2,262 matches
-
din bucătărie, a cărei ușă stătea deschisă, pentru a revărsa lumina veselă pe podeaua cu dale. Era seară și se Întuneca, iar ei ședeau În bucătăria-salon a căsuței lui George Gammon, ascunsă după zidul grădinii de la Lamb House. George așteptă răbdător. De când se Întorsese din război, era greu de știut dacă Burgess nu auzise o Întrebare sau dacă nu voia să răspundă. — Ți-am povestit vreodată cum a fost cu el când m-am Înrolat? zise el În cele din urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
cu vreunul sau altul dintre copii, poate cu vreun alt musafir, dar cu siguranță cu un câine - Chang sau minusculul său succesor, terierul Don -, coborând dealul și Îndreptându-se spre câmpie, trecând pe lângă iazuri, pe lângă locul unde, vara, măgărușii așteptau răbdători copii pe care să-i ducă la plimbare, și apoi rătăcind după cum Îi purta voia, sau coada fluturând a câinelui, poate spre Spaniards Road, unde Du Maurier, conform unui ritual superstițios privat, trebuia să atingă cu bastonul ultimul copac Înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
aproape fizică, oprindu-l locului. Dacă Soțul ideal era genul care plăcea spectatorilor contemporani din West End, atunci Guy Domville, cu purtările sale de modă veche și limbajul Înflorit, cu eroul său de o moralitate pedantă și eroina reținută și răbdătoare, cu dilemele sale etice reale și pledoaria finală pentru sacrificiul de sine și renunțare, cu siguranță nu era. În ciuda ultimelor zile și ore când aproape se Îmbolnăvise de grijă, abia acum Începu să creadă În posiblitatea eșecului și Își continuă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
fi trimis Înapoi pe front, descolăcindu-se În el ca un arc puternic. N-a povestit până acum nimănui cum a fost cu adevărat, dar a venit vremea să se descarce și Îi convine să aibă un ascultător tăcut și răbdător, care nu-l Întrerupe, nu-i pune Întrebări și nu face comentarii. Faptul că am fost rănit n-a fost cel mai rău. Într-un fel, asta a fost partea cea mai bună. Abia Îi schimbaserăm pe cei din Batalionul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
și poemele În minte, Începe să recurgă mult mai frecvent la colaboratori. Majoritatea sunt copiști devotați sau „dactilografi“ cărora le dictează cele concepute mental. Criticul Emir Rodríguez Monegal comentează, În cartea sa Borgès par lui-même, că, deși deosebit de amabil și răbdător cu colaboratorii, Borges e cel care cântărește, discută, examinează și aprobă fiecare cuvânt din text. Astfel Încât volumul rezultat din atari colaborări e, Înainte de orice, o carte de Borges. Dar Bioy e, fără nici o Îndoială, un colaborator mai mult decât excepțional
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
33,4 secunde, domnule, preciză Tina. Opri banda și Întrebă, palidă la față: — Vrea cineva s-o revadă? — Nu acum, spuse Harry. Bătea cu degetele pe brațul fotoliului, cu privirea În gol, gândindu-se. Nimeni nu spunea nimic; Îl așteptau răbdători pe Harry. Norman realiză cât de mult se baza grupul pe Harry. „Harry este cel care gândește pentru noi. Avem nevoie de el, avem Încredere În el.“ — OK, spuse În sfârșit Harry. Nu se poate trage nici o concluzie. Nu avem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
a reușit În modul cel mai simplu posibil, atacându-mi domeniul de studiu“. Norman se minună cum de reușise Ted acest lucru. Tot timpul petrecut În universitate trebuise să-i asculte pe acești savanți „hard“ - fizicieni și chimiști - explicându-i răbdători că psihologia asta nu Înseamnă mare lucru, În vreme ce ei Înșiși mergeau din divorț În divorț, soțiile lor aveau aventuri extraconjugale, iar copii lor se sinucideau ori intrau În buclucuri cu drogurile. Încetase de mult să se lase antrenat În astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
se golise. Am să-ți spun eu care este, zise Beth. Am verificat: este Norman Harrison Johnson! „Nu, Își spuse el. Nu, nu, nu! Nu poate fi adevărat!“ — Știu că e greu de acceptat, continuă Beth cu vocea ei domoală, răbdătoare, aproape hipnotică. Și te Înțeleg. Dar dacă ai să stai să judeci, ai să-ți dai seama că tu ai vrut să se ajungă aici. Tu ai vrut ca eu să Înțeleg asta, Norman. Păi, doar cu câteva minute În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
