2,283 matches
-
a nimerit mai bine. El e mecanic prin Germania. Toți de aici au plecat În bejenie, cum se spunea mai demult. Răii ăștia au Închis toate fabricile și au conturi prin bănci de milioane. Mă mir cum de-i mai rabdă pământul! Eu am avut câteva iugăre de pământ, În loturi mari, uite acolo peste Mureș. Noroc de mine că am fost aici paznic vreo zece ani și acu Îmi dau ceva pensie. Baba mi-o murit demult și copiii s-
GĂLĂUȚAŞUL by IOAN DOBREANU () [Corola-publishinghouse/Science/1183_a_1894]
-
ales din punct de vedere material; p. 210, r. 8 9 : „Paza bună trece primejdia rea” prevederea și evitarea pericolului sunt avantajoase pentru om; p. 212, r. 4 5: „eu, ca omul cel bun, tot am tăcut și ți-am răbdat” omul bun, din dorința de a nu fi sursa unor discuții inoportune, 73 neglijează aluziile și faptele celorlalți, îndreptate cu răutate asupra lui; p. 214, r. 6 7 : „nu ne era a învăța, cum nu-i e cânelui a linge
Ion Creangă sau arta de trăi by Ana-Maria Ticu () [Corola-publishinghouse/Science/1209_a_1921]
-
cocoașă, dacă ar fi aflat spusele mele. De frica bătăii, am acceptat să fiu șantajat în diverse lucruri copilărești, să fac nedreptăți altor copii. Pentru mine lucrul acesta a fost un calvar până într-o zi când n-am mai răbdat și cu toate consecințele posibile, am da t j os „jugul”. — V-ați descătușat, deci? — Respectivul copil nu a avut curajul să mă toarne și lucrurile au reintrat în normal. Dar, desigur, ace astă întâmplare și a lăsat amprenta și
Îngusta cărare către lumină by Marian Ciornei () [Corola-publishinghouse/Science/1225_a_2212]
-
străine și arte, numai să nu le lipsească o îndrumare bună". (Erasmus Heinrich Schneider von Weismantel, 1713) din Firea românilor (coord. Daniel Barbu, Nemira, 2000). Poate atunci ar fi fost posibil, dar astăzi... ce îndrumări mai acceptăm, ce îndrumători mai răbdăm? Liviu Antonesei: Bun, autorii citați desigur că fac un fel de etnopsihologie avant la lettre, ei ne privesc pe noi, românii, ca și pe alții, ca și cum am fi un fel de substanță imuabilă, or noi suntem diferiți de la o epocă
Scriitorii și politica by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei () [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
Erau și inundații primăvara și pe vremea cositului cu apa pe lângă Zeletin de circa un metru distrugând fânul și o parte din recoltele de grâu, porumb, fasole sau alte culturi. Era mult de muncă, era și de învățat, era de răbdat de foame și nu rezistau la școală prea mulți. Dintre imaginile din copilărie sunt vii cele în care pe casa bunicăi Ruxanda (călugăriță spre bătrânețe) urca o capră care ne speria, c-ar fi necuratul; împușcăturile dintr-o înserare de
Giurgiuoana : sat, biserică, oameni by Dumitru V. Marin () [Corola-publishinghouse/Science/1193_a_1929]
-
amicală între mine și con... soarta. Ea zicea ceva, eu îi răspundeam și tot așa, până la un moment dat când mi-am zis că... cel mai deștept cedează. Așa că am amuțit. Acasă însă atmosfera se încinsese, eu nu mai puteam răbda să stau mereu cu gura închisă, așa că am preferat să ies din nou în stradă și să trag o raită prin cartier fumând câteva țigări. După o vreme, când am chitit eu că apele tulburi s-au limpezit, m-am
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
iar tonul era același. - Și apoi, n-ai nici talent, cine ți-a mai băgat în cap și prostia aceasta a scrisului, a continuat musca să mi se adreseze. Nu vezi că ești un ratat, un submediocru? Ei, le-am răbdat pe toate, dar când am auzit și acel ultim cuvânt, mi-a sărit muștarul și, la primul impuls, am vrut s-o strivesc, dar apoi am revenit la rațiune și mi-am spus că omul la beție spune multe. M-
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
familii de muncitori. Singurul venit era salariul lui tata, dar așa, săraci, am dus-o bine, pentrucă noi, cei mici, nu simțeam necazurile. Grija cea mare era a părinților, și făceau tot ce se putea pentru ca noi, copiii, să nu răbdăm de foame sau de frig. Știau că atunci când vom intra în vâltoarea vieții, vom da de greu. Era tata un bărbat înalt, bine legat, șaten, cu ochii căprui și cu brațele muschiuloase. Purta musteață tunsă scurt, cu sfârcurile retezate drept
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
