3,372 matches
-
de locuințe se Întindea cît vedeam cu ochii. Grupul de blocuri cu patru etaje, deși pe teren mai ridicat, se scufundase Într-un abis uriaș dezvăluind o rețea ornamentală de lumini. Nici n-am visat să-mi apară o asemenea priveliște. Din punct de vedere spațial, nu era nici un dubiu că orașul exista, dar din punct de vedere temporal era asemenea unui vid. Deși exista, mi se părea Înspăimîntător că trebuie să recunosc că de fapt el nu există. Cele patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
rulau fără Îndoială pe drum și era cert că simțeam vibrațiile mașinii. Cu toate acestea, orașul meu dispăruse. Probabil că n-aș fi avut niciodată curajul să trec dincolo de curbă... și acum eram sigur că nici n-o voi face. Priveliștea albă a lămpilor de stradă... Mase de oameni grăbindu-se spre casă și devenind transparente cu fiecare pas pe care-l făceau. Am țipat la șofer, care Încetinise ca și cînd ar fi vrut să Întrebe ceva: — Întoarce! Repede! Ieși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
crivăț necunoscut venit nu din geografie... Europa înspăimântată la marginile acestui ocean în extensie fotografiile lui Stalin... - „Nu, Ana, nu a venit timpul nostru... Acum începe ceasul scufundării în întuneric. Câmpia aceea vastă, comuna, casa cu pridvorul cu stâlpii sculptați, priveliști sincopate, tu însăți cu respirația tăiată patru decenii de acum înainte, și după aceea cine știe ca va mai fi. Încep aberațiile, ne vom trezi îmbătrâniți, trăiți fără rost, cu visele înțepenite; soțul tău va albi, chiar fiica ta va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
stăm puțin, domnule doctor. Numaidecât trebuie să stăm. Lumina din fund începea să se umbrească și din acea umbră prinse a se despleti cătră curmătură o ceață subțire. Îndată ce se așeză pâcla aceea de toamnă, schimbând înfățișările dintru început ale priveliștii, paznicul deveni neliniștit. Prindea să se amestece funingine în pâclă, când el se sprijini în coate și înălță fruntea. Mormăi ceva. Ce este? a întrebat șoptit stăpânul. Cred că ne putem întoarce. Da, domnule doctor, dar nu înțeleg ce caută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pripor. Le sosise pe boare de vânt, din susul apei, înștiințare de mirosuri aspre: cobora de la stânile Șurianului o turmă, cu toții asinii, tărhatul și cânii. A trecut domol, într-un nour de pulbere. A rămas un sunet de clopot, după ce priveliștea s-a prelins în cotitură. Alte tălănci tari nu se mai auzeau, măcinate de murmurul Frumoasei. Dar acel clopot mic de aramă rămânea distinct și singur și-l auzeau desigur și căprioarele, în țancul nevăzut unde se opriseră. Nu multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și cu Traian mai sus, pe o rovină cu jipi, ca să caute vatra unei scroafe de mistreț, care începea să iasă cu godinii după ea, privindu-i cum se joacă. Pândind el într-acel fund de vale, i-a plăcut priveliștea și avea coraj. A mas la Braniște și nu-și mai aducea deloc aminte de întâmplările ce povestise badea Toma Orășanu. S-a întors la Prelunci în ziua de 30, după amiază. A început să-i bată inima, văzând căruța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Pera, la un hotel apusean; dar zilele mi le petreceam mai mult în Istambul. Cercetam bazarurile și marile moschei ale sultanilor cuceritori. Căutam în Hipodrom și la basilicile vechi prefăcute în geamii urmele Bizanțului. Pe mine mă interesau îndeosebi unele priveliști și locuri în legătură cu istoria Moldovei. Aveam nevoie de ele pentru un roman istoric pe care tocmai îl isprăveam: Zodia Cancerului sau Vremea Ducăi-Vodă. Așa încât, uneori mă despărțeam de prietinii mei, ca să cercetez colțul de oraș unde a fost cândva Bogdan-Serai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ca să se bucure și el de călătorie și să-ți fie inima blândă când vei ajunge acolo. Gingir iubește pe Mustafa ca pe-un Dumnezeu. —Bine, a încuviințat sultanul. Pregătește-ți pruncul. Îl iau cu mine, ca să se bucure de priveliștile împărăției noastre ca de niște jucării ce nu vor fi niciodată ale lui. —Vai... a suspinat doamna Roxelana. —Mângâie-te, a zâmbit Soliman căci partea lui în această lume nu e cea mai rea. Coconii măreți sunt mai în primejdie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
