2,809 matches
-
sufletul țărancelor.” Interesante ar fi deci dacă s-ar cerceta, care sunt speciile folclorice create și cultivate de preferință de către bărbați și care sunt speciile folclorice create și cultivate de către femei și ca urmare s-ar afla modul cum se răsfrânge psihologia lor în piesele ce le creează. Se impune a fi amintită concepția sa cu privire la valorificarea pe planul literaturii culte a creației populare. De la începutul carierei sale s-a declarat pentru inspirația folclorică într-o recenzie a ediției Baladelor si
Metodica folclorică şi concepția folcloristică la Ovid Densusianu by LIVIU MIRON () [Corola-publishinghouse/Science/1692_a_2975]
-
ridicat sufletul țăranului nostru ca să exprime suferințele și bucuriile lui cu tot ce aduc ele din depărtarea veacurilor ori din întâmplările de fiecare zi.” Ovid Densusianu apreciază mai mult doinele și strigăturile decât cântecele bătrânești, trăgând concluzia că poezia populară răsfrânge sufletul românesc mai mult cu aplecări spre lirism și satiră decât spre creațiuni epice " Această antologie, Flori alese ale poporului nostru, este structurată astfel: doinele și strigăturile sunt așezate la începutul lucrării, după care urmează cântece bătrânești . Să urmărim câteva
Metodica folclorică şi concepția folcloristică la Ovid Densusianu by LIVIU MIRON () [Corola-publishinghouse/Science/1692_a_2975]
-
a limbajului uman, elementele de maturație și elementele de învățare, funcțiile ontogenetice ale limbajului. După Constantin Păunescu și colaboratorii 123, "lipsa, apariția târzie sau imperfecțiunile vorbirii vor avea trei feluri de cauze: • deficitul de ansamblu sau de personalitate, care se răsfrânge, în mod secundar, asupra limbajului și vorbirii (oligofrenia, autismul infantil etc.); • deficitul "instrumental", afectează instrumentele de recepție și expresie ale vorbirii: deficitul auditiv, malformațiile organelor periferice afectate vorbirii, paralizia nervilor periferici sau a nucleilor lor de origine (paralizie de neuron
Fundamentele psihologiei speciale by Gheorghe Schwartz () [Corola-publishinghouse/Science/1447_a_2689]
-
singurul sentiment cunoscut de îngeri: compătimire plină de dragoste. Îngerii știu de unde și încotro curg întâmplările, începutul și sfârșitul istoriei și al destinelor urzite în ea, dar nu se amestecă și nu se înspăimântă, spre deosebire de personajele din Străveacul ..., ce se răsfrâng în șuvoiul evenimentelor, pentru a-și afla puterea, limitele și moartea. Iată-l pe moșierul Popielski, de pildă, deznădăjduit de ieșirea din minți a istoriei. Distrugerea și haosul aduse de război îi dau peste cap optimismul și credințele melioriste din
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
viziunii hiperparodice a lui Florin Șlapac, generalul este posedat de grandomania sentințelor latine, a concettismelor, ciunismelor, parte integrantă a armamentariului de lexeme și stereotipii criante, patriotarde, ce asigură rezistența sarcarstică a cărțiii. Trecerea metropolei spre totalitarismul cu elanuri expansioniste se răsfrânge fidel în sintaxa prolixă și găunoasă a spiritului revanșard, direct proporțional cu dezagregarea moravurilor cetății pe fondul haosului istoric deja în mers. Tabăra de antrenament a recruților este o colonie penitenciară cu toată recuzita unui coșmar regizat de Membrii Gărzii
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
sale vieți, numindu-l „amorul pentru patria română și spiritul liberal”. Dacă există în adevăr, epoci privilegiate în sensul că sunt purtătoare de largi semnificații istorice se poate vorbi, desigur, cu egală îndreptățire și de privilegiul unor protagoniști de a răsfrânge mai fidel acele semnificații scrie Alexandru Zub, în lucrarea, Mihail Kogălniceanu, personificate, continuă autorul, semnificațiile devin astfel mai inteligibile sporind șansa istoriografiei de a sesiza resorturile intime ale epocii. Mihail Kogălniceanu rezumă însăși în epoca în care a trăit în
