2,788 matches
-
muzicii, cu greu putem vorbi de un obiect fizic, mai indicat fiind unul abstract sau imaginar; în cadrul romanului putem vorbi de un obiect dihotomic. Iar dacă ar fi să considerăm că Ingarden are dreptate când spune că ideile sunt a priori și independente, dar si entități non-temporale, atunci trebuie să apelăm la imaginație sau la un anumit fel de gândire pentru a înțelege obiectul artei în sine. O astfel de viziune elimină experiența, iar anumite obiecte ale artei nu există dacă
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
o idee, o substanță sau o proprietate pentru a găsi structura interioară a lucrurilor în ele însele. Pentru Ingarden, acest tip de cercetare ontologică implică explicitarea formei unei idei sau a formei unei substanțe, înțelegând prin ontologie o analiză a priori a conținutului ideii, unde ideile sunt indepedente de conștiință și sunt înțelese ca entități non-temporale. Ontologia vorbește de lucrurile pe care ea le caută. Obiectul (Gegenstand) este tot ceea ce există, iar o entitate concretă este lucrul în sine care este
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
evident, deschizând arătarea de sine a existențelor, aflându-se mereu în starea de deschidere. Arta este, în acest sens, modul prin care și în care adevărul iese a iveală în mod evident. Totodată, arta este văzută și ca fiind a priori oricărei opere de artă deoarece, dacă artistul este originea obiectului de artă și obiectul de artă este originea artistului, arta este, deductibil, originea operei de artă și a artistului. Arta nu poate fi gândită în termeni concreți sau în definiții
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
ontologică pleacă de la starea fenomenală, abstractă și infinită a obiectelor de artă. Oricât am încerca să definim obiectul de artă ca formă practică, nu vom reuși să cuprindem ideea de artă întrucât, arta are o natură apriorică. Arta este a priori formelor artistice, prin urmare analiza artei implică o analiză a tuturor componentelor artistice. Prin intermediul definițiilor convenționale, arta este eliberată de proprietățile estetice sau de proprietățile formal-expresive. Convenționalismul artei constă în emergența ei infinită ce necesită anumite norme în delimitarea obiectelor
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
mult decât o aglomerație ce nu spune nimic de starea ontologică a obiectului artistic. Cercetarea ontologică a obiectelor de artă se bazează, astfel, pe relația artă-istorie. Un obiect de artă este un obiect ce trebuie văzut ca preexistent sau a priori oricărei intenții sociale pentru a-l înțelege. De aceea, un obiect de artă are o interioritate istorică ce are ca scop expresia narativă acceptată de cei mai mulți critici. Dar ideea de narativitate nu arată statutul ontologic al operei de artă, ci
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
ontologie presupune aprioritatea termenilor constituenți existenței operei de artă, termeni ce duc la o structură ontologică a realității artei. În acest sens, Ingarden își definește ontologia ca știința care cercetează "posibilități și necesități pure", în timp ce metoda ontologiei este "analiză a priori a conținutului ideilor" (Streit I, 29/33), unde ideile sunt independente sau entități non-temporale. Orice operă de artă are la bază un obiect (Gegenstand) ce se opune existenței tuturor lucurilor (Gegenständlichkeit), în timp ce substanța desemnează entitățile concrete. Obiectul operei de artă
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
cuvinte și versuri: ele reprezintă dualitatea dintre ritma perfectă și rima imperfectă. Acest construct ontologic duce la individualizarea și identificarea anumitor construcții poetice, de exemplu a baladelor și sonetelor. Acest lucru determină momentul muzicalității poetice ce nu poate exista a priori construcției lingvistice, întrucât ea este adusă în existență prin activitatea compozițională a poeziei. Tropii indică o structură prin care executarea poeziei duce la identificarea unui timbru melodic ce acompaniază versul. Pe de altă parte, structura melodică este afectată de tipurile
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
elements of the work of art, elements that are leading to an ontological structure of the art. In this perspective, Ingarden defines its ontology as the science that investigates pure possibilities and necessities while the ontological method is an a priori analysis of the content of the ideas. The stratification can be applied firstly, ensuing the Ingardian model, to the literary work of arts (Schrifttum), whereas for the representational arts (darstellende Künste) we propose an ontological architectonics. However, the structure differs
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