albă ca hârtia cu unt și cu dulceață, gogoși umplute cu telemea, pudrate cu zahăr fin, pâine cu unt și cu salam din acela bun, de ne lăsa gura apă, nouă, copiilor săraci. Îl uram pentru că el avea și noi răbdam. Și nu dădea la nimeni o firimitură din bunătățile lui. Mânca singur tot. Și nu pe ascuns, ci în văzul tuturor, pentru a ne face să salivăm și mai strașnic. Și să zici că se prindea de el aceste bunătăți
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
gujulii, pe nume păduchi, dar trecusem cu bine și acest examen, căci vremea a trecut, și odată cu ea și păduchii. Mai exista pe atunci un cuvânt nostim numit foame. Auzi dumneata, n-aveam altceva mai bun de făcut decât să rabd de foame, o ocupație la modă pe atunci la unii alde noi, hazlie și foarte instructivă, pentru că te făcea nu știu cum, mai om, cu o demnitate specială a aceluia care putea rezista mai bine acestor surprize oferite în urma războiului. Pe atunci
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
Dumnezeu are grijă de toate. - Irosești banii aiurea și parcă te văd după o săptămână că n-ai bani să cumperi arpacaș pentru porumbei! - Las-că Dumnezeu e bun și mare! îmi răspundea. Și avea răspuns la toate. Erau zile când răbda pur și simplu de foame, ea și animăluțele. Atunci porumbeii, văzând că nu capătă nimic de la stăpâna ei, își luau zborul și se hrăneau și ei pe unde puteau, dincolo de Șorogari, de pe niște ogoare semănate recent cu porumb. Câteodată se
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
grăit-a Zarathustra” (“Cel mai hidos dintre toți oamenii”), Nietzsche referitor la omul cel mai respingător afirma: “Te recunosc, îi zice cu glas metalic, tu ești ucigașul lui Dumnezeu. Lasă-mă să trec. Tu ești acela care nu l-ai răbdat să te ațintească veșnic cu privirea sa, o tu, cel mai hidos dintre toți oamenii! Te-ai răzbunat pe martorul tău”. S-a considerat de cele mai multe ori că textul intitulat “Nebunul” („Știința voioasă”, cartea a treia) ca fiind prima mare
Nietzsche – critic al creştinismului. Semnificaţia sintagmei „Dumnezeu a murit”. Supraomul (Der Ubermensch). In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Liliana Cantemir () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2277]
-
sâni și le-a simțit sfârcurile când unchiul Nicos a dezbrăcat-o din priviri întâia oară. Lângă el, tanti Sofula, nevastă-sa, albă ca varul, desenează arabescuri infinite pe fața de masă cu arătătorul mâinii drepte. Unchiul Nicos, mereu zâmbind, răbdând toate impertinențele străbunicii, arbitrând elegant toate disputele din familie, i se părea tot atât de tânăr ca atunci când, așa cum dansase ea ieri cu toți bărbații ca mireasă, dansase el ca mire cu toate femeile în ziua nunții lui cu tanti Sofula. Apoi
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
de grânare, dar totul s-a dat peste cap când au aflat că rămăsese însărcinată. Au grăbit nunta. Acum ea îi ura pe toți, pe toți, pe tata care nu mai tace cu politica aia blestemată, pe mama care le răbda pe babele alea cicălitoare, pe Sofula cu plânsul ei și pe Nicos... Dar și pe unchiul Nicos, pentru că-l iubește, pentru că o să moară de dorul lui, pentru că... Nodul din gât se mai ridică de un deget: — Mamă, mi-e rău
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
domnesc, nu-i așa? — Eh, da, mama e de neam domnesc. Este, cine poate spune altfel? Dar doamna Maria, noră-sa, cine e? Știu eu? Judecă și dumneata: taică-său, negustor de abale din Rusciuc. Și crezi că se pot răbda una pe alta, nora și soacra? Evlavioasa doamnă Maria nu poate păși cu pace în Mitropolia țării pentru că a ctitorit-o ruda soacră-sii, vodă Constantin Șerban Cârnul. Nu poate și nu poate. Atunci ctitorește ea, din bruma de bani
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
că cele o mie de brațe i le-a lipit Dinu. I-a adus de la nemți pe doctorul care-l îngrijește, de pe la francezi bucătarii și grădinarii, uite așa, toți din preajma măriei sale sunt oamenii stolnicului și doamna Maria știe și nu rabdă ușor asta... Da, da, bătălia pentru averea părintească nu este pierdută, știe neica Dinu ce face, păstrează înscrisurile vechi și așteaptă până le-o veni vremea. În răstimpul în care prin mintea lui Mihai treceau asemenea socoteli, averea ce i-
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
țesale ajutorul de comișel calul lui vodă, armăsarul a prins să sforăie și să dea din copitele dindărăt mai, mai... — Asta e un semn? — Aș, ce semn, doar că dobitoacele sunt mai simțitoare ca oamenii. Calul plânge acum și nu rabdă nici lumina, că oamenii... Dacă nu eram noi, n-avea nici lumânare. Du-te sfinția ta la divan, îl priveghez eu pân’ la toacă. Binecuvântează. Omul se lăsă într-un genunchi. Mitropolitul rosti ceva neînțeles și-l binecuvântă. Ieși repede