armurile noastre? întrebă mirmilonul Socrates, un grec micuț, faimos pentru viteza lui în alergare. Ne-au îmbrăcat în negru... Chiar și scuturile sunt negre. Suntem nefaști! Fu redus la tăcere de o mișcare bruscă a platformei, dar, mai mult, de priveliștea ce se deschise în fața ochilor săi când platforma se opri. — Dar suntem în vârful unui deal! strigă tracul uimit. Jos se vedea amfiteatrul ce înconjura arena, transformată într-un peisaj cu coline înierbate printre care curgea un râu, cu tufișuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
din Rishikesh, spuse un profesor ce venise tocmai de la Chittagong, care ieșea în fiecare zi din coliba lui, se uita la un izvor cu apă fierbinte și medita. Nu mai practica nici un alt fel de privațiuni sau de meditație. Doar priveliștea izvorului fierbinte îl trimitea în samadhi. — Vai, și ce necazuri am avut la oficiul poștal. Domnișoara Jyotsna, care devenise o vizitatoare obișnuită, era fericită să își poată asuma intimități din anii de formare a lui Sampath. Câteodată făcea câte-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
atâta vreme, fără a se lăsa văzut, prin cântecul său. Oriunde se ducea, își lua cu el caietul ca să poată nota numele fiecărei păsări imediat ce o vedea, dar cele mai multe succese la înregistrase de la fereastra băii, care avea cea mai bună priveliște dintre toate: asupra văii și a unui pâlc de copaci în apropiere. — Treron phoenicoptera phoenicoptera, murmură pentru sine ca o mantră. Dar în dimineața aceea nici măcar o cioară sau o vrabie nu brăzda întinderea neșfârșită a cerului. Dezamăgit, coborî binoclul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
la medicul-șef. Acesta, în ciuda unei dureri acute într-o parte, își pusese șapca Gandhi și pornise alături de domnul Chawla să-l vadă pe Verma de la universitate, deși pe un drum ocolit care le dăduse ocazia să se bucure de priveliștea munților. Verma însuși plecase de acasă pe drumul obișnuit către univeristate, prin Grădinile Badshah, împreună cu prietenii săi Poncha de la Epidemiologie și Sinha de la Virologie. Astfel că, în dimineața aceea, nici unul nu reuși să-i găsească pe ceilalți și, oricum, amenințarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
din timpul nopții se retrag ca valurile, lăsându-te fără nimic când te trezești. Nu și-l putea însuși. Dacă acesta s-ar întinde și și l-ar însuși în schimb pe el. Dacă ar sta acolo destul timp, aproape de priveliștile și sunetele sale, oare nu ar pătrunde înlăuntrul său așa cum relieful pătrunde în tot ce face parte din el? Oare n-ar coborî pădurea numai puțin, să-l înghită în sălbăticia sa, lăsând în urmă familia, adepții, să caute în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
să se plece cu interes asupra noului volum de versuri? Ei bine, prezentul volum, Aproape de cer, al doamnei Vera Crăciun, este dedicat mamei sale, atâta doar că, spre deosebire de primele sale cărți Meditații și cuvinte, respectiv Doruri albe - în care trecea priveliștea universală prin ochii mamei sale, acesta pune în lumină o creatoare deja maturizată, chiar dacă își deschide sufletul la fel de liniștită și expresivă (ori cu atât mai mult dat fiind experiența acumulată în timp), care își permite să treacă prin ochii săi
Poemul iubirii. In: Aproape de cer by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Imaginative/318_a_544]
-
mamei sale, acesta pune în lumină o creatoare deja maturizată, chiar dacă își deschide sufletul la fel de liniștită și expresivă (ori cu atât mai mult dat fiind experiența acumulată în timp), care își permite să treacă prin ochii săi, prin simțirea proprie, priveliștea largă a lumii și a simțirii umane. Spațiul și timpul în care autoarea trăiește și se manifestă, aducându-le în fața cititorului, au coordonate mai largi în acest volum. Trăirile sale lăuntrice sunt mai adânci și depășesc adeseori cadrul familial în
Poemul iubirii. In: Aproape de cer by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Imaginative/318_a_544]
-
repezea la ei și, cu o voce dogită, le arunca insulte izbitor de vulgare, care o făceau pe biata femeie să fugă cât vedea cu ochii. Apoi Livia îi cerea scuze lui Vultur-în-Zbor, încercând să pară o fetiță sfioasă îo priveliște care-ți făcea greață), și spunea: — îmi pare rău, iubire. Ți-am cam stricat cheful, nu? De doamna Cramm nu puteai scăpa. Deggle apăruse pe scenă destul de recent: acum vreo optsprezece luni. Asta făcuse traiul și mai insuportabil pentru că acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
cu privirea pe Elfrida, care, cu ochii plecați, asculta vocea soțului ei. Iată o altă sursă de plăcere. Degetele ei lungi se jucau încet și complicat, cu un capăt de ață,împletindu-l încoace și-ncolo printre ele. Era o priveliște hipnotică. Ignatius spunea: Aspectul care-mi place mai presus de toate în K este absența oamenilor de știință. întotdeauna mi s-a părut rușinos faptul că niște amărâți de tehnologi și-au arogat dreptul de a fi numiți astfel: oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