Georg Wilhelm Friedrich Hegel, Prelegeri de estetică, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1966, p. 31. 2 "[...] time is the "pure form" of poetry, space is the "pure form" of pictorial art" (t.m.). Hartley Burr Alexander, "Laokoon" and the Prior Questions", în The Mid-West Quaterly, vol. I, nr. 4, 1914, pp. 336-357. 3 Termenii de Darstellung si sich darstellen implică prezența imediată a ceva. În cadrul reprezentării ceea ce este prezent este determinat de o structură internă. De exemplu relația dintre ceva
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
la o instanță investigatoare investită în egală măsură cu obiectivitate). Revenind la argumentul dualismului, el ajunge în fond să se lovească de o distincție fundamentală care definește în filosofia gânditorului german limita general-admisibilă a oricărei cunoașteri, cea între cunoașterea a priori și cunoașterea a posteriori (fiecare apreciată conform specificului ei). Prin urmare, după gândul lui Kant, "însuși conceptul fundamental al unei naturi simple este astfel, încât el nu poate fi întâlnit nicăieri în experiență și prin urmare nu există nici o cale
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
în același timp determinări și caracteristici potrivite noii sarcini. Agentul privilegiat al reflexiei trebuie să dețină în arsenalul său metodologic cognitiv o nouă tehnică sintetică, mai precisă și netributară până la sacrificiul perspectivei ei aplicative distincției altminteri necesare între cunoaștere a priori și cunoaștere a posteriori. În această idee, noua formă de sinteză este liberă, neconvergentă, de multe ori disparat-concluzivă și supusă oricând dezbaterii, modificării, verificării. Ea este o formă științifică de asumare individuală a realizării unui portret al subiectivității și trebuie
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
a apus o dată cu elucidarea ce a însoțit biografiile marilor artiști, o dată cu împărtășirea secretelor experienței acestora. A existat o modă a asimilării artistului cu un mag deținător al tenebroaselor mistere ale creației, metoda sa fiind învăluită de nepătrunse taine și a priori indescifrabilă. A venit însă vremea recunoașterii importanței unui progres al cunoașterii, unei democratizări a tehnicilor artistice care sunt din ce in ce mai abordabile pe latura lor logistică. A devenit necesară, în interiorul școlilor de creație și apoi într-o rețea educațională extinsă, gruparea organizată
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
benessere sociale di cui gode un individuo, è necessario tener presente anche îl peso o îl valore che ciascuno attribuisce ad un determinato insieme di funzionamenti: egli și pone infatti îl seguente quesito "a che titolo și potrebbe affermare a priori, în modo radicale, che determinați funzionamenti sono più rilevanti di altri?". L'importanza attribuita al punto di vista soggettivo în modo così assoluto, secondo la Nussbaum ha condotto Sen, di fatto, a non individuare una serie di capacità fondamentali minime
[Corola-publishinghouse/Science/84978_a_85763]
-
un sens care îl impune ca valoare ontologică incontestabilă. Nu doar că realul conține acest sens iluminator, dar e luminat și transfigurat de el, iar ceea ce trebuie sesizat - intuit și înțeles - este tocmai semnificabilul care face realul posibil, un a priori al prezenței care conferă un sens, căci "realul este întotdeauna un deja acolo, deopotrivă opac și debordant"3. La nivelul trăitului, al experierii existențiale, corporale, nonsensul însuși al realului este un sens. "Ca atare, însă, realul nu are încă aspect
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
nu are nimic de dat, doar de luminat. "Lumina unui posibil? Da, și anume în înțelesul că posibilul iluminează întrucât anticipează (...). Realul e trăit ca un câmp de posibilități. Mai mult încă: el apare prin posibilitățile pure care sunt a priori-urile"5. Realul imaginii (prin extensie: al trupului poetal ca prefigurare a corpului poetic) formează o lume atipică, lumea estetică a unui câmp de posibilități care nu sunt ireale în raport cu datele existenței concrete; "ele nu sunt rudele sărace ale realului
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
în necesitatea ca limbajul, saturat și borțos de real, să și nască - în expresia specifică a textului - o realitate vie de ordin artistic", "un spațiu virtual între semnificant și semnificat"9. Dacă realul apare prin posibilitățile pure ale unor a priori semnificabile, el deschide spațiul virtual al unui ascuns, ființarea de interval a inaparentului care se întrevede în lumina acestei deschideri. Iar ceea ce se aduce la vedere sunt "ordinea și datele unei noi lumi văzută prin interstițiile lumii reale", "un azur
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
dus pe unde sidefii de vânt"32. Cuvântul de la început (Mircea Ciobanu) Dacă a înțelege imaginea nu înseamnă a o explica, ci a o simți, căci "poemul poartă în noi fructele sale"33, atunci ea ni se dă ca a priori afectiv. Ni se arată în ființa sa însuflețită, atât prin desăvârșirea formei cât și prin aura de sensuri ce iradiază în lume. Interioritatea ei este noua lume care se revarsă în exterior, apare din întunericul unui ascuns pe care îl
