KorAP: Find »[drukola/base=plictiseală & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...66 67 68 ...95 >

2,367 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905

din ațipirea ființării? Vom ajunge vreodată până la izvoarele plictiselii? Vom descifra demența moleșitoare a cărnii și pacostea unui sânge nedeslușit? Cum se macină într-un mister tânguitor substanța vieții și cum secătuiesc fântânile firii urâtul omniprezent, parodiind negativ principiul divin! Plictiseala-i vastă ca Dumnezeu și mai activă decât el! Fără Dumnezeu, singurătatea ar fi un urlet sau o dezolare împietrită. Dar cu El, noblețea tăcerii ne domolește aiureala nemîngîierilor. După ce-am pierdut toate, ne recâștigăm cumpătul înveșnicindu-ne visarea

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
mormânt și razele ne împiedică să ne așezăm în el. Abătîndu-ne de la substanța morții, ele alcătuiesc o criză gravă de inesențial. În lumină, sîntem toți aparența noastră; în întuneric, sîntem maximum de noi înșine și de aceea nu mai sîntem. Plictiseala: tautologie cosmică. Cine n-a ascultat niciodată orga nu înțelege cum eternitatea poate evolua. Dacă tot ce-am dat zadarnic oamenilor aș fi cheltuit în Dumnezeu, ce departe eram acum! Că viața are o calitate de existență doar prin intensitățile

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
erotice, nimicul e piedica fiecărei clipe. Doar înfiripările dragostei silesc lumea să fie, iar pasiunile ei sânt o surdină pentru neant. Un minus de iubire este o lipsă de existență, iar vidul erotic, un univers purificat de fire. Nu-i plictiseala o vacanță a dragostei, o pauză în demiurgia indispensabilei înșelăciuni? Și nu ne plictisim dintr-o insuficiență de delir? Acesta introduce o notă de ființă în monotonia nimicului. Din vibrațiile ultime ale sufletului irupe universul, zborul gândurilor pătimașe îl recreează

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
a dragostei, o pauză în demiurgia indispensabilei înșelăciuni? Și nu ne plictisim dintr-o insuficiență de delir? Acesta introduce o notă de ființă în monotonia nimicului. Din vibrațiile ultime ale sufletului irupe universul, zborul gândurilor pătimașe îl recreează neîncetat. În mijlocul plictiselii știm că existența n-a fost să fie; în intermitențele ei, ne uităm de toate și sîntem. Purtând cu dureroasă străduință povara propriei ființe, semenii tăi sânt mai obosiți de tine decât tu însuți. La un anumit grad al dezlipirii

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
Prin ceea ce încoronează Creația, prin spirit, el aparține începuturilor ei. Nimic nu-i va scutura din conștiință nopțile timpului. Nu-i crește noblețea ursitei în această ereditate nocturnă? Omul are de partea lui prea multe nopți... De câte ori mă cuprind vrăjile plictiselii, de atâtea ori îmi întorc ochii spre cer. Și atunci știu că voi muri cândva de urât, în plină zi, în văzul soarelui sau al norilor... ..."dacă este cu putință, depărtează de la Mine paharul acesta." Paharul plictiselilor... Aș vrea să

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
mă cuprind vrăjile plictiselii, de atâtea ori îmi întorc ochii spre cer. Și atunci știu că voi muri cândva de urât, în plină zi, în văzul soarelui sau al norilor... ..."dacă este cu putință, depărtează de la Mine paharul acesta." Paharul plictiselilor... Aș vrea să strig și eu "Tată!", dar spre cine, când Plictiseala este ea însăși o divinitate? De ce a trebuit să-mi deschid ochii asupra lumii ca s-o descopăr un Ghetsimani al Urîtului? Pământul e prea sterp ca să găsesc

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
Și atunci știu că voi muri cândva de urât, în plină zi, în văzul soarelui sau al norilor... ..."dacă este cu putință, depărtează de la Mine paharul acesta." Paharul plictiselilor... Aș vrea să strig și eu "Tată!", dar spre cine, când Plictiseala este ea însăși o divinitate? De ce a trebuit să-mi deschid ochii asupra lumii ca s-o descopăr un Ghetsimani al Urîtului? Pământul e prea sterp ca să găsesc în el otrăvurile nemiloase și moleșitoare care să mă sloboadă din îndeletnicirea

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
în moarte? Cât prestigiu nu aruncă iminența neființei peste peisajul șters și searbăd al ființei? Dorința de a te îneca, de a te înălța la ceruri prin spânzurătoare sau de a-ți curma viforos zilele pleacă dintr-un sublim al plictiselii - flaut în fund de iad. A stoarce din clipe un cântec de pieire, a născoci veninuri transcendente în urâtul vremii, a-ți spulbera dracii în sânge și în devenire... Rostul metafizic al timpului e să ne descarce de povara individuației

