă această identitate ar fi existat, a
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
1962, iar editorial cu volumul Cronici literare, apărut în 1971 și distins cu Premiul Asociației Scriitorilor din București. O bună caracterizare e formulată de Mircea Iorgulescu chiar de la prima culegere de cronici semnată de S., comentatorul văzând aici „un polemism pătimaș, dizolvat adesea în complicate maliții, camuflat alteori în «pure» dezbateri de principii”. „Spirit combativ și totuși de un polemism introvertit”, criticul ar fi „interesat mai mult de a pune probleme generale sau de a face strânse analize interpretative decât de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289872_a_291201]
-
ziua, ca om, în țipetele cetății, în soare, iar noaptea se suie în turn, sub lună. Ziua privește lumea în contingența ei, noaptea în absolut. Momentul prim e necesar, închiderea în turn, aceea reprezintă faza artistică. Astfel artistul este alternativ pătimaș și rece, om și luceafăr. În critică însă chestiunea e mai grea. Ca om politic nu poți fi critic, ca critic nu poți fi om politic. Aceste două ipostaze se separă. Desigur, același om poate fi și una și alta
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
ajutor de primar al Capitalei. Din 1866 până în 1877 colonelul S. este comandantul Legiunii a IV-a de Gardă Civică. În ultimii ani ai vieții trăiește mai mult retras. Om politic și publicist, S. se dovedește un temperament combativ, chiar pătimaș, preocupat de binele obștesc. A militat cu multă ardoare, în versuri sau în articole de presă (în „Reforma”, „Steaua Dunării”, „Dâmbovița”, „Românul” ș.a.), pentru cauza Unirii, pentru suveranitate și autonomie, clamând împotriva despotismului sau denunțând lipsa de patriotism, nu numai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289646_a_290975]
-
a fondului dionisiac, cursul gazetăriei pare a fi invers: în prima perioadă domină trăsături apolinice este un Eminescu majestuos, patetic (dar cu o siguranță suverană), cu o ținută polemică elevată, trăsături care se vor surpa treptat sub năvala unor reacții pătimașe, a unei subiectivități exasperate"198. Dacă problematica articolelor conferă unitate și continuitate publicisticii eminesciene, la nivelul expresiei înregistrăm o serie de modificări, ținând de procesul de maturizare a concepției politice, de construirea unui limbaj politic inconfundabil, adevărată mostră de profesionalism
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
mai ușori”). Simbolul jelaniei În iubire devine, acum, filomela, iar cadrul ei de desfășurare este crîngul, pajiștea În ambianță nocturnă. Apare și plăcerea În suferință: „Ș-Îmi place ceasul de chin, Voi pururea să suspin”, Însă acest om simțitor și pătimaș nu stăruie În jertfă și amărăciune. Nu vrea să se „primejduiască”, cum zice Într-un vers citat Înainte. Caută simpatia, și „glasul de cuget” se arată a fi mai puternic decît glasul simțurilor. Recomandă, În toate, „tarea răbdare” și, Într-
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
numai nuri. Ah, cine poate să scrie cîte ochii au văzut? Și Îndată la picioare cu vaiete am căzut.” TÎnărul cade cu vaiete la picioarele dumnezăoaiei și-i Închină cu umilință viața. Fata se arată Înțelegătoare și laudă pe tînărul pătimaș pentru statornicia și vrednicia lui În dragoste. Îl ia sub aripă și-l duce la „palatul fericit” unde locuiește proslăvitul Amoriu. Priveliștea dinăuntru este orgiastică: „De o parte canapeaua unde-amoriul odihnea, Învălit cu trandafirii ce zînele curăța, Și Într-alta
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mea În cepe cu un vers ce nu lasă nici o speranță: „Lume, astăzi să desparte de tine un muritor”... iar Scrisoarea se deschide spre un orizont și mai Întunecat: „Din toți muritorii lumii cel mai În nenorocire Și dintre toți pătimașii cel mai mult În osîndire Este omul care-ți scrie [... ] ........................................................................... Amar mie, În ce valuri norocul mă aruncară, Nu știu, mai trăiesc pe lume sau din lume sînt afară! Și de sînt și de am viață, dar lumea ce-mi
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cu ochii deschiși la povestea de amor a Luțicăi cea "ră de muscă", proprietara de altădată a conacului și a parcului din jur67. Luțica întruchipează deci un tip feminin radical opus cloroticei Mili, tipul femeii nesățioase, născută cu o teribilă, pătimașă poftă de viață și de toate plăcerile ei triviale. Lovinescu interpretează așadar polemic teoriile privind legile implacabile ale eredității, sugerând posibilitatea unei mai bune cinstiri a antecesorilor nu prin reproducerea mecanică a acelorași "gene", nu prin procreație, ci prin instituirea
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
n-avusese senzația vieții și cu atât mai puțin a suferinței". După cum ne amintim, încă din primele încercări literare (excluzând drama De peste prag) profilul psihologic al eroului lovinescian, al intelectualului, făcea imposibil un asemenea gest necugetat, potrivit mai degrabă făpturilor pătimașe, dar cu minte puțină. Or, atât Bizu și Mili cât și, nu mai puțin, Lovinescu însuși (vezi confesiunea tardivă semnată de Anonymus Notarius), nu intră în joc decât pe jumătate, rezervându-și privilegiul de a asista la spectacolul pe care
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
fundul căreia văzu acum pe Luțica, înecată" e ultima privire în oglindă a femeii care, iubind, se desparte de viață, de Luțica cea "ră de muscă" și de propriul ei trecut, ca de un groaznic coșmar în care oamenii sunt pătimași și flămânzi, asemeni crapilor "cu gurile lacome, hâde". Cu această celebrare a iluziei creatoare se încheie, de altminteri, și cariera de prozator a lui Lovinescu. Pentru că cele câteva episoade publicate în presa vremii din monumentalul proiect al Mălurenilor par a
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]