2,329 matches
-
cu drogul lui; al meu e scepticismul. M-am otrăvit cu el. Dar această otravă îmi dă viață și, fără ea, mi-ar trebui ceva și mai puternic, și mai nociv” (II, 157). Cât despre ură, iată: „Ura e leacul plictiselii” (II, 313). Vorbim însă nu despre astfel de soluții, ci despre extaz. Nu despre salvarea eului, ci despre topirea lui în absolut. Nu despre vindecarea de plictiseală, ci, dimpotrivă, despre coborârea în hăurile ei, până acolo unde sinele se iluminează
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
puternic, și mai nociv” (II, 157). Cât despre ură, iată: „Ura e leacul plictiselii” (II, 313). Vorbim însă nu despre astfel de soluții, ci despre extaz. Nu despre salvarea eului, ci despre topirea lui în absolut. Nu despre vindecarea de plictiseală, ci, dimpotrivă, despre coborârea în hăurile ei, până acolo unde sinele se iluminează. Căci iluminarea pare, cum am văzut, posibilă. Și, pe lângă munca fizică, mersul pe jos, topirea în peisaj, de invocat din nou, ca situație exemplară, Bach. Mai ales
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
în măsura în care înseamnă supraviețuire prin retragerea din fața vieții. Nu întâmplător vorbește despre „extazul neputinței” (II, 292). Când împlinește cincizeci de ani, notează: „Toată viața am fost bolnăvicios. Atenția pe care-am consacrat-o beteșugurilor mele mi-a îngăduit să exorcizez demonul plictiselii. Am fost, orice s-ar spune, un om ocupat” (I, 73). Nu-i vorbă, și-a secătuit așa rezervele de milă („căci mi-am secătuit rezervele de milă cu mine însumi, îngrijindu-mi bolile permanent și mai ales gândindu-mă
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Ilie: Nu te-nțeleg! Doar tu spuneai că dacă am fi avut un copil, măcar... De ce să nu luăm un copil? Mina: Un copil nu e totuna cu copilul meu. Ilie: Bine, știu... Dar ne-ar scăpa de singurătate, de plictiseală, de toate necazurile noastre. Mina: Un copil nu poate ține loc la toate. Ilie: (furios) Dar tîmpenia asta, obsesia asta din colț calul nostru verde ține loc la toate? Răspunde! De ce taci? Mina: Tu ai adus calul aici! Și l-
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
ultimul timp ai mai adormit odată! Și nu știu dacă faci bine! Vecin 3: Îmi pare rău. O să fiu mai atent. Vecin 1: E, și-acum să vedem ce urmează în program. Nu de altceva, da' să nu ne prindă plictiseala. Mihai: (după manevrele de lumină necesare) Veți face așa cum vă spun eu și scăpăm de ei în timpul cel mai scurt. Alex:... O să mă faci să cred din nou că știi să patinezi... Mihai: Și în primul rînd să n-o
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
răsfoirii e din ce în ce mai agitat și pe bandă foșnetul se transformă într-un soi de vînt; numai Trimisul lui Dumnezeu e liniștit și adîncit în Biblie; Plutonierul, și el liniștit, își face pasiența) Plutonierul: (după un timp) Mamă, ce vînt de plictiseală...! Ce vînt de plictiseală... hai că tot eu vă salvez... Va să zică eu eram într-o cameră vecină cu cea a anchetatorului și... Obiectiv nr.: (izbucnind) Ce dracu'! Că asta ne-ai mai spus-o, du-te, dom'le... Plutonierul: Nu
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
și pe bandă foșnetul se transformă într-un soi de vînt; numai Trimisul lui Dumnezeu e liniștit și adîncit în Biblie; Plutonierul, și el liniștit, își face pasiența) Plutonierul: (după un timp) Mamă, ce vînt de plictiseală...! Ce vînt de plictiseală... hai că tot eu vă salvez... Va să zică eu eram într-o cameră vecină cu cea a anchetatorului și... Obiectiv nr.: (izbucnind) Ce dracu'! Că asta ne-ai mai spus-o, du-te, dom'le... Plutonierul: Nu, Nae... al cîtelea ești
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
masă; se simte ignorat, suspendat) Și acum ce facem? Ce facem acum? Că de pasiență m-am cam plictisit... (se plimbă spre toate mesele, îi privește cum răsfoiesc dosarele) Dați-mi, măi, și mie un dosar că poate ies din plictiseală (încearcă să-l ia pe cel al Dosar nr.; acesta nu i-l dă; se duce la Obiectiv nr. și, cu toată împotrivirea acestuia, reușește să i-l ia; apucă să răsfoiască 2-3 foi, dar Obiectiv nr. i-l ia
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
ia uite ce scrie aici..., ia uite: "Obiectivul" adică tu ai omis să treci în autobiografie că ai un unchi țărănist condamnat pentru trădare; strîns cu ușa ai promis să colaborezi... Ei, ce zici, Nae?! Hai că mi-a trecut plictiseala... ia să vedem ce mai scrie pe aici... Sursa dublă: Stai puțin, stai! (se oprește la o pagină) Să fiu al naibii dacă..., uite aici... dacă la mine nu scrie la fel... ia uite... "cu ocazia unei plecări în străinătate
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