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
sine însuși obosește pe semeni și este obosit de ei. Decepțiile repetate presupun ambiții inumane. Oamenii cu adevărat triști sânt acei care, neputând răsturna totul, s-au acceptat ca ruină a idealului lor. Timpul este crucea pe care ne răstignește plictiseala. În năpădirea de farmece și-n suflul de extaz ce-mi risipește rosturile pe latura nemărginirii, scârba de mine e singurul meu stăvilar. Ce să mai fac cu atât eu? Bach e un decadent în sens ceresc. Numai așa se

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
mine e singurul meu stăvilar. Ce să mai fac cu atât eu? Bach e un decadent în sens ceresc. Numai așa se explică descompunerea solemnă de care nu te poți feri de câte ori te întîlnești cu lumea creată de el. Pe măsură ce plictiseala îngroașă timpul, ea subțiază lucrurile în calități străvezii. Materia nu rezistă desfigurării ei necruțătoare. A-ți fi urât înseamnă a vedea prin obiecte, a volatiliza firea. Până și stâncile se dizolvă în fum când răul lucid se deschide spre ele

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
aceea, în încîntarea wagneriană, valuri îndepărtate și pline de amurg tălăzuiesc în preajma tâmplelor obosite sau răstoarnă peste vine adormite leacuri de vis și de pieire. Răbufnirile morții împestrițează peisajul gramatical al existenței, așa cum ni-l prezintă excesul de sistem al plictiselii, și-n locul lipsei de surprize ne așază la pândă, cu postul instalat în neliniștea noastră. Din plictiseală, printr-un lung proces, putem ancora în Dumnezeu. În sine, ea nu e decât o lipsă de religie. Gîndindu-ne la stil uităm

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
adormite leacuri de vis și de pieire. Răbufnirile morții împestrițează peisajul gramatical al existenței, așa cum ni-l prezintă excesul de sistem al plictiselii, și-n locul lipsei de surprize ne așază la pândă, cu postul instalat în neliniștea noastră. Din plictiseală, printr-un lung proces, putem ancora în Dumnezeu. În sine, ea nu e decât o lipsă de religie. Gîndindu-ne la stil uităm viața; străduințele spre expresie acoperă greutățile respirației; pasiunea formei înăbușă înflăcărarea negativă a amărăciunii; farmecul cuvântului ne scapă

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
Teologia n-a mai păstrat pentru Dumnezeu decât respectul majusculei. E atâta noblețe cruntă și atâta artă în a-ți feri suferințele de văzul semenilor, în a juca rolul de cancer hazliu... Când azurul echivoc se topește în stropi de plictiseală și picură o imensitate de albastru și de dezolare, mă apăr de mine și de cer cu Mediteranele spiritului. De nefericire ne purificăm în accesele de ură sărbătorească și vastă, în care, reducând totul la nimic și-n primul rând

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
inima spânzurată între freamăt și îndoială: un sceptic deschis extazului. În după-amiezele de duminică - mai mult decât în celelalte după-amieze ale timpului - rațiunea se dezvăluie ca o absență de cer, și ideile - stele negre pe fondul de vid al veșniciei. - Plictiseala se naște dintr-o împînzire ultimă a simțirii, dezlipită de fire. În cuprinderea cosmică a urâtului - căscat al universului -, pădurile par a se înclina ca să-ți ridice cu triumf de frunze inima pierdută printre vreascuri. Din foșnirea vremii se-nfiripă

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
naște dintr-o împînzire ultimă a simțirii, dezlipită de fire. În cuprinderea cosmică a urâtului - căscat al universului -, pădurile par a se înclina ca să-ți ridice cu triumf de frunze inima pierdută printre vreascuri. Din foșnirea vremii se-nfiripă muzica plictiselii - din accentele surde ale stingerii timpului. Inima mea - prin care a trecut cerul - e punctul cel mai îndepărtat de Dumnezeu. Nimic nu mă poate face să uit viața, deși totul mă înstrăinează de ea. La o egală distanță de sfințenie

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
nu mi-a rămas glas decât pentru disperarea frumuseții. Oamenii fug atât de moarte, cât și de gândul ei. De acesta m-am legat pe vecie. Încolo, am fugit în rând cu ceilalți - dacă nu chiar mai repede ca ei. Plictiseala bântuie un suflet erotic ce nu găsește absolutul în dragoste. Pentru a acoperi cu fast drama viețuirii, aruncă prin spirit un foc de artificii; întreține-l din zori în noapte; creează în preajma ta strălucirea efemeră și eternă a inteligenței înnebunite

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
vântului ce atinge azurul și zăpada, gândurile să mângâie poleiala lucrurilor ce nu sânt În cugetul tău să se răsfrângă toate crestele de munți pe care n-ai fost om și toate țărmurile de mări pe care ai fost trist. Plictiseala devine muzică pe marginea mării și extaz pe vârf de munte; - "sentimente" nu mai sânt Căci spre cine s-ar îndrepta? De câte ori nu mai ești om, de atâtea ori nu mai "simți" decât tăriile neființei; - nu se mai poate trăi

