4,896 matches
-
câte vedem, auzim, cugetăm, judecăm nu sunt decât creațiuni prea arbitrare a propriei noastre subiectivități, iar nu lucruri reale. Viața-i vis. Era o noapte tristă. Ploaia cădea măruntă pe stradele nepavate ale Bucureștilor, ce se trăgeau strâmte și noroioase pin noianul de case mici și rău zidite din cari constă partea cea mai mare a așa-numitei capitale a României. Tropăiai pin bălțile de noroi ce te împroșcau cu apa lor cea hleioasă îndată ce aveai cutezarea de-a pune piciorul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Era o noapte tristă. Ploaia cădea măruntă pe stradele nepavate ale Bucureștilor, ce se trăgeau strâmte și noroioase pin noianul de case mici și rău zidite din cari constă partea cea mai mare a așa-numitei capitale a României. Tropăiai pin bălțile de noroi ce te împroșcau cu apa lor cea hleioasă îndată ce aveai cutezarea de-a pune piciorul c-un pas înainte. De prin cârciumi și prăvălii pătrundea prin ferestrele mari și nespălate o lumină murdară, mai slăbită încă prin
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ochi?... O! dacă - ai fi văzut tu acești ochi vrodată-n viața ta, ți s-ar fi părut că-i revezi în fiece stea vânătă a dimineței, în fiece undă albastră a mărei, în fine, [în fie]ce geană azurie ivită pin nori. Cât era de frumos acest copil și ce tânăr a murit. A fost un amic, poate singurul adevărat ce l-am avut, care m-a iubit cu dezinteresare, care a murit pentru mine; și dacă mâna mea diletantă în
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și dacă mâna mea diletantă în pictură a putut să reproducă ochii ce ți se par încă frumoși, poți să-ți închipuiești ce frumoși trebuia să fie ei. Frumoși a-nmărmurit în sufletul meu întunecos, rece, nebun, precum ar rămânea pin nouri pe bolta cea brună a nopții două... numai două stele vinete. Tu, iubitule, mi se pare că ai să devii foiletonistul vre - unui ziari... După ce voi muri îți voi testa într-o broșurică romanul vieței mele și vei face
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
a ta, și - atîta-i tot. Într-o noapte venisem la Toma. Luna strălucea afară și în casă nu era lumânare. Toma sta visând pe patul lui și fumând în lungi sorbituri din un ciubuc lung, și focul din lulea ardea pin întunericul odaiei ca un ochi de foc roșu ce-ar sclipi pin noapte. Eu stam lângă, fereastra deschisă, și priveam visând în fața cea palidă a lunei. În fața locuinței lui Toma era un mândru palat a unuia din... așa[-zișii ] aristocrați
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
strălucea afară și în casă nu era lumânare. Toma sta visând pe patul lui și fumând în lungi sorbituri din un ciubuc lung, și focul din lulea ardea pin întunericul odaiei ca un ochi de foc roșu ce-ar sclipi pin noapte. Eu stam lângă, fereastra deschisă, și priveam visând în fața cea palidă a lunei. În fața locuinței lui Toma era un mândru palat a unuia din... așa[-zișii ] aristocrați {EminescuOpVII 183} ai noștri... Dintr-o fereastră deschisă din catul de sus
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
vântul ce se curmă prin ruinele zdrobite de munții anilor... câteodată mai simt și eu!... O, atunci îmi place să trec prin lume cu ochii închiși și să trăiesc sau în trecut sau în viitor. Visez ca copilul ce vorbește pin somn, zâmbind, cu Maica Domnului, mă transport în ceri, pun aripi umerilor mei și părăsesc pământul, pentru ca să mă dau cu totul acelor umbre divine - visuri care mă poartă din lume-n lume si mă izbesc din gândire în gândire. Mor
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
umbre divine - visuri care mă poartă din lume-n lume si mă izbesc din gândire în gândire. Mor pentru pământ, ca să trăiesc în ceri. O! de-aș putea iubi. Înțelegi tu ce va să zică de-a nu putea iubi? A trece pin lume singur, mărginit în pași, în ochi, să te zvârcolești în strâmtoarea sufletului tău celui rece, să cauți a-l {EminescuOpVII 184} aprofunda și să vezi că e secat și că apele sale se pierd în nisipul secăciunei soțiale, se
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
aud glasul ei cel dulce și încet, {EminescuOpVII 187} dar pe ea n-o mai vedeam. Cum a înnoptat, m-am dus la biserică... Am văzut o movilă acolo unde pusese pe mama, și o lumânare de ceară galbenă ardea pin noapte, ca o stea de aur prin întunericul norilor. M-am culcat pe groapă, am lipit urechea mea de țărână. Mamă! mamă! am strigat, ieși de-acolo și vino acasă... Casa e pustie, zic, tata n-a venit toată ziua