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
atunci și-a simțit sufletul înrobit de dragoste pentru bărbatul ei. Era ca un fel de boală. Când s-a măritat era copilă, nici sânii nu i se rotunjiseră prea bine. I-a spus maica să fie cuminte, să-și rabde și să-și îndemne bărbatul. Așa a făcut, că era ascultătoare și intrase într-un neam mare. Dar până în iarna aceea, îi fusese frică să facă dragoste cu el. Când a rămas însărcinată cu Stanca a plâns de s-a
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
fel de vad, iar pe malul celălalt se făcea un drum care intra în pădurea Cotrocenilor. — Să trecem dincolo, să ne înfundăm în lăstăriș, oprim caii, îi țesălăm ca să se usuce și-ți spun ce am de spus, că nu rabdă... Drumul, un fel de scurtătură, nu era deloc curățit, primăvara încă nu înfrunzise lăstărișul și crengile lăsate făceau anevoie călăritul. Opriră. Descălecară. Turculeț desfăcu chingile șeilor, scoase dârlogii la amândoi caii, îl acoperi pe Breazu cu macatul turcesc pe care
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
de fagure. „Ce păcate l-or fi apăsând pe Ștefan? Doamne, ce ciudată e viața omului. Aveam vârsta lui Ștefan când l-au adus pe Barbu pe năsălie de la Stambul. Credeam atunci că lumea o să se sfârșească, n-o să poată răbda atâta jale, și iată, firescul și-a reluat drepturile.” Ridică privirea spre ușile împărătești și-l surprinse pe arhimandrit uitându-se pe după perdeaua neagră și râzând spre domnițele cele mici care se înălțau pe vârfuri și-și umflau obrajii vrând
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
cele mai bune vinuri, dar amintirea faptului că nu-și arătaseră revolta atunci când se dezvăluise atentatul împotriva prințului Ștefan le luase pofta de mâncare și de vorbă. Beizadeaua era cel mai tânăr boier din suita voievodului, iar ei, oameni maturi, răbdaseră atâtea zile duplicitatea aceasta. Din mijlocul mesei, vodă îi analiza rând pe rând. Lângă el, lui Ștefan îi tremurau mâinile și cu greu și le stăpânea ca să nu se audă zăngănitul tacâmurilor pe tipsiile de argint aurit. Dintre toți comesenii
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
mă duc la Iași să mă ungă și domn al Moldovei. Moldova, vai de capul ei cum este, este Moldova, oamenii ei toți de-un neam și de o limbă cu muntenii. Ei, tare aș vrea să știu cine o să rabde să vadă moldovenii și muntenii uniți sub un singur domn! Cine, austriecii? Ei mai văzură minunea sub Mihai Vodă cel Viteaz de l-au pus pe Basta să-l taie cu securea. Cine, polonii? Ei, hai să fim cu picioarele
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
vrea unite, le vrea fărâmițe, fărâmițe, să înghită mai întâi Moldova și pe urmă ce o da Dumnezeu. Bună socoteală, Efendi Pașa, după ce plătesc haraciul, ce-ți pasă cine mă taie, împăratul, țarul sau regele Poloniei. Cum crezi că ar răbda frații noștri creștini să ne vadă că ne unim, că devenim o țară mare, pe care să n-o poată mistui deodată nici unul dintre ei? Pentru Înalta Poartă, Valahia sau Moldova e totuna dacă sunt fiecare de o parte sau
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
aga Bălăceanu au înroșit cu sângele lor pământul. Noi am intrat peste mercenarii împăratului, fără tunuri, și i-am nimicit. Erau peste patru mii de ostași nemți și peste trei mii de unguri. Care voievod în locul nostru ar fi putut răbda să nu se avânte spre fapte de vitejie, știindu-se urmat de hoarda hanului? Dar am rămas pe colnic înconjurat de căpitanii mei. Priveliștea de pe deal era jalnică. Tătarii, ducând cu ei pe toți cei căzuți prinși, în frunte cu
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
sala cea mare, l-a chemat la sine pe Ștefan; în locul lui, în genunchi în fața voievodului său, ieromonahul Gherasim începu să curețe rănile de putreziciunea cărnii din jurul așchiilor rămase la scoaterea țepușelor. — Vaită-te, măria ta, când nu mai poți răbda, țipă! Moașele spun că, atunci când țipă, femeile în durerile facerii se ușurează și asta le ajută să rămână cu mintea întreagă. Zbiară, măria ta! — Cucernice, să-ți împărtășesc o taină, dar să nu o spui nimănui. Nu simt nici un fel
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]