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
absență. Peste valurile de neant ce cuprind în voie firea, numai dorințele adie o briză de existență. În toate religiile, partea privitoare la durere este singura rodnică pentru o reflexie dezinteresată. Restul e pură legislație sau metafizică de ocazie. În plictiseală, timpul înlocuiește sângele. Fără ea n-am ști cum curg clipele și nici că ele sânt - Când se sloboade, nimic n-o mai poate opri. Căci ți-e urât atunci cu tot timpul. Rostul gânditorului e să născocească idei poetice

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
sfidează speranțele, pe ale căror ziduri lenevește veșnicia, aducîndu-și aminte de timp, locuri privilegiate de siestă a Divinității, care te silesc să fii tu însuți în mod absolut: în Franța - Mont-Saint-Michel, Aigues-Mortes, Les Baux și Rocamadour. - În Italia, toată Italia. Plictiseala absolută se confundă cu obiectivarea în carne a ideii de timp. Un gând trebuie să fie straniu ca ruina unui zâmbet. Spațiul în care se învîrte cugetul îmi pare îndepărtat și fără de temei ca un Uruguay ceresc. Defectul tuturor oamenilor

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
fericire ce se întind echivoc pe suspinele noastre, ca zdrențe de azur. Și atunci cauți o cumpănă între sila de a fi și de a nu fi. O ceată de îngeri sau de draci mi-a așezat pe frunte cununa plictiselilor. Dar, împătimit în lume, ele nu-mi pot umbri tăria speranțelor deșarte. Cerul, nu pământul, m-a făcut "pesimist". Neputința de a fi, consecutivă gândului la Dumnezeu... În mistică există suferință, infinită suferință. Dar nu tragedie. Extazul e antipodul ireparabilului

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
mare fiindcă în el nu triumfă nici o idee: numai viața și moartea. Cine "crede" în ceva n-are simț pentru tragic. De la o vreme nu mai gândești asupra urâtului, ci-l lași să gândească asupra lui însuți. În vagul sufletului, plictiseala tinde spre substanță. Și ea ajunge: substanță de vid. Acel ce-n preajma Absolutului nu poate scăpa de ademenirile vieții - nici o sinucidere nu poate pune capăt dezbinării lui lăuntrice. Nimic nu-l ajută să dezlege drama crudă a cugetului. Irezolvabilul

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
în marile orașe: parcă în fiece casă se spânzură cineva. ... Și apoi, inima mea - spânzurătoare pe măsura cine știe cărui diavol. Sfințenia e cel mai înalt grad de activitate la care putem ajunge fără mijloacele vitalității. Nihilismul: forma de limită a bunăvoinței. Plictiseala e rând pe rând vulgară și sublimă, după cum ne pare că universul miroase a ceapă sau că emană din inutilitatea unei raze. Nu mă simt "acasă" decât pe țărmurile mării. Căci nu-mi pot construi o patrie decât din spuma

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
este maximum de eroare prin care ne putem apăra de urmările lucidității și ale cunoașterii. A nu face deosebire între drama cărnii și a gândului... A fi introdus sângele în logică... Scârba de lume: irupția urii în urât. În vagul plictiselii se introduce astfel calitatea religioasă a negației. Viața-mi pare o mânăstire unde te-ai refugia ca să uiți pe Dumnezeu și ale cărei cruci ar străpunge nimicul cerului. După ce sufletul a filtrat pe Dumnezeu, drojdia ce rămâne devine - ca pedeapsă

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
Omul e un naufragiat al Absolutului. Nu se poate înălța în acesta. Doar să se înece. Și nimic nu-l îneacă mai adânc în el decât marile oboseli, acele oboseli care deschid spațiul într-un căscat al infinitului și-al plictiselii. Noi n-avem dreptul, ca ființe, să privim dincolo de mărginirea noastră. Am devenit oameni și-am ieșit din raiul ființei. Eram Absolut. Acum știm că sîntem în el. Și astfel, nu mai sîntem nici el și nici noi. Cunoașterea a

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
aproape pe Dumnezeu, deoarece ne stingem cu toate lipsurile făpturii noastre și aflăm astfel ce nu sîntem sau ceea ce am fi putut să fim. Și cu aceasta, moartea ne-a descărcat pentru ultima oară de sarcina cunoașterii. Acea teamă de plictiseală ce nu poate fi asemuită cu nimic... Un rău ciudat încălzește sângele și prevestește golul surd ce te macină apoi, în ceasuri fără nume. Se apropie Urâtul, fiere a timpului turnată în vine. Și teama ce te învăluie cere fuga

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]