alta, și niciodată/ ne-răsfrângând, nici cât să-l poată strâmba,/ chipul adevărului adevăratei ființe și tu deopotrivă de schimbător, și privind-o" ("Tratat despre posibilitatea unicității") O notă de reflexivitate caracterizează ultimul volum. "Alte poeme" (1973): liniștea, timpul, spaima, plictiseala se desenează-n aer, în imagini rare ce se-aud ca o muzică: "Și când lumina este ca o față spre care-ai vrea/ să se ridice palmele unite" ("Liniște"). Volumul se leagă de lirica anterioară prin invocarea aceluiași personaj
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
vă stau gândurile". Harul creației nu este de la "Duhul sfânt", ci de la iarba, munții, apele și mai ales cerul care l-a dezmărginit. În afară de problema creatorului, care se cuprinde în multe poeme ale volumului, simțim în alte poeme semne de plictiseală albă, vecină cu angoasa, precum și o încercare de izolare într-o casă îndepărtată de toate locurile cunoscute. Ceea ce îl obosește și îl agasează este neputința: Totul e calculat dinainte/ Cu mare precizie,/ Numai noi, naivii/ Mai umblăm pe la policlinici". Volumul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
când cetatea nu mai avea putere/ Iar zidurile sale sunară parca moi/ Din Troia fu acela care lansa ideea/ Înfrângerii prin calul troian, nu prin război." În "Balade", poetul se preocupă de soarta geniului și a artistului în lumea contemporană. ("Plictiseală cu lumea lui Beethoven" sau "Iubirea"). Poetul este un Gulliver naufragiat într-un univers de pitici. Sensul existenței este devenirea și devenirea se înnobilează prin vis. Poemul "Laocoon" reface tradiția macedonskiană a macabrului: "Marele vierme, vatră în chin de carne
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
suferi (BN, 2002a, p. 244). Pe de altă parte, în lipsa acestui echilibru între ființa interioară și cea exterioară, e greu de găsit propriul loc în lume și în societate; iar a nu-ți găsi locul e principala cauză care generează plictiseala, meseria devine simplă obligație, neconformă cu propriile predispoziții interioare; de aici violența, conflictul, dezordinea, demisia morală și socială (B.N.,1999, p. 156-157). Redefinit din perspectiva transdisciplinarității, verbul a face își regăsește sensul etimologic (gr. poiein înseamnă a face), devenind echivalentul
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
-i semnificațiile reale, așa cum pot vorbi ale astăzi unui spectator lucid, dușman al mistificărilor. Spectacolul e construit pe schela câtorva scene-cheie, momente memorabile pentru forța lor de expresie: ritualul mut al servirii ceaiului în actul I, într-o ambianță de plictiseală lâncedă și, prin contrast, de puritate transparentă... (Margareta Bărbuță) ... Exemplul cel mai convingător a fost spectacolul Unchiul Vanea, semnat de Alexa Visarion. Regizorul, împreună cu scenograful Vittorio Holtier, propun un raport extrem de subtil între real și imaginar, oferind o lume concretă
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
ideea revine în cel puțin trei dintre "întâmplările" importante ale filmului: dezvelirea monu mentului (secvență în care recunoaștem înțelese foarte personal; adică aproape exclusiv pe linia sarcasmului aluzii din I. L. Caragiale), spectacolul funambulesc oferit de Valentin (a cărui perfecțiune trezește... plictiseala mărunților amatori de "senzații tari" ai târgușorului) și petrecerea de la cazarmă (căreia împletirea de tragic și grotesc îi conferă autonomie în raport cu întregul și atâta densitate în semnificații încât ar merita, singură, o analiză...). De altfel, în interiorul acestei ultime întâmplări se
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
mai ales Petea. Global, spectacolul isi cucereste spectatorul, oferind mai mult decat o lucrare de amanunt, oferind o viziune. (Nicolae Prelipceanu) Sorin Leoveanu Lopahin și Petra Zurba Varia [...] Pentru Alexa Visarion, Livada de vișini este un tratat de histrionism și plictiseala. "Un grand-guignol vesnic" populat de ființe obosite și ofilite, "plictisiți și plicticoși... care visează să fie". El notează în caietul-program al spectacolului: "In interiorul fiecăruia dintre personaje trăieste o livadă de vișini. Țârmul de adevâr al plesei este autoiluzionarea, autoamăgirea
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
care teatrul și lumea se întrepătrund, cerul este un uriaș candelabru. Acest loc este un pustiu nelegat de Dumnezeu, unde eroii îsi risipesc în deșert zilele. Timpul lor este fără eternitate. Viața lor e pretext pentru evazionisme și exhibiționisme. Somnul plictiselii naște monstri. Personajele "își joacă" si "se joacă" cu propria existență. Rolul la care aspiră este mai mare decât forța lor și asta îi face să fie tragicomici. Neîmpliniți si neputincioși, nu pot să-și acopere partiturile. De aici burlescul