MIHAIL KOGĂLNICEANU ŞI INDEPENDENȚA ROMÂNIEI ÎN ISTORIOGRAFIA ROMÂNEASCĂ by Mihaela Strungaru-Voloc () [Corola-publishinghouse/Science/1609_a_3034]
-
să recunoască adevărul că în Adunările de stări dezacordul dintre două sau mai multe provincii nu va putea infirma consimțământul majorității. Lupta care se desfășura în Cortèsurile siciliene era, de fapt, lupta între puterea regală și stările privilegiate. Răspunderea se răsfrângea asupra viceregelui, în caz de eșec urmând schimbarea acestuia, apoi, lupta reîncepea. Viceregele care avea funcționari devotați se putea impune cu mai multă ușurință. El nu deschidea Adunarea stărilor decât după ce era convins că există un echilibru al sufragiilor pro
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean () [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
comedia seducției etc. Toate aceste elemente sunt sugestive pentru ceea ce se poate caracteriza că impresionantă teatralitate a femeii pariziene. 2.1.3. Spectacolul Puterii sau guvernarea din culise Cultură secolelor antecedente favorizează prioritatea puterii, independenței și ambiției, valori ce se răsfrâng și asupra relațiilor dintre bărbați și femei, constituite că relații de subordonare. Bărbatul este, de regulă, asociat cu prioritate rolului public exterior și "material", pe când femeia rolurilor private, estetice și afective. Dacă femeia este, tradițional, hărăzita să vegheze "focul din
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
la dificultatea de a o înțelege. În opinia noastră Quasimodo mizează pe potențialul de relaționare al vocabulelor, încercând să stabilească distanță perfectă dintre termeni, împingând uneori până la extrem limita maximă a acesteia. În versurile sale profunzimea și complexitatea imaginației se răsfrâng asupra cuvântului, lucrurile însele părând a se transforma, sub ochii cititorului, în unități lexicale: ceruri și ape ce se topesc în cuvinte, afirmă Macrì exemplificând prin versurile poeziei Iarnă străveche: Păsările căutau meiul / și brusc erau de nea / la fel
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
deschide ființei o nouă dimensiune în care natura și eul poetic au în comun liniștea și imobilitatea (acea altissima quiete ce amintește de profondissima quiete din Infinitul). O dimensiune în care exteriorul și interiorul se întâlnesc, un spațiu de liniște răsfrânt în interioritatea ființei, care, prin însăși natură lui, favorizează și declanșează meditația din versurile succesive, dominate de nostalgia pentru pierderea trecutului numit quel dolce / e irrevocabil tempo, timp al dragostei și speranței: Iubire, o, iubire, ce departe / de sânul meu
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră. footnote> 1.2.2. Adaptarea adecvată la schimbările climatice Adaptarea reprezintă o acțiune prin care societatea învață să răspundă la pericolul provocat de schimbările climatice. Acest pericol este real și se răsfrânge asupra multor sectoare esențiale ale existenței umane. Opțiunile de adaptare sunt multiple și variază de la cele tehnice până la schimbarea comportamentului individului, cum ar fi reducerea consumului de apă sau de energie și/sau un consum mai eficient. Alte strategii se
Analiză ecoeconomică pentru sectorul energetic – instrument pentru fundamentarea strategiilor privind schimbările climatice by Paul Calanter () [Corola-publishinghouse/Science/183_a_189]
-
ființă unică, universală, care ține în mâinile sale destinele tuturor ființelor și care să fie principiul acestora", la scriitorul francez. Aceeași formulare sinecdotică de la Eminescu, în termenii memoriei identității, se referă la Dumnezeu. Spiritul Ființei-Dumnezeu, reprodus, și ca să spunem așa răsfrânt pe pământ, devenea prototipul comun al sufletelor omenești, fiecare dintre ele fiind, drept urmare, deopotrivă om și Dumnezeu (Aurélia). E unul și acelaș punctum saliens care apare în mii de oameni, dizbrăcat de timp și spațiu, întreg și nedespărțit, mișcă cojile
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