-i fie foame și nu (am chicotit puțin când am spus asta) a făcut pe ea, dar nu se oprește din plâns. Păi, am examinat-o și, din câte-mi dau eu seama, nu are absolut nimic, mi-a explicat răbdător doctorul. — Dar de ce plânge? — Pentru că e bebeluș. Cu asta se ocupă bebelușii. Tipul studiase șapte ani medicina și asta era cea mai bună explicație pe care putea să mi-o dea? Nu eram deloc convinsă. Poate că fetița plângea fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
i-am răspuns eu ocolind-o ca să pun în dulap niște semințe de pin. —Și ce faci cu el? m-a întrebat ea uitându-se la busuioc de parc-ar fi fost radioactiv. —E o plantă, i-am replicat eu răbdătoare. Biata mama! Înțelegeam cât de nesigură și de amenințată se simțea. —Ei, nu poate să fie cine știe ce de capul ei dacă n-au putut s-o pună la ghiveci, mi-a declarat ea triumfătoare. S-o fi simțind ea nesigură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
dacă tragi scaunul mai în față, să-l pui la loc. Nu vreau să mă așez în mașină și să mi se pară că m-am îngrășat o grămadă peste noapte. —Nu-ți face griji, tată, i-am spus eu răbdătoare în timp ce-mi luam haina și geanta. Ne vedem mai încolo. Era mult mai ușor să treci o cămilă prin urechea acului decât să împrumuți mașina de la tata. Cum am închis ușa de la sufragerie în urma mea, l-am auzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
am zis cu răceală. N-o să fac o scenă. James a avut bunul-simț să pară rușinat. — Nu de asta îmi fac griji, mi-a răspuns el. Chiar așa? am rânjit la el. — Chiar așa, mi-a răspuns el ceva mai răbdător. Uite ce e Claire! Trebuie să vorbim. Nu mai e nimic de spus, am replicat automat. Hoopa! Iar începusem. Iar o luasem cu clișeele. Sincer, îmi venea să mor. Era așa de jenant. Și nu mi-ar fi păsat. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
mariajul nostru se încheiase în sfârșit. Nu era vorba decât de faptul că mereu mai rămâne nițel loc pentru dubii. Știți, mă întrebam: dacă aș fi fost mai drăguță, dacă aș fi fost mai puternică, mai blândă, mai hotărâtă, mai răbdătoare, mai dulce, mai bună, mai rea, mai crudă, dacă mi-aș fi impus mai des punctul de vedere, dacă mi-aș fi ținut gura mai des, oare mi-aș fi salvat căsnicia? Mă torturam singură cu gândurile astea. Pentru că, până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
univers. Îți pui părul pe moațe, Îți tragi un costum purpuriu din piele de rechin și intri În fantastica lume a tenebrelor. Bill McPherson, procuror districtual, face asta - În fiecare joi seara. Dar să vorbim concret: Marion McPherson, mult prea răbdătoarea hausfrau a lui Darktown Bill, crede că Billy al ei Își petrece serile de joi la Olympic Auditorium, uitîndu-se cum mexicanii de categoria cocoș Își cară pumni cu nemiluita pe ring. Numai că ea se Înșelește. În serile lui de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
se părea că nu-i rămâne decât să contemple moartea. Îngrozitor de speriată la început, pe urmă obișnuindu-se - Doamne, cu câte ajungi să te obișnuiești! - și vrând să știe ce i-ar mai putea trece prin cap. Culcată pe spate, răbdătoare, neputincioasă, părea că se află într-un leagăn. Dar putea semăna și cu altceva leagănul acesta, încerca să nu se gândească, dar o voce din adâncurile ei îi tot repeta: leagăn, leagăn, leagăn... Afară ploua de câteva zile în neștire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
fiere, pe care îl are mereu de atunci. Se gândea că nimic nu e veșnic. În clipa următoare s-ar putea să nu mai existe, dar nu se putea împotrivi, încât, culcată pe spate și neputincioasă, nu poate fi decât răbdătoare, obligată să accepte totul. După îndelungă vreme în care privise geamurile aburite, tăcută și incapabilă să înregistreze celelalte zgomote ale spitalului, începuse să accepte condiția ei de neputință în patul-leagăn - din care e posibil să se ridice, cum e posibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
fie îngrijită, omul trebuie respectat până în ultima clipă. Toate astea la un loc era ca și cum și le-ar fi spus din nou când o sprijineau de brațul și umărul tremurător, ea de o parte, Andrei Vlădescu de cealaltă parte, așteptând, răbdători, să-și vâre picioarele în papucii de pâslă vișinie și s-o conducă la baie. După care Andrei Vlădescu a închis ușa, lăsându-le acolo, dar așteptând la câțiva pași pentru drumul în sens invers și auzind toate zgomotele neputinței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