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
după care a cerut o cupă de șampanie și s-a stins. Maestrul de ceremonii în spectacolul Iui Alexa Visarion, este Timpul, monstrul cu două capete unul al damnării și altul al salvării. În acest univers unde tronează bufonada și plictiseala, moartea e o șansă spre regenerare, spre o altă viață. "Neînțelesul capată înțeles-mărturisește regizorul. Pământul se leagă de Dumnezeu. Veșnicia contaminează pentru o clipă vremelnicia. Preocupat de teatrul dinlăuntrul personajelor, dinlăuntrul nostru, Alexa Visarion căutând livada din el, din noi
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
ține bine, fără mari stridențe, iar replicile urmează fie meandrele unei conversații fără direcție aparentă, fie acumulările de tensiune psihologică între personaje, cu explozii previzibile, însă rar materializate. Imaginea, deși foarte picturală, are un dinamism care nu lasă loc pentru plictiseală. În fond, din multe puncte de vedere (tramă, dialog, joc al camerei, reflecție asupra societății), Luna verde anticipează Poziția copilului de Călin Peter Netzer și chiar inclusiv în acest sens al unei anticipări estetice și etice ar fi meritat o
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
să scrii! De ce? Pentru că "Verba volant, scripta manent!". În plus, trebuie să evit tentația de a vorbi doar pentru a spune un grandios "NIMIC" ori cea a unei elegante "bateri a apei în piuă", să refuz o aleasă și distinsă plictiseală mondenă, cu toate că ar fi plăcut de a perora "despre "NIMIC", singurul domeniu în care am largi competențe", precum pretindea sclipitorul Oscar Wilde. 2. Ar exista două începuturi posibile: "începutul începuturilor", adică momentul în care l-am văzut pentru prima oară
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
aveau un drum în față, un drum al talentului lor, fiindcă există oameni talentați în cinematografia noastră, după cum există și oameni netalentați, care fac filme din plin. E un drum pe care ei merg poate și azi, dar într-o plictiseală și o monotonie de neînțeles, cum de neînțeles este irosirea talentului lor, de care cred că suntem cu toții răspunzători. De aici neîncrederea scriitorilor față de cinematografie și, în primul rând, față de creatorii din cinematografie. Dumneavoastră ați început să faceți film, afirmându
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
fost confirmată deoarece Jacques Robin a putut regăsi, în 1981, în mijlocul CESTA, Grupul Știință/Cultură, structură care a urmat Grupului celor Zece. B.C. Se pare că, dacă la început reuniunile erau foarte instructive, la mijlocul anilor '70 a apărut o anumită plictiseală: discuțiile priveau din ce în ce mai mult manuscrisele unora și altora, și toată lumea regăsea aceleași idei și aceleași referințe la teoria sistemelor, noțiunea de auto-organizare, principiul de "ordine pornind de la zgomot", teoria complexitații. A.L. E absolut adevărat. B.C. A intervenit apoi problema
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
prinți cărora le-au plăcut științele, care le-au cultivat chiar, care i-au îmbiat pe sa-vanți în palatele lor și i-au recompensat prin binefacerile și prietenia lor pe oamenii care le ofereau o resursă sigură și constantă împotriva plictiselii, un fel de nenorocire ce pare legată în mod deosebit de puterea supremă"143. Legăturile dintre știință și politică sînt adesea foarte puternice: în utopia La Nouvelle Atlantide (Noua Atlantidă), publicată in 1627, Francis Bacon imaginează o societate al cărei principiu
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
își trădează autorul "modelul" (anecdota preluată, povestea etc.) Ba chiar și mai explicit. Să ascultăm ce face Caragiale din intriga și finalul Imitației: "Ileana și Ileana, că de unde nu, îmi fac seamă singur!" (destul de economic, și clar); la sfîrșit, de plictiseală, împărăteasa (picotind de somn) pune capăt tratativelor (pentru deznodămînt, în sensul propriu al cuvîntului: cine să ia pe Ileana, dintre cei trei frați merituoși): "-Doamne! măria ta, cum sunteți dumneavoastră bărbații! (...) stau și v-ascult de-atîta amar de vreme... am
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
refac în toate detaliile, ea a devenit importantă în viața trecută, cu toate că s-ar fi putut să aleg o altă scenă și să degajez tot atîtea vibrații, căci viața între noi n-a fost niciodată banală, și chiar clipele de plictiseală au avut un sens." Actul rememorării scenei, prezent cu tot ritualul înfățișat și îndeplinind o certă funcție metatextuală, act recuperator în ordinea temporală, are două concurente narative: pe de o parte, scena în sine (reprodusă ca joc de replici, "obiective
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]