cele trei tipuri ale punerii în abis și ne mutăm atenția de la tablou la insulă (toți suntem datori cu o interpretare a Insulei lui Euthanasius...). Identificăm reduplicarea la infinit, a doua categorie speculară, ce provine dintr-un mimetism: secvența (motivică) răsfrânge un spectru de semnificații peste întreg, dar, la rândul ei, se oglindește în reluarea intratextuală, care, nici ea, nu este ultima. Descrierea insulei apare de trei ori în nuvelă (ca să nu contabilizăm decât reeditarea intratextuală limitată de marginile textului): prima
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
efecte intratextuale în proză, ca și în lirică și dramaturgie difuze sau bine luminate.Astfel, Arta reprezentărei dramatice dezvoltată științific și în legătura ei organică (Enric Theodor Rötscher) se va reflecta în teatru; Critica rațiunii pure ([Immanuel] Kant) se va răsfrânge cvasi-explicit în Sărmanul Dionis; Gramatica critică abreviată a limbii sanscrite, precum și Glosarul comparativ al limbii sanscrite (Franz Bopp) vor fundamenta înțelegerea filosofiei indiene difuze în [Archaeus], iar traducerile din fizică își vor afla punerea în ecuație artistică în pagini de
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
iure. Lear e captiv, în mod tragic, în aria lor de interacțiune, unde reperele sînt ilizibile, iar opțiunile imposibile. El rămîne un rege fără regat, părăsit de apropiați, trădat de fiicele moștenitoare și de supuși. "Nimicul" inaugural al Cordeliei se răsfrînge asupra sa precum un destin de tragedie antică. Bufonul regal singurul care îl mai urmează pe monarh în peregrinările sale morbide îi spune, la un moment dat, stupefiat, eroului: "Eu sînt Bufon. Tu nu ești nimic" (Shakespeare I, 5, 190-1
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
din urmă, Calliope (mai tîrziu, Cal), naratoarea/naratorul textului, este, cu adevărat, receptoarea/receptorul "blestemului" originar, al combinației defectuoase de ADN identic (provenit din consangvinizare), suferind de "sindromul deficitului de 5-alfa-reductază" ori, mai pe scurt, de hermafroditism. În Calliope se răsfrînge pedeapsa păcatului arhetipal, aseme nea unei profeții (fatidice) de oracol olimpian. Tragedia ei/lui se consumă pe falia implacabilității de destin (de fatum malus, mai precis), întocmai ca la Oedip al lui Sofocle. În pofida fatalității biologice, naratoarea/naratorul își proiectează
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
suveranității Angliei în politica internațională). Ele accentuează starea de "final", de "sfîrșit al istoriei", pe care Coe o acreditează la un nivel subliminal. Decepțiile și nostalgiile vieții nu reprezintă apanajul prin excelență al individului supus timpului, ci și fenomenalități istorice, răsfrînte pe palierul de manifestare a unor întregi colectivi tăți. "Istoriile" personale merg în paralel cu "istoria" comunitară, în care se reflectă aidoma frunzelor în apa unui lac gigantic. Gestica eroilor, chiar atunci cînd e profund individuală și adesea intimă, are
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
lui, deja "aprobată", trebuia să fie "executată"), scriitorul se prezintă el însuși la aeroport și îi spune, cu tristețe, conducătorului echipajului: "Pinguinul sînt eu" (p. 245). Ironia departe de a fi o "tehnicalitate" de final ascunde o metaforă mai complexă, răsfrîntă la nivelul întregii cărți. Aparent inadaptatul pinguin (pinguinul imperial, cel de pol sudic) e singura ființă de pe pămînt care supraviețuiește în condiții climaterice halucinante. Similar, dacă există vreo formă de rezistență la monstruozitatea și delirul lumilor în disoluție (precum spațiul
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
degrabă orientală decât occidentală, o poetică a dizolvării, a restituirii unității pierdute, provocată de ruptura abisală dintre conștiință și abstractizare"51. Natura paradoxală a unui stil, care pendulează, inegal, între intelect și emoție a expresiei, în favoarea celei din urmă, se răsfrânge asupra conținutului, deconstruind parțial canonul Generației, prin instaurarea unui nou ceremonial. Vindecarea prin poezie sau poezia ca terapie, ca formă de recuperare a unui timp pierdut, a unui spațiu originar, aproape paradiziac, regăsibil și înțeles doar cu ochii sufletului. Iar