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
un capăt al câmpului, se zărea printre arbori desfrunziți, în mijlocul unei grădini, o lumină ce părea că iesă dintr-o fereastră și s-auzea lătratul amorțit al unui câne. Am grăbit și mai mult pașii noștri, până ce-am putut distinge pin ninsoarea generală o casă în mijlocul unei grădini. Am sărit amândoi gardul, ce se scutură de ninsoare, și ne-am îndreptat înspre fereastra luminată. Apropiindu-ne, el m-a rugat să mă plec ca să se poată sui și apuca de cercevelele
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cea vergină a adus flori frumoase și zile de aur, însă pentru ghicitorul profund ce-ar fi cutreierat câmpiile înflorite ale Transilvaniei ele s-ar fi părut profunzi și întunecați ochi de mort. Asprul arhangel al răzbunărei părea că pătrunde pin aerul ei cel amețit și bolnav. Ungurii cugetau încă o dată, dar astăzi pentru ultima oară, cumcă prin uniune și furci vor stinge pe români de pe fața pământului, credeau cumcă vor putea unguri piatra rece și izvorul vergin, că vor putea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mele, acel glas nu mi se părea aievea, neci mi se părea că sunt între oameni... mi se părea din contră că sunt singur, coprins de spasmurile unei viziuni teribile, căci nu vedeam decât coșciugul ce mi se părea plutind pin aer, nu vedeam decât pe ea topită de plâns, alintând după cosciug de brațul unui om. Ochii de foc a lumânărilor de ceară danțau pin aer în noaptea bisericei ca stele murdare și roșii... mortul din cosciugul descoperit părea că
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de spasmurile unei viziuni teribile, căci nu vedeam decât coșciugul ce mi se părea plutind pin aer, nu vedeam decât pe ea topită de plâns, alintând după cosciug de brațul unui om. Ochii de foc a lumânărilor de ceară danțau pin aer în noaptea bisericei ca stele murdare și roșii... mortul din cosciugul descoperit părea că se strâmbă la mine și murii cei negri și reci ai bisericei tăiau fețe urâte și crepate pin păreți, cu ochi negri și cu capete
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de foc a lumânărilor de ceară danțau pin aer în noaptea bisericei ca stele murdare și roșii... mortul din cosciugul descoperit părea că se strâmbă la mine și murii cei negri și reci ai bisericei tăiau fețe urâte și crepate pin păreți, cu ochi negri și cu capete strâmbate de turbăciune! - Cine-i acel om? strigai din toate puterile mele, cu toate că părea că un demon cu degete de lemn îmi strângea gîtul!... Mă repezii la el... dar un cioclu mă pocni
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pare-că, cum creierii mei se paraliză de carbon. Murisem! M-am trezit deodată într-un codru verde ca smaragdul, în care stâncile erau de smirnă și izvoarele de ape vergine și sânte. Printre arbori cântau privighetori cu glasuri de înger, pin cărări rătăceau umbre diafane și fericite și se pierdeau {EminescuOpVII 201} prin verdura întunecată a dumbravelor sânte. În depărtare vedeam o dumbravă de aur care, cu freamătul frunzelor sale, cânta o melodie molatecă și lină ca aceea a undelor adormite
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
într însa și, spărgând cu lopețile undele de argint ale râului, ajunsei la malul insulei. Aicea totul tăcea, nu cântau păseri, nimica, numai din biserică s-auzea un cântec încet, trist, mormântar, ca bocetul cel înădușit lângă patul murindului. Intrai, pin portalele de aur ale bisericei, înăuntru, Pe jos, marmură albă ca laptele, pe sus, arcadele nalte de aur, stâlpii de aur... iconostasul cu icoane nalte și palide de sânți și îngeri de-o frumusețe suprapământească, ce păreau suflate pe pânze
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
stătea o fată palidă cu fața ca marmura cea vânătă... ea-mi zâmbi trist și-mi făcu cu mâna... Era Poesis... Poesis! strigai eu... și deschisei ochii. Focul nu era încă potolit... fereastra însă deschisă, și o vântoasă sufla cumplit pin el. Gândeam c-o fi deschis - o vântul si mă dusei s-o reînchid. Când mă-ntorc însă... văd Corpul... s-ar fi însănătoșat curând, însă ceea ce era bolnav în mine, nebun de bolnav, era inima mea. Tot ce-mi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