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
filozofiei transcendentale, care se rezumă exclusiv la investigarea posibilităților de cunoaștere. Refuzând imobilitatea apriorismului, Dilthey mută modelul de cunoaștere kantian plasat de autorul Criticii rațiunii pure într-un cadru atemporal într-un alt cadru, veșnic fluctuant: cel al istoriei. "A priori-ul lui Kant este rigid și mort", declară el în Breslauer Ausarbeitung unde afirmațiile sale sunt mai categorice decât în oricare altă lucrare și apoi continuă: "Condițiile reale ale conștiinței și presupozițiile sale, așa cum le concep eu, sunt un proces
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
pierduse autoritatea de altădată, iar încercările neokantienilor și ale neohegelienilor de a menține treaz interesul pentru modelele lor glorioase constituie în fond expresia dorinței de readapta o paradigmă clasică la exigențele noului Zeitgeist. Contestată ca ontologie, ca o construcție a priori cu privire la întreg, filozofiei îi mai revenea acum doar rolul modest în raport cu prestigiul de odinioară de a investiga problema limitelor și a valorii cunoașterii. Însuși faptul că acești discipoli sunt dispersați în felurile școli și orientări certifică degringolada metafizicii tradiționale în
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
naturii a idealismului german de acea conștiință de sine a științei exacte" ce se va manifesta o dată cu Helmholtz, Mircea Flonta precizează că pentru acesta din urmă prioritatea cunoașterii obiective a naturii este reprezentată de "renunțarea la puncte de vedere a priori" și de investigația "fără idei preconcepute", căci "adevăratul om de știință se ridică treptat de la cercetarea, amănunțită și metodică, a faptelor izolate spre formularea unor legi universale prin generalizări inductive" (Imagini ale științei, p. 139). 73 L. Blaga, Fețele unui
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
îndoială vezi și supra nota 32). Ca atare, contraargumente la cutare sau cutare afirmație romantică sau despre romantici se pot aduce oricând. O dovadă în acest sens ne-o oferă chiar raportările diferite la problema aflată în discuție. "Demonstrația a priori aduce totuși cu sine un calm fericit, pe când observația rămâne întotdeauna ceva incomplet și nedesăvîrșit", nota Friedrich Schlegel în Fragmente, unde el se dovedește un romantic atașat de ipoteze, precum clasicii de presupoziții (vezi I, 2B), și conturează avant la
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
că este integrat, dar chiar contribuie decisiv la făurirea istoriei. Redescoperim aici ceea ce am numit vocația demiurgică a romanticilor. Am anticipat care sunt consecințele acestor istoricizări. O dată cu "istoricizarea istoriei" sunt puse sub semnul întrebării "modelele supraistorice capabile să garanteze a priori raționalitatea sau măcar inteligibilitatea procesului istoric". Pe de cealaltă parte, "competența reflecției filozofice sistematice nu mai e suficientă pentru a stabili ce este omul"17. Lucrurile nu se mai desfășoară conform unui plan prestabilit, ci decurg de la sine, în virtutea propriei
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
lui cu supraistorismul. Faptul că un istorist ca Dilthey nu abandonează total o abordare transcendentală nu înseamnă că el ar ceda unor tentații supraistoriste, deoarece o distanțare de universalismul hegelian se poate înfăptui chiar printr-o relativizare a cadrelor a priori, și nu neapărat prin negarea existenței acestora. În sensul existenței unei coordonate apriorice la nivelul istorismului în general ne îndrumă și Schnädelbach atunci când, referindu-se la Droysen, vorbește așa cum am văzut despre "o ciudată încrucișare între filozofia transcendentală și ontologia
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
parte, apriorismul lui Dilthey nu este nicidecum static, rigid și atemporal, ci se (re)constituie istoric, însușindu-și experiența și transformându-se o dată cu ea, fără a o premerge în mod absolut, în vreme ce pentru Kant transcendental este ceva care "premerge (a priori) experiența", chiar dacă "nu are totuși altă menire decât de a face posibilă cunoașterea acesteia" (s.n.)71. Pe de altă parte, la Dlthey, actul și obiectul cunoașterii sunt inseparabile (vezi II, 1Bc); așadar, apriorismul lui Dilthey vizează simultan subiectul și obiectul
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
este instituită pe baza experienței de viață, conștiința de sine devine conștiință istorică, iar din acest moment "se înțelege și pe sine ca fapt istoric", așa cum am arătat (vezi II, 1Bc). Dar ea nu este "necondiționatul", spune Dilthey 82 a priori-ul pur, am adăuga noi -, deoarece trebuie să îndeplinească "un șir de cerințe". Riedel are în vedere patru asemenea condiționări, la care ne-am referit deja pe parcursul lucrării și pe care acum le putem sintetiza astfel: integralitatea 83, istoricitatea 84
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]