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
vor să o ardă pe rug"83. Desigur, "manierismul liric, exercițiul livresc, detașarea vocii poetice, toate acestea, înlocuite de un timbru moral mai apăsat, de o "lectură" a universului, mai intransigenta și mai "implicată"84, sunt rezultatul unei trăiri aparte, răsfrântă asupra poeticii celor care au fost persecutați, din cauza ideologiei politice. Cenzura politică, dincolo de a descinde lumea literară în două, va constitui premisa unei retorici specifice, răsfrânte asupra întregii creații ulterioare, a acelora care au avut parte de un astfel de
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
lectură" a universului, mai intransigenta și mai "implicată"84, sunt rezultatul unei trăiri aparte, răsfrântă asupra poeticii celor care au fost persecutați, din cauza ideologiei politice. Cenzura politică, dincolo de a descinde lumea literară în două, va constitui premisa unei retorici specifice, răsfrânte asupra întregii creații ulterioare, a acelora care au avut parte de un astfel de tratament. Acesta este și unul dintre motivele pentru care, "harta neomodernismului poetic românesc este, așadar, una de o extrem de mare diversitate, fiind alcătuită, dintr-o pluralitate
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
prin filtrul intimului, al personalului. Poezia acesteia este scrijelită, cu unghia, pe pereții sufletului, poeta definind, în oglindă, o altă estetică a urâtului, văzută dinspre interior, către exterior. Totul este inversat și, de aici, realitatea însăși: freamătul interior se poate răsfrânge către cel exterior, contopindu-se cu acesta, șlefuindu-l sau ascunzându-se de el, dar niciodată acceptându-l. Ana Blandiana nu încearcă, însă, nicio secundă, să renege realitatea exterioară, obiectivă, ci, dimpotrivă, încearcă să o schimbe, la modul propriu. Poezia
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
neomodernist al necuvintelor, Ana Blandiana își ia povestea în serios, făcând din propria viață o artă poetică. Sufletul, deși în aparență constituindu-se în metatext, se proiectează, în fapt, în interiorul poeticii și, totodată deasupra ei. Sufletul este cel care se răsfrânge asupra exteriorului, întrupându-se apoi în oglindă și luând numeroase chipuri, așa cum ființa poetei are mai multe fațete, fiecare regăsindu-se și descinzând din cealaltă, asemenea păpușii rusești marușca: "Științele exacte sugerează că universul fizic este o fluctuație a vidului
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
un oraș cu aproximativ 40.000 de locuitori și centru academic totodată, profilat pe minerit. Prin deschiderea exploatărilor miniere și, implicit, prin înființarea așezărilor montane în măsură să ispitească un mare număr de străini cu îndeletniciri diverse, efectul benefic se răsfrângea, în opinia sa, nu numai asupra locuitorilor și al proprietarilor locali, dintre care "mulți fac însemnate stări și înmulțesc numărul cetățenilor înavuțiți ai țării", ci asupra întregii țări, "de vreme ce prin producturile minelor se înființează în țară multe meserii și fabrici
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]
-
stare. Fiindcă una e să trăiești pe Champs-Elysées și alta este să reinven tezi empatic Champs-Elysées rămânând acasă. Ceva-ceva din realita tea unui astfel de topos dobândește magnetismul viziunii intensifi cate de participare afectivă transmisibilă, iar aceasta ajunge să se răsfrângă și în spațialitatea difuză, concurențială și complementară locuită de scriitoare, ajungând prin cititori și în exteriorul social al peisajului cultural românesc. Știm ce poate însemna asta, aici, pe Bahlui și pe Dâmbovița, unde influența franceză despre care vorbea odinioară un
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]