lui Ignatius Gribb, încărcat cu hârtii și dosare, pene de scris și cerneală făcută-n casă. Mai erau și cărțile lui, împrăștiate pe birou, pe scaun, pe podea, căzute de pe rafturi și policioare. Chiar și dezordinea în sine era o priveliște scandaloasă în această casă. Patul era chiar sub fereastră. Acolo, în umbrele lăsate de obloane, zăcea o siluetă întinsă, nemișcată, moartă, întunecată. O altă siluetă, nemișcată, vie, și tot întunecată, stătea lângă pat. O lumânare neaprinsă era așezată pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
experiența îmi va fi de ajuns pentru mult timp. Ușa se balansă deschizându-se complet și, lovindu-se de peretele toaletei, scoase un sunet înfundat și greoi care se opri, în mod stupid, în gâtul meu. Sau poate era din cauza priveliștei dinăuntru: o fată, sprijinită de vasul toaletei, fragilă precum o grămăjoară de bețișoare înfășurate într-un șervețel. Părul deschis la culoare îi ascundea fața, mâinile îi atârnau fără vlagă pe lângă corp, ca niște frunze care cădeau din crengile încheieturii mâinii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
nu era lumea mea. Mă simt ca un turist într-o excursie de-o zi, am spus cu veselie în glas când Sebastian a deschis ușa de la apartament. Bătăile inimii mi s-au accelerat. Eram îngrijorată că trebuie să suport priveliștea omniprezentei sale uniforme de „Sloane la joacă“ acoperindu-i statura atrăgătoare, dar, în schimb, purta pantaloni albi de in și ceva asemănător unui pulover de cricket, alb cu dungi mari albastre la gât. Nu era desprins din fanteziile mele, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
barul. Am făcut pentru fiecare un gin tonic - așa cum o cerea locul - și m-am plimbat prin jur, observând cu interes apartamentul. Era mai degrabă un apartament de burlac, care nu spunea nimic despre proprietar; confortabil, dar anonim. Avea o priveliște foarte frumoasă, soarele începând să apună scălda acoperișurile clădirilor într-o lumină portocalie difuză; eram la etajul patru, îndeajuns de sus ca să văd în depărtare gazonul cimitirului Brompton, care era mai atrăgător decât s-ar crede. Ar fi rost de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
un uriaș dom de sticlă, care fusese construit pentru a epata concurența. Mi-aș fi putut petrece întreaga după-amiază întinsă pe covorul de mușchi verde privind norii care treceau ușor, deasupra capului meu, dar, vai, convențiile sociale interziceau asta. Totuși, priveliștea asupra Londrei era fantastică; era seară, soarele doar ce începuse să apună, și majoritatea invitaților erau afară pe terasă, adunați în grupuri, sprijinindu-se de balustradă pentru a-și arăta unul altuia repere îndepărtate. Era pentru prima dată când priveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
ulterior în instalație. Partea de sus încă își păstrase forma ei inițială, dar partea de jos se turtise peste corp de parcă încerca să-i stoarcă orice urmă de viață. Împrejurul lor, imensele inele de argint se întindeau ca o ramă. Priveliștea era atât de ireală încât pentru câteva secunde nu m-am putut uita; era ca un tablou, o operă de artă pusă în scenă. Era mai ușor de crezut că acel corp, cu fața acoperită, era mai degrabă un manechin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
nimic despre obiceiurile lui Charles, a spus Hawkins pe un ton exagerat de dezinteresat. Dacă nu greșesc, el e cel care a găsit cadavrul. Sebastian Shaw. Tânărul energic și pus pe treabă. Conducând respectuos un client a fost confruntat cu priveliștea neplăcută din hol. S-a comportat ca la carte: a verificat dacă acea priveliște neplăcută nu mai are suflu și a împiedicat pe oricine să calce în zonă. L-a împiedicat chiar pe mai sus-numitul client să o șteargă, ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
Dacă nu greșesc, el e cel care a găsit cadavrul. Sebastian Shaw. Tânărul energic și pus pe treabă. Conducând respectuos un client a fost confruntat cu priveliștea neplăcută din hol. S-a comportat ca la carte: a verificat dacă acea priveliște neplăcută nu mai are suflu și a împiedicat pe oricine să calce în zonă. L-a împiedicat chiar pe mai sus-numitul client să o șteargă, ceea ce pun pariu că s-ar fi întâmplat dacă i s-ar fi dat măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]