stins, părul cădea în dezordine pe gulerul uns și neșters a rocului meu - astfel umblam printr-o lume străină, din care nu făceam parte, și când mă rătăceam în vro grădină publică, unde fețe roșii și vesele chicoteau împregiur, pierzîndu-se pin arbori, eu credeam că sunt răutăcioase duhuri efemere, cari-și râdeau de durerea mea. Or mi se părea cumcă-n juru-le râdeau morți a căror fețe galbene erau spoite cu roșu, ceea ce le făcea și mai înfricoșate, și mai moarte, prin
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
luminând țepeni, suri și slabi asupra lor. Una câte una se - aprindeau stelele tremurând în nemărginirea albastră a cerului, când mai sus, când mai jos - și luna, balana lor regină, palidă ca o mireasă, trecea ca o secere de argint pin norii albicioși și subțiri. Mai greoaie scârțâiau carele cu lemne ce veneau din munte; românii ședeau culcați pe foale în vârful carălor sau, mergând alături, șuierau doine bătrâne și triste ca suvenirile trecutului. Toate farmecele unei nopți de vară - lună
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
albă și stele aurii, fluierul melancolic și câmpii ce par a adormi, iar drept în față, bătrânii urieși de piatră, munții, ce acum păreau încununați de stele ce tremurau asupra frunților lor. Mergeam neoprit prin cărările albe ce duceau crucișe pin lanurile, unele încă verzi, mergeam, până ajunsei în poala răcoroasă a munților. De-acolo apucai pe-o pietroasă cărare de munte. Pe câte - un vârf de deal vedeam arzând focuri mari, și oameni împregiur, din fundul codrilor ce-ncongiurau ca o
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
vârf de deal vedeam arzând focuri mari, și oameni împregiur, din fundul codrilor ce-ncongiurau ca o manta neagră - verde umerii munților vuia câte - un bucium durerea lui de aramă; pe lângă alte focuri vedeai pare-că cum joacă fete și flăcăi, iar pin codrii rătăciți fluierau voinicii printre dinți și din frunze câte - o doină adâncă și plină de foc. Astfel treceam înainte alături cu zidurile de piatră a muntelui, pe-o cărare îngustă ce ducea mereu în sus, năruită pe - alocurea, pe
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
maicei Domnului, dinaintea căria ardea o candelă mică cu untdelemn. Mă lungii pe patul mamei fără să-l trezesc pe tata și adormii curând, căci eram foarte obosit. Des-de-dimineață, pîn-a nu fi ziua, cucoșul cântă asupra bordeiului și auzii ca pin somn pe tata sculîndu-se, luând în mâni apă din un ciubăr și spălîndu-se pe față, făcându - și cruce și mormăind încet o rugăciune, apoi luîndu-și ciocanele de pietrărie {EminescuOpVII 203} de sub laiță și plecând pe uș - afară, fără chiar să
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
uitîndu-mă în ochii ei inocenți și lucitori, nu poți ști tu ce am suferit. Dar ce frumușică era verișoara mea. Fața albă și obrazii roșii, părul castaniu și des, făcut în două cozi întrunite pe spate, neted și cu cărare pin mijlocul capului, ochii mari, caprii, ce se uitau mirați la mine, sprâncenele arcate și îmbinate, nasul fin ca [a] unei dame mari, bărbia rotundă și plină, iar, când râdea, două, gropițe cochete. Cămașa albă, cu altițe și mânici largi, fota
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
era adeseori vizitat de cătră tribunii lui Iancu, adesea cete întregi găzduiau peste noapte pe la noi, spre-a pleca înspre ziuă iar, fără ca honvezilor să li fi trecut prin minte ca să-i surprindă cândva. însă într-o noapte auzii împușcături pin vecini. Speriat, sar din așternut, ies afară și mă sui pe gard, ținîndu-mă de parii lui, astfel încît dominam cu privirea asupra unei părți din casele vecine. Văzui o casă încongiurată de honvezi și pe unii trântind cu paturile puștei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
parii lui, astfel încît dominam cu privirea asupra unei părți din casele vecine. Văzui o casă încongiurată de honvezi și pe unii trântind cu paturile puștei în ușa casei, pentru a-i sforța intrarea. Dar în momentul acela văzui fulgerând pin ferestrele casei împinse pușcături și [auzii] vaietele celor ce-o încongiurase, ușa se sparse cu repejune și {EminescuOpVII 205} dinăuntru ieși [un june] cu capul gol, cu sabia-n dinți și mînele-narmate de pistoale-ntinse, pe care le slobozi drept
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]