și nu descoperea ceva asemănător, dar în clipa următoare uitase ce căuta. I se părea doar că pământul se lățește, ca să încapă lucrurile prezente și cele pe care memoria ei le aducea înapoi, privea lărgirea cu indiferență, cu o imobilitate răbdătoare și când anotimpurile au încetat să se mai perinde în acea nebunească sarabandă, era surprinsă că pe pământul acum lățit vrând-nevrând stăteau înfipți aceiași arbori ai parcului, cu ramurile legănate în adierea călduță, pe care îi urmărea cu ochi obosiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
se uita numai la el insistent, cu obrazul palid sub boare de pudră trandafirie, până în clipa în care el și-a întors spre ea privirile-i albastre, nedumerit, a ridicat din umeri și s-a așezat la fel de drept în fotoliu. Răbdătoare, Rodica Dumitrescu l-a privit o clipă, apoi s-a trântit pe canapeaua din fața fotoliului-balansoar, lăsându-ne pe spate, după ce își trecuse mâinile prin părul bogat și negru, făcând să zăngăne lănțugul atârnat de gât. Se uita la Vlad Dumitrescu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Dorothy pufnește. — Faptul că George a absolvit un colegiu agrar acum douăzeci de ani nu înseamnă că are habar ce se întâmplă în societatea modernă. Nu știe nici măcar ce este rata de conversie, pentru Dumnezeu! — Rata de conversie? Dorothy explică răbdătoare, ca și cum s-ar adresa unui argat slab de minte: Cantitatea de hrană vârâtă în animal și produsul obținut din el, carnea adică. Zău așa, e deajuns să citești câteva numere din Farming Express și înțelegi totul perfect. Presupun că ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
acolo toată noaptea și să trag gloanțe mentale În direcția „Apt. A“, dar am auzit pe cineva dregându-și vocea, am ridicat privirea și l-am văzut pe micul și tristul liftier, care se uita la mine și mă aștepta răbdător. — Scuză-mă, am murmurat În timp ce mă urcam În lift. Nici o problemă, a răspuns el aproape În șoaptă, analizând atent podeaua de lemn. Cu timpul o să fie mai ușor. — Poftim? Îmi pare rău, dar n-am auzit ce ai... — Nimic, nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
nu am cum să scot un articol de unde nu e. Înțelegi? Răspunsul ăsta venise Într‑un sfârșit din partea unui colaborator care, deși lucra la Page Six, fusese Însărcinat cu misiunea de a găsi articolul acela, ca să scape de mine. Fusese răbdător și dornic să mă ajute, dar se săturase de activitate de caritate pe ziua de azi. Emily vorbea pe cealaltă linie cu unul dintre redactorii colaboratori pe probleme culinare de la ziarul lor, iar eu Îl obligasem pe James să Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
momentul În care ea arunca, inevitabil, o primă tranșă după ce le despacheta. În plus, de regulă, jumătate dintr‑o valiză era ocupată de vreo două duzini de cutii portocalii de la Hermès, fiecare conținând câte o eșarfă albă care Își aștepta răbdătoare rândul să fie pierdută, uitată, rătăcită sau pur și simplu aruncată. ↔ Am Închis telefonul după ce am făcut un efort sincer să par grijulie și am dat cu ochii de Lily: stătea Întinsă pe canapea, fuma o țigară și bea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
tău, m‑aș pregăti cu ce am. Pun pariu că nu Îi pasă câtuși de puțin când a fost programată vizionarea. Stef a Închis telefonul fără vreun alt cuvânt, iar eu m‑am apropiat de ușa Mirandei și am așteptat răbdătoare să mă observe. Când s‑a uitat În direcția mea și a așteptat să vorbesc, i‑am spus: — Miranda, tocmai am vorbit cu Stef, a spus că, dat fiind că vizionarea fusese programată doar pentru mâine, sunt câteva articole care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
față lunatică: lui Kay Îi plăcea să-i urmărească mereu cum se descurcă. O interesa să-i vadă cum Își croiesc Încet drum pe stradă - bărbatul, Îngrijit, Într-un costum de culoare Închisă, ca un antreprenor de pompe funebre, băiatul, răbdător, serios, frumos - ca alegoria tinereții și bătrîneții, se gîndea Kay, pictată de Stanley Spencer sau alt pictor modern și prețios ca el. După ei, sosea o femeie cu fiul ei, un băiețel vag șchiop, cu ochelari. Apoi urma o bătrînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]